luni, 25 iulie 2011

Das Boot (1981)

ALARM!

rating: Colectabil


E greu sa faci un film anti-razboi pentru simplul motiv ca, privit la televizor sau pe ecranul de cinema, razboiul poate parea un lucru foarte incitant. Toate exploziile si actele de bravura, tehnica expusa si tot potentialul distructiv al omului inchis in cadrul sigur al obiectivului de filmat e aproape imposibil sa-ti para altceva decat distractie-n fotoliu. Cu toate astea, cateva filme reusesc sa manifeste intr-un fel diferit, fie la nivel de mesaj explicit, fie visceral, prin estetica. Apocalypse Now e un astfel de exemplu, reusind sa te faca sa simti vinovatie pentru fiorii de emotie vizuala transmisi cu doua secunde mai devreme. Das Boot e exact pe dos fata de capodopera lui Coppola, tratandu-te nepasator cu acea rutina plictisitoare care anima un echipaj de submarin in misiune, inchizandu-te in spatiile stramte ale vasului, facandu-te parte din viata lor anosta pana cand orice speranta de “distractie” dispare si cruda realitate incepe sa devina palpabila. Filmul lui Wolfgang Petersen, dupa un roman de Lothar Buchheim, scoate la iveala ce anume inseamna oroare si de ce razboiul nu inseamna invingatori si invinsi ci doar distrugere si suferinta.

Citeam undeva ca Das Boot e cam singurul film de gen pe care chiar si cei care-au lucrat pe submarine il iau in serios. Probabil in sensul ca nu se amuza pe seama lui. E povestea unui echipaj de submarin german din Al Doilea Razboi Mondial aflat in misiunea de patrulare a Atlanticului si sustinere a blocadei navale care facea ravagii prin convoaiele de provizii ce veneau din State. Cu exceptia a doua momente, unul in debut si unul aproape de final, cand echipajul e pe uscat, restul filmului de peste 3 ore (director’s cut) se petrece pe puntea vasului, intr-un spatiu de 2 m latime si vreo 40 lungime. Mai claustrofobic de atat ar fi fost in sicriu. Dar submarinul nu-i si el tot un sicriu de otel? Mai ales in vremuri de razboi? Viata echipajului U-96 e o rutina deloc spectaculoasa. E o slujba. Exista un pat la 2 oameni si cand unul e de cart celalalt se odihneste. Oamenii isi petrec zilele in asteptare, pandind in adancuri si iesind sporadic la suprafata pentru aerisire si receptare a mesajelor radio cu misiuni. O luna de liniste si apoi cateva ore de groaza numarand incarcaturile de adancime lansate de pe distrugatoarele furioase ca le-au infipt vreo torpila-n coaste.



Punctul central al povestii e atacul unui convoi si scufundarea a trei vase de catre U-96. Toata scena e extrem de minutioasa. Ridicare la nivel de periscop, observare tinta, lansare torpile, numarat secundele pana al impact, ascultat cum se rupe carena vaselor nefericite apoi uruitul elicei distrugatorului venit sa le dea replica. Exista un moment destul de controversat in film care garantat nu ar fi existat intr-un film american: la cateva ore dupa atac U-96 se apropie de epava arzanda a unui vas ca sa-i dea lovitura de gratie si dupa ce i-o aplica observa supravietuitorii ramasi in valuri. Reactia nemtilor e cruda dar pragmatica... se retrag, lansandu-i in plata Domnului. Submarinele nu-si permit sa ia prizonieri.



Capitanul Lehmann (Jurgen Prochnow) e inima submarinului, calculat, bun cunoscator al echipajului, autoritar si, totusi, indulgent cand situatia o cere. Pentru accentuarea laturei documentare este adus in scena si un reporter, Lt Werner, integrat in echipaj si pus la curent cu tot ce tine de misiune. Asta nu inseamna ca vom avea obsnuitele clisee nationalist-socialiste si excese de conduita. Filmul e lipsit de ideologie. Avantajul filmelor germane. Omul e acolo ca sa observe viata echipajului. El e acolo martor al degradarii mentale pe care o provoaca stresul unei asteptari mortale. Pentru ca nu exista nici o indoiala, intr-una din zile, una din incarcaturile alea le va aduce sfarsitul. Asta daca nu cumva presiunea la va zdrobi conserva de metal ori un incendiu nu le va suge tot oxigenul sufocandu-i. Exista destule moduri prin care poti muri pe submarin. In WW2 aproximativ 40 de mii de germani au luptat pe submarine. 30.000 nu s-au mai intors niciodata. Sansele nu le sunt favorabile oamenilor de pe U-96. Stim asta de la inceput.


Un atu important in creearea atmosferei de realism in Das Boot e stilul abordat e Petersen, cu filmarile de interior realizate pe o replica, cu camera mobila operata intr-un spatiu restrans, cu multe close-up-uri si surse de lumina locale: lampile de bord, lampi de avarie, lanterne. Senzatia de miscare e veridica. Sunetul e magistral si nominalizat la Oscar, bipuitul sonarului care ii cauta prin strafunduri accentuand disconfortul in timp ce numeri alaturi de ei secundele ramase. Imaginea e fotografica, cu cateva scene ce-ti vor ramane pe veci in memorie (cum e cea cu petrolierul arzand si supravietuitorii sarind in valuri...). Sase nominalizari la Oscar pentru un film RFG-ist, si faptul ca e al doilea cel mai scump film nemtesc de pana atunci (dupa Metropolis) ii servesc de recomandari pentru orice cinefil, de la amatorii de filme de razboi pana la cei ce gusta art cinema-ul.

2 comentarii:

  1. Singura "problema" cu Das boot e ca seteaza stacheta filmelor a caror actiune se petrece pe un submarin atat de sus, incat dupa vizionare nu am mai fost in stare sa duc la bun sfarsit un alt film de acest gen.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sint o mare cinefila, am 57 de ani, siam vazut la viata mea, enorm de multe filmeextraordinar, multe fiind premiate cu Oscar. Acest film, l-am vazut"find acolo, pe submarin, impreuna cu echipajul, si am simtit fiorii mortii, si oroarea razboiului!Actorii sinrt de exceptie, regia, sunetul, scenariul, chiar si muzica.. .Acest fim , este o capodopera!Merita cel putin 1 Oscar!Felicitari tuturor celor care au ajutat la realizarea lui!

    RăspundețiȘtergere