duminică, 31 iulie 2011

Lectia de dans 2: "Nonconformismul"

In 1970 Bernardo Bertolucci facea unul din cele mai polisate vizual filme, o drama politica setata in epoca Mussolini, cu un personaj amoral excelent stilizat, asemanator unui gangster francez din filmele lui JP Melville. Il conformista (conformistul), informator al politiei secrete, se inconjoara de doua femei frumoase, Giulia si Anna, pe una folosind-o de fatada ca sotie iar pe cealalta seducand-o pentru un scop murdar. Cele doua femei insa apuca sa se cunoasca si sa ilustreze contradictia dintre conformism si nonconformism intr-o scena de dans geniala.

(clip inclus mai jos)

sâmbătă, 30 iulie 2011

Borat, Bruno, Sadam


Aseara am revazut Bruno si m-am distrat din nou zuu..pa. Inevitabil, mi-a trezit curiozitatea cu privire la noile planuri ale provocatorului Sascha Baron Cohen.

In 2012 devine Dictatorul (The Dictator) care, la fel ca Borat, are un grandios si bombastic motto: “The heroic story of a dictator who risked his life to ensure that democracy would never come to the country he so lovingly oppressed". Din cate am citit, intriga are cateva puncte comune cu Dictatorul lui Chaplin din 1940. Intamplator, in cronica mea la Bruno scriam urmatorul lucru: "Dacă Charles Chaplin ar mai trăi şi astăzi, l-ar adora pe Cohen şi satira lui muşcătoare".

vineri, 29 iulie 2011

Super 8 (2011)

motto: UGLY ET GO HOME
rating: brainwash


N-a fost el chiar Super. Nici macar de 8. Dar nostalgia dupa varsta fantastica si indrazneata a copilariei (cand orice e posibil) s-ar putea sa te prinda. Sau nu. Super 8 e omagiul lui JJ Abrams adus filmelor lui Spielberg cu extraterestri (ET si Close Encounters) din anii '70-80. Cel putin atmosfera e de acolo. Cea mai mare parte a proiectiei m-am contrazis cu Richie in privinta anului in care e plasata actiunea. Dupa muzica, coafuri si masini, ultima mea propunere a fost 1977. Wikipedia zice ca e 1979.

Super 8 e film in film. Filmul cu zombie pe care grupul de copii vrea sa-l filmeze "in locatie", adica la locul dezastrului. Si horror-ul propriu zis (nu e chiar horror, mai degraba o specie hibrid intre diferite genuri, dar la cum sarea in scaun spectatoarea de langa mine, trebuie sa fi fost oleaca de speriat). "It looks like a disaster movie". Am incheiat citatul.

joi, 28 iulie 2011

Trailerul zilei: The Ides of March

Se simtea lipsa unei drame politice in peisajul hollywoodian. George Clooney a avut grija de asta si livreaza in toamna The Ides of March, thriller politic despre jocurile murdare dintr-o campanie pentru alegeri prezidentiale. E al patrulea film regizat de Clooney. Nu e nevoie de foarte multe detalii pentru a starni curiozitatea afara doar de distributie: Ryan Gosling, Paul Giamatti, Marisa Tomei, Evan Rachel Wood, Philip Seymour Hoffman si George Clooney. Hai si-un trailer, ca sa va atragem in echipa castigatoare.

Intrebare

L-a mai vazut cineva pe Tom Hanks sa joace in ceva onorabil (& neperisabil) de la Forrest Gump incoace?

Ultimul exemplu: Larry Crowne (35 % pe tomatometer: "despite the relaxed, easy chemistry of stars Tom Hanks and Julia Roberts, Larry Crowne is surprisingly bland and conventional"). Ca e vina agentului, ca e vina actorului, nici nu conteaza. Ma tem ca se imbolnaveste si Hanks de "sindromul Cage" (Nicholas Cage).

miercuri, 27 iulie 2011

Principii de viata, cu Gabi Huian

"E O LUME INCITANTA, ATAT IN FATA CAMEREI, CAT SI IN SPATELE EI"


Gabriel Huian e unul din tinerii care a dat bac-ul in infama editie 2011. Dar mai important trebuie sa fi fost examenul filmarilor pentru Principii de Viata (Constantin Popescu, 2011). De exemplu, momentul in care Vlad Ivanov i-a administrat "un tata de bataie". Gabi are 18 ani si a jucat deja in doua filme romanesti importante. In liceu facea teatru. Mai nou deseneaza. Am avut o lunga discutie pe messenger (sau ymterviu, termenul lui Iulian Comanescu) care s-a intins pana la o ora tarzie. Si am descoperit ca viitorul nu e chiar asa de negru.


Bataia parinteasca si costumul de neopren

Gabi Huian: ready for action

lucianmircu: mi se pare cumva haios
lucianmircu: ca noi vorbim acum exact inainte sa pleci tu la mare. Banuiesc ca de data asta chiar vrei sa pleci

Gabi Huian: da, pai am intrat destul de mult in pielea personajului (Velicanu jr. n.m.)
Gabi Huian: Dar de data asta o sa plec fara nici o bataie. Plec de buna voie

lucianmircu: sarbatoresti bacul, asa-i?

Gabi Huian: ma relaxez putin, si apoi o iau de la capat cu facultatea

lucianmircu: iarasi ca si coincidenta, discutia noastra are loc in fata calculatorului, loc in care personajul tau isi petrece cam jumatate din scene

Gabi Huian: aici semanam, nu a trebuit sa joc foarte mult
Gabi Huian: numai ca nu ma pasioneaza jocurile

lucianmircu: deci nu esti genul gamer, care sta cu orele pe mess sau facebook?

Gabi Huian: am fost, si ma bucur ca am trecut de stadiu ala

lucianmircu: cat de mult seamana personajul cu tine? esti mai rebel?

Gabi Huian: intradevar ma regasesc putin in el, ideea e ca nu sunt atat de rebel, iar cu ai mei ma inteleg bine, desi mai am si eu micile mele "escapade"

lucianmircu: deci aici a trebuit sa joci "putin"

Gabi Huian: da, a trebuit sa joc mai mult indiferenta de care el a dat dovada vis`a`vis de ai lui

lucianmircu: trebuia sa incep cu intrebarea asta ca ma roade de multa vreme: au durut palmele alea?

Gabi Huian: that`s a tricky question
Gabi Huian: well, am tras 7 duble, dar regizorul (Constantin Popescu) s-a gandit din timp la asta
Gabi Huian: pe sub haine am avut un costum de neopren care a atenuat durerea
Gabi Huian: si tricoul larg a fost numai bun pentru a-l masca

lucianmircu: nu s-a vazut, dar se auzeau destul de tare plesniturile

Gabi Huian: au durut putin de la a 5-a dubla

lucianmircu: ai simtit tensiune la un moment dat intre tine si Vlad Ivanov
lucianmircu: dar din-aia, tensiune reala?

Gabi Huian: sincer, nu prea am simtit nimic, am fost atat de implicat in scena, incat nu ma mai gandeam la durerea aia
Gabi Huian: chiar la a 5-a dubla Vlad a venit la mine si mi-a spus: "daca vrei pot sa dau mai incet, ca deja mi-e mila"

lucianmircu: si tu ce-ai zis: da-i tata?

Gabi Huian: i-am spus ca merit

Gabi Huian: ideea e ca m-a ajutat foarte mult, asta m-a incarcat sa si plang
Gabi Huian: si tensiunea dintre personaje cred ca s-a facut simtita

lucianmircu: te-ai gandit la vreo amintire personala dureroasa ca sa poti plange?
lucianmircu: sau nu ai folosit trucuri din astea cu memoria afectiva?

Gabi Huian: sincer, nu, a venit totul de la sine, am fost cu adevarat Catalin Velicanu
Gabi Huian: si m-am pus cu totul in pielea lui




Principii

lucianmircu: Cu ce "principii de viata" te-ai ales in urma filmului?
lucianmircu: adica ai invatat ceva din poveste, in afara de meserie?

Gabi Huian: da, niciodata nu trebuie sa iti "renegi" parintii, trebuie sa-i accepti asa cum sunt, poate unii sunt prea grijulii, altii sunt mai severi, dar pana la urma, tot parintii tai sunt
Gabi Huian: si am invatat sa las indiferenta deoparte

lucianmircu: si din experienta lui Velicanu-tatal?
lucianmircu: sa nu fii prea stresat ?

Gabi Huian: da, trebuie sa-ti calculezi mult mai bine totul
Gabi Huian: chiar daca el avea impresia asta, claca in felul lui

lucianmircu: la un moment dat nu mai controlezi tu viata, ajungi intr-un vartej in care te controleaza ea pe tine

Gabi Huian: si asta te face sa te descarci pe cei din jur
Gabi Huian: iar bataia de final, chiar daca nu a fost cea mai buna idee a lui Velicanu

lucianmircu: o merita pustiu

Gabi Huian: intradevar
Gabi Huian: ma refer, ca nu era buna inainte de plecare
Gabi Huian: bataia l-a ajutat pe velicanu sa se detaseze de tot stresu
Gabi Huian: si prin ea se citeau toate probleme lui
Gabi Huian: din ultimele 48 de ore


Portretul Personajului

lucianmircu: ce parere ai despre Velicanu jr.
lucianmircu: ai putea fi prietenul lui? l-ai vedea in gasca ta?

Gabi Huian: aa, cu siguranta, Catalin e genu de baiat cu care as putea sa-mi petrec timpul liber, dar nu m-as baza foarte mult pe el
Gabi Huian: avand in vedere ca acorda foarte mult timp calculatorului
Gabi Huian: asa ca nu l-as numi prieten, poate doar cunostinta

lucianmircu: e cam blazat, nu? nu prea stie ce vrea

Gabi Huian: da, cam haotic

lucianmircu: ca multi tineri la varsta asta si in Romania de azi

Gabi Huian: asta si din problemele de familie

lucianmircu: plus ca ii lipseste probabil figura paterna
lucianmircul: pentru ca tatal vitreg e aproape o caricatura

Gabi Huian: nu prea are "eroul" pe care fiecare baiat il vede in tatal lui
Gabi Huian: desi incearca sa se apropie de el, ducandu-l la piscina, cumparandu-i pizza, sau facand glume pe care el nu le gusta

lucianmircu: ai povestit lucrurile astea cu Constantin Popescu?
lucianmircu: "fisa" personajului

Gabi Huian: sigur, de la primul casting
Gabi Huian: si de-atunci am facut "portretul robot" al lui Catalin


"Casting"

lucianmircu: cum ai ajuns sa-l joci pe fiul lui Vlad Ivanov?
lucianmircu: a fost un casting greu? ai avut concurenti?

Gabi Huian: well, Constantin Popescu ma cunoaste din Marilena de la P7, am lucrat impreuna, si era foarte bun prieten cu Cristi Nemescu, tocmai de-asta vroia sa lucreze cu mine, pentru ca m-a cunoscut de atunci si stia "de ce sunt in stare"

lucianmircu: ai primit un scenariu cum primesc actorii de la Hollywood
lucianmircu: dupa ce ai primit rolul?

Gabi Huian: nu, m-a sunat intr-o zi, daca imi amintesc bine, pe undeva prin august, ne-am vazut la HiFilm si am dat proba direct, iar Constantin Dita (Portretul luptatorului la tinerete, n.m.) m-a ajutat la text interpretandu-l pe Emilian Velicanu

Gabi Huian: si dupa ce am terminat, Tica mi-a spus ca vrea sa lucreze cu mine
Gabi Huian: si cam asta a fost
Gabi Huian: iar eu am fost mai mult decat incantat
Gabi Huian: sa stiu ca o sa lucrez cu oameni de calibru mare


Frica incepatorului

lucianmircu: da cand ai aflat ca o sa joci cu Vlad Ivanov n-ai simtit nicio presiune?
lucianmircu: dincolo de placerea de a fi cu acei actori si de a invata meserie?
lucianmircu: nu ti-a fost "frica"?

Gabi Huian: aici recunosc, este un actor foarte bun, am avut foarte multe de invatat, dar cu toate astea, mi-a facut placere si, din a doua zi, presiunea a incetat
Gabi Huian: frica nu mi-a fost
Gabi Huian: ma simteam putin cam "novice", pentru ca nu ma ridic la rangul lor

lucianmircu: pai da, la asta ma refer, ca apare inevitabil o presiune a "incepatorului"
lucianmircu: si ti-e frica sa nu strici vreo scena
lucianmircu: daca ai gresit o replica sa te blochezi
lucianmircu: si sa-ti fie jena ca actorul de langa tine are treaba din cauza ta
lucianmircu: in loc sa mearga mai devreme acasa

Gabi Huian: asta nu s-a intamplat, a mers totul destul de bine
Gabi Huian: a fost o singura scena care a avut mai multe duble, pentru ca eram cu totii obositi

lucianmircu: aici te-a ajutat si experienta ta anterioara
lucianmircu: chiar, cat aveai la Marilena...11-12?
lucianmircu: 13 maximum

Gabi Huian: da, 13
Gabi Huian: oricum m-am schimbat foarte mult de atunci

lucianmircu: mie-mi zici?
lucianmircu: daca nu te-am recunoscut

Gabi Huian: lumea ma intreaba acum "tu esti pustiu ala? ca nu semeni deloc "

lucianmircu: erai si parca mai tuciuriu, te asortai bine in cartier

Gabi Huian: da da, eram camuflat
Gabi Huian: ma faceam pierdut la lasarea noptii

lucianmircu: mai tii legatura cu "fratele" tau de atunci (Cristi Olesher n.m.)?
lucianmircu: si el foarte talentat

Gabi Huian: i-am cerut id-u de mess la un moment dat dar si l-a schimbat

Gabi Huian: si nu am mai auzit nimic de el

lucianmircu: Marilena mi-a placut foarte mult
lucianmircu: te mai uiti la film?

Gabi Huian: eu am o problema
Gabi Huian: nu pot sa revad filmele
Gabi Huian: pentru ca automat vin gandurile alea : "vreau sa schimb ceva, aici puteam mai bine "
Gabi Huian: dar la Principii, am fost multumit de secventa cu bataia
Gabi Huian: pentru ca nu eram sigur daca o sa pot plange
Gabi Huian: si nu stiam daca o sa pot sa transmit emotia respectiva, si tensiunea

lucianmircu: te-ai uitat la Morometii?
lucianmircu: nu zic ca e copiat, dar scena cu bataia e foarte aproape de ce a facut Moromete (Victor Rebengiuc) cu baietii lui
lucianmircu: e tot o scena tensionata, are aceeasi gradatie
lucianmircu: tatal se roaga frumos de baieti, baietii ii dau cu tifla si el le da apoi cu paru

Gabi Huian: principiile parintelui raman aceleasi, cand incearca cu frumosul, ajung intr-un final, cand ajung la capatul rabdarii sa recurga la metode mai putin ortodoxe ca sa spun asa


Concentrare

lucianmircu: aparent jumate din film, nu prea ai avut de jucat
lucianmircu: totusi, s-a filmat in spatii stramte, cu o intreaga echipa in spate
lucianmircu: cum te-ai putut concentra?

Gabi Huian: echipa a fost cam jumatate din cea de la Marilena
Gabi Huian: a fost si placerea de a-i revedea si totul a fost ca intr-o familie
Gabi Huian: de treaba, deschisi

lucianmircu: deci erai intre prieteni oarecum si n-a fost un efort sa te concentrezi

Gabi Huian: nu, sub nici o forma

lucianmircu: n-ai simtit niciun moment ca "nu esti acolo"?

Gabi Huian: niciodata, am fost mereu acolo, si am facut totul cu placere
Gabi Huian: sincer, nici nu prea am simtit oboseala
Gabi Huian: chiar daca aveam set de la 6 dimineata si terminam la 10 seara


Hipermarket

lucianmircu: alta scena interesanta a fost in supermagazin
lucianmircu: ati filmat noaptea banuiesc, dupa ora inchiderii sau?

Gabi Huian: da, atunci au fost filmari de noapte
Gabi Huian: dupa ora inchiderii, da

lucianmircu: si a fost haios?

Gabi Huian: foarte, toata Cora era a mea

lucianmircu: banuiesc ca aveau bodyguarzi cu ochii pe voi sau paznici de noapte

Gabi Huian: erau si bodyguarzi care faceau ce stiu ei mai bine
Gabi Huian: aka sa doarma
Gabi Huian: a fost cam stresant faptu ca dura foarte mult sa se puna luminile
Gabi Huian: stateam 2-3 ore pentru lumini, iar apoi jumatate de ora pentru cadru
Gabi Huian: si din nou schimbare de lumini
Gabi Huian: si tot asa au fost 3 zile din cate imi amintesc
Gabi Huian: desi trebuia sa fie una singura in Cora

lucianmircu: iti trebuie rabdare

Gabi Huian: eu am rabdare destula
Gabi Huian: cantitati industriale de rabdare
Gabi Huian: a durat mult cu luminile si au mai fost probleme cu figuratia
Gabi Huian: puteam sa stam maxim 5-6 ore in hypermarket
Gabi Huian: si nu prea era timp pentru toate cadrele intr-o singura zi

lucianmircu: in momentele astea banuiesc ca poti sa-ti iesi din mana

Gabi Huian: well, mereu aveam ceva de facut
Gabi Huian: ori povesteam intre noi, ori spuneam bancuri
Gabi Huian: aici Vlad Ivanov si Liviu Marghidan (director de imagine, n.m.) erau un fel de Youtube


lucianmircu: din afara n-ai zice ca domnul Ivanov e genu foarte glumet
lucianmircu: l-am vazut la Anonimul, cand a prezentat 432

Gabi Huian: nu, este chiar o persoana foarte deschisa, are simtul umorului, stie sa umple timpul "mort" cu mici glume sau povesti amuzante, si este foarte devotat acestei meserii
Gabi Huian: tocmai de-asta am avut foarte multe de invatat de la el
Gabi Huian: probabil de-asta ti-ai creat impresia asta despre el
Gabi Huian: ca i-ai vazut personajul

lucianmircu: da, incerc sa separ actorul de personajele sale
lucianmircu: dar uneori e un personaj "bigger than life" cum a fost doctorul Bebe

Gabi Huian: aici ai dreptate
Gabi Huian: mi-a placut foarte mult cum l-a jucat
Gabi Huian: e practic opus lui ca si persoana

lucianmircu: contremploi parca ii zice la treaba asta


Filme, actori

lucianmircu: tu la ce filme te uiti de obicei?

Gabi Huian: imi plac filmele pshihologice, filmele la care trebuie sa te uiti de 2-3 ori ca sa le intelegi ca lumea
Gabi Huian: cum ar fi Fight Club
Gabi Huian: a lui palahniuk

lucianmircu: inteleg ca ai citit si cartea

Gabi Huian: da, si asta m-a surprins
Gabi Huian: ca de obicei, filmele facute dupa carti sunt mai slabe ca impact

lucianmircu: psihologice, deci Lynch, Aronofsky?

Gabi Huian: Lynch l-am vazut, dar a trecut ceva timp si sigur o sa-l revad in curand
Gabi Huian: Aronofsky nu am apucat sa-l vad, desi toata lumea mi-l recomanda
Gabi Huian: acum cand am timp liber mai mult desenez

lucianmircu: imi place ca vorbesti despre regizori "sa-l vad"

Gabi Huian: da, ii vad munca

lucianmircu: lumea nu prea se mai uita la cicluri de filme dupa regizori
lucianmircu: cinefilii zic: ma uit la Fellini, Bergman, Tarkovski

Gabi Huian: exact
Gabi Huian: am prins asta de la next, de la festivalu de film de scurt metraje

lucianmircul: imi zici si niste actori pe care ii urmaresti?

Gabi Huian: imi place foarte mult Johny Depp
Gabi Huian: e singurul actor, din perspectiva mea, care poate sa joace absolut orice rol

lucianmircu: el si domnul Ivanov :)

Gabi Huian: nu e foarte departe

lucianmircu: sunt sigur ca poate sa joace multe, dar nu pe Jack Sparrow

Gabi Huian: aici ai dreptate
Gabi Huian: Jude Law este bun

lucianmircu: mie mi-a placut mult Heath Ledger

Gabi Huian: da, am uitat sa-l precizez
Gabi Huian: pacat de el


Desene



lucianmircu: ma bucur ca ai zis mai devreme de desene
lucianmircu: am vazut ca ai participat la ceva in strada, caricatura?

Gabi Huian: nu, printr-o cunostinta care avea o expozite de arta "home made"
Gabi Huian: s-a gandit sa ma introduca si pe mine cu desenele mele
Gabi Huian: eu merg mai mult pe portrete
Gabi Huian: si am incercat sa-mi vand si un tablou

lucianmircu: in ce le faci? creion, acuarela?

Gabi Huian: creion/carbune
Gabi Huian: nu le colorez, si la pictat nu ma bag, ca nu prea le am cu culorile

lucianmircu: cat costa tabloul ?

Gabi Huian: e un tablou cu un bebelus
Gabi Huian: tipa mi-a spus sa ridic pretul undeva la 3 milioane, dar eu - spus ca nu vreau atat, mai ales ca e primul si nu e atat de reusit

Gabi Huian: asa ca am lasat pretul la 1 milion jumate

lucianmircu: poate faci o poza
lucianmircu: si punem pe blog: cine stie, poate gasim cumparator




Gabi Huian: am pe facebook
Gabi Huian: toate desenele mele
Gabi Huian: am si filmulete "step by step" la ultimele 5 desene
Gabi Huian: nu am cursuri sau ceva, e talent nativ

lucianmircu: imi plac bebelusii
lucianmircu: aproape ca prind viata din pagina

Gabi Huian: hehe

Gabi Huian: imi place sa detaliez totu
Gabi Huian: sa fie cat mai realistic

lucianmircu: de unde povestea cu bebelusii?

Gabi Huian: in primu rand expresiile lor ma atrag
Gabi Huian: au puritatea aia
Gabi Huian: pe care eu simt nevoia sa o redau prin desen

lucianmircu: dar faci si batrani

Gabi Huian: da, am incercat de toate
Gabi Huian: si animale
Gabi Huian: batranul e din Mr. Nobody

lucianmircu: misto, jared leto

Gabi Huian: dar seamana cu hopkins


Bebelusi

lucianmircu: apropo de bebelusi, cum a fost cu bebele din film, "fratele" tau?
lucianmircu: asta chiar putem sa zicem ca e copil-actor

Gabi Huian: a fost foarte lipicios
Gabi Huian: era atat de dragalas si de cuminte
Gabi Huian: parca simtea camera
Gabi Huian: cand se spunea actiune, deja se linistea
Gabi Huian: iar dupa stop, incepea sa se fastaceasca din nou
Gabi Huian: dar niciodata nu am avut probleme cu el in timpul cadrului

lucianmircu: ii placea sub lumina reflectorului

Cinema

lucianmircu: Mergi la cinema? sau home cinema?

Gabi Huian: nu, la cinema nu prea merg, pentru ca din pacate e cam tiganie
Gabi Huian: sa te uiti la film si sa auzi injuraturi in sala
Gabi Huian: sau lasere pe ecran
Gabi Huian: sau copii care se bat cu nachos sau floricele

lucianmircu: Principii de Viata ai vazut tot acasa?

Gabi Huian: da, dar din pacate pe site-ul de la tiff

lucianmircu: hahah ca si mine

Gabi Huian: inca nu am reusit sa fac rost de el

Gabi Huian: se numea, Mubi parca, am vazut si alte filme dragute acolo

lucianmircu: cum ti s-a parut sa te vezi pe ecran?
lucianmircu: stiu ca ai mai trait asta, dar care-i senzatia?

Gabi Huian: e o senzatie ciudata, e intr-un fel placut, foarte placut, dar eu avand complexele mele, cu "aici puteam mai bine" e si o oarecare nesiguranta inainte sa inceapa proiectia
Gabi Huian: dar cu siguranta, sunt incordat in timpul filmului si parca traiesc prin personajul creat de mine

lucianmircu: deci mai degraba te-ai urmarit cu sufletu la gura
lucianmircu: sa nu calci stramb

Gabi Huian: exact
lucianmircu: si ce nota ti-ai dat la final? mai mare ca la bac?

Gabi Huian: imi ceri imposibilul, nu prea pot sa ma auto apreciez
Gabi Huian: asta ramane la aprecierea altora

lucianmircu: dar ai fost multumit

Gabi Huian: da, am fost multumit intradevar

lucianmircu: banuiesc ca oamenii din domeniu catre te-au vazut te-au felicitat?

Gabi Huian: da, foarte multi

lucianmircu: de la cine ti-au picat cel mai bine aprecierile?

Gabi Huian: de la toti le-am primit cu caldura
Gabi Huian: si Vlad Ivanov a fost unul dintre ei

lucianmircu: din afara filmului ai avut reactii?
lucianmircu: ai primit alte oferte de atunci?

Gabi Huian: de la Principii inca nu, poate dupa premiera, de abia astept

lucianmircul: care oficial va fi...

Gabi Huian: in toamna, inca nu stiu o data exacta


Faima

lucianmircu: prietenii care au vazut filmu ce-au zis?
Gabi Huian: majoritatea sunt mandri de mine iar eu ma bucur sa stiu lucru asta, ma motiveaza

lucianmircu: ai citit cronici?

Gabi Huian: inca nu
Gabi Huian: spre rusinea mea
Gabi Huian: astept una si buna

lucianmircu: trebuie sa iti spun ca nu toate sunt laudative la adresa filmului
lucianmircul: asa, la mijloc
lucianmircul: e un film ok, cam asta se zice

Gabi Huian: am auzit asta

Gabi Huian: oricum sunt mai mult decat bucuros ca am facut parte din el
Gabi Huian: a fost o experienta pentru mine
Gabi Huian: si un pas inainte, in cariera pe care mi-o doresc

lucianmircu: ce faci, daca -Doamne pazeste- ajungi vedeta?

Gabi Huian: o sa fac in asa fel incat sa nu fiu vazut ca o vedeta
Gabi Huian: imi place sa fiu asa cum sunt
Gabi Huian: un om simplu
Gabi Huian: nu-mi place sa ies in evidenta sau sa ma laud cu ceea ce fac

lucianmircu: e o chestie care iti da de gandit, unii nu fac fata la succes

Gabi Huian: intr-adevar imi place sa fiu apreciat, dar asta nu hraneste cu nimic orgoliul de sine


Bani

lucianmircu: n-o sa te intreb ce onorariu ai primit. Dar iti ajunge de-o saptamana de distractii la mare? la noi la mare, unde e mai scump

Gabi Huian: o sa spun ca mi-a ajuns atat cat sa-mi renovez dormitorul cu totu
Gabi Huian: tie o sa iti spun in particular

lucianmircu: e ok
lucianmircu: lucrurile astea sunt tot timpu tabu la noi
lucianmircu: nimeni nu vorbeste despre ele
lucianmircu: de parca ar fi o rusine

Gabi Huian: nu mi-e rusine sa spun, doar ca nu vreau sa creada lumea ca ma laud cu suma primita
Gabi Huian: unii poate or sa zica ca e prea putin, altii prea mult
Gabi Huian: eu consider ca a fost o suma destul de buna avand in vedere ca nu sunt actor profesionist
Gabi Huian: la Marilena cel putin majoritatea actorilor nu au fost platiti

Spiru vs. UNATC

lucianmircu: n-o sa te intreb nici cum a fost la bac, dar vreau sa stiu ce faci acum
lucianmircu: UNATC?

Gabi Huian: spiru

lucianmircu: nu incerci la stat?

Gabi Huian: la bac a fost ok, sunt multumit ca l-am luat, avand in vedere ca 3 sferturi din tara nu au promovat
Gabi Huian: nu vreau sa instig, dar la unatc nu as avea un loc sigur
Gabi Huian: si stii la ce ma refer

lucianmircu: inca se intra pe pile si relatii

Gabi Huian: da

Din nou Marilena

lucianmircu: mai vreau sa te intreb de marilena
lucianmircu: cum ai ajuns sa joci in film, erai totusi un pusti?

Gabi Huian: hehe, another tricky part
Gabi Huian: daca iti aduci aminte de prima melodie a Corinei, cu pacha man si marius moga, Noi Doi
Gabi Huian: am aparut in videoclip, si de-acolo m-a vazut Cristi Nemescu

lucianmircu: si in videoclip cum ai ajuns?

Gabi Huian: iar in videoclip am ajuns inscriindu-ma la o firma de casting, undeva pe la 10 - 11 ani

lucianmircu: a, el facea videoclipuri la inceput

Gabi Huian: nu, nu nu facea videoclipuri, doar ca m-a remarcat in videoclip
Gabi Huian: si a spus "il vreau pe pustiu ala"

lucianmircu: cred ca ati filmat saptamani intregi in cartier

Gabi Huian: din contra, 2 saptamani
Gabi Huian: a fost scurt si la obiect
Gabi Huian: totul a fost asa de bine organizat

lucianmircu: a fost si distractie?

Gabi Huian: da, a fost din plin, dar si stresu zonei de filmare
Gabi Huian: rahova
Gabi Huian: in ghetouri

lucianmircu: probleme, cu baietasii?

Gabi Huian: nu, doar ca uneori erau copii care intrau in cadru
Gabi Huian: si chiar nu puteau sa fie controlati
Gabi Huian: aveam doar doi jandarmi care asigurau toata linistea

lucianmircu: care faceau ce fac jandarmii, aka dormeaua

Gabi Huian: da, dar ei macar faceau asta in picioare

Gabi Huian: nu era o problema daca intrau si se vedeau acolo, numai ca priveau camera, si faceau cu mana, ceea ce distrugea tot.


Primul Casting

lucianmircu: da de unde ai stiut tu la 11 ani ca vrei sa faci film de te-ai dus la o agentie de casting?
lucianmircu: cine (ce) te-a incurajat in directia asta?

Gabi Huian: chiar nu stiam asta, atunci m-am inscris pentru ca era vara, si fratele meu s-a gandit sa ne gasim ceva de facut
Gabi Huian: nu prea m-a incurajat, a fost pur si simplu random a zis "hai sa ne inscriem, poate ne ia in vreo reclama ceva in vara asta"
Gabi Huian: habar nu aveam la varsta aia ca vreau sa fac asta
Gabi Huian: dar dupa ce am avut primu contact cu filmul
Gabi Huian: adica de la Marilena
Gabi Huian: m-a facut sa realizez ca asta vreau sa fac in continuare
Gabi Huian: e o lume incitanta, atat in fata camerei, cat si in spatele ei



lucianmircu: intre Marilena si Principii ai mai facut ceva film?
lucianmircu: sau doar teatru?

Gabi Huian: scurt metraje si mici colaborari
Gabi Huian: spre exemplu Luna verde
Gabi Huian: in regia lui Alexa Visarion
Gabi Huian: la inceput trebuie sa ai si putin noroc
Gabi Huian: pana te cunoaste lumea

lucianmircu: in afara de desen, teatru si film ce iti place sa mai faci?

Gabi Huian: daca nu desenez, sau nu am nici un proiect, il petrec cu Theo


Cristi Nemescu

lucianmircu: cum a fost sa lucrezi cu Nemescu?

Gabi Huian: a fost cu siguranta cea mai frumoasa experienta
Gabi Huian: un om extraordinar
Gabi Huian: el m-a facut sa imi aleg cariera asta
Gabi Huian: este intr-un fel modelul meu
Gabi Huian: si da, am folosit "este"
Gabi Huian: pentru ca stiu ca de-acolo de unde e, ma indruma

lucianmircu: moartea lui a vost un soc pentru oricine l-a cunoscut, cu atat mai mult pentru un pusti de 14 ani cat aveai pe atunci

Gabi Huian: am plans o noapte intreaga
Gabi Huian: primul lucru pe care am vrut sa-l fac
Gabi Huian: a fost sa-l sun pe andrei toncu
Gabi Huian: vorbeam o groaza pe mess
Gabi Huian: si ne si vedeam
Gabi Huian: si cand am auzit ca era si el in masina
Gabi Huian: mi-a fugit pamantu de sub picioare

Gabi Huian: am cazut in genunchi si plangeam langa mama

lucianmircu: ce puteai sa intelegi din lumea asta
lucianmircu: in momentul asta?

Gabi Huian: nu pot sa exprim in cuvinte
Gabi Huian: a fost oribil oricum

lucianmircu: nici nu vreau sa te rascolesc pe subiectul asta

Gabi Huian: e ok, am acceptat situatia demult

lucianmircu: eu iti multumesc foarte mult ca ai stat atata la taclale
lucianmircu: am material de doua interviuri

luni, 25 iulie 2011

Das Boot (1981)

ALARM!

rating: Colectabil


E greu sa faci un film anti-razboi pentru simplul motiv ca, privit la televizor sau pe ecranul de cinema, razboiul poate parea un lucru foarte incitant. Toate exploziile si actele de bravura, tehnica expusa si tot potentialul distructiv al omului inchis in cadrul sigur al obiectivului de filmat e aproape imposibil sa-ti para altceva decat distractie-n fotoliu. Cu toate astea, cateva filme reusesc sa manifeste intr-un fel diferit, fie la nivel de mesaj explicit, fie visceral, prin estetica. Apocalypse Now e un astfel de exemplu, reusind sa te faca sa simti vinovatie pentru fiorii de emotie vizuala transmisi cu doua secunde mai devreme. Das Boot e exact pe dos fata de capodopera lui Coppola, tratandu-te nepasator cu acea rutina plictisitoare care anima un echipaj de submarin in misiune, inchizandu-te in spatiile stramte ale vasului, facandu-te parte din viata lor anosta pana cand orice speranta de “distractie” dispare si cruda realitate incepe sa devina palpabila. Filmul lui Wolfgang Petersen, dupa un roman de Lothar Buchheim, scoate la iveala ce anume inseamna oroare si de ce razboiul nu inseamna invingatori si invinsi ci doar distrugere si suferinta.

Citeam undeva ca Das Boot e cam singurul film de gen pe care chiar si cei care-au lucrat pe submarine il iau in serios. Probabil in sensul ca nu se amuza pe seama lui. E povestea unui echipaj de submarin german din Al Doilea Razboi Mondial aflat in misiunea de patrulare a Atlanticului si sustinere a blocadei navale care facea ravagii prin convoaiele de provizii ce veneau din State. Cu exceptia a doua momente, unul in debut si unul aproape de final, cand echipajul e pe uscat, restul filmului de peste 3 ore (director’s cut) se petrece pe puntea vasului, intr-un spatiu de 2 m latime si vreo 40 lungime. Mai claustrofobic de atat ar fi fost in sicriu. Dar submarinul nu-i si el tot un sicriu de otel? Mai ales in vremuri de razboi? Viata echipajului U-96 e o rutina deloc spectaculoasa. E o slujba. Exista un pat la 2 oameni si cand unul e de cart celalalt se odihneste. Oamenii isi petrec zilele in asteptare, pandind in adancuri si iesind sporadic la suprafata pentru aerisire si receptare a mesajelor radio cu misiuni. O luna de liniste si apoi cateva ore de groaza numarand incarcaturile de adancime lansate de pe distrugatoarele furioase ca le-au infipt vreo torpila-n coaste.



Punctul central al povestii e atacul unui convoi si scufundarea a trei vase de catre U-96. Toata scena e extrem de minutioasa. Ridicare la nivel de periscop, observare tinta, lansare torpile, numarat secundele pana al impact, ascultat cum se rupe carena vaselor nefericite apoi uruitul elicei distrugatorului venit sa le dea replica. Exista un moment destul de controversat in film care garantat nu ar fi existat intr-un film american: la cateva ore dupa atac U-96 se apropie de epava arzanda a unui vas ca sa-i dea lovitura de gratie si dupa ce i-o aplica observa supravietuitorii ramasi in valuri. Reactia nemtilor e cruda dar pragmatica... se retrag, lansandu-i in plata Domnului. Submarinele nu-si permit sa ia prizonieri.



Capitanul Lehmann (Jurgen Prochnow) e inima submarinului, calculat, bun cunoscator al echipajului, autoritar si, totusi, indulgent cand situatia o cere. Pentru accentuarea laturei documentare este adus in scena si un reporter, Lt Werner, integrat in echipaj si pus la curent cu tot ce tine de misiune. Asta nu inseamna ca vom avea obsnuitele clisee nationalist-socialiste si excese de conduita. Filmul e lipsit de ideologie. Avantajul filmelor germane. Omul e acolo ca sa observe viata echipajului. El e acolo martor al degradarii mentale pe care o provoaca stresul unei asteptari mortale. Pentru ca nu exista nici o indoiala, intr-una din zile, una din incarcaturile alea le va aduce sfarsitul. Asta daca nu cumva presiunea la va zdrobi conserva de metal ori un incendiu nu le va suge tot oxigenul sufocandu-i. Exista destule moduri prin care poti muri pe submarin. In WW2 aproximativ 40 de mii de germani au luptat pe submarine. 30.000 nu s-au mai intors niciodata. Sansele nu le sunt favorabile oamenilor de pe U-96. Stim asta de la inceput.


Un atu important in creearea atmosferei de realism in Das Boot e stilul abordat e Petersen, cu filmarile de interior realizate pe o replica, cu camera mobila operata intr-un spatiu restrans, cu multe close-up-uri si surse de lumina locale: lampile de bord, lampi de avarie, lanterne. Senzatia de miscare e veridica. Sunetul e magistral si nominalizat la Oscar, bipuitul sonarului care ii cauta prin strafunduri accentuand disconfortul in timp ce numeri alaturi de ei secundele ramase. Imaginea e fotografica, cu cateva scene ce-ti vor ramane pe veci in memorie (cum e cea cu petrolierul arzand si supravietuitorii sarind in valuri...). Sase nominalizari la Oscar pentru un film RFG-ist, si faptul ca e al doilea cel mai scump film nemtesc de pana atunci (dupa Metropolis) ii servesc de recomandari pentru orice cinefil, de la amatorii de filme de razboi pana la cei ce gusta art cinema-ul.

Cel mai enervant cliseu din cinema

pe care suntem siguri ca nu l-ati remarcat pana azi este prezent in montajul de mai jos in nu mai putin de 120 de filme. Va invitam sa-l cautati cu rabdare. Kudos to John Smith pentru munca sa.

Splitscreen: A Love Story

Exista o miscare sustinuta din ce in ce mai viguros in privinta realizarii de filme de inalta calitate cu telefonul, si nu orice filme, ci chiar mostre de creativitate ale unor tineri si foarte promitatori viitori cineasti. Nokia Shorts Contest 2011 a fost castigat de scurt-metrajul Splitscreen: A Love Story (regizor J. W. Griffiths, director de imagine Christopher Moon) care au filmat cu un Nokia N8 landscape-uri superbe din New York si Paris, le-au imbinat si-au creat o poveste. Dincolo de idee, merita urmarit montajul celor doua ipostaze si felul in care ele se completeaza.Ca in orice poveste, exista doua perspective, doua puncte de vedere care in cele din urma converg spre acel punct comun care face ca dragostea sa aibe un oarecare sens. Punctul comun in acest caz este Londra.. intre Paris si New York.




via Ovi Sirb

duminică, 24 iulie 2011

Alba ca Zapada reinventata

Am avut anul asta o Scufita Rosie reinventata. A fost groaznica. La anu vom da peste Alba ca Zapada in cateva versiuni din care una pare a inclina spre medieval fantasy. Presimt ca va fi un succes de casa.

sâmbătă, 23 iulie 2011

Trailerul zilei: The Grandmasters

Wong Kar-Wai e my all-time favourite auteur. Alaturi de coreanul Kim Ki Duk, Kar Wai e unul dintre cineastii asiatici care mi-au aratat in ce masura poezia, culoarea si miscarea se pot alatura intr-o forma de arta cu totul noua. De fiecare data cand unul dintre cei doi regizori iese la lumina cu un nou proiect ma las purtat cu nostalgie prin esentele filmografiei lor, incarcandu-ma psihic cu noi asteptari. Stilul wu-xia nu e strain de Won Kar Wai, in 1994 realizand Ashes of Time, o fabula complexa in care diferiti spadasini se intalnesc in desert pentru a transa povesti de dragoste, vitejie, tradare sau suferinta. Acum sondeaza din nou genul cu o adaptare biografica a legendei lui IpMan, cel mai cunoscut maestru de kung-fu din China inceputului de secol XX, cel care la batranete i-a fost profesor si lui Bruce Lee. Viata lui a mai fost ecranizata deja de 2 ori doar anul trecut dar am senzatia ca Wong Kar Wai va avea ceva in plus de aratat in The Grandmasters
Distributia il cuprinde pe eternul fetish Tony Leung dar si pe mandretea de Zhang ZiYi iar trailerul e o mostra de coregrafie martiala semnata de maestrul Yuen Woo-Ping (Matrix).

vineri, 22 iulie 2011

Harry Potter and The Deathly Hallows - Episode 2

It all ends here and now...

rating: Colectabil pentru fani

Expelliarmus colega! Sunt de acord cu ce spui in foarte inspiratul tau review: pentru a vedea un film, in general, nu e nevoie de un abreviar de termeni. Insa adaug ca in cazul seriei Potter, pentru a gusta la adevarata valoare bogatia povestii, e nevoie sa fii atent la orice mizilic. Un curs intensiv in vraji si potiuni, un pic de istoria Hogwarts si un background solid in privinta celor doi antagonisti principali - Harry si Voldemort - sunt mana vrajitoreasca. Pentru astea insa e nevoie de un maraton cinematic cu Harry Potter 1-7. Nici mai mult, dar nici mai putin. Prin urmare agreez decizia producatorilor de a-i lipsi pe nou-veniti de orice explicatie in legatura cu status-quo-ul din ultima parte - a opta - a seriei. Fara previously on... N-avem timp de asa ceva. Ar fi prea multe de spus iar Harry Potter and The Deathly Hallows part II ar trebui sa fie vazut nu pentru ca-i pe val, fiind vorba de lansarea ultimului capitol din cea mai de succes franciza din istoria cinema-ului, ci pentru ca ai un interes personal in aflarea concluziei unei povestiri pe care ai urmarit-o indeaproape. Bineinteles insa, interesul critic e alta poveste..

Imi manifestam acum jumatate de an, dupa ce vedeam Episode 1, dezamagirea si frustrarea ca nu puteam aprecia cum trebuie acel film intrucat era incomplet. Lipsea actul III al povestii, sub forma unui punct culminant si al unui deznodamant care sa dea un sens acelui esafodaj complex construit timp de peste 2 ore. Al doilea episod al celei de-a 7-a parti este exact acel act III care-mi lipsea, un deznodamant asteptat de 10 ani si care leaga si explica toata itele complicate ale destinului unui copil ce-a supravietuit doar ca sa-si infrunte moartea inca o data. Acum insa, pustiul timid cu ochelari pe care toti il luau peste picior a crescut intr-un barbat curajos (are si un pic de barba) si e gata sa-si asume rolul de sacrificiu. Toti acei ani de instruire si prieteniile legate-n timp i-au construit acel caracter nobil tipic eroului de basm. In fata sinistrului Lord Intunecat pe cale sa inrobeasca tot pamantul Harry Potter e singurul campion al sortii.

Filmul reia povestea chiar din finalul partii I, cu Harry, Ron si Hermione scapati din mainile acolitilor Stim-Noi-Cui iar acesta inzestrat cu bagheta magica a mortii (The Elderwand) pare invincibil. Mai doua talismane (deathly hallows) si Moartea isi poate lua vacanta. In timp ce Voldemort asteapta confruntarea directa, Harry si ai lui cauta ultimele Horcrux-uri (artefacte “imbunatatite” cu franturi din sufletul lui Voldemort) pentru a le distruge si a-l slabi. Cautarea ii conduce pe tinerii eroi inapoi la Hogwarts de unde ajutati de elevi si profesori il alunga pe infamul Snape, ucigasul lui Dumbledore, si decreteaza mobilizarea generala. Chiar si statuile prind viata pentru binele scolii de magie. Voldemort declanseaza atacul final insotit de cateva sute de Death Eaters (romanul Emil Hostina e si el un “mancator al mortii”), cativa trolli si vreo 2-3 tarantule-gigant, prapadind mare parte din scoala si din aparatorii ei. Marinimos, Lord V. le ofera apoi un armistitiu si solicita prezenta lui Harry pentru un duel in baghete magice. Harry insa are un as in maneca, ultimul Horcrux, care odata distrus ar insemna sfarsitul lui Voldemort. Si cu toate ca ne asteptam la triumful lui Harry, ultima parte e dominata tot de “ala rau”. Pentru prima oara il vedem in 3D - si nu ma refer la detaliul de filmare - ca un personaj puternic dar si cu oaresce slabiciuni, cu simpatii si antipatii, poate chiar si o ultima farama de umanitate (cand victorios le ofera elevilor sa-si aleaga partea in loc sa-i extermine) si, de ce nu, un simt al umorului macabru.

Finalul seriei e atat de dramatic si plin de gravitate incat greu iti vine sa crezi ca totul a inceput cu un film copilaresc si prostut ca Harry Potter si Piatra Filozofala. Intocmai ca o fiinta reala povestea s-a maturizat treptat pana s-a imbogatit cu o anume solemnitate specifica marilor confruntari dintre bine si rau (Ghilgames ar aprecia odiseea lui Potter). In final totul atarna de un singur fir de par, de o decizie pe care, asa cum se intampla in universul fantasy, unii au prevestit-o iar altii au avut grija sa se intample: Harry Potter trebuie sa se sacrifice pentru binele omenirii. Insa un lucru pe care filmul esueaza sa-l explice e invierea sa (asta suna deja biblic). Va luminez eu (spoiler!): cand Potter primeste blestemul mortal al lui Voldemort e protejat de faptul ca la intruparea celui din urma s-a folosit sangele pustiului (vezi The Goblet of Fire). Din acest motiv Harry are un tichet de invulnerabilitate (gata spoiler'). Mai mult, de fiecare data cand o rascruce in destinul lui Potter a parut mai misterioasa a existat o explicatie care ti-a fost insa ascunsa pana la final. No spoilers here!! Momentul de flashback revelator provine din parcurgerea amintirilor lui Snape de catre Harry, un fel de trecere in revista a punctelor esentiale din destinele celor doi. Providenta intotdeauna pare a conspira cu fortele binelui iar asta lasa loc de interpretare intr-o singura directie: cineva acolo sus te iubeste. Fie ca-i vorba de biroul directorului sau de oficiul superior.

E evident, sper, ca povestea asta nu se petrece intr-o lume obisnuita ci isi creeaza propriul univers cu propriile sale reguli. Asa ca nu are sens s-o judecam dupa standarde ‘lumesti’ ca fiind nerealista, exagerata sau patetica, cu personaje naive sau prostute. Toate povestile mari au o oarecare doza de inocenta, apeland mai degraba la copilul interior decat la intelectualul din tine. Numai sa ne amintim cat de “aiurita” e Neverending Story dar totusi pe cati nu i-a cucerit in copilarie. E incontestabil faptul ca Harry Potter e povestea unei generatii insa nu a unei generatii fixate intre anumite limite de varsta ci a acelei generatii care a rezonat cu ea, care a crescut cu eroii ei si s-a lasat atrasa intr-o asemenea aventura. Recunosc in schimb ca filmele pot fi mai mult sau mai putin apreciate. Asta depinde de asteptarile fiecaruia si de modul in care si-a imaginat povestea. In opinia mea si a altora ele sunt adaptari fidele conceptiei originale care au rezistat foarte bine tendintelor “corporatiei” de ieftineala si simplificare, de permutare a accentului de pe intriga pe rasfat vizual si atat. Cu fiecare ‘instalare’ povestea a devenit tot mai densa si mai greu de urmarit fara minimul de cunostinte anterior predate insa furnizand totusi suficienta distractie pentru ca nici un neofit sa nu se planga.

In concluzie, va place sau nu, seria Harry Potter a dat nastere celor mai bune filme cu vrajitori facute pana acum. Iar cand spun asta ma bazez pe 3 lucruri: complexitatea naratiunii bazata pe seria de romane a britanicei J.K. Rowling, distributia extraordinar alcatuita din actori britanici de mare prestanta (Maggie Smith, Helena Bonham Carter, Michael Gambon, Alan Rickman, Ralph Fiennes, Gary Oldman, John Hurt, Robbie Coltrane), care uneori s-au multumit cu un simplu cameo, si excelenta efectelor vizuale, de fapt, a intregii productii in sine. Nu poti nega amploarea acestor filme. In plus, dincolo de incantarea resimtita ca spectator la finalul fiecaruia din cele 8 filme a existat si satisfactia de a fi vazut un lucru facut fara compromisuri, cu implicare si daruire, inspiratie si mai ales respect fata de fani. 

Si daca tot vorbim de fani sa clarificam un lucru din start. Filmele cu Potter nu sunt obisnuitele blockbustere de vara care-ti flutura prin fata ochilor o gramada de ineptii digitale si a caror valoare nu depaseste pretul popcorn-ului rontait. Nici pe departe. Sunt povesti complexe nascute dintr-un anumit gen literar (temnite, dragoni si vrajitorie) si destinate unui anumit public care fac sa paleasca multe alte tentative cu pretentii de “minunatie” epica. In cazul lui Potter povestea iti cere un efort considerabil, acela de a sta cu rabdare in trenul magiei pana la destinatie. Nu se accepta calatori clandestini, nu se fac concesii celor care urca sau coboara in statiile intermediare. Daca nu-ti plac regulile esti in trenul gresit, asta-i tot. Finite Incantatum.

joi, 21 iulie 2011

Abracadabra Harry Potter! Adica gata.

(DUMBLE)BORED TO DEATH
rating: Brainwash



AVERTISMENT: Aceste randuri nu sunt pentru ochii fanilor seriei. Pentru ca nu vreau sa-mi atrag o gramada de blesteme.

Acum, ca am ramas intre noi, oamenii obisnuiti care n-au fost la nicio petrecere tematica cu eroii din Hogwarts, sa va zic ce i-a lipsit ultimului Harry Potter.

Precizare: n-am citit nicio carte. Nu am vazut prima parte de la ultima parte si nici episodul de dinainte de ultima parte. Lipsuri majore deci. Pe care Richie n-a reusit, in ciuda stradaniei, sa mi le acopere in cele zece minute cat tin reclamele. L-am intrebat "ce ar trebui sa stiu ca sa ma pot uita la film?".

E foarte simplu, zise Richie incepand sa arunce LUMOS asupra ignorantei mele: Voldemort a pus mana pe Ministerul Magiei, cei trei copii (care nu mai sunt demult copii, la cat am auzit ca bea dl. Radcliffe; sacrilegiu mai mare nu puteam savarsi: poimaine e ziua "actorului" care il face pe Steaven Seagal sa para savuros) au fost exilati /exmatriculati (sa zicem ca si-au picat BAC-ul) si acum incearca sa-i distruga sufletul Stiti Voi Cui, care suflet a fost impartit (ca o partitionare de hard) in diferite horcruxuri. Sufletul meu! Apoi Richie a dat inainte cu trei frati si trei baghete, piatra invierii, talismane care trebuie distruse, pitici eroi si pitici nemernici, dumbledore ingropat cu bagheta si Stiti Voi Cine a pus mana pe ea. Si asa e si filmul.

Glumeam noi inainte sa inceapa show-ul, dar mie nu mi-ar fi stricat un "previously...on Harry Potter". Imi imaginez vocea aceea groasa de trailer care sa povesteasca pe scurt ultimii 10 ani: "He was a boy. He had a pair of glasses, two friends and a little stick. One day he went to the station and..." Si asa mai departe (v-am avertizat sa nu cititi, pentru ca veti fi jigniti pana la sfarsit).

Poate sunt de moda veche, dar nu cred ca pentru a vedea un film ai nevoie de un scurt breviar de termeni (gen Harry Potter Wiki).

Totusi, ultima parte a ultimei parti din seria Harry Potter poate fi urmarita si fara sa ai datele astea. Pana la urma vei prinde intriga (Voldemort vrea sa il lichideze pe dragutul de Potter si viceversa) pentru ca eroii au grija sa repete de mai multe ori si in mod explicit ce urmaresc. Desigur, iti vor scapa anumite nuante si, in mod cert, nu te vei putea bucura de "reintalnirea emotionanta cu eroii din episoadele precedente" (momente trambitate in toate cronicile favorabile). Din punctul asta de vedere am senzatia ca ultima parte a ultimei parti e ca o reuniune de clasa a opta. Nu stiu ce experienta ati avut voi, dar cine se omoara dupa reuniunile de clasa a opta?

Cum ziceam, productia poate fi urmarita (nu si de copii sub 12 ani, daca ma intrebati, pentru ca in timp, franciza a devenit tot mai infricosatoare). E un film de aventuri in care sunt mixate marile teme "heroic fantasy" de la Star Wars pana la LOTR, trecand prin Matrix, se adauga doua fire de usturoi etiopian, dinti de soricel, trei foi de cucuta si blestemul Geminia. Ups! cred ca am stricat vraja.

Adevarul e ca in afara de cateva scene (in general cele in care apar Helena Bonham Carter sau Ralph Fiennes) pe mine nu m-a vrajit. Poate ca am depasit varsta aceea sau poate fiecare generatie are Potterii ei (in fond e aceeasi veche poveste de cand cu Ghilgames, doar cu alte decoruri). Un amic zicea ca la Harry Potter merg numai tocilari (v-am zis sa nu cititi, n-ati plecat inca?IMPERIO!). Trebuie sa il contrazic: in sala nu erau numai chipuri de tocilari. Dupa parerea mea modesta, e filmul unei generatii care a crescut cu personajele astea, a citit cartile, s-a jucat cu baghetele si s-a visat in papucii vrajitorilor.

Pentru toti acestia va scrie Richie o cronica mult mai temeinica si mai reverentioasa. HOCUS POCUS!

PS. Fireste, binele invinge.

Trailerul zilei: The Amazing Spider-Man

Stiu ca 4 ani e cam putin timp pentru a exista rostul unei "reimaginari" a seriei dar fiind vorba de Spider Man o sa fiu mai temperat in ponegrirea Hollywood-ului pentru lipsa de viziune si voi astepta sa vad ce au pus la cale cu acest reboot. In opinia mea Sam Raimi facuse o treaba f. buna cu trilogia omului paianjen.. al doilea film fiind de departe si cel mai bun al seriei, asa ca nou-venitul Marc Webb (nume predestinat) are niste papuci destul de largi de incaltat. The Amazing Spider-Man schimba atat regizorul cat si protagonistul - Andrew Garfield e pe val -  iubita acestuia (Emma Stone joaca o dragoste mai veche de-a lui Peter Parker) si dupa cum arata trailerul si tonul general al productiei... ceva mai tehnica si mai luminoasa. Tinand cont ca Marc Webb mai are la activ si 500 Days of Summer o banuiala logica ar fi ca targetul acestui film se indreapta spre teenage romance... Totusi prezenta reptiliana a villain-ului Lizard face de prisos astfel de speculatii ieftine.  Ramane de vazut in 2012.
Trailer:

miercuri, 20 iulie 2011

Tinker, Tailor, Soldier, Spy (1979)

A riddle, wrapped in a mystery, inside an enigma

rating: Colectabil

John Le Carré e unul din cei mai cunoscuti autori britanici de romane de spionaj, un fel de Robert Ludlum sau Tom Clancy al insularilor, cu precizarea ca in vreme ce americanii scriau romane de fictiune Le Carré isi publica intr-un fel "semi-autobiografia". Omul asta a fost in anii 50 si 60 agent operativ in serviciile secrete ale Majestatii, intai in MI5 (contra-spionaj) apoi la SIS-MI6 (spionaj international). Cu alte cuvinte John Le Carré (asta-i pseudonimu' literar) a fost spion cu acte in regula, activand atat in tara, unde a supravegheat celulele cu afinitati stangiste in anii 50, cat si in Europa (Bonn si Hamburg), unde sub acoperire diplomatica controla operatiunile agentilor sai. Lucrul cu adevarat fascinant este ca inca din aceasta perioada publica sub pseudonim povestiri cu spioni si, intocmai ca celalalt scriitor de senzatie - Ian Flemming, fost agent Naval Intelligence - a folosit o parte importanta din cunoasterea sa profesionala neortodoxa pentru a vinde literatura. Primul succes cu adevarat important a venit odata cu The Spy Who Came From The Cold (1963) si, cu toate ca putea linistit sa se lase de spionaj, cariera i-a fost oprita ‘64 prin deconspirarea faimoasei cartite KGB-iste infiltrata in esalonul superior al MI6, Kim Philby.

Tinker, Tailor, Soldier, Spy e o miniserie BBC produsa in 1979 pe baza romanului omonim scris de Le Carré in ‘74 si in care este descrisa minutios o operatiune de identificare a unui spion KGB-ist in varful MI6. Aproximativ bazata pe experienta lui Le Carré cu problema Cambridge Five (descoperirea in anii 50 si 60 a 5 tradatori - agenti dubli intre care si Philby - in randurile serviciilor secrete britanice) filmul urmeaza indeaproape stilul narativ al autorului, un stil axat mai degraba pe drama psihologica si conflict intelectual decat pe actiune fizica, forta bruta, spectacol exploziv si accesorii futuriste a la James Bond. Eroii cartilor si implicit ai filmului sunt functionari si oameni politici, birocrati prceputi in tot felul de mismasuri si foarte ambiguosi din punct de vedere moral. Iar lucrul acesta e foarte util cand e vorba de plasat suspiciuni.

In centrul povestirii cu spioni sta Geroge Smiley, un veteran al agentiei si un foarte bun investigator si planificator. Jucat de Alec Guiness, Smiley e un 'pensionar' tacut si foarte inteligent pe care Ministerul il reactiveaza pentru a studia posibilitatea ca conducerea SIS sa fi fost penetrata de o cartita a legendarului Karla, cel mai periculos spion rus. Smiley fusese numarul 2 in SIS pana in momentul in care seful serviciului, poreclit Control, a devenit obsedat de existenta unei scurgeri de informatii care i-a periclitat mai multe operatiuni. Control a fost cel care a redus lista suspectilor la 5 atasandu-le fiecaruia cate o eticheta (tinker, tailor, soldier, richman, beggarman, dupa un cantec popular britanic) si trimitand un scalphunter (asasin) in Cehoslovacia pentru a contacta un dezertor rus si a afla identitatea cartitei. Agentul britanic a intrat insa direct intr-o ambuscada, s-a iscat un scandal international iar Control a trebuit sa abdice deschizand usa pentru ca 4 din cei 5 suspecti sa urce in rang. Doar Smiley (al 5-lea suspect) fusese pus pe linie moarta.



Seria britanica e compusa asadar din 7 parti distincte, fiecare din ele aducand investigatia un pic mai aproape de finalizare si dezvaluind sub forma de flashback-uri circumstantele care au stat la baza esecului operatiunii cehe organizate de Control. Partea cea mai delicioasa e urmarirea deductiilor pe baza carora Smiley ajunge sa-l scoata pe agentul dublu la lumina. E un film foarte inteligent, elegant, cu o atmosfera cenusie tipica razboiului rece, cu niste actori extraordinari ce dau viata unor personaje ce merg pe sarma intre pericol, datorie, tradare si suferinta. Filmul e o nestemata TV, o ecranizare care pastreaza acel nivel de mister dezvaluit gradat tipic romanelor politiste, abil construit si beneficiind de acel suspans care te face sa folosesti google inainte de final. Genericul de inceput spune totul dpdv simbolic, folosind o papusa matrioska pentru a sugera diferitele straturi ale personalitatii unui spion dublu: A riddle, wrapped in a mystery, inside an enigma. Citatul apartine lui Churchill si se refera la Rusia dar cred ca analogia se potriveste excelent..


Ps: O veste buna pentru cinemaniaci: romanul lui Le Carré va ajunge si pe marele ecran sub forma unei ecranizari promitatoare: Thomas Alfredson (Lat den ratte komma in) a pus mana pe o distributie de zile mari (Gary Oldman, Tom Hardy, John Hurt, Colin Firth, Mark Strong, Toby Jones si Benedict Cumberbatch) si astfel Tinker, tailor, soldier, spy va scrie un nou capitol in filmele cu spionaj. Iar romanul lui Le Carré e doar primul dintr-o trilogie, ca sa fim intelesi.

Secvente prelungite

Vesti bune pentru cei care au un scenariu de film in sertar sau pe masa de lucru. Perioada de inscriere pentru atelierul de scenaristica SECVENTE se prelungeste pana la 1 august. Asadar ai 10 zile in plus sa spui ce simti (pentru 10.000 de euro). Pana acum si-au finalizat scenariul 65 de concurenti. Inscrieri si detalii pe www.ateliersecvente.ro.

Atelierul de Scenaristica SECVENTE from eugen kelemen on Vimeo.

Marea Hoinareala

Englezi parasutati in Parisul ocupat. Nazisti turbati care-i cauta. Partizani francezi care-i ajuta (sau incurca?). Doi monstri comici, Bourvil si Louis de Funes, fac pereche intr-un clasic cult: La Grande Vadrouille (Marea Hoinareala, Gerard Oury, 1966).


Asta seara, in Piata Unirii, ultima proiectie din Festivalul Filmului de Umor.

later edit: Richie imi zice ca a "hoinarit aiurea fara sa vada vreun film" si banuieste ca din cauza ploii de dinainte s-ar fi anulat proiectia. Daca am indus in eroare si alti oameni, trebuie sa-mi cer scuze, desi Institutul Francez nu ne-a prevenit ca schimba programul. De fapt, inca mai astept raspuns la mailul in care ii intrebam ce s-a intamplat. Probabil asta era "Marea Hoinareala", - toata lumea a plecat in vacanta.

marți, 19 iulie 2011

Coaste a la Joe Pesci

He's a funny guy! Joe Pesci ii omagiaza pe Marty Scorsese si Bob de Niro in felul sau unic pentru coastele rupte si sfaturile pretioase primite de-a lungul carierei.




Niste poze

Daca doriti sa vedeti de aproape pistruii lui Heath Ledger, ridurile lui Clint Eastwood si alte imagini cu rezidentii de la Hollywood in ipostaze surprinzatoare, acesta-i locul (accesati portofoliul lui MartinSchoeller). Multam, Mira!






Teaserul zilei: The Dark Knight Rises

S-a scurs pe interneti de saptamana trecuta dar acum e lansat oficial si la calitate. Dupa cum bine stim The Dark Knight Rises e cel de-al treilea si ultimul film din trilogia inchinata de Christopher Nolan cavalerului noptii, omului liliac, miliardarului justitiar Bruce Wayne/Batman, film care va poposi pe marele ecran in vara lui 2012. Pana atunci insa vom fi bombardati cu mici farame de informatie menite sa ne incite, atate, enerveze si exaspereze si, dupa cum vedeti, dupa primul poster oficial, un artwork delicios dealtfel, iata ca avem parte si de primul teaser mai competent dar care nu spune nimic despre plot. Tot ce stim e ca master villain-ul din partea a treia e un tip pe nume Bane, jucat de Tom Hardy, dar daca aruncam un ochi in lumea comic-urilor aflam ca Bane e unul din cei mai puternici si inteligenti dusmani ai "liliacului". Sunt putine sanse ca Nolan sa foloseasca faimosul 'arc dramatic' care duce la paralizia lui Batman in urma unei confruntari cu Bane, dar nu se stie niciodata.. Oricum daca e sa-i credem pe cuvant pe cei de la Warner Bros, “The Dark Knight Rises” is the EPIC conclusion to filmmaker Christopher Nolan’s Batman trilogy. N-am nici o indoiala.
Trailer deci:

Wrecked (2011)

rating: Brainwash

Daca aveti o slabiciune pentru microthriller-ele desfasurate in spatii stramte (gen Phone Booth sau mai recentul Buried) poate ii dati o sansa proaspatului debut al lui Michael Greenspan, Wrecked. Urmand pana la sange reteta tipica, Wrecked se bizuie pe un singur personaj ca sa duca filmul de la un capat la celalalt in ciuda constrangerilor inerente de spatiu sau mobilitate. Personajul in cauza - jucat aici de Adrien Brody - este un barbat captiv intr-o epava auto foarte mototolita, pe locul din dreapta soferului, si care se trezeste in urma unui accident cu o amnezie serioasa si un cadavru pe bancheta din spate. Cu picioarele prinse sub bord, plin de echimoze si lipsit de mancare sau apa, supravietuitorul petrece cateva zile in masina incercand sa puna cap la cap fragmente de amintiri si sa dea un sens halucinatiilor care-l viziteaza. Din fericire Greenspan nu-si sechetreaza victima in masina pentru tot filmul ci-i permite sa iasa din epava doar ca sa descopere ca s-a ales cu o fractura de tibie. Restul filmului ar putea semana cu un episod din show-ul de supravietuire al lui Bear Grylls cu precizarea ca Bear Grylls in cazul asta a fost debarcat in padure amnezic si cu un picior rupt.

Calvarul lui Brody e destul de veridic iar misterul care inconjoara cauzele situatiei sale neplacute e risipit gradual, in doze mici, cu talent si substituit de o anume plapuma metafizica care te face sa iei in considerare si o explicatie supranaturala. Alaturi de povestea de supravietuire, care suscita intotdeauna interes la nivel emotional, exista si una de descoperire care ne excita intelectul. Cele doua cadavre care-i tin companie, arma gasita sub scaun si sacii de bani din portbagaj precum si o vizitatoare eterica ciudat de familiara incep sa ne incredinteze ca omul nostru e autorul unei afaceri urate iar acum zace intr-un purgatoriu forestier cu o puma dandu-i tarcoale si doar cateva gloante in revolver. Norocul sau se intrupeaza sub forma unui caine care apare si dispare dupa bunul plac, tinandu-i de urat sau jucand rol de sprijin moral si ghid. Cu ultimele forte, barbatul se taraste prin padure in cautarea drumului pe care, chipurile, masina l-a abandonat. O singura problema insa: drumul pare sa fi disparut.


Lipsit de momente efectiv tensionante, Wrecked pare mai mult o drama a contemplarii si a supravietuirii, bazandu-se aproape exclusiv pe un singur om ca sa redea o serie de stari emotionale complexe intr-un mod credibil. Iar Brody, care nu e prea credibil in postura de erou de actiune, are acum ocazia sa joace ceea ce stie: un om sfarsit care gaseste in el forta sa mearga mai departe trecand de la negare la acceptare, de la abandon la speranta. Stofa de supravietuitor care in Wrecked ar putut fi destul de usor inlocuita cu o aura de mantuire daca finalul ar fi fost nitel diferit iar amenzia cu totul alta. Dar bun si-asa...

Trailer

sâmbătă, 16 iulie 2011

Twin Peaks feat. BOB

Ca unul caruia Twin Peaks i-a marcat copilaria recunosc ca in mintea mea nu exista alt personaj mai infricosator decat Bob, samanta raului, ucigasul Laurei Palmer, raul pur care intina bizara poveste nascuta din mintea lui Lynch in 1990. Dar felul in care a fost conceput acest personaj nu e nici el mai putin ciudat. Sa-l lasam pe maestru sa ne spuna in ce fel i-a venit inspiratia;


Ideile vin in cel ma straniu mod cu putinta, doar daca le acorzi atentie. Si uneori, pe platou se petrec lucruri care te fac sa visezi.


Cand filmam episodul pilot pentru Twin Peaks, aveam un om care se ocupa de mobila din platou, numit Frank Silva. Frank nu trebuia sa apara in Twin Peaks - nici macar nu imi trecuse prin cap o asemenea idee. Dar filmam in casa Laurei Palmer si Frank muta niste mobila prin camera ei. O femeie a spus “Frank, nu muta dulapul acela. Nu te bloca in camera.”

Si mi l-am inchipuit pe Frank in camera. Am fugit la el, intreband: “Esti actor?” Iar el a spus: “Da, din intamplare” - pentru ca toata lumea in L.A. practica actoria. Si poate ca toata lumea de pe planeta. Atunci i-am zis “Frank, o sa fii in aceasta scena.”


Am facut o filmare panoramica a camerei, de doua ori fara Frank si o data cu Frank impietrit la baza patului. Dar nu stiam pentru ce era sau ce insemnatate avea.


In aceeasi seara, am coborat la parter pentru a o filma pe mama Laurei Palmer pe canapea. Zacea acolo, trista si torturata. Deodata vede o imagine mintala si sare tipand. Sean, operatorul, a trebuit sa-i urmareasca fata in timp ce sarea. Mie mi-a lasat impresia ca ar fi facut o treaba excelenta. Asa ca am spus: “Taiati - perfect, superb!” Dar Sean a ripostat:
“- Nu, nu e asa.
- Ce s-a intamplat?
- Era cineva reflectat in oglinda.
- Cine?
- Frank se vedea in oglinda.”

(dati pauza cand apare oglinda de deasupra canapelei)


Asa ca lucruri de genul acesta se intampla si ele te fac sa visezi. Si de la o idee ajungi la alta, iar daca le permiti sa vina, ti se deschid noi cai.”


David Lynch - Cum sa prinzi pestele cel mare


Biutiful (2010)

CE E ACOLO ?
rating
: aproape orgasmultiplu

motto: He sees dead people. And soon, he will be one of them.

Javier Bardem joaca din nou un rol de muribund. De data asta e departe de gratiosul tetraplegic din Mar Adentro. In Biutiful e un mic bisnitar/ combinator si jucator pe piata muncii la negru din Barcelona (apropo, coplesitoare cadrele panoramice cu orasul ale directorului de imagine Rodrigo Prieto; de exemplu la asfintit, cu catedrala Sagrada Familia decupandu-se sumbru pe un cer rosietic; e ceva sa vezi Barcelona lipsita de poleiala turistica, ceea ce e in ton cu starea personajului care fuge colo-colo pentru cativa euro). In schimbul unui comision nesemnificativ, Uxbal ii ajuta pe cei care lucreaza la negru (n-o sa fac bancul cu negrul, desi unul din prietenii sai din din Africa vinde vuitoane falsificate in ateliere clandestine, conduse de chinezi).

Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu nu e strain de temele sociale (si in special tema inechitatii sociale sau exploatarea omului de catre om) pe care le-a exploatat in Babel (2006). Dar acesta e doar fundalul povestii. Principala drama este ca Uxbal va muri in curand de o boala incurabila si e terorizat de ideea ca vor ramane pe drumuri cei doi copii ai sai (fosta sotie -Hanna Bouchaib- e putin dusa si nu se poate pune baza in ea).

Nu vrea nici sa-i lase in "grija Universului" asa cum i-a recomandat o surata telepata. A, nu v-am spus: in "timpul sau liber" livreaza mesaje din partea celor decedati de curand si ii impaca pe acestia cu drumul pe care trebuie s-o apuce. Numai Uxbal nu poate fi impacat cu ideea mortii sale iminente. Un tur de forta din partea lui Bardem pe care il vedem, de la o scena la alta, cum se degradeaza fizic si se decanteaza sufleteste. Doar ca are tot mai putin timp.

Mi-au placut: folosirea oglinzii, tainele viziunilor vis/moarte, intalnirea cu tatal pe care nu l-a cunoscut in timpul vietii, muzica lui Gustavo Santaollala si, repet, imaginea lui Prieto. Copertile filmului (scenele de inceput si sfarsit) sunt filmate din unghiuri diferite. Totul face clic, fara sa fie nimic fortat. Biutiful e o poveste plina de viata despre accceptarea mortii. Cu demnitate si curiozitate. "Ce e acolo?" Un lucru va fi clar dupa vizionare: viata e mai mult decat am crede.

Filmul spaniol va fi proiectat la Timisoara in aceasta duminica in cadrul caravanei TIFF (Piata Unirii, ora 21.30). Atentia, sunt sanse sa va ploua. Ochii.

vineri, 15 iulie 2011

MATRIX LIVE - Film in Concert la Londra

Astazi mi-e un pic mai mult ciuda ca nu m-am nascut mai european. Chiar britanic. Pe 23 octombrie, la Royal Albert Hall din Londra va avea loc un spectacol cum rar ti-e dat sa vezi si sa auzi. Se proiecteaza Matrix cu coloana sonora a lui Don Davis interpretata live de orchestra NDR din Hamburg. Si ca sa vezi mai sunt si locuri disponibile. Biletele pornesc de la 15 Lire.

joi, 14 iulie 2011

Alfa Pacino

ATENTIE! CONTINE AUTOGRAF

Toata planeta ii cunoaste pe Michael Corleone si Tony Montana. Dar ca sa cunosti putin din adevaratul Al Pacino, trebuie sa citesti Autobiografia Al Pacino: In dialog cu Lawrence Grobel (Editura Publica, 2010). Eu am facut-o in vacanta si am fost pe cat de delectat pe atat de fascinat de povestea omului Pacino. N-a fost usor pentru un pusti venind din South Bronx, crescut doar de mama si bunic. A fost asemanat cu Brando de mic, inca de cand juca in piesele de la scoala. In paralel cu teatrul boem, a trecut prin toate joburile din lume: portar, curier si chiar plasator (!!!) la cinema. Apoi a ajuns la Actor's Studio (condus de Lee Strasberg) si de aici cunoasteti ce a facut (mai putin fixatia lui pentru Shakespeare). Am incercat sa fac mai jos un fel de preview al cartii, cu cele mai misto replici din interviurile stranse de Grobel de-a lungul a trei decade. Nu am sa divulg insa misterele scenei legendare din finalul Godfather III (se zice ca Francis Copolla i-ar fi adus pe platou niste violonisti ca sa-i stimuleze plansul lui Pacino). Pentru a afla povestea reala trebuie sa puneti mana pe carte. Cine citeste pana la sfarsit aceasta postare primeste si un autograf de-al lui Al Pacino. Pe bune.

20 de ani

"Aveam o camera, o baie si un hol. Apoi am fost portar. Castigam 14 dolari pe saptamana. De fiecare data cand luam salariul il cheltuiam in 3 minute si jumatate. Era de-a dreptul plictisitor sa fie mereu nevoie sa-mi fac griji cu privire la urmatoarea mea masa. Era ca o bazaiala enervanta si constanta. (...) In Greenvich Village aveam obiceiul sa trecem cu o palarie prin fata publicului dupa ce jucam cate o piesa. Eram cu adevarat un actor de strada, un tigan, nomad si fara un sfant. Locuiam in bodegi si cocioabe. Pentru mine orice cu apa potabila si baie in camera insemna paradisul".

Panic in Needle Park
(1971)

"Am refuzat 11 filme inainte sa joc in asta. Stiam ca e momentul sa incep sa joc in filme."

Cum isi alege proiectele

"Mai intai scenariul. Si dupa aia, evident, ce faci la un scenariu bun cu un regizor prost?"

Inevitabil, Nasul (1972)

"La momentul respectiv nu-mi pasa daca obtin rolul sau nu". Dupa prima proba de ecran, producatorii au vrut sa scape de el. Dar apoi au vazut scena cu asasinatul din restaurant.


Francis Ford Copolla


Cand citea carte lui Puzo, Copolla l-a avut in minte pe Al Pacino pentru rolul lui Michael desi pe atunci actorul era aproape necunoscut. Pacino are o mare apreciere pentru regizorul care i-a adus celebritatea: "N-am mai intalnit pe nimeni ca el. Se poate detasa ca nimeni altul. O persoana cu o asemenea forta emotionala sa aiba capacitatea lui de a se detasa. Ca si Michael Corleone. De asta a inteles Francis acest personaj. In parte l-am jucat pe Francis, in parte l-am modelat dupa mai multi oameni pe care ii stiu."

Mafia

A cunoscut oameni din Mafie in particular ("Cineva mi-a facut o legatura"). Si i-au permis sa-i studieze. Dar pastreaza tacerea despre aceste lucruri.

Michael Corleone

"In primul Nas, ceea ce am incercat sa fac a fost sa creez un fel de enigma, un tip misterios de personalitate. Sa te uiti la acel om si sa simti ca nu prea il cunosti, de fapt. Asta incercam sa obtin atunci cand il vezi pe Michael in unele scene cu mina aceea preocupata, de parca ar fi intr-un fel de transa, de parca mintea i-ar fi plina de ganduri. Adevarul e ca ascultam Stravinsky pe platou, ca sa am figura aia. Am simtit ca aceasta este drama personajului si ca acesta ar fi singurul mod in care ii pot reda dramatismul. Altfel, ar fi putut deveni searbad. Nu am lucrat niciodata asa la vreun personaj. Este cel mai dificil rol pe care l-am interpretat".

Momentul favorit

"E un moment in Nasul II (1974). Nimeni nu-l remarca. Momentul in care Michael isi da seama ca fratele lui este cel care l-a tradat. Este foarte subtil. Dupa ce am filmat scena asta, am fost dus la spital, a doua zi. M-am imbolnavit fizic. Am lucrat pur si simplu prea mult la acel rol".

Greseala din Nasul III

"(...) s-a facut o greseala majora. Aceea de a se incerca mantuirea lui Michael Corleone".

Despre Marlon Brando

"Brando punea in umbra pe oricine, dar si inspira. (...) Tin minte prima oara cand am vazut On the Waterfront [Pe chei, 1954]. Trebuia sa-l vad din nou, numaidecat. Nu ma puteam misca, nu puteam iesi din cinema. Nu mai vazusem niciodata asa ceva. Nu-mi venea sa cred. [La Nasul] Brando s-a purtat extraordinar cu mine. Facea tot felul de lucruri. Jucam o scena si aparea in spatele camerei, cu o fata serioasa si o pasare caraghioasa de jucarie in buzunar. Sustinerea lui era colosala. (...) Brando a pregatit scena pentru noi toti cei de azi. (...) James Dean juca precum un sonet. Marlon era o planeta intreaga."

Mod de lucru

Pacino nu crede ca are de invatat privind miscarile altor actori. "Invat mult mai bine si mai mult cand lucrez si fac greselile mele. Altfel ai tendinta sa eviti greselile care te pot duce undeva". Si nici nu-i place sa fie privit cand filmeaza. "E o modalitate foarte incorecta de a privi munca unui actor. Altceva e cand o privesti marita si filmata. Am fost inhibat de multe ori, ceea ce a creat confuzie. (...) Cu jocul vrea sa ajunga la un punct "in care merge din instinct". Uneori, Pacino da sugestii de scenariu (a improvizat doua zile cu Ellen Barkin pentru Sea of Love, 1989) sau se baga peste treaba regizorului, acolo unde i se permite.

Dog Day Afternoon (1975)

LaO dupa-amiaza de caine dupa ce a vazut materialul filmat in prima zi a insistat sa se refilmeze o scena. " Mi-am dat seama ca nu aveam un personaj. M-am dus acasa si a trebuit sa lucrez toata noaptea. A fost ca o cursa mortala. M-am intors pe platou a doua zi cu personajul pe care l-ai vazut si tu. La asta am lucrat toata noaptea, ca sa il gasesc. Am refilmat a doua zi. In prima zi, tipul intra cu ochelari de soare si am spus ca genul asta de personaj n-ar intra niciodata cu ochelari de soare care sa-l ascunda, pentru ca el vrea sa fie prins. Asa ca am schimbat".


See of love

N-a fost prea norocos in dragoste si nu-i place sa vorbeasca despre asta. "Am fost indragostit de doua ori. O data in '69 si o data in '76. (...) Pentru ca o relatie sa mearga, trebuie sa i te oferi cu totul. Iar eu ma simteam de parca jumatate din mine era acolo, iar cealalta jumatate (...) pur si simplu nu era acolo. (...) Dragostea trece prin diferite etape. Dar dainuie. Shakespeare a spus: "Iubirea nu-i mascariciul vremii". Sa stii, dragostea romantica poate fi un mare rahat. Si te poate rani. (...) Cred ca mie, probabil, imi este foarte frica sa nu fiu parasit."

N.Y.

A refuzat sa se mute in L.A. New Yorkul il incarca cu energie. Face plimbari lungi, vorbeste cu oameni pe strada, il tine cu picioarele pe pamant. "Este pamantul meu. E singurul loc in care se poate trai"

Say hello to my little...dog!

"La un moment dat cand il jucam pe Tony Montana (Scarface, 1983), m-a atacat un caine si eu i-am pus mana pe bot. Nu mi-a venit sa cred ca am facut asa ceva. Imi plac cainii - dar asata a sarit la mine. Normal as fi rupt-o la fuga, dar ma simteam neinfricat si imi placea ideea de a fi neinfricat cand intram in pielea personajului".

Droguri

"Mi-e frica de halucinogene sau de chestiile care-ti distorsioneaza perceptia. Ma molesesc. Parca ai fi intr-un balon de sapun - te suge de putere, de energie, de acuitate".


Fericire

Ce insemna "fericire"? Exista sentimente de bunastare, confort, pace, iubire, sentimente de siguranta. De ce graba asta de a fi fericit? Lucrurile sunt asa cum sunt. Lucrurile se intampla.

Despre Oscar

"A fost de parca as fi castigat o medalie olimpica. Numai ca la jocurile olimpice o castigi pentru ca esti cel mai bun, pe cand cu Oscarul, nu e neaparat necesar. Iti vine randul, cam atat". Dupa un sir de nominalizari, lui Pacino i-a venit in sfarsit randul in 1992 cu Scent of a Woman (Parfum de Femeie).

Teatru

Intre filme si dupa filme, Pacino are perioade mari cand se intoarce la teatru, prima (si marea) dragoste. "Daca esti dansator pe sarma, pasesti pe fir. Te urci acolo sus si daca ai cazut, asta-i teatrul! In filme exista un fir, dar firul e pe pamant. Asta-i diferenta. Corpul ti se schimba cand urci pe scena. Ti se schimba compusii chimici din corp; se intampla ceva cu adrenalina. Cu cat inaintez in varsta, cu atat e mai greu sa rezist facand-o de opt ori pe saptamana. Si totusi, cand urc pe scena simt ca tin de locul acela." Admite ca are o fixatie cu Shakespeare, din a carui opera citeaza mereu. L-a si pus in scena de multe ori (mai ales Richard III), nu tot timpul cu succes.


Filosofie de viata

"Cred ca trebuie sa iei zilele pe rand; acum am ziua de astazi, nimic mai mult. (...) Cu cat iti doresti mai putin un lucru, cu atat mai mult vine spre tine. Daca e sa fie, o sa fie. Niciodata nu a iesit bine cand m-am straduit prea tare sau am fortat lucrurile".

Timp

"Foarte mult munca din domeniul nostru e dictata de ceas. Eu am dat ceasul la o parte". A facut asta de trei ori, cand si-a finantat si regizat propriile filme. Looking for Richard (In cautarea lui Richard), Chinese Coffee (Cafea Chinezeasca, 2000) si

The Local Stigmatic (1990)

"Stigmatul Nostru e cel mai puternic, cel mai plin de forta lucru pe care l-am facut in viata. Jucasem atatia ani in filme si nu pricepusem niciodata cum se punea un film laolalta - magia din asta. M-a inspirat. Mi-am petrecut cativa ani cu el. Apoi m-am trezit lefter - cam dura trezire, si a trebuit sa ma apuc de munca din nou." Toate aceste trei filme personale au aparut la pachet pe un singur DVD in 2007. Este anul in care Pacino a fost omagiat pentru intreaga cariera de AFI (American Film Institute).



Faima

"E in Stigmatul... o replica: "Faima e cel mai rusinos lucru". Si tipu zice: De ce?. Iar primul: Fiindca Dumnezeu stie cine esti". Al Pacino e discret cu persoana lui. Stie ca pe masura ce omul Pacino e mai cunoscut, publicul devine mai putin fascinat de jocul lui actoricesc. Nu mai asculti vioara care canta, te uiti la violonist. "Am fost prins in masina celebritatii. E ca un val care te ridica pur si simplu." (...) Cineva mi-a zis odata, pe strada: "Tu esti Al Pacino?" "Da" i-am spus. "Pai, bravo, arati fix ca tine", mi-a zis. Altadata eram cu Charlie (Laughton, mentorul si prietenul de-o viata) la un magazin. Eu il asteptam afara. Si o fata l-a intrebat. "Ala-i Al Pacino?" El i-a spus ca da. Iar ea a zis ca nu se poate. Nu i-a venit sa creada. Charlie i-a spus: "Cineva trebuie sa fie el"

Autograful

Si mie mi-a fost greu sa cred ca tin in mana programul Negutatorului din Venetia (de la Teatrul Broadhurst) cu autograful lui Pacino (danke, Boris). O litera "alfa" scrisa cu carioca neagra. Practic prietenul unui prieten a stat de vorba cu maestrul in culise. Deci, poti sa zici ca Pacino e aproape o cunostinta de-a ta. Dar asta numai daca citesti si cartea.