miercuri, 1 iunie 2011

Timisoara, frumoasa mea verde


V-ati intrebat vreodata cum ne-ar vedea un extraterestru teleportat pe planeta noastra albastra (dar pe care ne-o dorim cat mai verde)? Raspunsul e in La Belle Verte (Frumoasa Verde, de Colin Serreau, 1998).

Suntem animale care ne hrănim cu animale moarte. Prizonieri în carcase de metal, care respirăm fum şi praf. Nu mai avem pământ sub picioare, doar asfalt şi betoane. Preţuim rangurile. Comunicăm mecanic. Ne lăsăm spălaţi pe creier de minciunile dintr-o cutie luminoasă. Nu am scăpat de “bani”, acele hîrtii care pentru atîţia înseamnă fericire. În schimb, am scăpat de toţi copacii din oraş.


“Vizitatoarea” Mila (interpretată de regizoare) nu este un omuleţ verde, dar iubeşte şi se hrăneşte cu “energie verde”. Pe planeta ei s-a ajuns la un stadiu superior de evoluţie care, culmea, nu înseamnă supertehnologie, ci simplitate. Nu există ierarhii, toţi trăiesc laolaltă in armonie, bătrîni şi copii. Comunică telepatic, ascultă “concerte de linişte”. Această lume idilică seamănă cu Terra. Mai bine zis Terra ar putea fi din nou Frumoasa Verde, dacă am reface legăturile cu natura. Pentru ca suntem parte din natura. Iată că se pot face filme “eco” şi fără tonul apocaliptic al documentarelor americane si fara stilul de predica al "noii religii eco". Dimpotrivă, cu foarte mult umor, ca in aceasta scena de fotbal dansant provocata de "inteventia" Milei.



La Belle Verte
va fi proiectat la sediul Comunităţii Evreieşti, în cadrul evenimentului Timişoara, Frumoasa mea Verde. Trei seri de filme dedicate naturii (7-9 iunie). Animaţie, ficţiune, documentar, comedie. Iniţiativa Institutului Francez Timişoara cuprinde alte şase titluri interesante si...un bar bio.

3 comentarii:

  1. meh, pare preachy oricum.

    "hug a tree and it will all be better." I call BS.

    filmele astea ori sunt apocaliptice cum ziceai, ori sunt utopice, dar daca la primele vad cum ajungem acolo, la cele din urma nu.
    hai sa ne mutam toti in padure, sa vedem cat de mult ni se imbunatateste societatea.

    vreau un film care prezinta o cale de mijloc, viabila si aplicabila.

    RăspundețiȘtergere
  2. Padurea Verde - Mon Amour _un SF posibil...

    Ar fi un film despre viitor.. Despre cei 40 de km de piste asfaltate pantru biciclete, rolleri , alergatori, plimbareti,.. Despre marea, unica , extraordinara Greenland- zona de agrement din Padurea Verde,... care la nivelul anului 2020 avea un numar de vizitatori de peste un milion anual... Despre piscinele acoperite termale , si despre serele exotice... Despre noua viziune civica privind sportul si sanatatea in orasul de pe Bega... Asa cum a fost orasul ,premiera europeana sau mondiala, la multe , in trecut...

    RăspundețiȘtergere
  3. @adibasi: as vrea sa locuiesc in orasul imaginat de tine. Ma tem insa ca trebuie sa treaca mai mult de 9 ani pentru asta.

    RăspundețiȘtergere