duminică, 12 iunie 2011
TIFF ZECE
Ma resemnasem cu ideea ca nu voi mai ajunge la TIFF la editia aniversara. Si apoi a venit mesajul de la doi prieteni (mersi Rodica, mersi Mihai!) ca, la hotelul unde facusera ei rezervare, cineva din gasca renuntase la camera. Era imboldul de care aveam nevoie. 127 de ore mai tarziu coboram dealul Feleacului. Experienţa mea tiff-ică de pînă acum însemna un week-end ticsit cu filme. Cu bune şi rele, TIFF 10 n-a fost deloc diferit.
Rele: nu mi-a plăcut gala de deschidere. Prea lungă partea de mulţumiri (care a trebuit sa includa toti primarii Clujului, de la Funar la Apostu via Boc) si de discursuri cvasi-sforaitoare. No, ediţie aniversară asa ca-i scuzam.
Nu mi-a plăcut re-novatul şi re-numitul cinema “Florin Piersic” (ex-Republica): spaţiul dintre rîndurile de scaune e foarte îngust (ca si cum ar fi croit dupa fizicul lui Boc) iar sonorizarea are un brum supărător. Cel mai tare a bîzîit la Incendies (Incendii, 2010). Dar nu de asta mi-a displăcut filmul canadian nominalizat la Oscar. Plasarea în Palestina a unei drame intortocheate de familie (pe muzica Radiohead) promitea o experienţă (sau măcar un deznodămînt) şoc. Filmul a fost nejustificat de lung, spaţiul pentru picioare –ma repet- prea scurt, iar deznodămîntul - previzibil de pe la jumate.
Bune. Imi place tot mai mult Clujul. Întreg centrul devine un covor roşu care se aşterne la picioarele TIFF-ului. Oraşul şi festivalul se merită unul pe celălalt (nota bene, draga Timişoara, care ai ambitii de capitala culturala europeana). Fondatorul festivalului, Tudor Giurgiu, spunea la seara de gală că “din cele 180 de filme din program fiecare va găsi ceva pe placul lui”.
Am simtit ca n-o sa-mi placa filmul de gala - Potiche (de F. Ozon) - si am fugit peste drum de Piata Unirii la Arta unde rula An Bisect (Mexic, 2010). Filmand numai intr-un apartament stramt si auster, Michael Rowe ii cam eclipseaza pe "minimalistii" nostri. Vedem cum se scurge o luna (februarie, an bisect) din viata unei tinere jurnaliste free-lancer (adica lucreaza acasa), detinatoarea unui CV sexual destul de promiscuu. Asta pana il gaseste pe El (singurul care nu pleaca imediat dupa consumarea actului) si lucrurile ajung la alt nivel. Adica pe muchie. Tipul (Gustavo Parra) amesteca dragostea cu nitica bataie sau o strangulare-sora-cu-moartea. Ceea ce Ea (Monica del Carmen) chiar isi dorea de fapt. Pe baza acestei povesti, altora le-ar fi iesit un snuff/torture-porn. Meritul filmului este, asa cum observa si Richie, absenta vulgaritatii din scenele de sex, fie ele si sado-maso.
În patru timpi (Italia-Elvetia-Germania) i-a plictisit/adormit pe multi (nu se aude decat o replica tot filmul: "Grazie!"). Adevarul e ca iti solicita capacitatea de reflexie asupra vietii in cele patru stadii: uman, animal, vegetal si mineral. Iti trebuie o rabdare de cioban (precum a pastorului calabrez din film) ca sa observi ritmurile vietii si legaturile tainice si adesea amuzante intre cele patru stadii din titlu.
In mare, am savurat si prima sesiune de scurtmetraje romanesti, recolta 2011. Am vazut in sfarsit Apele Tac (de Anca Miruna Lazarescu). Corect realizat, bine interpretat (Andi Vasluianu, Toma Cuzin), placut de urmarit, suspans bine dozat si...cam atat. Superman, Spiderman sau Batman (de Tudor Giurgiu, 2011) e construit cu delicatete si emotie in prima sa parte: tatal si fiul de cca. 4 ani isi pregatesc vizita la capataiul sotiei/mamei care are nevoie de un transplant de inima. Finalul strica tot: ca o reclama la o fundatie medicala ce urmareste cu ostentatie sa ne stoarca lacrimi/bani.
Pînă la finalul celei de-a doua zile de festival nu găsisem acel titlu pe care să-l iau acasă ca pe o comoară preţioasă. Ultima proiecţie a scăpat oarecum turma: Regele de pe Insula Diavolului (2011). Un Cool Hand Luke varianta norvegiană, plasat într-un centru de corecţie pentru minori. E singura proiecţie care mi-a lasat după un gust puternic, un fior, o senzaţie ca aceea a eroilor din film: ca pentru o clipa pot sa rastorn lumea.
La TIFF 10 n-am avut bafta de filme MARI ca la alte editii (10 titluri cate am bifat reprezinta prea putin in procente ca sa pot judeca intreg programul festivalului). Un lucru stiu sigur: au fost 2 zile si 1/2 foarte intense.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Spatiul dintre scaune la Piersic e incredibil de mic. e un chin sa stai si sa vizionezi un film de peste 2 ore.
RăspundețiȘtergerePersonal mi-a placut Incendies, m-au impresioant cadrele de debut, coloana sonora si dramatismul povestii.
@marian: da, toate aspectele amintite de tine sunt impresionante, dar parca tot ansamblul e prea ingrosat, cauta cu tot dinadinsul sa te "impresioneze".
RăspundețiȘtergerecu multa placere lucian! :)
RăspundețiȘtergerema bucur ca am fost impreuna cu "marele ecran" la tiff10!
Acțiunea din Incendies nu cred că e în Palestina (deși la un moment dat se vede pe o ușă ”I love Palestina”). Întâmplările par să fie mai degrabă inspirate din frământările interne ale Libanului. Pe unele forum-uri se lansează ideea că personajul principal e parțial bazat pe Souha Bechara (vezi wikipedia). Până la urmă, indiferent unde e plasat, e o privire dură asupra fundamentalismului religios și a violenței care rezultă de aici, într-o zonă care se zbate permanent între tradiționalism și modernitate. Îmi place să vedem și astfel de povești pentru că sunt sigur că ele nu sunt departe de realitate. Pentru mine Incendies a fost în top 3 pentru Tiff 2011, în ciuda bârâitului infernal al boxelor. Apropo, interesant cum o sală întreagă a ales să ignore problemele tehnice ca să vadă filmul până la capăt...Înseamnă că filmul le-a plăcut.
RăspundețiȘtergere@Mihai Da, multumesc de corectie. Mi se parea mie cam ciudat numarul mare de crestini. Confuzia a fost sporita de plasarea in Israel a calatoriei din prezent. Sau si aici am inteles gresit tara?
RăspundețiȘtergereCum zici si tu, e inca un semn pentru cat de nebuloase sunt pentru noi realitatile din acel Orient Mijlociu. Din acest punct de vedere filmul e necesar. Rezervele mele se refera mai mult la stilul in care s-a spus povestea, un pic prea ingrosat. Prima jumatate mi-a placut si mie.
Cat despre rezistenta in sala a spectatorilor, Mihai, tu nu ai vazut ce dificultati tehnice avem noi la Timisoara. Clujul e un paradis pentru cinefili. Macar cat tine TIFF-ul.