duminică, 20 martie 2011

Secretul Laurei Vasiliu: "Eu pot sa fac fata la muuulta fericire"

LAURA VASILIU DESPRE MODELE, TELENOVELE SI SERILE DE DUMINICA

Pe actrita Laura Vasiliu ati vazut-o in 4 luni, 3 saptamani si 2 zile. In filme e cautata pentru personaje fragile si sensibile. In teatru e libera sa joace orice. Acum o luna am asistat -singur spectator- la repetitiile pentru Misterioasa Parizianca (piesa montata la Teatrul de Arta din Deva, in regia lui Petre Nicolae, dupa un text de J.C. Carriere). Proaspat renovat si proaspat inaugurat, teatrul devean stralucea ca o bijuterie. Mai putin scena pe care urmau sa repete actorii. Era murdara, din cine stie ce scapare. Am auzit-o pe Laura spunand catre cineva din personalul teatrului: "E murdara scena. Nu putem repeta asa. Aveti un mop? O curat eu." Pe moment am crezut ca e ironica. Apoi a repetat cererea cu vocea blanda si seriozitatea-i caracteristica. Pare neverosimil ca o actrita care, cu putini ani in urma, si-a purtat rochia (in doi ani consecutiv) pe covorul rosu de la Cannes sa se puna acum pe sters podeaua unei sali din, stati putin, Deva (?!). Dupa ce o cunosti, iti dai seama ca asa e ea. Chiar daca se misca zilnic printre stele, Laura Vasiliu a ramas cu picioarele pe pamant. O profesionista constienta de talentul sau, dar fara sa ti-l fluture prin fata ca pe niste margele lucioase. Pentru ea actoria inseamna in primul rand munca. Talentul e un dar de sus, pe care se simte obligata sa-l imparta cu ceilalti.

Marele-Ecran: A fost greu pentru o tanara din Piatra-Neamt sa ajunga cunoscuta si dincolo de hotarele tarii sau e o chestiune de sansa?

Laura Vasiliu: Eu cred ca totul este ordonat si randuit de Dumnezeu in functie de ce ne dorim si noi si de cat de mult muncim pentru un lucru. In ce ma priveste, intotdeauna am simtit ca mi se va intampla ceva important in cariera la un moment dat si ca eu trebuie sa fiu pregatita ca sa nu imi ratez sansa. Mi-am dorit si m-am rugat macar un film sa fac in intreaga mea cariera, dar acel film sa ramana; recunosc, am jinduit si dupa marele premiu la Cannes. Iar ca sa raspund totusi la intrebare: da, este o chestiune de consecventa, de munca si de sansa; de tot.


ME: Cand erai mica visai sa ajungi actrita in America. Care au fost preferatele tale de la Hollywood atunci? Care-i modelul tau de actor acum?

LV: Eram in comunism pe vremea copilariei mele si faptul ca visam sa ajung actrita in America imbina 2 dorinte: una a fetei rebele si excentrice care refuza conformismul (actoria) iar cealalta - dorinta copilului de a scapa din griul care ne inconjura. Dintre cele doua, cel mai tare imi doream America. Actrita mea preferata era Vivien Leigh si chiar mi-am compus un nume de scena imprumutand din numele ei de familie. Acum nu am un actor preferat pentru ca imi plac foarte multi si nu ma pot stabiliza. Fara sa am un model, inclin spre actorii cu suflet (calzi), care au ceva de spus, ei insisi, dincolo de personaj.

ME: Dintre actorii cu care ai jucat de la cine ai invatat mai mult?

LV: Am invatat de la profesoara mea, minunata Olga Tudorache, de la domnul Papaiani (cu care am jucat in "Domnisoara Nastasia"), de la Rodica Mandache, pentru care am o mare admiratie. Nu stiu daca "invatat" e cuvantul potrivit, pentru ca nu e vorba de un mecanism. Eu mai degraba ii admiram. Vedeam oameni vii, liberi, frumosi, care isi spuneau replicile ca o prelungire a unor povesti atat de intime si personale incat mi-era frica sa nu tulbur cu ceva limpezimea si taina gandului lor. Da, exista si astfel de actori si in galagia enorma care se face uneori pe scena, se desprinde cate unul capabil sa duca durerea ca pe o cruce.

ME: Ai jucat multi ani la teatrul din Targoviste. Te-ai intors acolo chiar si dupa ce ai ajuns la Cannes (a doua oara cu Il resto della notte, de Francesco Munzi), iar acum joci la Deva. Cum de preferi locurile acestea, mai putin "centrale"?

LV: Eu prefer simplitatea si un oras de provincie imi da linistea de care am nevoie sa imi fac meseria.

ME: Rolul din 432 te-a scos din anonimat si te-a aruncat brusc sub cele mai glamuroase reflectoare din lumea filmului. Cum ai facut fata acestei experiente coplesitoare? In ce fel te-a schimbat?

LV: M-am bucurat de tot ce mi s-a intamplat. Dar faptul ca ii aveam pe Vlad Ivanov, Anamaria (Marinca, n.n.), pe Mungiu si intreaga echipa tot timpul in preajma m-a facut sa ma simt in siguranta si mai ales am avut cu cine sa impart fericirea. Iti mai spun un secret: eu pot sa fac fata la muuulta fericire. Probabil ca m-a schimbat acest premiu, nu stiu inca, dar eu il consider un dar de la Dumnezeu. El s-a gandit sa ne faca asa cadou frumos si Ii multumesc!


ME: Pentru o formatie rock exista sindromul "primului album" de succes. Da-mi voie sa fac aceasta comparatie cu primul tau mare rol (Gabita), desi ai mai jucat film si inainte si dupa. Ai simtit o presiune dupa 432? Asteptari ale celor din jur?

LV: Asteptarile au fost atunci, in primul moment, pe urma s-au plictisit oamenii si nu au mai sperat mare lucru. Ceea ce e perfect. Presiuni au fost mai ales din partea presei, dar n-au gasit in mine persoana publica pe care o cautau. Efectul cel mai important al unui astfel de premiu este acela ca ai vizibilitate si oamenii capata incredere in tine. Ma refer la film. Practic nu mai exista granite, poti lucra oriunde, cu mari actori si primesti oferte de peste tot, ceea ce este esential pentru noi, actorii.

ME: S-a tot vorbit despre actori romani mari care joaca in telenovele proaste pe bani frumosi. Sigur, salariile in teatrele de stat sunt mici, actorul “trebuie si el sa traiasca”, dar nu e un fel de pact cu diavolul?

LV: Da, colaborarea la telenovele e sigur un compromis. Exista actori mari care isi permit sa o faca in sensul ca sunt buni profesionisti si nu se pot strica din punctul asta de vedere. Dar pot fi foarte slabi. Ritmul de filmare e unul alert iar scenariul e superficial. E ca un fast food: colorat si cancerigen. Nu condamn pe nimeni care joaca in telenovele pentru ca asta e oferta si noi ca actori trebuie sa ne facem meseria cum putem. Apoi suntem platiti bine si lucrul asta ne intereseaza. Eu personal nu fac fata la ritmul de la telenovele pentru ca am nevoie de un anumit timp sa dau randament.

ME: Regreti vreun rol in care simti ca nu trebuia sa te fii bagat? De exemplu, Second Hand nu mi se pare o reusita; ma refer la film, in ciuda numelui regizorului.

LV: Nu, nu regret ca am jucat, dar de catva timp imi pun problema impactului anumitor scene asupra sufletelor spectatorilor. Si pot sa spun ca as fi evitat unele situatii care ar putea sa sminteasca oamenii. Eu in Second Hand am avut un rol foarte mic, nici nu stiu daca ma vad, pentru ca pe vremea aia purtam aparat dentar si Dan Pita, pe care il pretuiesc mult, a vrut totusi sa imi ofere ceva.

ME: In piesa Misterioasa Parizianca, Susanne e o zurlie ingenua in genul lui Amelie Poulain. Candoare avea si Gabita, in ciuda situatiei sale deloc confortabile. Sensibilitatea, o anume fragilitate, discretia par a fi trasaturile omului Laura Vasiliu. Crezi ca de aceea esti cautata pentru astfel de roluri? Ai putea, la fel de usor sa joci o vampa sau un "Bond girl"?

LV: Multumesc pentru asemanarea cu Amelie Poulain. Am visat mereu sa ma apropii ca gen de personajul asta si de altele asemanatoare. Eu cred ca imi lipseste o anumita stranietate si bunatatea, daca e sa facem o comparatie. Stii, in teatru sunt cautata pentru ceva, iar in film pentru altceva. In film trebuie sa ma aseman mult ca fire cu personajul, dar in teatru nu. Chiar e de dorit sa fiu total altceva. Acest altceva imi da libertate si pofta de joc. Asa ca eu cred ca as putea incerca si o vampa, dar in teatru. Am si jucat, m-am amuzat si mi-a iesit foarte bine. In film doar marii actori gen De Niro, Meryl Streep pot sa incerce compozitii si sa fie credibili. Pentru ca aici se lucreaza in filigran si orice ingrosare strica tot.

ME: Daca mai visezi sa joci vreodata in America, in ce gen de filme ti-ar placea sa joci? Sub ce regie? Cu ce parteneri?

LV: In America visez eu sa ajung, dar nu stiu cum, pentru ca am frica de avion. Am fost invitata si la New York de mai multe ori cu 432, dar am preferat sa fac drumuri mai scurte. Asa ca am o mare problema. Sunt atat de multi actori buni si m-as bucura sa joc cu toti. Ca regizor mi-ar placea sa lucrez cu Lars von Trier, dar ma fac asa, ca nu exista ultimul lui film.

ME: La repetitiile de la Deva am remarcat ca regizorul, o spun cu tot respectul pentru domnul Nicolae, era uneori invaziv in indicatiile sale. Mi s-a parut o provocare pentru un actor sa mentina un nivel inalt de concentrare, in asa stil. Tu cum reuseai?

LV: Domnul Petre Nicolae e un mare actor si un prieten drag si noi impreuna am lucrat la mai multe spectacole. El stie problemele mele si inhibitiile si de aceea isi da seama ca uneori e necesar sa fie si "invaziv". Nu e nici o problema, noi lucram cu stari si suntem de multe ori victimele lor. Pentru cineva din afara poate parea ciudat, dar e absolut normal.

ME: Si daca tot suntem la capitolul concentrare, cum te pregatesti pentru un rol? Mai ai timp pentru "munca de atelier", pentru cercetare?

LV: Munca de atelier in ce ma priveste este obligatorie. Fara ea nu avansez ci ma cantonez intr-o zona comoda, la prima mana. Ceea ce facem si descoperim pe scena nu e decat rodul gandului de acasa si a lucrului pe text.

ME: Te-am vazut la lucru si se vede de la un kilometru cat esti de dedicata. Ai timp/ iti faci timp pentru o viata normala in afara meseriei? Cum le echilibrezi?

LV: Sigur, am destul de mult timp liber si pot sa ma ocup si de viata mea. Un proiect dureaza o luna, doua si atunci intr-adevar nu ai timp de nimic, dar dupa aceea nu mai sunt probleme. Noi, actorii, in general vrem sa lucram cat mai mult pentru ca e o meserie frumoasa si extrem de variata, dar ne putem organiza sa avem timp pentru toate.

ME: Daca de maine nu ai mai juca, ce altceva ai face cu egala pasiune?

LV: As face orice cu pasiune, cred ca si calcule. Daca nu pot sa fac un lucru bine, prefer sa ma retrag. Nu sunt foarte indemanatica si cred ca as avea probleme in zona muncilor fizice, dar totul se deprinde.

ME: Ai un impresar care te reprezinta sau cum iti gasesti contractele?

LV: Da, acum am fost nevoita sa apelez la un impresar pentru ca nu stiu toate amanuntele si altfel vorbeste un agent pentru tine. In decursul timpului m-au abordat mai multi agenti mai ales de la Londra, dar trebuia cumva sa merg acolo si eu am asteptat sa imi vina un proiect important ca sa ma deplasez. E vorba si de bani, bineinteles. Probe sunt mereu, sa stii. Numai sa am disponibilitate si sa ma pot duce in alte tari.

ME: Te mai vedem la cinema curand?

LV: Am filmat asta vara pentru un lung metraj in regia Cristinei Nichitus si urmeaza sa apara. Ar mai fi un proiect in strainatate (in Irlanda, n.n.) dar astept intai sa se concretizeze.

ME: Dar tu cand ai fost ultima oara la cinema?

LV: La cinema am fost toata saptamana asta zilnic, daca poti sa crezi, pentru ca trebuie sa votez pentru premiile Gopo si nu am vazut toate filmele din competitie. Mai am inca multe de vazut asa ca si saptamana viitoare voi merge la Institutul Francez pentru vizionari.

ME: In mod normal, cat de des vezi filme si la ce te uiti?

LV: Nu vad prea des filme, recunosc, si ma uit la carti, adica citesc mai mult. E mai sanatos.

ME: Cunosti senzatia de duminica ploioasa si cenusie, cand vrei sa te bagi in pat si doar sa te uiti la un film, un film care te face sa te simti bine. Care ar fi acela?

LV: Imi plac filmele cu Meg Ryan, pentru duminica seara.


sursa foto: www.lauravasiliu.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu