luni, 21 februarie 2011

Centurioni vs. Mogadorieni

rating: 2 x Brainwash


Astea sunt optiunile de action la Cinema City care ar fi in masura sa nu va enerveze ca ati platit mai mult decat merita pentru un film care nu livreaza doza de divertisment saptamanal. Important de precizat ar fi faptul ca nici The Eagle nici I Am Number Four nu sunt masluiri tridi, ci filme in traditionalul ecran 2D. Si amandoua au de-a face cu cate-o invazie mai mult sau mai putin reusita a unei civilizatii mai slab dotate tehnologic. In spatele acvilei romane marsaluiesc centurionii in formatiunea testoasei, iar in spatele numarului 4 pandesc niste vanatori spatiali numiti mogadorieni. Epoca bronzului versus epoca laserului, care va atrage mai tare.



The Eagle e o noua repovestire a legendei vestitei Legiuni a IX a Romei care s-a pierdut din lipsa de GPS undeva in nordul Britaniei secolului II AD. Cel mai probabil e ca au cazut intr-o ambuscada a stramosilor scotienilor care le-au luat banii, viata si paiata, respectiv acvila, semnul Romei Victorioase. Eu ma asteptam sa fie inca un film obisnuit cu scuturi si sandale in genul lui Centurion (care chiar trateaza aceeasi legiune), adica macel stilizat si acte de eroism desuet, peisaje superbe si un fir simplist la naratiunii. Surpriza a fost tocmai in abordarea povestii, partea de actiune tipica sfarsindu-se in primele 20 de minute cu sosirea centurionului Marcus Aquila (Channing Tatum) intr-o garnizoana romana de pe limes-ul britanic si respingerea unui atac nocturn al pictilor (barbari vopsiti). Ranile pricinuite proaspatului sef de garnizoana il trimite in convalescenta prilej pentru el de a salva viata unui sclav brigand si de a afla zvonurile referitoare la acvila Legiunii a IX. Fiind o chestiune de onoare familiala (tatal sau fusese comandantul respectivei legiuni) Marcus pune la cale o expeditie autonoma de recuperare a stindardului roman dincolo de zidul lui Hadrian, avandu-l drept ghid doar pe sclavul Esca.


Filmul devine asadar o poveste despre incredere, onoare si sacrificiu, aruncand si o lumina documentaristica asupra traditiilor catorva triburi de barbari pictati de la periferia imperiului. Sfarsitul e previzibil si cam cliseic dar per total The Eagle e mai mult decat comestibil pentru atentia cu care sunt tratati nativii, impresia generala fiind aceea corecta istoric: barbarii erau “baietii buni” nu romanii, insa erau depasiti tehnologic. Venind insa din mainile lui Kevin Macdonald (care realizase si oscarizatul Last King of Scotland) parca se impuneau niste standarde mai inalte... Trailer

La polul opus se afla I Am Number Four in regia lui D.J. Caruso (tipul care a facut Disturbia), o modesta pelicula science-fiction pentru adolescenti, un fel de Twilight cu alieni care... senzational!... alearga repede, sclipesc prin intuneric si, cand mor, se transforma in cenusa. John Smith (Alex Pettyfer) e numarul 4, un supravietuitor de pe planeta Lorien care impreuna cu “fratii” lui extraspeciali au fost ascunsi de furia invadatorilor Mogadorieni tocmai pe Pamant. Nimeni nu stie de ce pe Pamant, nimeni nu stie de ce au murit ceilalti lorieni. Exilatii nu cunosc nici ei locatia fiecaruia ci doar isi resimt moartea sub forma unei cicatrici pe picior. Deocamdata John are trei, ceea ce inseamna ca i-a fost strigat numarul. Protejat de un gardian pe nume Henri (Timothy Olyphant) John se ascunde prin orasele de provincie unde incearca sa treaca drept elev normal. Ultimul domiciliu (botezat hazliu Paradis) il gaseste la finalul pubertatii lui extraterestre: lumina ii tasneste din palme si telekinezia incepe sa-i curga prin vene. Tocmai la timp pentru ca Mogadorienii i-au luat mirosul si descind in pasnicul orasel inarmati pana-n dinti si cu un camion plin de dihanii gata de asmutit. Te intrebi unde-i Homeland Security.


Daca Lorienii par umani (inclusiv in sentimente) insa ascund capabilitati nebanuite in genetica lor, Mogadorienii ies in mod clar din multime cu staturile lor de 2 m, dintii de pirana si tatuajele tribale de pe chelie. Abilitatea lor consta intr-un simt foarte dezvoltat al mirosului si gadgeturi simpatice si explozive care opuse Lorienilor vor furniza un ospat vizual pirotehnic destul de intens in confruntarea finala. Poveste fiind una superficiala si prea putin angajanta emotional (tipul se indragosteste de fosta iubita a vedetei liceului, o fotografa-jurnalista-blogerita, si apoi se mai imprieteneste si cu pustiul agresat de “fotbalisti”, intocmai ca intr-un episod Smallville) finalul e singurul plus al filmului, coregrafia CGI amintind de filmele lui Michael Bay. Pe marele ecran e un rasfat de 10 minute... care va face ravagii in publicul tinta: pustoaicele necucerite inca de Edward Culen. Caci John Smith e din acelasi aluat: superuman, iubeste pentru totdeauna dar nu consuma dragostea, trebuind “sa plece pentru binele iubitei”. Si e blond. Trailer.

-----------------------
Daca puneti pret pe parerea mea sincera ambele filme au fost o buna pierdere de vreme intr-un weekend ploios. Nu regret ca le-am vazut la mall si incurajez doritorii de "spalari de creier" vizuale sa le puna pe lista. In alt registru, am avut ocazia sa vad trailerul la ultimul film al lui Nicholas Cage (omul asta e o masina, cred ca e a treia premiera in 6 luni) si ma tot intreb cine-i managerul lui Nick? A avut un film in care era vrajitor, unul in care vana o vrajitoare, acum vine unul in care e un sofer intors din iad (Drive Angry 3D) si cred ca a terminat filmarile la Ghost Rider 2, unde joaca … waaait for it... un motociclist venit din iad. Ce satana-i asta? ar spune pretenii nostri robotzi. Oricum, va marturisesc ca de la Drive Angry am mari asteptari de 3D veritabil, fiindca e manopera aceluiasi Patrick Lussier care ne-a bagat la mall primul 3D (doamne-ajuta), remake-ul My Bloody Valentine. Cu exceptia Avatar-ului, eu unul n-am vazut efecte de adancime mai impresionante decat in horror-ul lui Lussier.. nici macar in Tron: Legacy. Fiind vorba de filmat 3D si nu conversie digitala, e probabil deci sa zboare niste chestii din ecran.. revenim cu detalii la timpul potrivit.

Un comentariu:

  1. legat de I am number four, eu ziceam ca daca tot a fost Michael Bay producator, a fost musai sa se arunce ceva mare in aer, terenul de fotbal in cazul asta :)

    dupa cum ai zis tu, e ok pentru spalare pe creier, dar eu la finalul filmului am stat si m-am intrebat: "ok, dar astia de ce se luptau totusi?". Motivatiile lipsesc in mare masura .

    RăspundețiȘtergere