marți, 4 ianuarie 2011

Never Let Me Go (2010)

Sa ai tot ce-ti trebuie, mai putin timp

rating: Colectabil

Never Let Me Go e tipul de film pe care crezi ca l-ai descifrat deja inainte de a-l viziona dar care, din fericire, se dovedeste mai mult decat te-ai fi asteptat. Titlul filmului confirma ce fel de asteptari aveam de la triunghiul Keira Knightly-Andrew Garfield-Carey Mulligan: unele care nu depaseau sfera melodramelor romantice cu oameni indragostiti si bolnavi care mor in final. Dar aceasta categorie are si cateva reprezentante reusite (un Sweet November sau un City of Angels) asa ca nu ma deranja sa adaug inca un titlu, cu conditia sa fie facut bine. Ecranizare unui roman de Kazuo Ishiguro, Never Let Me Go e insa din alt registru: genul distopie contemporana cu grave chestiuni de etica si moralitate a carei poveste de dragoste e numai una din rotitele mecanismului dramatic, si nu cea esentiala. Mark Romanek ne ofera o imagine eleganta si plina de sensibilitate poetica asupra unui subiect care, odata constientizat, cam da fiori.

Cu riscul de a spoilari ceva din intriga o sa ma hazardez in a dezvalui niste premise printr-o intrebare: cat de departe suntem de a crearea unui embrion, a unei fiinte umane in eprubeta? (cred ca s-a si intamplat deja...) Si care ar fi urmatorul pas dupa punerea la punct a procesului? Ei bine, romanul lui Ishiguro si, prin urmare, filmul, nu insista deloc asupra acestor lucruri, ele nu conteaza, sunt implicite. Daca ar fi facut-o aluneca foarte usor intr-o panta sf. Aici insa povestea se concentreaza pe destinul catorva personaje si le urmareste din copilarie pana la "implinire". Ciudatenia lor e ca sunt crescuti intr-un mediu controlat, cu maxima grija pentru sanatatea lor fizica si cu putine informatii despre lumea reala motiv pentru care manifesta o docilitate si o naivitate congenitala. Existenta lor e marcata de 3 etape diferite: viata la Internat, unde se bucura de o copilarie idilica dar cu bariere restrictive, viata la Casute, unde tinerii majori au cativa ani sa se integreze in societate si apoi "implinirea" scopului pentru care exista.


In legatura cu acest scop merita precizat ca spectatorul il afla in toata grozavia lui o data cu personajele adolescente din gura profesoarei: sunt clone bune pentru prelevat organe. Ei in loc sa se revolte adopta o atitudine resemnata si chiar manifesta o noblete sufleteasca oarecum enervanta. Incep sa creada in legende salvatoare ca gasirea originalului sau primirea dispensei de catre cuplurile care dovedesc iubirea autentica, sechele ale unor minti crude concepute si crescute intr-o iluzie organizata. O transa distopica. Adaugam in creuzetul nefericirii si o poveste de iubire la 3 capeti: Kathy il place pe Tommy (oaia neagra a internatului) dar prietena ei cea mai buna, Ruth, face prima miscare iar Tommy nu stie sa refuze. Copiii astia.. Ani mai tarziu, Kathy, Tommy si Ruth se joaca de-a oamenii mari la Casute in asteptarea telefonului "medical" care le va da startul in cursa (pierderii) vietii.


Filmul e atat de frumos ca doare. Culoare, muzica, incadrare artistica totul sugereaza delicatete, meditatie, inocenta, iubire si, desigur, moarte. Dar e insa si o filozofie a vietii, ridicand problema esentei fiintei umane, ce o face sa devina persoana si cum distingem intre persoana fiintei nascute si persoana celei create (ca sa nu zic suflet). Iar in al treilea rand filmul vorbeste si de o anume noblete tragica, manifestata in randul "donatorilor" prin acceptarea destinului si empatia exemplara cu care au grija unii de ceilalti.

Trailer

3 comentarii:

  1. Tot astept si eu acest film, l-am remarcat inca la lansarea trailer-ului.
    Unde, cum, cand il putem gasi?
    Merci,

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-a placut filmul...l-am vazut de revelion:))

    RăspundețiȘtergere