luni, 31 ianuarie 2011

Ţara Moţilor (1939)

Daca aveti 10 minute la dispozitie va invitam sa urmariti un documentar de exceptie realizat in 1939 de Paul Calinescu. Este primul film independent al Oficiului National Cinematografic. Ţara Moţilor a fost premiat in acelasi an la Festivalul de film de la Venetia pentru cel mai bun documentar.Comentariul ii apartine lui Mihail Sadoveanu in lectura lui Mihai Puscariu. Dati un ochi peste o tara de basm cu oameni harnici, taietori de lemne si cautatori de aur, si fete frumoase ce merg la targ pe Muntele Gaina. Nu veti regreta.


Pseudo Reminder

Asta seara, lansam Pseudokinematikos in compania lui Cornel Ungureanu, Lucian Ionica, Adrian Enescu (muzica) si Cristian Mungiu (Zapping). Vrem si compania ta, la Carturesti, pe Mercy, de la ora 19.00.

duminică, 30 ianuarie 2011

Stire de ultima ora...

...pentru cei cu ochii larg deschisi.


In aceasta seara, de la 21.30, pe MGM, ruleaza ultimul (dar nu si cel din urma) film al lui Stanley Kubrick. Daca nu doriti sa revedeti Eyes Wide Shut (1999) pentru una dintre cele mai patrunzatoare analize cinematografice asupra misterelor vietii conjugale, atunci macar vizionati-l pentru cele doua referinte din spatiul romanesc.

Prima: la balul de Craciun din deschidere, Alice (Nicole Kidman) flirteaza cu un ungur languros. Acesta il pomeneste in conversatie pe poetul Ovidiu care a ajuns in exil "in locurile alea aspre si friguroase". Da, despre spatiu danubiano-pontic e vorba. E de-ajuns sa va uitati la termometru.

A doua: la balul/orgia "iluminatilor", muzica pe care se desfasoara ritualul "mascatilor" este inregistrarea (intr-o biserica din Baia Mare a) unei liturghii romanesti, data pe invers de Jocelyn Pook. Asta in cazul in care acele incantatii fara sens vi se pareau si voua familiare. Scena respectiva ma loveste in maruntaie de fiecare data cand o revad. Cred ca termenul corect e "visceral"

Revenim mai tarziu cu detalii, pentru ca merita.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Zece pentru obscuritate

Pentru ca-mi cere Adina o lista de filme bune si obscure ii fac pe plac si scotocim arhivele (buna idee sa-mi fi facut cont pe imdb ca sa accesez istoricul). Mai rasfoim si cateva mape cu discuri optice si punem aici zece filme atat de obscure ca nici nu-mi aminteam numele lor exact insa stiam subiectul cap-coada de bune ce-or fost :)).

1. Drawing Restraint 9
2. Crying out love, in the center of the world
3. Eden Log
4. Cypher
5. Tokyo!
6. A l'interieur
7. Santa Sangre
8. Caravaggio
9. Los Amantes del Circulo Polar
10. Les Yeux Sans Visage.

Ideea e sa-mi spuna cine a mai vazut filmele astea ca sa le tai din lista si sa vedem care din ele e cel mai obscur...

Ps: Luci, camarade, tu nu! Tu sa-ti pui propria lista cu obscuritati demne de recomandat.. Ca daca tot suntem hipsteri, macar sa fim doi.

later edit: Nu vreau sa il las singur pe Richie, asa ca profit de ocazie sa numesc si cateva productii romanesti, pe nedrept obscurizate:

1. Import/Export (Ulrich Seidl, 2007)
2. In rolul victimei (r. Kirill Sebrennikov, 2006, un fel de Trainspotting varianta ruseasca, adica se termina nasol)
3. Secvente (Alexandru Tatos, 1982)
4. Meandre (Mircea Saucan, 1966)
5. The Liberace of Baghdad (documentar BBC din 2005 despre viata si muzica unui pianist din Irakul sub ocupatie)
6. La polul opus al angst-ului intelectual, adica din Cuba, Memorias del Subdesarrollo (Amintiri din Subdezvoltare, 1968)
7. Adam and Paul (poate ca nu e asa obscur, dar tot merita amintit: un Trainspotting cu final nasol, varianta british)
8. Pusher (primul din trilogia lui Refn, ca dup-aia se cam impute treaba)
9. Tot din Danemarca, Jamil, mergi in pace (2008)
10. Teroare la Moscova si Intoarcere la Beslan, doua documentare care trebuie vazute la pachet pentru a intelege, daca puteti, cum Statul isi lichideaza, in mod deliberat, propriul popor

Ar mai fi Paradise Now (2005) si multe altele, pentru ca, din pacate, filmele bune sunt calcate in picioare de Transformers sau Iron Man. In loc sa ajunga pe marele ecran, ajung la loc cu verdeata, in Cinema Paradiso.

PS2: mai sunt liste cu filme obscure si la alti cinefili cu prea mult timp liber la dispozitie (Marian, Cristina, Anca, Schizoid, Alin).

vineri, 28 ianuarie 2011

Aux armes!

2011 a debutat ca un an al protestelor. Pentru orice miscare de strada serioasa ai nevoie de o coloana sonora pe masura, din Tunisia pana la Moscova.

Clipul Born Free al artistei radicale din Sri Lanka, M.I.A., a fost interzis pentru violenta cu care descrie un stat politienesc. "Dusmanii poporului" -minoritatea ce trebuie eliminata- sunt oamenii cu parul roscat.

Aux Armes (Melissmell) este o animatie intunecata cu ecouri grafice din Coraline si 9. La arme, cetateni!

joi, 27 ianuarie 2011

Au revoir les enfants

Sa nu uitam ca e Ziua Memoriei si a Holocaustului. Incepand de la ora 18.00, seara e dedicata "celor care se opun barbariei sub toate formele sale" (la sediul Comunitatii Evreilor din Timisoara, str. Gh. Lazar, nr.5). Proiectia Au revoir les enfants (Franta, 1987, subtitrat in romana) pune in scena destinul copiilor in fata razboiului. Plus, textul Tata, in lectura actorului Radu Popescu. Sa nu uitam!

Afisul lunii: The Mechanic

guns, lots of guns...

miercuri, 26 ianuarie 2011

Concursul de previziuni Oscar 2011

Pakoi tovarasi! Asa cum am promis azi lansam editia cu numaru 3 a Concursului de previziuni Oscar, un 'eveniment' esential in viata Marelul Ecran pentru ca din pricina lui se infiripa in sufletul cinfililor acea dragoste pentru micul ecran de laptop care-i face sa vada mai multe filme de calitate din anul ce-o trecut. Ce trebuie facut? Pai fiecare participant e invitat sa-si dea cu parerea asupra castigatorului statuetei aurite la toate cele 14 categorii selectate de noi mai jos. Cine confirma o putere de previziune ingrijoratoare va fi declarat Marele Castigator. Ceilalti se vor incolona linistiti in urma sa in functie de cate categorii au ghicit.

Premiile vor fi in felul urmator:

- Marele Castigator, ca de obicei, are de la noi 2 bilete la film cu tot cu suc si crantanele ca sa se simta ca-n puf cand merge la Mall. Daca castigatorul e dintr-un alt oras decat Timisoara si nu se poate deplasa cu noi la film, premiul se converteste in trilogia Millenium pe DVD.

- Locul II va fi recompensat cu un singur bilet la Cinema City iar in caz de domiciliu diferit cu un film romanesc pe DVD.

- Locul III va fi onorat cu una bucata carte a dlui Marian Radulescu - Pseudokinematikos - care e programata de lansare in 31 ianuarie la Carturesti.

Si-acum sa afisam categoriile intrate in concurs:


1. Cel mai bun actor in rol principal:
Javier Bardem in “Biutiful”
Jeff Bridges in “True Grit”
Jesse Eisenberg in “The Social Network”
Colin Firth in “The King’s Speech”
James Franco in “127 Hours”

2. Cel mai bun actor in rol secundar:
Christian Bale in “The Fighter”
John Hawkes in “Winter’s Bone”
Jeremy Renner in “The Town”
Mark Ruffalo in “The Kids Are All Right”
Geoffrey Rush in “The King’s Speech”

3. Cea mai buna actrita in rol principal
Annette Bening in “The Kids Are All Right”
Nicole Kidman in “Rabbit Hole”
Jennifer Lawrence in “Winter’s Bone”
Natalie Portman in “Black Swan”
Michelle Williams in “Blue Valentine”

4. Cea mai buna actrita in rol secundar
Amy Adams in “The Fighter”
Helena Bonham Carter in “The King’s Speech”
Melissa Leo in “The Fighter”
Hailee Steinfeld in “True Grit”
Jacki Weaver in “Animal Kingdom”

5. Cel mai bun scenariu adaptat
“127 Hours”
“The Social Network”
“Toy Story 3”
“True Grit”
“Winter’s Bone”

6. Cel mai bun scenariu original
“Another Year”
“The Fighter”
“Inception”
“The Kids Are All Right”
“The King’s Speech”

7. Cel mai bun film de animatie
“How to Train Your Dragon”
“The Illusionist”
“Toy Story 3”

8. Cel mai bun film strain:
“Biutiful” Mexic
“Dogtooth” Grecia
“In a Better World” Danemarca
“Incendies” Canada
“Outside the Law (Hors-la-loi)” Algeria

9. Cea mai buna coloana sonora originala
“How to Train Your Dragon”
“Inception”
“The King’s Speech”
“127 Hours”
“The Social Network”

10. Cele mai bune costume:
“Alice in Wonderland”
“I Am Love”
“The King’s Speech”
“The Tempest”
“True Grit”

11. Cele mai bune efecte speciale
“Alice in Wonderland”
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 1”
“Hereafter”
“Inception”
“Iron Man 2

12. Cel mai bun documentar:
“Exit through the Gift Shop”
“Gasland”
“Inside Job”
“Restrepo”
“Waste Land”

13. Cel mai bun regizor:
“Black Swan” Darren Aronofsky
“The Fighter” David O. Russell
“The King’s Speech” Tom Hooper
“The Social Network” David Fincher
“True Grit” Joel Coen and Ethan Coen

14. Cel mai bun film
“Black Swan”
“The Fighter”
“Inception”
“The Kids Are All Right”
“The King’s Speech”
“127 Hours”
“The Social Network”
“Toy Story 3”
“True Grit”
“Winter’s Bone”

 Astea sunt filmele, vedeti-le, judecati-le si comentati-le in ce fel doriti dar apoi lasati si aici un comentariu cu 14 nume de presupusi castigatori. Nu va grabiti, este vreme pana in 27 februarie! Bafta!

Later Edit: in 27 ora 12 (amiaza) inchidem comentariile. Rien ne va plus. Facem calculele, emitem judecatile proprii si asteptam noaptea alba.

Later Edit 2: ok, am desemnat si castigatorii.

marți, 25 ianuarie 2011

Oscar 2011: Nominalizari

S-au anuntat concurentii pentru cea mai prestigioasa ((nu si cea mai relevanta dpdv calitativ insa) competitie din an, Oscarurile Academiei Americane de Film, glamoroase si partinitoare cum le taxeaza o buna parte din cinefili dar totodata captivante prin miza pe care o pun la bataie: prestigiul si cota de piata a cineastilor.

O scurta trecere in revista. Cum era de asteptat The King's Speech troneaza anul acesta, infiltrat in nu mai putin de 12 categorii (inclusiv cele de top) si speram sa nu-i poarte asta ghinion. Ca numar de nominalizari urmatorul candidat la aplauze este ultimul film al fratilor Coen, westernul True Grit (10 categorii) iar apoi doua filme foarte "tineresti" si extraordinar promovate anul trecut, Inception si The Social Network, fiecare cu cate 8 nominalizari. Fratii Coen sunt insa nominalizati si la regie, in dauna lui Chris Nolan, dupa ce la Globuri situatia a fost un pic invers. Black Swan-ul lui Aronofsky are si el 5 nominalizari (regie si actrita). La actori sunt confirmate majoritatea sperantelor noastre, cu placuta surpriza a prezentei lui Javier Bardem la bataie pentru rol principal in filmul Biutiful al lui Innaritu (candidat si el la cel mai bun film strain) si a absentei lui Johnny Depp, care, sa fim sinceri, n-avea cu ce anul asta. La animatii Tangled a fost faultat de L'Illusioniste dar probabil Toy Story 3 va castiga intrucat e nominalizat si la Cel Mai Bun Film. Efectele speciale a fost o categorie bizara, Tron Legacy neimpresionand pe nimeni.. in locul sau aparand o drama cu Matt Damon, Hereafter.

Lista completa cu filmele nominalizate e disponibila, desigur, pe site-ul oficial iar ceremonia se va desfasura peste mai mult de-o luna, in 27 februarie. Pana atunci insa nu va lasam in pace caci maine lansam concursul traditional de Oscar (a treia editie) in care Marele Ecran o sa puna la bataie premiile obisnuite (bilete de film si nachos) dar si unele surpriza. Stati pe receptie asadar.

Black Swan (2010)

NINA BALERINA & PIANINA
 

rating: Colectabil


Intamplarea face ca am vazut ultimul film al lui Aronofsky la o zi dupa Pianista (2001) lui Haneke. Amandoua filmele au in centru o artista neimplinita. Nina (Natalie Portman), balerina care spera sa-i vina randul la glorie. Erika (Isabelle Hupert), pianista care nu mai spera nimic - preda lectii particulare si cursuri la conservator. Amandoua eroinele sunt perfectioniste in munca. Si ambele locuiesc cu mamele lor. In timp ce Erika doarme cu maman (Annie Girardot) in pat, mama Ninei (Barbara Hershey) se multumeste sa-si supravegheze fiica din fotoliu.

In aceste figuri maternale sufocante trebuie sa vedem cheia care explica (partial) represiile personajelor. Sexualitatea amandurora e inhibata, dar manifestarile sunt diferite. Erika deviaza puternic pe panta voyeurismului, automutilarii si a tendintelor sado-masochiste. Nina, dimpotriva, e lipsita complet de libido. Adica e cam frigida.

Chestia asta nu pare sa o deranjeze, pana in momentul in care ii afecteaza munca. Leroy (Vincent Cassel), arogantul patron al companiei de balet isi anunta ambitia de a reinterpreta Lacul Lebedelor, cu o singura balerina in dublu rol principal. Precisa in miscari, delicata si, sa nu uitam, virginala, Nina e ideala pentru rolul Lebedei Albe (Printesa Odette). Insa Leroy nu o vede in stare sa exprime senzualitatea magnetica si salbatica, solicitata de personajul Lebedei Negre.

In joc nu e doar un rol. In joc e titlul de "favorita lui Leroy"(care are reputatia ca repeta cu dansatoarele si "in particular") si "noua vedeta a companiei" ( Leroy tocmai s-a descotorosit de vechea diva/iubita, jucata de Winona Rider). In timp ce o balerina iese din scena, intra alta noua (Lily), ceea ce creste si mai mult miza inclestarii.

Nou-venita Lily (Mila Kunis) debordeaza de sexualitate. Rolul Lebedei Negre pare adjudecat si toate visele Ninei amenintate. Lily e tot ce nu e Nina: libera, exuberanta si pasionala. Lily e fierbinte. Nina e de gheata. Lily e dezlantuita. Nina e control freak. Pe masura ce data premierei se apropie, ambitia Ninei devine obsesie. Pentru ca ea trebuie sa devina Lily sau, ca sa fim mai precisi, trebuie sa devina Lebada Neagra.

Pentru asta trebuie sa se aventureze pe terenul necunoscut al propriei sexualitati, asa cum o sfatuieste Leroy. Nina nu cunoaste o alta cale decat cea fizica (in meseria ei, instrumentul de lucru e corpul). Pana acum asta insemna repetarea aceleiasi miscari de o mie de ori, pana la perfectiune tehnica. Acum trebuie sa-si elibereze corpul de sub control, ca sa intre in rol. Trebuie sa descopere pasiunea din ea, pentru a da carne personajului. Povestea din film incepe sa oglindeasca subtil libretul original: pentru a dezlega blestemul (printesa Odette e captiva intr-un corp de lebada) e nevoie de iubire. In film se intampla reversul. Nina vrea sa elibereze lebada dinauntru, ceea ce, veti vedea, nu e o metafora (o pana va iesi de sub pielea cuiva, nu spui cine).

Impinsa pe rand de Leroy si Lily, se "joaca" cu corpul ei, consuma halucinogene si incepe sa confunde realitatea cu visele (cosmarurile) ei. Simultan cu eliberarea corpului, Nina incepe sa-si piarda si mintile. Din acest punct, balerina e in razboi deschis pe toate fronturile: lupta pentru rol, lupta cu mama ei (pentru a iesi de sub aceasta tutela maladiva) si, cel mai dificil, lupta cu propria minte. Din acest punct, filmul lui Darren Aronofsky capata accente horror, pana spre final, cand realizam ca vedem lucrurile din perspectiva alterata a Ninei. Este una din cele mai bune psihodrame ale anului trecut (care, nu intamplator, a inceput cu Shutter Island).

La crearea atmosferei toxice contribuie din plin si imaginea lui Matthew Libbatique si muzica lui Clint Mansell (a reinterpretat muzica lui Ceaikovsky), doi din colaboratorii permanenti ai regizorului. Nu vreau sa mai insist asupra performantei fizice a lui Natalie Portman. Ajunge ca ochiul meu nu a detectat nici o stangacie in miscare (unii specialisti in dans nu au fost impresionati, alte voci -Total Film- spun ca asistam la una din cele mai bune coregrafii de film ever). Mai important e felul in care N.P. te face partas la nebunia ei, pana intr-acolo ca nu ti se mai pare nebunie. Daca e sa-i fac un compliment as spune ca, dupa aceasta interpretare, am uitat complet in ce filme a mai jucat.

S-a spus ca Black Swan seamana cu pelicula anterioara a lui Aronofsky, Wrestler. In ambele asistam la degradarea mentala a unui om care lucreaza cu corpul sau si il sacrifica publicului (ATENTIE SPOILER!: ar mai fi si saltul din final, si daca tot suntem aici, ne putem aminti si de gestul final al Erikai din Pianista). Daca privesti in urma, toate filmele sale (incepand cu Pi) sunt salturi, fara plasa de siguranta, in abisul psihicului uman. Am regasit deasemenea ecouri din primele filme ale lui Polanski (in special Repulsia) si din temele lui Cronenberg, creatorul genului body horror. Mai multi critici si-au amintit de The Read Shoe (1948), restanta de care trebuie, iata, sa ne achitam.

Black Swan poate fi privit ca o demonstratie de arta in arta. O vedere din culise asupra nasterii actului artistic, concentrat aici pe rivalitatea dintre dansatoare. Gelozia e un sentiment comun in orice colectiv artistic locuit de egouri prea mari. In egala masura, Black Swan e o psihodrama care investigheaza traumele cauzate de parintii mult prea protectori. Ambitia Ninei e alimentata de maica-sa, fosta dansatoare, care vede in cariera fiicei proiectia propriilor vise neimplinite.

Indiferent de cauzele care au produs trauma Ninei, tema centrala este, dupa parerea mea, alta. Pentru anumite bresle (sportivi, artisti etc), succesul profesional vine la pachet cu esecul in plan personal. In momentul in care iti concentrezi toata viata in jurul unei singure preocupari si le neglijezi/negi pe toate celelalte, se creaza un urias dezechilibru. E ca si cum ti-ai anihila o parte din fiinta. Ceea ce e, bineinteles, o forma de nebunie.

In 25 februarie(peste fix o luna), Black Swan are premiera in Romania.

luni, 24 ianuarie 2011

Sunshine

Only dream I ever have... is it the surface of the sun? 
Everytime I shut my eyes... it's always the same.











Sunshine (2007) - r. Danny Boyle, d. Cillian Murphy, Chris Evans, Michelle Yeoh, Rose Byrne

Primer (2004)

Pe adresa "redactiei" ne-a sosit un nou guest post de la Nicu Mihali, care ne loveste la sentiment cand afirma ca "orice blog despre cinema, oricat de savant ar fi continutul lui, este in ultima instanta o suma de recomandari". Zi-le, Nicu!


"Anybody who claims [to] fully understand what's going on in Primer after seeing it just once is either a savant or a liar." (Mike D'Angelo, Esquire Magazine)

Doar cei care se simt provocaţi de fraza de mai sus ar trebui să vizioneze Primer. Nu e un film care să placă oricui. Spectatorilor comozi le recomand să-l evite. E, mai degrabă, un veritabil test de anduranţă, o încrengătură de idei şi imagini pe care doar o minte clară, precisă, angajată şi determinată ar putea să le ordoneze. Un complicat puzzle făcut doar de amorul artei. Recunosc, fără să mă simt ruşinat, că la prima vizionare nu am înţeles absolut nimic.

Cu toate acestea nu poţi să nu remarci artisticitatea peliculei, lucru care te îndeamnă să-i acorzi o a doua şansă. La mine a doua vizionare a venit la pachet cu revelaţia, aş putea spune. Un aport consistent la aceasta a avut pagina Wikipedia dedicată filmului care conţine cel mai complet plot-summary găsit pe net.

Dacă discursul (artistic, în cazul de faţă) devine comprehensibil brusc (şi inevitabil) te izbeşte esteticitatea lui. Adică: dacă înţelegi CE spune filmul te încântă mai mult CUM spune. Nu mai eşti distras. Şi astfel, problema operei generatoare de complexe şi frustrări dintre cele mai felurite este oarecum rezolvată (în perfect sincron cu bizara ei construcţie). (Ori, poate, aceasta e consolarea spectatorului frustrat). Dar lucrul acesta este deja ştiut: câte filme pe care nu le-aţi înţeles v-au plăcut? Mie niciunul.

Pelicula a fost ideea unui fost inginer, actualmente matematician (şi iată scenarist, regizor, compozitor de muzică de film - un mare puls aici, monteur, etc.) pe nume Shane Carruth. Tot ce nu a putut pune în practică în laborator a (trans)pus pe peliculă. Limbajul e cel al savanţilor din domeniul ştiinţelor exacte (reale, se spune, în opoziţie cu ştiinţele umane - adică tot ce-i real nu-i uman şi tot ce-i uman nu-i real?) şi nu se face nicio concesie/rabat de dragul nostru, de dragul spectatorilor de rând.

Filmul a fost făcut cu doar 7000 de dolari şi în mod logic efectele speciale se văd doar cu ochiul minţii iar spectaculozitatea lor este condiţionată de puterea de imaginaţie a fiecărui spectator. Rezultatul este un science-fiction care jonglează doar cu idei, însă nu întru-totul original. Science-fiction-uri de idei s-au mai văzut. Un singur exemplu doar: The Man from Earth (2007), regia: Richard Schenkman (despre care o să vorbim altă dată).

La întrebarea firească de ce am ales atunci să recomand acest film pot să vă răspund aşa: cu puţin efort se reuşeşte decriptarea universului creat de Shane Carruth. Iar făcând acest lucru vă asigur că o să găsiţi filmul extrem de ofertant şi cu siguranţă o să-l consideraţi cel mai credibil science-fiction făcut vreodată. Nu o să găsiţi nico urmă de superficialitate, de manufacturism facil. Nimic nu-i forţat. Regizorul nu bâjbâie deloc. Şi e, oarecum, normal pentru că lucrează cu elementele gândite (inspirate, visate) de el iar prin felul cum le organizează îţi lasă impresia că ştie ce face, îţi lasă impresia că e specialist. Iar ca să facem o comparaţie care frizează ridicolul vă întreb: l-aţi văzut bâjbâind pe Lynch?

Probabil acesta e norocul regizorilor care îşi sunt suficienţi lor, care lucrează, fără a se abate nici măcar o singură dată, doar cu invarianţii lumii create de ei (vezi Lynch, Jarmusch, Tati, etc) . E drept că ermetismul care decurge de aici le ecranează accederea la Marele Public. Devin, astfel, autori de nişă, dar postura de autori cult le vine ca o mănuşă şi şi-o asumă. Oare ei chiar au nevoie de Marele Public? Exceptie face, probabil, Lynch, David Lynch. Dar, ca să revin, lui Shane Carruth nu-i dau prea mult credit pentru că se află la primul contact cu filmul. Aceasta e, ştiu, doar o costatare pur raţional-empirică (filmul în sine mă contrazice) şi care e la fel de funcţională ca un nod în papură. Dar dacă te laşi purtat de film obţii satisfacţii garantate, ba poate chiar noduri în gât.

Dacă am lasat impresia că am înţeles, din acest film, mai mult decât am înţeles e doar o impresie. Peste 50% din el mi-a rămas ascuns pentru simplul motiv că-i abscons.

P.S: recomandare bonus – dacă o să vă încânte acest film încercaţi şi Pontypool (2008), regia: Bruce McDonald. Imaginaţi-vă: un horror apocaliptic low budget în care Cuvântul (hai să zicem Logosul) devine cel mai de temut duşman al omului (a se înţelege Omenirii). Neaparat de citit printre rânduri.

(Nicu "Badea" Mihali)

4 3 2...

...1 siiiiiii!
Cartea sustinuta de la inceput pe Marele Ecran va avea lansarea pe care o merita. La Carturesti, de azi intr-o saptamana. Bonus: proiectia shortului lui Cristian Mungiu: Zapping.

Zodia de celuloid

Fie ca suntem cinesseuri sau cinedevoratori adevarul e ca unii dintre noi chiar ne-am nascut in zodia filmului, inveliti in pelicula de celuloid si vizitati de magii celei de-a saptea arte aflati la vanatoare de stele de cinema. N-am stat pana acum sa ma gandesc spre exemplu la un lucru: oare un film creat, nascut, aparut in aceeasi lume o data cu mine ar fi putut avea vreo influenta considerabila asupra destinului meu de cinemaniac? Ar fi putut vreo bijuterie dinasta in miscare sa-si lase amprenta asupra firii mele in asa fel incat in momentul cunoasterii ei sa fie dragoste la prima vedere vizionare? Ei bine, inclin sa cred ca da. Eu m-am nascut in gloriosul an 1979, declarat de UN drept "anul international al copilului" si marcat de uimitoare realizari ale sexului slab: Maica Tereza lua premiul Nobel pentru pace, Margaret Thatcher devenea prima femeie prim-ministru britanic iar Nadia Comaneci lua primul 10 din istoria mondialelor la gimnastica. Acestea sunt de momente nesimnificative pentru cititorii Marelui Ecran atunci cand isi vor aduce aminte ce premiere am avut in lumea filmului.

Si aici am vrut sa ajung. Desi in 1979 s-au lansat niste "bombe" cu efect percutant si reverberant, ca manifestul anti-razboi al lui Coppola (Apocalypse Now), panorama desertaciunii distopice (Mad Max), poemul metafizic tarkovskian (Stalker) si mult-oscarizatul Kramer vs Kramer, pe mine m-a lovit cel mai grav in constiinta Alien-ul lui Ridley Scott. Desi l-am vazut ca tot omul la o varsta la care abia aveam voie sa ma benoclez la tv, odiseea nostromiana m-a drogat, obsedat, nelinistit, eviscerat de concret si culturalizat intr-o anume directie (a sf-ului) pentru totdeauna. Nu mai zic ca am citit pana si "cartea" (in speta o 'novelizare' a filmului facuta de mana lui Alan Dean Foster), pentru ca in vremea 'cea nu se existau casete video ca sa-i dau replay la Ripley. Iar acum l-am colectinat pe rand in VHS, DVD si HDrip si pesemne cand se ieftinesc BluRay-urile mai adaug un exemplar. Asa ca zodia mea de celuloid poarta antetul lui Scott si a filmului care a reinventat horror-ul si l-a urcat in stele.

Ideea articolului e desigur interactiva in sensul ca v-as indemna sa va aflati filmul care-a facut ochi odata cu voi in lume si care v-ar fi putut orienta personalitatea intr-o anumita directie dupa ce l-ati vazut... cine stie ce descoperiti.

Ps: in felul asta ne mai cunoastem si noi nitel gusturile :)

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Spielzeugland (Toyland)

Deseori scurt-metrajele sunt chiar mai complete decat filmele de lunga durata. In 2009 Spielzeugland a castigat un Oscar pentru povestea sa: Holocaustul vazut prin ochii unui copil. S-ar putea spune ca americanii au o 'chestie' cu filmele despre evrei dar scurtul lui Jochen Alexander Freydank e chiar reusit si emotionant. A fost proiectat aseara la ShortsUp, mi se sufla din public..



via Cartitzoiu.

The King's Speech (2010)

Puterea unui rege sta in capacitatea de a se face auzit.

rating: Colectabil


In egala masura un film despre un anumit discurs cat si unul despre vorbit in general, o tratare dramatica a unui moment istoric cat si un “discurs” al prieteniei, The King’s Speech poarta eticheta excelentei britanice de la un capat la celalalt. Tom Hooper a reusit sa redea eleganta si taria de caracter a unui cap incoronat dar si slabiciunile si temerile pe care trebuie sa si le invinga iar pentru asta are respectul si recunostinta mea. Am fost surprins sa descopar ca e acelasi om care a adus pe ecrane drama tv Elizabeth I (in care aceeasi Helen Mirren o intruchipeaza pe Elizabeth din sec. XVI, pentru ca un an mai tarziu s-o joace pe Elizabeth din sec. XX in The Queen). Personal am apreciat destul de mult miniseria realizata de HBO in 2005 asa incat ma bucura faptul ca Tom Hooper n-a spus adio filmelor biografice regale si chiar urca la un nivel superior al artei filmice. Discursul Regelui face o buna impresie in acest inceput de 2011, perioada cea mai aglomerata in materie de competitii actoricesti, avand sanse serioase la cele mai prestigioase din ele.

Povestea regelui balbait e mai putin cunoscuta si, ca sa fim sinceri, poarta o infima semnificatie pentru oricine n-are drept scop in viata studiul monarhiei britanice, insa adaptarea ei intr-un film o transforma intr-una din lectiile motivationale care inspira oamenii sa-si depaseasca conditia (fie ea si una de ordin medical). Filmul lui Hooper se deruleaza intre doua coperti aproape identice in natura lor, incepand cu un discurs si incheiandu-se cu altul. In 1925 Printul Albert, fiul regelui George V si viitorul rege George VI, este mandatat de tatal sau sa tina discursul inaugural al Expozitiei Imperiale de pe Wembley. Discursul urma sa fie auzit de milioanele de supusi ai imperiului prin intermediul radioului, asta ca sa ne imaginam presiunea. Tanarul duce de York nu reuseste insa decat sa articuleze niste cuvinte scremute, imbucatite si balbaite. Paisprezece ani mai tarziu, in 1939, aflat in deplina autoritate de rege si imparat al coloniilor britanice, George VI transmite prin aceleasi 'unde afurisite' ale BBC-ului declaratia de razboi catre Germania si indeamna poporul la solidaritate nationala. Intre cele doua momente istorice are loc “corectarea” discursului unui rege cu mult curaj si bun-simt dar cu prea putina incredere in sine. Pentru astfel de cazuri leacul e intotdeauna unul singur: eliminarea sechelelor din copilarie si a ezitarilor care franeaza punerea pe roti a unui destin trasat de culoarea albastra a sangelui.


Inutil sa mai insist asupra performantei lui Colin Firth (King George VI). E deja notoriu faptul ca face o figura splendida si o dovada in plus (daca mai era necesar) ca e unul din actorii in forma maxima. Tipul nu e "genial, magnific sau ravasitor", ci deosebit de formal si rezervat incat reuseste sa straneasca respect si mila in aceeasi scena. E ca un rege, iubit si compatimit pentru rolul sau in istorie. Mai demn e sa amintesc de prezenta Helenei Bonham Carter alaturi de el (Queen Elizabeth) si de cat de bine a imbracat vesmantul regal, acea politete distanta, acea tinuta echilibrata sau acea dragoste si grija fata de sot pe care o ghiceai doar in ochii sai. Nu mai vorbesc de mersul ala ca de ratusca, tipic reginei de acum, Elizabeth II. Geofrey Rush e si el o prezenta remarcabila, aici portretizandu-l pe specialistul logoped Lionel Logue, care-l va trata pe rege de balbaiala. Munca acestuia si caracterul sau deosebit il va face pe rege sa-i poarte o prietenie si o recunostinta vesnica. Roluri respectabile poarta si Michael Gambon (George V) sau Guy Pearce, acesta din urma cu o revenire de bun-simt pe marele ecran ca fratele-rege Edward VIII, un razvratit al familiei regale clocotind de acelasi sange fierbinte care-l facuse pe-al nostru Carol II sa alerge fusta lui Zizi in locul coroanei.


Ca sa concluzionam, Discursul Regelui e un film istoric de o calitate superioara dramelor BBC si, dupa cate am citit, destul de fidel perioadei pe care o zugraveste. Interioarele si tinutele fac bine cu ochiu unui public cu pofta de adastat privirea iar modul de filmare wide-angle permite asemenea imbogatiri ale oniricului. Exista cateva fineturi pe care le-am gustat si eu in liniste, cum ar fi interiorul locuintei terapeutului sau parcul londonez. In orice caz pentru o experienta plenara inclin sa cred ca vizionarea ar trebui sa fie facuta in cat mai putine persoane intrucat ruleaza la viteza redusa si are tendinta de a plictisi creierele "prea" hiperactive.
 Trailer.

vineri, 21 ianuarie 2011

Ci(ne)milituri despre arme


Ci(ne)militura 0.2

rating: Colectabil

Daca detii o arma, la un moment dat o vei folosi (zic oamenii de stiinta). Echivalentul in teatru a acestei teorii este cunoscuta observatie a lui Cehov: "Daca in actul I apare un pistol atarnat pe perete, atunci se va trage cu el in ultimul act ". Documentarul lui Lucy Walker este desenat in jurul acestui rationament (statistic) si a unei fraze-cheie din discursurile lui JFK. Veti fi surprinsi cat de aproape (si in cate randuri) am fost de catastrofe nucleare "din accident, din necugetare sau din nebunie". Mai puteti afla istoricul odioasei bombe atomice, care sunt statele ce o detin si cat de usor poate ajunge acum pe maini gresite. "The weapons of war must be abolished before they abolish us". E genul acela de film-activist care se incheie cu indemn la actiune (daca vrei eradicarea x trimite sms la..."). Militantismul nu-i afecteaza insa luciditatea. Ba as spune ca pe alocuri e chiar cinic in prezentarea firavului echilibru in care ne aflam. Precizia documentarii si calibrul personalitatilor intervievate (Jimmy Carter, Tony Blair, Mihail Gorbaciov, Zbigniew Brzezinsky, experti si figuri de vaza din serviciile secrete etc) sunt convingatoare. Pentru mine a fost un fel de "Dr. Strangelove or How I Learned to Worry and Hate the Bomb".
(orez ot nwodtnuoC)


Ci(ne)militura 0.3.
rating: Brainwash

Cand intr-o creatie gasesti trei-patru clisee, te afli probabil in fata unei porcarii. Cand numeri o suta de clisee, probabil e o capodopera. Filmul de fata nu e chiar o capodopera (decat daca putem vorbi in asemenea termeni despre un omagiu/misto cinematografic). E mai mult un pretext pentru a prezenta un inventar de arme improbabile (de la cioburi de geam, la masini de tuns iarba), un indrumar de crime barbare (executarea unei gravide, decapitari si chiar o rastignire) si un buchet de focoase "mexicance" (Jessica Alba, Michelle Rodriguez si...Lindsay Lohan). Toate il au in comun pe anti-eroul taciturn si inconturnabil. Armele lui sunt ascutite ("low-tech" dar macho), replicile lui tarantinesti sunt si mai ascutite, focoasele sunt rotunde, voluptoase si periculoase. Taieturile (de montaj) sunt abrupte si gresite intentionat, la fel ca genericul de inceput "cu scame", specific filmelor B din anii '80-'90. In subtext, Rodriguez trateaza (cu ironie & inteligenta) problema imigratiei clandestine de-a lungul frontierei texane, camuflata sub o fiesta de momente de prost-gust (asa numitul gen camp), care unora poate sa le pice foarte bine. Singurul film in care De Niro si Seagal joaca impreuna. Si singurul film cu Seagal pe care l-am vazut cap-coada. O capodopera-kitsch (al carei nume nu va mai provoc sa-l kitschiti, pentru ca sigur il stiti).

The Fighter (2010)

rating: Brainwash

In peisajul filmelor cu boxeri The Fighter o sa treaca la fel de silentios cum trec mai toate dramele sportive despre oameni ingenunchiati de vicisitudinile vietii dar care se ridica printr-un efort demn de povestit si aplica o ultima lovitura triumfatoare. Ele starnesc zumzet si elogii actoricesti apoi cad intr-o binemeritata tihna si uitare. The Fighter nu e diferit de orice alt film cu boxeri, fotbalisti, balerini sau jucatori de golf care-si depasesc conditia pentru ca 1. povestea e destul de obisnuita si nespectaculoasa si 2. aducerea ei pe ecran implica eforturi consistente dar nu exulta ceva extraordinar. Desigur ca Christian Bale are o performanta remarcabila in rolul lui Dickie Ward, fratele drogat si emaciat al lui Mickie “The Irish” Ward, dar sa nu ne pierdem cu firea, e un actor foarte bun si, mai ales, un profesionist. Faptul ca poate slabi peste masura e doar un indiciu pentru dedicatia cu care-si abordeaza rolul, nu o masura a talentului. Ingeniozitatea sa actoriceasca se vede acolo unde-si duce personajul, in acea degringolada de ticuri si tertipuri fizice, schimonoseli si fandoseli artistice de manierist. Demn de vazut, de apreciat, dar nu poti aseza intregul film doar pe asta.

Exista numeroase filme construite in jurul ringului de box si fiecare din ele au beneficiat de performante remarcabile. Sa amintim, mergand inspre trecut, performanta lui Russel Crowe in The Cinderella Man (chiar si umbrita de cea lui Paul Giamatti, nominalizat la Oscar), a lui Hilary Swank din Million Dollar Baby (superb si cutremurator film care i-a adus 2 Oscaruri lui Clint Eastwood, unul lui Hilary si unul lui M. Freeman) sau a lui Will Smith in biograficul din 2001 regizat de Michael Mann, Ali. Minunate filme, extraordinari actori. Personal as mai adauga si The Hurricane-ul cu Denzel Washington, alta drama din lumea sportului cu manusi. Oricate ai adauga insa in final vei ajunge tot la Rocky si la Stallone. El e punctul de referinta, varful piramidei, adevarata poveste a ‘underdog'-ului care depaseste toate obstacolele si produce surpriza. Nimeni nu-l va rasturna de-acolo si nimeni nu va ramane in istorie asa cum a facut-o el.

Nu spun ca The Fighter e un film rau sau macar “nereusit”. Din contra, e chiar reusit. Dar am ajuns sa ne extaziem asa de tare cand un film e demn de categoria sa incat ii conferim o aura senzationala chiar si cand nu are motive ca s-o imbrace. Pacatul e ca in ciuda eforturilor distributiei (Mark Wahlberg s-a antrenat 6 ani pentru rolul asta datorita intarzierilor repetate de productie) rezultatul va fi lovit de uitare. La fel ca The Cinderella Man. Mai stie cineva cum il chema pe boxerul jucat de Russel Crowe? My point exactly.. Micky ‘The Irish' Ward si lupta sa cu propria nesiguranta vor fi la fel de uitate indiferent cat de tare au lovit pumnii lui Wahlberg, cat de disfunctionala a fost familia sa, cat de pitoresc era cartierul in care rezidau sau cat de slab si fanfaron era personajul lui Bale. Audienta se va orienta spre altceva mai memorabil iar in lipsa va mai revedea o data Masinistul.
 Trailer

joi, 20 ianuarie 2011

Tangled - 10 motive pentru care sa-l vezi de 2 ori

N-am avut chef sa fac cronica de film asa ca mi-am enumerat mintal motivele pentru care as revedea Tangled:

1. e un film Disney adevarat. Asta inseamna poveste clasica, finete artistica, sentiment familiar datorita asemanarii cu mai vechile Mica Sirena, Aladin, Frumoasa si Bestia, personaje egale in importanta, umor intepator dar nu exagerat si muzica exceptionala.

2. pentru ca vine din sacul cu povesti al Fratilor Grimm, deci e un pic de intuneric acolo.

3. pentru personajele “acolite”: Maximus e un cal cu personalitate de caine si face toti banii, reactiile sale tacanite si sentimentul exagerat al datoriei starnind hohote de ras. De partea cealalta, cameleonul Pascal e cel mai bun sfetnic: nu scoate o vorba, dar gandurile sale sunt usor de inteles.

4. Rapunzel - blonda cu parul de aur. E la fel de inocenta ca Mica Sirena dar cu tigaia in mana e Lara Croft. Iar momentele de zbucium sufletesc dupa parasirea turnului sunt delicios montate. This is the best day ever!/I’m a horrible daughter!

5. Flynn Ryder - individu asta face cum face de nimeni nu-l place. Contrele sale cu calul Maximus si scena din canion smulg lacrimi de ras. Personajul aduce intrucatva cu Errol Flynn, legendarul actor care l-a jucat pe Robin Hood.

6. Mama Gothel, arhetipul vrajitoarei rele, e teribil de alunecoasa. Si vocea ei aduce a Cate Blanchet (dar e in fapt Donna Murphy). Piesa Mama Knows Best in care-i explica fiicei motivele pentru care nu poate parasi turnul e senzationala.

7. Muzica lui Alan Menken si Glenn Slater. Animatia asta e si un musical merituos, cum numai Disney stiu sa faca.

8. Batausii de la taverna din padure si momentul lor muzical I’ ve Got a Dream. Epic.

9. Desi e un film eminamente CGI, Tangled surprinde caldura si fluiditatea desenelor animate traditionale, sugerand ca in sfarsit artistul a reustit sa controleze computerul ca pe-un creion.

10. Tarantino l-a inclus in Top 5 al filmelor din 2010.

Trailer

miercuri, 19 ianuarie 2011

Patru...

...filme de pe lista mea de cautari/asteptari:

Barney's Version (pentru ca Giamatti e mai mereu beat, ceea ce, tinand cont de Sideways, promite deja foarte mult)

Blue Valentine (pentru ca ne arata cum rezista Pasiunea la presiunea timpului)

Restless (daca tot intram in "sezonul indragostitilor" prefer sa il am ghid pe Gus Van Sant)

Biutiful (pentru ca e promovat drept "cel mai bun film al lui Inarritu", asa ca nici nu mai imi trebuie sa citesc ca Bardem e la inaltime; se subintelegea oricum).

CI(ne)MILITURA 0.1

Good things come in small packages. Non multa, sed multum. Pentru ca vad destule filme dar nu apuc sa scriu despre ele, am gasit o alta forma de a va semnala ceea ce merita sau nu vazut. Ci(ne)militura. E mai mult decat un ciripit (tweet), pentru ca include si o ghicitoare. Uneori nu am timp sa elaborez. Alteori nu se merita. Uneori poti sa compactezi esenta unui film intr-o fraza frezata mestesugit. Ideea mi-a venit din discutiile cu amicul Mihai Miloiu, care, in timp ce ma tundea, ma punea sa ghicesc ce film a mai vazut, povestindu-mi intriga in stilul sau intortocheat si totusi concentrat. Uf, iar m-am intins. Numai ca, de data asta, e mai lunga introducerea decat cuprinsul. Ghici cimilitura mea!

Am tot discutat despre cat de supraevaluat e The Social Network. Impactul Facebook asupra lumii si relatiilor noastre e ilustrat in profunzime de catre un film mic, de familie. Nev, un fotograf din NY, se "imprieteneste" virtual cu trei gagici: Abby (6 ani, picteaza dupa fotografiile lui), Megan (19 ani, incep o idila pe neve) si Angela (mama fetelor, inca atractiva). Timp de 8 luni, fratele lui Nev documenteaza (cu un camcorder) legatura, care de la un punct capata o turnura bizara. Stiu toti (care si-au dat intalnire vreodata pe mIRC) ca momentul confruntarii dintre "persona" din lumea virtuala si dublul ei real ofera mari surprize. Iti va face praf orice asteptari. Asteapta-te sa te foiesti jenat in fotoliu.

(hsiftaC)

rating: Colectabil

marți, 18 ianuarie 2011

Adevarul prezinta Colectia Hitchcock

Din 21 ianuaria publicatia Adevarul scoate la vanzare colectia de filme realizate de maestrul suspansului Alfred Hitchcock in format "doua titluri - 1 dvd". Nu cred ca vreti sa ratati asta :). Primul dvd e gratis cu ziarul restul la pretul obisnuit, exact 12,99 lei. Asa ca, fiti pe faza in fiecare vineri!

Despre Natalie

....pentru ca vom mai auzi de ea si la Oscar-uri.
In plus, peste o saptamana are premiera in Romania si multasteptatul ei film. Interviu, aici

luni, 17 ianuarie 2011

De ce imi place Ricky Gervais

Hai sa n-o mai dam dupa visin si sa recunoastem: a fost un an slabut pentru cinema. Ma rog, pentru cinema-ul celebrat la Globurile de Aur. Daca The Social Network este marele castigator, ce pretentii sa mai avem? Ma asteptam ca Black Swan sa fie trecut cu vederea (nu vorbim de Portman aici), dar tocmai The Social Network?!! Putina seriozitate, va rog! Nu e un film rau, sa ne intelegem. Dar sub nicio forma nu merita atatea osanale. Poate imi spune si mie cineva ce a facut Fincher aici? Stati, ca mi-am amintit. A captat zeitgesitul perioadei: "This is the movie that told us who we were this year, this decade" (Peter Travers, Rolling Stone). Pai, in cazul asta, viitorul suna jalnic.

Am speranta ca filmul mai bun (The King's Speech) a fost ca de obicei faultat. Cum zicea si Gervais, prezentatorul ceremoniei: "Anul asta pare ca totul a fost tridimensional. Mai putin personajele din Turistul." Monologul lui din deschidere a fost unul din lucrurile adevarate care s-au intamplat la Globuri. A!, mai e premiul lui Claire Danes (Temple Grandin).

Annapurna

Pentru cei "imbolnaviti" de munte sau doar interesati de aventurile outdoor (si am vazut din comentariile voastre ca sunt destui) anuntam proiectia video "Ascensiunea varfului himalayan Annapurna". Marti, 18 ianuarie, in sala Aula Magna a Universitatii de Vest din Timisoara, de la 19:30, intrare libera.

Filmul documenteaza cele trei tentative de ascensiune ale alpinistului Horia Colibasanu pe Annapurna (8091), al zecelea varf din lume. La final, timisoreanul (fun fact: de profesie stomatolog) va raspunde intrebarilor publicului. Este primul roman care-a ajuns atat de sus.

Globurile de Aur 2011 apreciaza Reteaua Sociala

Aseara s-au decernat Globurile si cum ne cam asteptam multi dintre noi Inception n-a luat nimic. In schimb The Social Network a furat tortul, cum s-ar spune: 4 Globuri, cele mai importante - regie, film (drama), scenariu si muzica - au cazut in plasa adaptarii lui Fincher. Pe merit as zice. Nici la actorie nu am fost surprins, Colin Firth si Natalie Portman au fost la inaltime in The King Speech si Black Swan. Nimeni nu contesta talentul lui Johnny Depp si Angelina Jolie dar Turistul e un mai degraba un film de prezentat la MTV Movie Awards categoria best kiss... In schimb doi actori extraordinari in filme de mai mica amploare au fost recompensati: Annette Bening (The Kids are All right) si Paul Giamatti (Barney's Version) pentru rol principal in muzical-comedie. Si Christian Bale a luat un glob pentru rol secundar in The Fighter. La capitolul seriale de comedie am primit un soc, The Big Bang Theory fiind invins de Glee, dar mi-am revenit vazand drama lui Terence Winter, Boardwalk Empire, afirmandu-si calitatea.


Cel mai bun regizor:
David Fincher – The Social Network
Darren Aronofsky – Black Swan
Tom Hooper – The King’s Speech
Christopher Nolan – Inception
David O. Russell – The Fighter

Cel mai bun film – dramă:
The Social Network
Black Swan
The Fighter
Inception
The King’s Speech

Cel mai bun film – musical sau comedie:
The Kids Are All Right
Alice in Wonderland
Burlesque
Red
The Tourist

Cel mai bun scenariu:
Aaron Sorkin - The Social Network
127 Hours - Danny Boyle, Simon Beaufoy
Inception - Christopher Nolan
The Kids Are All Right - Lisa Cholodenko, Stuart Blumberg
The King's Speech - David Seidler

Cel mai bun actor într-un film – dramă:
Colin Firth – The King’s Speech
Jesse Eisenberg – The Social Network
James Franco – 127 Hours
Ryan Gosling – Blue Valentine
Mark Wahlberg – The Fighter

Cea mai bună actriţă într-un film – dramă:
Natalie Portman - Black Swan
Halle Berry – Frankie and Alice
Nicole Kidman – Rabbit Hole
Jennifer Lawrence – Winter’s Bone
Michelle Williams – Blue Valentine

Cel mai bun actor într-un film – comedie:
Paul Giamatti – Barney’s Version
Johnny Depp – Alice in Wonderland
Johnny Depp – The Tourist
Jake Gyllenhaal – Love and Other Drugs
Kevin Spacey – Casino Jack

Cea mai bună actriţă într-un film – comedie:
Annette Bening – The Kids Are All Right
Anne Hathaway – Love and Other Drugs
Julianne Moore – The Kids Are All Right
Emma Stone – Easy A
Angelina Jolie – The Tourist

Cel mai bun actor într-un rol secundar - dramă:
Christian Bale – The Fighter
Michael Douglas – Wall Street: Money Never Sleeps
Andrew Garfield – The Social Network
Jeremy Renner – The Town
Geoffrey Rush – The King’s Speech

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar - dramă:
Melissa Leo – The Fighter
Amy Adams – The Fighter
Helena Bonham Carter – The King’s Speech
Mila Kunis – Black Swan
Jacki Weaver – Animal Kingdom

Cea mai bună coloană sonoră:
Trent Reznor si Atticus Ross - The Social Network
Alexander Desplat - The King's Speech
Danny Elfman - Alice in Wonderland
A.R. Rahman - 127 Hours
Hans Zimmer - Inception

Cel mai bun film străin:
In A Better World (Danemarca)
Biutiful (Mexic, Spania)
The Concert (Franţa)
The Edge (Rusia)
I Am Love (Italia)

Cea mai bună animaţie:
Toy Story 3
Despicable Me
How to Train Your Dragon
The Illusionist
Tangled

Cel mai bun serial TV – musical sau comedie:
Glee
30 Rock
The Big Bang Theory
The Big C
Modern Family
Nurse Jackie

Cel mai bun serial TV – dramă:
Boardwalk Empire
Dexter
The Good Wife
Mad Men
The Walking Dead

duminică, 16 ianuarie 2011

La Antena (2007)

Ne-au luat vocea dar inca mai avem cuvintele

rating: Colectabil


Imi face o nemaipomenita placere sa semnalez curiozitatii voastre filmul argentinian La Antena pentru ca e un film atat de unic in peisajul contemporan incat merita zabovit asupra celor 100 de minute care-l constituie. Se regasesc in el acele subtilitati vizuale pe care le nastea acum un secol filmul mut, acea grandoare imagistica care a marcat expresionismul anilor ‘20-’30 precum si genul de comentariu social capturat cu mai multa elocventa de Network in 1976, vis-a-vis de manipulare TV si dezumanizare prin intermendiul mediei. Esteban Sapir mi-a intrat asa de bine-n suflet cu hommage-ul adus de el maestrilor expresionisti (Fritz Lang indeosebi caci filmul lui Sapir poate fi considerat un modern Telepolis) incat ma roada un regret imens ca asemenea filme nu ruleaza in cinema. Marele ecran le-ar potenta considerabil impactul. Fiind deopotriva o metafora distopica si un exercitiu stilistic, La Antena ar merita din plin o atentie cat mai mare. E de o frumusete ‘pictoriala’ care tradeaza grija deosebita a lui Sapir pentru aspect si, date fiind conventiile impuse de stilul abordat, rezultatul demasca (sau poate confera) acea senzantie de uimire si reverenta a artistului pentru arta inaintasilor sai. Wonder cinema.

Fundalul narativ al acestei mici bijuterii il constituie povestea distopica a unui oras argentinian amutit, in care locuitorii au fost lipsiti de voce. Prin urmare conversatiile lor ne apar in forma de text suprascris pe imagine. Atmosfera e opresiva si cenusie, totul e acoperit de o zapada pufoasa iar viata oamenilor e marcata de “emisia” singurului Canal TV din oras, emisie hipnotizanta sosita pe calea undelor la pachet cu biscuitii Alimentos TV. Nu e deloc greu sa intuiesti teza lui Sapir, a efectului de a “manca televizor pe paine”. Mogulul media, Mr TV, controleaza orasul prin emisiiile sale (singurul mod de a mai auzi voci umane) si cel putin o data pe zi ofera poporului “La Voz” - Vocea unica, ultima voce din oras. In trupul unei femei fara chip, mama unui copil fara ochi, vocea unica e santajata sa cante la tv pentru a-si vindeca odrasla.



Intreaga constructie e o metafora plina de simbolism, o fantezie in alb-negru cu un strop de ciudatenie intunecata. Eroul povestii este un reparator TV cu o familie “stricata” (sotia l-a parasit) si a carui fetita, Ana, se imprieteneste cu baietelul orb, Tomas, in urma unei livrari eronate a postei. Barbatul e fascinat de Vocea Unica si surprinde rapirea dansei de catre ‘securistii’ lui Mr TV (condusi de un veritabil Rat-Man). Scopul lor e destul de dubios si are de-a face cu un experiment al unui Doctor care ar conferi mogulului un si mai mare control asupra populatiei: rapindu-le ultimul lucru ce le mai apartine - cuvintele - dupa ce in prealabil ii lipsise de voci. In calea lor sta insa un singur obstacol: existenta unei a doua Voci, care ar contra orice noua “spalare de creier”. Prin urmare, descoperind accidental “a doua voce”, reparatorul TV si familia lui (fosta nevasta si bunicul lucrau tot in TV) isi gasesc o provocare pe masura priceperii:: protejarea noii Voci si utilizarea ei cu ajutorul Antenei pentru a bruia transmisia hoata si a “repara” orasul.



Pentru mine filmul asta a fost un “festin al ochilor”, o alegorie fantastica, un basm in imagini cu tenta deopotriva magica si realista, o “carte tridimensionala” cu oameni-balon si guri de televizor, biscuiti spirale sau lacrimi de gheata, o luna anormala, villain-i corporatisti protejati de umbre mafiote si gramada de simboluri (comuniste, naziste, evreiesti) care pot lasa loc de speculatii oratorice. Dincolo de orice explicatii si implicatii stau insa panoramele remarcabile cu luminile unui oras furat de voce si o coloana sonora parca din alta epoca, atunci cand muzica se canta de-adevaratealea in sala de cinema. La Antena e emotionant din categoria warm and fuzzy si te face sa-ti (re)intorci privirea spre capodoperele pe care le pastişează din cele mai gustoase unghiuri. Muy bien, Esteban.
Trailer

Ps: ii datorez calduroase multumiri d-rei moonlightblues, care mi l-a scos in cale.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Best Sellers

Daca doriti sa vedeti care e veriga lipsa intre Monsieur Hulot si Mr. Bean cautati The Party (1968). Geniul comic al lui Peter Sellers e cunoscut mai degraba pentru inspectorul Clouseau din seria originala Pantera Roz. Din cate povestesc contemporanii, omul era destul de dificil. Dar actorul era un talent urias. Reusea sa incarneze un personaj pana la identitate, pana se pierdea in el. Uneori juca mai multe personaje in acelasi film (cum a facut-o in Dr. Strangelove). Adesea isi lua rolurile si acasa (poate asta explica de ce a fost casatorit de 4 ori).

Regizorul Peter Hall are un punct de vedere interesant: "Peter had the ability to identify completely with another person, and think his way physically, mentally and emotionally into their skin. Where does that come from? I have no idea. Is it a curse? Often. I think it's not enough though in this business to have talent. You have to have talent to handle the talent. And that I think Peter did not have".

In The Party (Petrecerea), Sellers e un actor (Hrundi V. Bakshi) invitat din India pentru un film la Hollywood. Sunt multe secvente literalmente spumoase dar am retinut celebra scena a dineului, mai ales pentru frecventa cu care era difuzata la Cascadorii Rasului (pentru cine a prins emisiunea). Am revazut comedia recent si inca starneste casacade de ras. Bakshi/Sellers are acea calitate rara care ar trebui sa-l plaseze in Olimpul marilor comici eroi ai ecranului: la fiecare pas starneste catastrofe cu inocenta unui bebelus. Uitati-va numai la scena de inceput. Dupa ce distruge un intreg platou dintr-o singura miscare si i se promite ca nu va mai face film in viata lui, iata ce gaseste el sa-l intrebe pe turbatul regizor: "Does that include television, sir?"



Nemuritor.

Magnolia (1999)

In momentul in care am citit prima stire despre pasarile care cad din cer m-am gandit instantaneu la scena apocaliptica (atentie spoiler: ploaia de broaste) din Magnolia. Nimic nu anunta acel moment, ceea ce il face cu atat mai socant. Filmul lui Paul Thomas Anderson are o durata aproape imposibila pentru cinema (3 ore) iar puzzle-ul de personaje care aparent n-au nicio legatura ar putea parea acum fumat pentru cei care intre timp au vazut Amores Perros, Babel si altele. Nu intamplator filmul se deschide cu o expunere aproape stiintifica despre hazard. Sau aparenta lui ("I would like to think this was only a matter of chance").



Totul se schimba dupa acea pseudoapocalipsa (sau plaga biblica?). O putem observa din replica copilului supradotat, satul sa fie tarat/exploatat de taica-sau la un show de cultura generala : "As vrea ca de acum sa te porti mai frumos cu mine". Scena de care vorbesc are menirea sa "rupa ritmul" lent si previzibil care la un moment dat tinde sa se instaleze. Indraznesc sa spun ca e momentul care "face diferenta" intre o pelicula monotona si un film memorabil. Ar mai fi poate si secventa ametitoare in care toti eroii fredoneaza aceeasi piesa (Wise Up).

A! N-am zis nimic de distributie: Julianne Moore, William H. Macy, Tom Cruise, John C. Reilly, Phillip Baker Hall, Phillip Seymour Hoffman, Jason Robards, Alfred Molina s.a.

Primul film documentar despre Mihai Eminescu (1914)

De ziua Poetului am avut surpriza sa gasesc o opera rarissima pe interneti, un documentar vechi de aproape 100 de ani, realiza in 1914 de Octav Minar, pierdut in timp dar redescoperit si restaurat in Arhiva Nationala de Filme de catre Ion Rogojanu si Dan Toma Dulciu. Eminescu, Veronica si Creanga are 20 de minute si contine filmari de epoca cu locurile care au conturat viata poetului: casa parinteasca, teiul, plopii fara sot, locuinta Veronicai, sediul Junimii, "Bolta Rece" si "Trei Sarmale" unde presupun ca obisnuiau artistii sa sada, precum si mormantul. O serie de fotografii personale, documente (mai mult sau mai putin) autentice, si cateva versuri completeaza naratiunea. Il puteti viziona mai jos in 3 parti:










Ps: ca fapt inedit, citeam in presa ca la Galati se afla prima statuie a poetului si ca de 17 ani, in fiecare an, cineva fura mana muzei de pe soclu si nu reusesc sa-l prinda... mno, si totusi, iubirea...

vineri, 14 ianuarie 2011

Trailerul zilei: Cave of Forgotten Dreams

Werner Herzog e un cineast desavarsit munca lui extinzandu-se atat asupra filmelor de fictiune cat si in lumea documentarelor. Ultimul sau proiect, Cave of Forgotten Dreams, va scoate la lumina imagini unicat si nemaivazute din cel mai vechi loc populat de stramosii pasionati de pictura ai umanitatii. Imaginile din Pestera Chavet vor aparea anul asta documentate in 3D de mesterul Herzog.





Herzog gained extraordinary permission to film the caves using lights that emit no heat. But Herzog being Herzog, this is no simple act of documentation. He initially resisted shooting in 3D, then embraced the process, and now it’s hard to imagine the film any other way. The 3D format proves essential in communicating the contoured surfaces on which the charcoal figures are drawn. Beyond the walls, Herzog uses 3D to render the cave’s stalagmites like a crystal cathedral and to capture stunning aerial shots of the nearby Pont-d’Arc natural bridge. His probing questions for the cave specialists also plunge deep; for instance: “What constitutes humanness?”
Abia astept sa-l vedem. Pana atunci poate arunc o privire asupra Encounters at the End of The World. A vazut cineva Grizzly Man?

joi, 13 ianuarie 2011

Turistul

FILMUL ANGELINEI
rating: Eroare

Turistul ii apartine in intregime Angelinei Jolie. O intelegem din felul in care o urmareste camera, ca un iubit inflacarat si imbolnavit de ea. La fel cum, in film, toti ochii sunt pe ea in momentul in care intra in orice incapere (fie ca e un vagon de tren sau o sala de bal). Angelina nu paseste, ea pluteste. Angelina nu te priveste, te strapunge. Este lucrul pe care actrita stie sa-l faca la marea arta: acolo unde apare are puterea sa absoarba toate privirile. In fond, e rolul ei din viata de zi cu zi.
Turistul e filmul Angelinei asa cum a fost si Original Sin (acolo il avea partener pe Banderas). Jumatate din cadre erau prim-planuri cu buzele ei voluptoase si frematatoare. In amandoaua este femme fatale. In Original Sin era parca pasionala, aici e mai rece si mai intangibila. Asa, ca o zeita. In amandoua e o femeie sigura pe ea, in acelasi timp vulnerabila (sufera din dragoste). Turistul urmareste parca mai insistent pasii divei si reactiile pe care le produce aparitia ei "ravasita", pardon "ravasitoare". Jocul de cuvinte e din film, dar nu-i departe de adevar. In ciuda frumusetii incontestabile a divei, e clar ca floarea ei incepe sa paleasca. Indraznesc un ramasag: Jolie mai are doi-trei ani in care sa nu trebuiasca sa faca nimic intr-un film. Dupa care va trebui sa mai si joace (nu doar sa se joace). Asa cum ii spune si bad guy-ul din film, apasand pe obrazul ei (ce sacrilegiu!) lama unui pumnal : "Vei vedea ca viata e mult mai grea pentru o femeie lipsita de frumusete" (citat aproximativ).

Turistul e filmul Angelinei si datorita lui Johnny Depp. Acesta, galant cum il stim, face intentionat pasul inapoi si o lasa pe ea in lumina reflectoarelor. Pentru unii ar putea sa para inexplicabila aparitia lui aici, cunoscuta fiind grija cu care isi alege rolurile. Poate ca a fost doar un contract. Sunt convins ca uneori asa se fac filmele la Hollywood: se aduna niste moguli intr-un birou si se intreaba cine nu s-a combinat inca pe ecran. Sau poate domnul Depp a vrut sa tuce si el acele buze atat de celebre. Sau poate, cunoscandu-i natura misterioasa si jucausa, a vrut sa ne surprinda pe toti cu o fandare inexplicabila a la Jack Sparrow.
In fine, Turistul e filmul Angelinei pentru ca nu exista de fapt un film in afara ei. Povestea e un simplu context care sa-i ofere ei stralucire, de vreme ce singurul twist e previzibil de la intalnirea protagonistilor in tren. Regia lipseste cu desavarsire (ar fi putut-o face si un robot). Motivul pentru care am ales sa vad Turistul a fost tocmai numele lui Florian Maria Georg Christian Graf Henckel von Donnersmarck. Nu pentru ca e asa lung, ci pentru ca purtatorul lui ne-a livrat intensa drama politica Viata Altora (Das Leben der Anderen). Nu l-am reunoscut in niciun cadru.

Cred ca s-a incercat aici lansarea unui gen oarecum contradictoriu: thrillerul romantic. O poveste care nu putea sa inceapa decat la Paris si sa continue la Venetia, destinatiile-cliseu ale turistilor americani. Ignoranta turistului care confunda spaniola cu italiana si Bon Giorno cu Bon Jovi e ironizata aici cu un oarecare (de ce sa nu recunoastem) haz. Turistul este mai degraba o comedie romantica usoara, ascunsa sub masca (daca tot suntem la Venetia) unui thriller care intarzie sa-ti dea fiori.

Turistul e filmul Angelinei, asa cum remarca si actorul Boris Gaza cand am iesit din sala de cinema. Lui ii amintea de glamuroasele aparitii ale lui Audrey Hepburn. Este intr-adevar o oda in dulcele stil clasic inchinat unui icon hollywoodian. Mai mult decat Hepburn, Angelina e una din acele rare creaturi venerata (si dorita) in egala masura de barbati si femei. E ceva electrizant in prezenta ei, ca o printesa (asa cum si este acum) in mijlocul Curtii sale. Dar parca la un moment dat devin ridicole toate plecaciunile actorilor, cameramanilor, luministilor, figurantilor, regizorului etc. Desi nu a fost deloc intentia realizatorilor, poti sa vezi filmul (desi mai bine sa nu-l vezi) ca pe o meditatie asupra cultului exagerat pe care societatea de azi il consacra frumusetii fizice, asupra cultului pentru corp.

Nu intamplator, Turistul se incheie cu fraza: "20 de milioane pentru o operatie estetica si asta-i fata pe care o alegi?"