sâmbătă, 31 iulie 2010

Raftul de cultura generala


Imi place sa citesc si ador sa vizionez filme. Dar cel mai tare imi place sa citesc despre filme. Intrucat Istoria cinematografiei de Tudor Caramfil e cam peste bugetul meu mi-a atras atentia colectia scoasa de Financiarul pe acelasi subiect, o trecere in revista a 100 de ani de cinematografie in 3 volume frumoase la 20 de lei bucata. Mi-am luat volumul doi in teste si ieri am citit toata ziua despre cinema-ul postbelic, despre Noul Val Francez, despre neorealismul italian, despre tot felul de regizori americani si europeni, ajungand la niste concluzii triste: 
  • am vazut doar un film de Jean Luc Godard si unul de Francois Truffaut, ambele sf (Alphaville si Fahrenheit 451) iar cei doi francezi sunt niste tatici in cinema;de rectificat aceasta scapare.
  • n-am vazut nici un film de Fellini sau M. Antonioni si doar unul de Pasolini. Cu Bertolucci si Sergio Leone stau mai bine..
  • trebuie sa mai imi fac timp pentru Ingmar Bergman si Hitchcock.. sa vad macar un sfert din filmografia lor (adica vreo 10 de la fiecare)
  • Stanley Kubrick e un geniu. Daca si-ar fi realizat visul (ecranizarea lui Napoleon Bonaparte) cred ca ar fi fost ceva epic..
  • Polanski e un geniu.
  • Tarkovski e un geniu.
  • cum de n-am gasit timp pentru filmele cu James Dean.
  • n-am vazut Samuraiul cu Alain Delon, pentru ce mai traiesc...
  • trebuie sa vad 3 filme monumentale de David Lean: Dr Jivago, The Bridge on the River Kwai si Lawrence of Arabia.
  • neaparat sa-l incerc pe Kenji Mizoguchi, e mult mai prolific si mai poetic decat Kurosawa.
  • si am o slabiciune pentru filmele alb-negru.
Ce-i misto la aceasta colectie e ca s-a ordonat pe regizori asa ca la fiecare ai cate 2 (sau 4) pagini in care e prezentata succint contributia la cinema, o mica biografie si cele mai reprezentative filme, ori cateva nume ce trebuie verificate.. Din cand in cand se mai analizeaza un gen de film si mai sunt si cateva capodopere descrise.. Nu e foarte stufoasa si nici nu abunda de informatii detaliate despre fiecare ci e doar o scurta trecere in revista.. E buna pentru amatori, cred ca imi iau si restul volumelor ca sa fie in biblioteca.

"Primul volum „FILMUL: De la origini la cel de-al Doilea Razboi Mondial“ urmareste dezvol­tarea spectaculoasa a industriei cinemato­gra­fice, de la cele dintai imagini in miscare, ob­ti­nute cu ajutorul opticii, pana la fascinante productii hollywoodiene ale cinematografiei interbelice. Capitole speciale, excelent documen­tate, sunt dedicate trecerii de la filmul mut la cel vorbit si aparitiei filmului color, musicalurilor sofisticate, primelor filme de groaza precum si starurilor care au creat roluri memorabile.

Al doilea volum „FILMUL: regizori, genuri, capodopere - cinematografia postbelica“, va propune sa va reintoarceti la „filmele noir“ si  filmele hollywoodiene din perioada postbelica, dar si sa descoperiti peliculele specifice cinema­tografelor europene sau asiatice. In acest numar puteti descoperi regizori faimosi precum Vittorio de Sica, Federico Fellini, Jaques Tati, Luchino Visconti, dar si Alfred Hitchcock sau Henri-Georges Clouzot.

Cel de-al treilea volum „FILMUL: regizori, genuri, capodopere - cinematografia de autor”, va propune o incursiune in lumea fascinanta a marilor regizori precum Woody Allen, Francis Ford Coppola, Arthur Penn sau Martin Scorsese. De la regizori la „filme cult” ramane doar un pas, iar „Financiarul” va dezvaluie cum s-au realizat filme celebre precum „Falci”, „Nu suntem ingeri”, „Rambo” sau „Gremlins” si multe alte capodopere cinematografice care au dominat aceasta arta din 1975 si pana in prezent."

vineri, 30 iulie 2010

Inception (2010)

A dream within a dream within a dream...


rating: Colectable

Inception, proiectul de suflet pe care Christopher Nolan l-a copt vreme de 10 ani, mi-a confirmat inca o data ca in 2010 e tot mai greu sa scoti capodopere. Chiar si cand ai o campanie de promovare desteapta in spate, ce tine cu sufletul la gura publicul amator vreme de aproape un an, sau cand cea mai mare parte a presei de peste ocean vorbeste in termeni elogiosi despre "cel mai bun film SF din ultima decada". Nolan insa isi mentine procentajul de reusite nestirbit si isi creste cota la Hollywood cu inca un thriller solid, matur, din categoria celor 'pe muchie de cutit', cu niste elemente vizuale superbe, actiune intensa si un story plin de teorii complicate - visul in vis, paradoxuri, curgerea timpului, alterarea constiintei - intretesute ingenios si reusind sa dea un sens lucid pentru o experienta misto.

Referindu-ne strict la tagline-ul prin care a fost promovat, Inception e exact ceea ce se spune despre el: un film de actiune SF setat in arhitectura mintii umane. Iar cand spunem arhitectura chiar trebuie gandit inginereste, in termeni de planuri si contructii, dar privind apoi toate astea prin ochii mintii si avand un master in psihologia viselor. Nu ma tem ca as putea spoilari pentru ca nu se poate povesti un asemenea film, ar fi prea simplist, el trebuind vazut cu proprii ochi. Dar privind strict obiectiv filmul lui Nolan e un heist movie perfect, cu Leo diCaprio in rolul hotului si cu mintea umana in chip de fortareata ce trebuie pradata. Singura chestiune sf din Inception e faptul ca undeva, candva, visele induse si impartasite au devenit o realitate (virtuala?!) iar odata cu ele au aparut si cei capabili de alterarea lor si folosirea in scopuri mai putin legitime.


Dom Cobb e unul din cei mai buni spargatori de vise, un hot specializat in furtul ideilor din mintea celor vizati prin intermediul unor vise constiente (pentru el, nu pentru victima). Spionaj industrial la un cu totul alt nivel. In aceasta calitate tipul e pe langa un bun teoritician si arhitect de vise si un teribil om de actiune, un veritabil agent secret din tagma lui James Bond. El si mana sa dreapta, Arthur (Joseph Gordon Levitt), sunt contactati de un mare industriaj (Ken Watanabe) pentru o treaba diferita de ce se uzita: sa efectueze inception - adica inserarea unei idei in mintea unei persoane astfel incat aceasta sa creada ca-i apartine si sa actioneze conform, o chestie foarte complicata din motive ce vor fi explicate in film. Prin urmare Dom isi formeaza o echipa si pune la cale un plan fabulos care alatura niste concepte misto - modelarea subconstientului, proiectii mentale, labirinturi capcana, moartea in vis - pentru a patrunde in mintea tintei si sadi acel graunte de idee care sa evolueze natural.


Punctul forte la Inception e aparenta sa complexitate si faptul ca te face sa-l urmaresti cu foarte multa atentie simtind ca daca iti pierzi concentrarea te pierzi pe tine in lumea lui Nolan. Ideile si actiunea sunt foarte coerent explicate si dezvoltate, iar asta in ciuda ambiguitatii scenariului si a stilului multistratificat al filmului. Alaturi de Cobb patrunzi intr-o lume de vis. Ok. Apoi descoperi ca daca esti constient poti manipula visul. Ok. Apoi incepi sa te joci cu fizica lumii de vis, chestii ca gravitatia si timpul. Cool. Apoi iti spune ca in vis nimic nu te impiedica sa inchizi ochii si sa visezi din nou.. si apare dilema: cum stii ca esti in vis sau in realitate si ce se intampla daca mori? Ei bine Nolan are un stil aparte in a te conduce la raspunsuri si o face cu finete si chiar obsesie pentru detalii realizand un film complet.


Prin urmare Inception e un film destept, intrigant, spectaculos si ambitios, care ofera o doza consistenta de emotie cinefila, are un love story cu tenta dramatica de care nu vorbesc ca-i stric farmecul, un plot care se suceste ca un titirez dar nu cade stramb defel si niste scene de un pitoresc ce-ti taie rasuflarea. Totodata e si o metafora escapista pentru cei care nemaigasind un rost in realitatea noastra isi creeaza propria lume evadand in visare. Dar nu poate fi o capodopera din 2 motive: arata ca un Bond sau Matrix in unele momente, ceea ce-i fun dar nu original, si apoi nu are vreo mostra de actorie geniala. Rolul lui Leo e foarte bun, asa cum ne-a obisnuit, dar nu ceva memorabil ci la nivel cu prestatia din Shutter Island. Ellen Page face treaba buna si nu e doar o actrita secundara iar Joseph Gordon Levitt (pt care am un respect deosebit si intuitia imi spunea demult ca o sa creasca f bine) e protagonistul unei scene de lupta in gravitatie zero exceptional realizata (tehnic filmul e remarcabil). Marion Cotillard si piesa Rien, je ne regrette rien ne amintesc permanent de rolul de Oscar facut de frantuzoaica in bio-pic-ul despre Piaf iar muzica lui Hans Zimmer si cinematografia lui Wally Pfister (responsabil pentru imaginea in toate filmele ce-i apartin lui Nolan) au efecte ciudate pe pielea spectatorului. Nici sa nu va ganditi sa-l vedeti 'furat' la calitate indoielnica..
Trailer

Filmele copilariei


Un tanar ambitios s-a apucat de o munca de chinez batran: sa arhiveze toate filmele romanesti.
Pe langa titlurile cunoscute, de "aur" si "argint", puteti descoperi si -atentie!- chiar viziona o gramada de raritati, nestiute sau uitate. Aici sunt filmele copilariei.

joi, 29 iulie 2010

Puiu Leo

In asteptarea ultimului film de Cristi Puiu, Aurora, putem sa aflam cate ceva din interviul de mai jos. Se pare ca tripla ipostaza (scenarist/regizor/actor principal) il cam extenuase pe auteur-ul roman.



La polul opus al seriozitatii, va propun Viata lui Leo Di Caprio in imagini, via Rolling Stone. Mai mult pentru fete.

miercuri, 28 iulie 2010

ShortsUp Open Air


 Prieteni, vineri seara ShortsUp face o retrospectiva de scurtmetraje in aer liber a celor mai reusite short-uri din 2009 - 2010, garnisita cu muzica, mancare si voie buna pe terasa din Clubul No Name. Intrarea e 15 lei.

Programul evenimentului:
Vineri, 30 iulie, Terasa Clubului No Name
20.00 – 22.00: Jocuri de vacanta
20.00 – 22.00: Set de muzica jazz, acid jazz, trip hop (Ovijay si Kalman, DJ-i rezidenti No Name)
21.00 – 22.00: Live Cooking de vacanta cu Ama (http://amainbucatarie.blogspot.com/)
22.00 – 24.00: Cele mai populare scurtmetraje la ShortsUP în 2009 – 2010

3 carti de vacanta

Circuland de multă vreme pe contrasens, tradiţionalul car de reportaj (cu boi) a depăşit orice limită şi a ucis de tot decenţa. Poate aţi văzut transmisiunile life din sicriu de la recentele înmormîntări şi deshumări televizate. Eu nu le-am văzut. Mi-am luat vacanţă de la toate ecranele (mici sau mari) din jurul meu.


Poate am îmbătrînit, asemeni şerifului din romanul lui Cormac McCarthy, Nu există ţară pentru bătrîni (No Country for Old Man). Filmul fraţilor Coen e mare, dar cartea e uriaşă. Acum i-am înţeles în sfîrşit titlul (şi cheia). Nu e vorba că batrînii nu mai corespund sau că nu mai ţin pasul cu vremurile. “Suntem toţi prost pregătiţi pentru ce va să vină”.

Septuagenarul McCarthy observă rădăcinile degeneraţiei, dezumanizării şi inadecvării generale în lumea tot mai complicată şi fără Dumnezeu “care stă să apară”. Nu există ţară pentru bătrîni pentru că tinerii mor prematur (a se citi violent). Teroarea răspîndită de Chigurh (Javier Bardem în film) e copleşitoare şi în carte, iar dialogurile ar merita înrămate.


Asta îmi aminteşte de Inglourious Basterds (Ticăloşi Fără Glorie), a doua carte pe care am luat-o în vacanţă. Pe lîngă scenele extra, adevăratul bonus al scenariului lui Tarantino sunt indicaţiile regizorului – totodată indicii privind gravitatea bolii sale mintale si a cinefiliei sale incurabile:

FEMEIA SERGENT şi STGLITZ îşi îndreaptă armele unul spre celălalt şi TRAG. AMÎNDOI TRAG ŞI PRIMESC atît de multe GLOANŢE, încît momentul în care se prăbuşesc MORŢI pe podea este aproape romantic”.
sau
"Marcel ii spune Shosannei: E timpul (...) Aceasta este ultima dată cand se vor mai vedea - ar fi prea multe de spus. El o tine in brate si o saruta umed in stilul "ultimul sarut inainte de moarte".


A treia carte pe care am luat-o cu mine in concediu este Persepolis de iranianca Marjane Satrapi, primul roman grafic publicat in Romania (mai urmeaza si altele). Poate va amintiti animatia, a luat premii pe la Cannes. O duioasa poveste de familie si o coplesitoare lectie de istorie personala a unei zone exotice si necunoscute pentru noi, "occidentalii". E chiar viata in benzi desenate a lui Marjane, de la copilaria fericita pana la maturitate, trecand printr-o adolescenta trista, in pribegie.

"Am inteles atunci ceva esential: iti poti plange de mila, doar daca problemele tale sunt cat de cat suportabile. Cand depasesti limita asta, singurul mod de a suporta insuportabilul e sa-l iei in ras".

Persepolis este incercarea unui om de a-si pastra "integritatea, respectul de sine si demnitatea" intr-o lume restrictiva, plina de situatii absurde, imbibata de frica si oroare. Cu aşa lecturi de vacanţă, cum să nu te ia depresia?

marți, 27 iulie 2010

Trailerul zilei: Sucker Punch

Din mainile lui Zack Snyder (300, Watchmen) se pregateste sa iasa inca o mica bijuterie vizuala care sper ca va fi si sustinuta de un story captivant. Sucker Punch e o fantezie dark plina de violenta stilizata care combina niste personaje de tip supererou cu realitatile alternative si viziunile twisted al unei paciente internate intr-un azil. Snyder l-a descris drept Alice in Tara Minunilor... cu mitraliere. Eu zic ca samurai, gangsteri si dragoni in acelasi film suna ca si cum Tarantino s-a intalnit Scorsese si-au decis sa filmeze DC Comics :)). Dar nu, e doar Zack Snyder care de data asta filmeaza o idee originala, povestea apartinandu-i de fapt si de drept. Pe scurt e vorba de o tipa pe nume Babydoll (Emily Browning) trimisa de tatal vitreg la azil in scop de lobotomie. Pentru a face fata suferintei fata aluneca intr-o lume imaginara in care isi planuieste evadarea. Doar ca granitele dintre real si fictiune devin cam neclare si Babydoll implica vecinii de dormitor intr-o aventura fantastica. Iar cand spun fantastic nici n-aveti idee despre ce vorbesc. Trebe vazut trailerul:

duminică, 25 iulie 2010

Romeo + Juliet (1996)

rating: Brainwash

Am vrut sa revad extravaganza suprarealista a lui Baz Luhrmann cu ochii omului de 30 de ani, pentru a-mi testa reactiile la un film de masa facut pentru generatia MTV de acum 15 ani, generatie in care inotam si eu. A fost un test pe care filmul l-a trecut binisor. Avand in vedere ca peste cateva zile il voi vedea pe diCaprio in filmul care-i va aduce un alt mare succes de boxoffice (Inception) am vrut sa-l revad pe cel care i-a lansat cariera spre astre si care l-a propulsat in rolul din Titanic. Romeo + Juliet (chiar si "+" e un artificiu cool sugerand fie o adaptare modernista a lui "&" fie un indiciu subtil privind destinul tragic ori originea catolica a celor 2) venea in '96 cu un bagaj cinematic foarte divers, adaptand piesa lui Shakespeare unui prezent marcat de sclipici si trendul "cool" dar pastrand suficient din cheia dramatica pentru a da forta unor personaje convingatoare. Leo diCaprio si Claire Danes isi leaga iubirea atat de patimas incat filmul e destinat sa faca vesnic sa ofeteze tinerele generatii. Intr-un fel a fost Twilight-ul anilor 90 avand insa rechizitele necesare pentru un film ca la carte: regizor vizionar, material original, actori talentati. Cinematografie 1.01.

Poate ca nenea Shakespeare se rasuceste-n mormand vazand scheletul piesei sale despuiat si imbracat in modernitate glamoroasa, dar poate ca in acelasi timp e recunoscator pentru pastrarea replicilor asa cum au fost scrise. Sincer, asta e singura legatura cu trecutul. Restul e influenta majora Luhrmaniana si poate un pic de kitsch.. Astfel frumoasa Verona devine orasul Verona Beach, Capulet si Montague sunt mai mult decat 2 familii, sunt doua imperii financiare cu sigle pe zgarie nori.. sabiile sunt inlocuite cu pistoale (care poarta evident nume ca Sword 9 mm, Longsword), printul e seful politiei iar Mercutio un travestit cu atitudine. Story-ul nu are derapaje ci doar adaosuri binevenite, in special in povestea de iubire a celor doi protagonisti: scena cu acvariul, scena cu piscina, scena cu liftul.. Cinematografia e superba cu cateva momente cinematice ridicand artistic tensiunea filmului, niste artificii, muzica catchy (Garbage, Radiohead, The Cardigans), o distributie secundara remarcabila (John Leguizamo si Harold Perrineau mi-au placut mult) plus chimia excelenta dintre tinerii Leo si Claire recomanda filmul pentru revizionare. Baz Luhrmann a facut clasicul sa para modern si chiar sa placa.

vineri, 23 iulie 2010

Noul Matrix

Preview Inception
de Lucian Mircu

In mijlocul unei veri cinematografice obisnuite, dominate de sequel-uri (Shrek, The Twilight Saga, Predators), comedii romantice si adaptari de jocuri video (Prince of Persia) se lanseaza/detoneaza blockbuster-ul care ne va (supra)solicita creierii lichefiati si ne va trezi din moleseala estivala. Inception (Inceputul) se anunta cea mai ambitioasa fabricatie a lui Christopher Nolan, un cineast cu multe antecedente halucinante (Memento, Insomnia, The Prestige, The Dark Knight).

In Inception, strazile unei metropole se ruleaza ca un covor. Personajele sfideaza gravitatia si pasesc pe tavan. Nolan ne invita in singurul loc unde imposibilul devine posibil: labirintul mintii umane. “Nu stii niciodata unde te afli, daca e realitate sau vis”, zice protagonistul Leonardo DiCaprio alias Dom Cobb, specialist in “securitatea subconstientului”.

Multi au anticipat ca Inception e noul Matrix, pentru ca are la baza acelasi principiu: lumea inconjuratoare nu e reala. Un alt aspect similar cu hit-ul fratilor Wachowski e secretomania din jurul filmului. Inainte de premiera mondiala (16 iulie) se stiau prea putine despre subiect. Nolan insusi a insistat sa se pastreze misterul, pentru a amplifica rumoarea (e o manevra esentiala de marketing): “Pentru mine, cele mai indestulatoare experiente cinematografice ca si spectator au fost filmele la care nu stiam ce sa astept”.

Regizorul deconspira totusi de unde i-a venit ideea pentru Inception - de la fascinatia sa pentru propriile vise. ”In particular, pentru momentul cind, dupa trezire, aluneci inapoi intr-o motaiala usoara, stare in care esti constient ca visezi dar poti sa manipulezi imaginile din jurul tau. N-am gasit nicio limita la asta” este citat Nolan in revista britanica Total Film. “In aceasta stare creierul tau umple toata acea realitate. Inception pur si simplu duce asta un pas mai departe” mai zice regizorul.

Mai stim ceva: sunt putini creatori la ora asta care sa imbine asa desavirsit complexitatea narativa cu spectacolul vizual. Din 30 iulie ruleaza si la noi un “blockbuster pentru creier.

marți, 20 iulie 2010

Misterul lui Polanski

The Ghost Writer

de Lucian Mircu

Gurile rele spun ca Roman Polanski nu a reusit sa-si egaleze stralucitul debut, Cuţitul din apă (1962), regizat la 29 de ani. Nu a facut-o cu horror-ul psihologic Repulsia. Nici cu simpatica parodie Balul Vampirilor sau cu diabolicul Copilul lui Rosemary (care l-a propulsat la Hollywood). Si va asigur ca n-a reusit sa-si depaseasca opera prima nici cu Marioneta (The Ghost Writer). La acest ultim film, Polanski a facut post-productia in arest la domiciliu. Probabil stiti ca fusese invitat anul trecut in Elvetia pentru a i se decerna un premiu. I s-au decernat in schimb o pereche de cătuşe, pentru abuzul unei minore in 1977. Trecutul bintuie prezentul si in The Ghost Writer. Cine gusta misterele cu arome politice, va fi tinut cu sufletul la gura. Desi suspansul e abil construit, povestea scirtiie. Ewan McGregor este ghostwriter (scrie biografii in numele altei persoane). Noul sau “client” e un fost premier britanic (aluziile la Tony Blair sunt evidente). Dar transformarea subita a mercenarului de cuvinte intr-un reporter de investigatii este de necrezut. Nu-i cunoastem motivatiile, asa cum nu cunoastem identitatea “fantomei”. McGregor joaca intr-o singura nota, in contrast cu galeria de personaje secundare superb nuantate: sotia politicianului (Olivia Williams), asistenta (Kim Cattrall) si chiar ex-premierul, jucat cu neasteptata inspiratie de Pierce Brosnan. La sfarsitul filmului (si mie chiar mi-a placut finalul, criticat de multi) e clar macar un lucu: septuagenarul Polanski nu si-a iesit din mana. Va mai reusi o capodopera? Suspansul continua. 

luni, 19 iulie 2010

Cateva indicii despre efectul Inception

Fara indoiala ca ultimul film al lui Christopher Nolan va fi hit-ul acestei veri iar pana apare in cinema la noi tot ce putem face e sa savuram cronicile de peste ocean. Majoritatea sunt extatice. Eu ma astept la niste senzatii comparabile cu cele simtite in anul in care am vazut primul Matrix. Dupa The Dark Knight Nolan loveste din nou

This is a film more to admire than to cherish, one that aims to fascinate rather than to satisfy familiar impulses. It's a beautiful object, like a perpetually spinning top, not a living organism. (Este un film mai mult de admirat decât de preţuit, unul care are ca scop să fascineze, mai degrabă decât să satisfacă impulsuri familiare. Este un obiect frumos, ca un titirez rotit continuu, nu ca un organism viu.)
Time

When was the last time you had your mind blown by a movie? Because when "Inception" ends and the lights come up, you'll be sitting in your seat, staring at the screen, wondering what the hell just happened. (Când ați fost ultima dată lăsați mască de către un film? Pentru că atunci când "Inception" se termină şi luminile se aprind, veţi fi în locul vostru, cu ochii la ecran, întrebându-vă ce naiba s-a întâmplat.)  New York Daily News

The story can either be told in a few sentences, or not told at all. Here is a movie immune to spoilers: If you knew how it ended, that would tell you nothing unless you knew how it got there. And telling you how it got there would produce bafflement. (Povestea poate fi spusă în câteva fraze, sau deloc. Aici este un film imun la spoilere: Dacă ai şti cum s-a terminat, asta n-ar insemna nimic dacă n-ai şti și cum a ajuns acolo. Şi să vă spun cum s-a ajuns acolo ar produce stupoare.) Roger Ebert, Chicago Sun-Times

Nolan blurs the distinction between dreams and reality so artfully that Inception may well be a masterpiece masquerading as a summer blockbuster. (Nolan estompează distincţia dintre vise şi realitate atât de artistic incât Inception ar putea fi o capodoperă travestită într-un blockbuster de vară.) New York Post

Like The Matrix mated with Synecdoche, New York — or a Charlie Kaufman 007. With physics-defying, thunderous action, heart-wringing emotion and an astonishing performance from DiCaprio, Nolan delivers another true original: welcome to an undiscovered country. (Ca un Matrix impreunat cu Synechdoche, New York - sau un James Bond făcut de Charlie Kaufman. Cu o acţiune furtunoasă sfidând fizica, o emoție ce-ți strânge inima şi o performanţă uimitoare de la DiCaprio, Nolan furnizează înca un adevărat original: Bine aţi venit într-o ţară nedescoperită.) Empire

If "Inception" is a metaphysical puzzle, it's also a metaphorical one: It's hard not to draw connections between Cobb's dream-weaving and Nolan's filmmaking -- an activity devoted to constructing a simulacrum of reality, intended to seduce us, mess with our heads and leave a lasting impression. Mission accomplished. (Dacă "Inception" este un puzzle metafizic, este de asemenea unul metaforic: Este greu să facem conexiuni între țesătura de vise a lui Cobb şi cinematografia lui Nolan - o activitate dedicată construirii unui simulacru de realitate, cu intenția să ne seducă, amețească şi să lase o impresie de durată. Misiune îndeplinită.) Variety

Christopher Nolan's mind-bending, intelligent, exciting and disturbing sci-fi extravaganza, starring Leonardo DiCaprio, blends the best of traditional and modern filmmaking. (Întortocheata, inteligenta, captivanta și neliniștitoarea extravaganță sf a lui Christopher Nolan, în care joaca Leonardo DiCaprio, combină cele mai bune lucruri din cinematografia tradiţională şi cea modernă.) LA Times

A devilishly complicated, fiendishly enjoyable sci-fi voyage across a dreamscape that is thoroughly compelling. In a summer of remakes, reboots and sequels comes "Inception," easily the most original movie idea in ages. (O al naibii de complicată și distractivă călătorie sf peste o lume de vis foarte convingătoare. Într-o vară plină de remake-uri, rebutări si continuări, apare Inception, cu usurință una din cele mai originale idei de film in ultimii ani.) The Hollywood Reporter

We're so used to being treated like idiots. How to cope with a grand-scale sci-fi epic, shot in six countries at a reported cost of $160 million, that turns your head around six ways from Sunday? Dive in and drive yourself crazy, that's how. (Suntem atât de obișnuiți să fim tratați drept idioți [de către Hollywood, n.tr.]. Cum să facem față unei epopei sf la scară grandioasă, filmată in 6 țări și cu niște costuri de 160 milioane dolari, care ne sucește mintea în atâtea feluri. Simplu: sări înăuntru și lasă-te în voia nebuniei.) Rolling Stone

Am gasit si vreo doua cronici negative venind in principal de la critici care au considerat film prea alambicat si fortat.

vineri, 16 iulie 2010

Documentare care pot schimba

M-am decis sa trec in revista o serie luunga de documentare care m-au miscat si care cred ca e musai sa fie vazute. Cultura generala daca vreti. Un mod artistic de a percepe lumea inconjuratoare.. Simpla curiozitate sau distractie vinovata, nu conteaza. Motivatiile sunt de prisos atata vreme cat filmele sunt vazute si efectul este cel asteptat. Plus ca multe din ele bat filme artistice la capitolul realizare tehnica. Sa va spun deci:

Trup si Suflet

Food, Inc - doc despre industria alimentara nominalizat la Oscar. Parerea mea e ca dupa ce-l vezi nu-ti mai vine sa manci fastfood toata viata. Profitul mega corporatiilor alimentare ne pur si simplu omoara prin politica lor de faster, bigger, fatter, cheaper, ca si neajunsurile lor in ce priveste protejarea sanatatii populatiei, cu probleme de la carne infestata pana la modificarile genetice din furajele pentru animale.

Religulous - documentar in care comediantul Bill Maher ia in deradere credintele si superstitiile tuturor, de la crestini la musulmani si de la mormoni la scientologi, fie glumind fie aratand cat de ridicole sunt unele chestiuni. Prin intrebari directe si simple filmul ataca fiecare credinta, dar mai mult crestinismul, si starneste amuzament de multe ori.. E reconfortant sa vezi habotnicia pusa la zid si stropita cu dusul rece al logicii contemporane.

Man on Wire - povestea francezului Phillipe Petit care in 74 a tras pe ascuns un fir de otel intre turnurile gemene si a mers pe sirma in vreme ce new york-ezii priveau inmarmuriti. Realitatea bate filmul in cazul sau. Castigat Oscar, am scris pe larg de el aici.


The Bridge - un trist documentar despre cel mai popular loc de sinucidere din lume, Golden Gate Bridge din San Francisco. Eric Steel si echipa lui au petrecut intregul an 2004 filmand podul din unghiuri diferite si prinzand pe pelicula 23 de salturi in gol. Cred ca e cel mai miscator film despre sinucidere pe care l-am vazut, aratand live footage al unor oameni macinati de diverse ganduri cum se urca pe margine si sar in apele involburate ale Pacificului.. Sunt apoi prezentate interviuri cu familiile, prietenii, cunostintele, martorii la eveniment, e ceva cu adevarat impresionant. Te face sa apreciezi viata asa cum o ai.. Au fost ceva discutii privind moralitatea acestui film, cat de etic e sa stai sa filmezi fara sa intervii, sa fii un martor mut. Eu nu judecat doar apreciez ca filmul e minunat si nu exploateaza in vreun fel dramele expuse. E profesionist, fara senzational si cu o muzica demna de un film adanc.


Politica si istorie

Documentarele lui Michael Moore sunt cunoscute si destul de apreciate de multa lume deci n-o sa insist mult pe ele. Totusi, cine nu le-a vazut, are multe de pierdut. O fi tipul cu vederi liberale, anti republican, anti corporatist si anti globalizare dar pune in discutie probleme spinoase si ne lasa cu intrebari dificile in cap. Iar premiile luate (Oscar si Palm d'Or) il fac un cineast implinit.
  1. Bowling for Columbine cred ca e cel mai reusit doc semnat de Moore vizand legatura dintre natura violentei in State, amendamentul privind armele si masacrul din liceul Columbine. Episodul in care angajatii unei banci iti ofera o arma la deschiderea unui cont e epic iar constrangerea lantului K-Mart de a scoate munitia de pe rafturi e un exemplu de impact pozitiv neasteptat al unui act artistic.
  2. Sicko si carentele sistemului medical din US. Un studiu comparativ intre asigurarile medicale din State si sistemul din Canada, Franta si UK. Ba chiar si Cuba. Desi Moore nu face decat sa arate cu degetul in directia guvernului american afirmand ca sunt niste profitori.
  3. Capitalism: A Love Story e ultimul documentar semnat de Moore si trateaza criza financiara. Aproape ca recurge si el la teoria conspiratiei din Zeitgeist dar macar incearca sa gaseasca un broker capabil sa explice in sfarsit chestia aia cu instrumentele financiare numite derivative.. plimbandu-se pe Wall Street.

    The Soviet Story e despre epurarile staliniste si genocidul ucrainean. Multa vreme ne-a fost lasata impresia ca in al doilea razboi mondial a existat un singur villain - Hitler - cand de fapt Stalin si clica lui erau la fel de feroci. Daca vreti detalii despre cum au fost ucisi prin infometare milioane de ucrainieni in decursul unui singur an, despre Katyn, Gulag, pactul Ribbentrop Molotov si training-ul oferit de NKVD celor din SS inainte de razboi puneti mana pe documentarul lui Edvins Snore. E frisonant.

    The Devil Came on Horseback e despre situatia din Darfur, Sudan. Un fost soldat american devenit observator international e martor la genocitul secolului 21 si la apatia forurilor internationale care parca nu invata din greselile anterioare. Brian Steidle si-a propus sa educe publicul referitor la situatia dezastruoasa din zona facand mii de fotografii si revenind in tara pentru a le prezenta opiniei publice si a forta luarea unor masuri concrete. Te incranceneaza de-a dreptul.

    The Power of Nightmares e un documentar esential pentru a intelege realitatile politice internationale de azi cercetand nasterea politicii fricii si radacinile ei crescute din liberalismul anilor 50 si neo-conservatorismul anilor 60. Ideea ca cele doua curente politice care acum influenteaza cel mai puternic istoria, neo-conservatorii si fundamentalistii islamici, s-au nascut din acelasi motiv - dezgustul fata de liberalismul american - e remarcabila. La fel cea conform careia climatul de frica generala a fost artificial construit de niste baieti destepti (Rumsfeld, Cheeney, Wolfowitz) care vad in asta singura modalitate de a unifica poporul american si a-i da un sentiment de "natiune a binelui aleasa pentru lupta cu Raul". Fabricarea AlQaeda, sintagma cu 'imperiul raului' care a mai fost folosita si impotriva URSS-ului in anii 80, interviuri cu oameni din vechile administratii, conexiuni logice, toate fac din seria asta de documentare un veritabil tonifiant de 4 ore jumate.

    The Road to Guantanamo - jumate film, jumate documentar, Road to Guantanamo e odiseea a trei musulmani englezi capturati si inchisi din greseala la Guantanamo Bay cativa ani si apoi eliberati fara nici o scuza. Nu cred ca mai are cineva dubii ca razboiul impotriva terorii a dus la abuzuri incredibile.. Michael Winterbottom si Mat Whitecross aduce in atentie chestiunea de rasa in politica fricii..

    Stiinta si ecologie

    The Elegant Universe. La fel cum Scurta Istorie a Timpului a lui Hawking e un fel de manual accesibil oricui, Universul Elegant e documentarul care explica foarte clar universul de la big-bang pana la teoria string-urilor si multiverse. Singurul neajuns e ca fiind din 2003 nu contine ultimele descoperiri in fizica teoretica. Dar oricum e destul de actual si de misto facut.

    An inconvenient truth nu cred ca mai are nevoie de recomandari. Realizat de prolificul cineast Davis Guggenheim si narat de Al Gore documentarul dezbate problema incalzirii globale ca fiind o realitate ingrijoratoare fata de care nu mai putem fi ignoranti. Suntem datori sa-l vedem, zicea criticul Roger Ebert.

    The 11th hour e tot pe tema ecologismului si incalzirii globale. E narat de Leo diCaprio si-n opinia mea ceva mai bun decat precedentul.

    Home e pe aceeasi linie, plusand insa la prezentarea frumusetilor planetei noastre (imagini din 54 de tari) si apoi atragandu-ne atentia asupra modului in care in scurta lui existenta omul a schimbat fundamental mediul de viata. Totodata sunt date numeroase solutii, cred destul de viabile, pentru reducerea consumului de resurse si a impactului distructiv in natura. Narat de Glenn Close.

    Collapse - un documentar ingrijorator sub forma unui interviu cu un reporter independent care ne ofera o perspectiva apocaliptica asupra viitorului destul de apropiat, marcat de atingerea si depasirea cotei maxime de extractie a petrolului. Michael Ruppert, fost politist care in anii 70 a fost racolat de CIA pentru import de droguri si a refuzat denunatand operatiunea si apoi fiind dat afara din politie, si-a petrecut ultimii 30 de ani ca reporter independent. Argumentand logic, el arata semnele scaderii fluxului de petrol si prefigureaza scenariul colapsului industrial bazat pe hidrocarburi, de la prabusirea infrastructurii, la cele 800 de milioane de autovehicule ce ruleaza astazi in lume, pana la potentialul cutremur din industria maselor plastice care ne guverneaza fiecare aspect al existentei. Merita vazut..

    The Cove - documentarul premiat cu Oscar anul acesta are ca subiect golfuletul din Taiji, Japonia care ascunde un teribil secret. Zilnic cateva sute de delfini sunt masacrati pe coasta unui orasel unde ipocrizia merge pana la a se impodobi cu statui si delfinarii in vreme ce afacerile cele mai dubioase se petrec la adapostul intunericului. Un curent maritim aduce delfinii in plasele pescarilor care ii vand pe cei mai frumosi pentru dresaj in toata lumea (150 000$ bucata!?) iar pe restul sunt macelariti intr-o laguna putin adanca. Eroul filmului este Ric O'Barry, dresorul lui Flipper (adica a celor cinci delfini ce l-au impersonat) care intr-o operatiune demna de filmele de spionaj s-a infiltrat cu echipament hi-tech si o echipa de voluntari pentru a filma ce se petrece acolo. Rezultatul e spectaculos si trist totdata.. Filmul e o mica bijuterie, nu glumesc. O sa priviti cu alte ganduri delfinariile dupa ce aflati ce inseamna un delfin in captivitate.

    Teorii conspirationiste si New World Order

    Zeitgeist 1 si 2 - am dezvoltat aici

    Fall Of The Republic: The Presidency Of Barack Obama. Alex Jones e unul din cei mai prolifici conspirationisti si se afla pe lista de "dusmani" ai Casei Albe. Tipul crede cu obstinatie ca Obama face jocurile corporatiilor din umbra in sprijinul instalarii unui guvern global cu un singur scop, profitul. Daca ai impresia ca USA devine un stat politienesc urmareste-l.

    America: Freedom to Fascism - documentar foarte tare al lui Aaron Russo despre IRS (Fiscul american), "legalitatea" lui, despre colectarea taxelor si eroziunea libertatilor civile. Nu emite opinii ci doar intervieveaza si lasa lumea sa traga propriile concluzii.. E chiar amuzant sa vezi cum s-a pacalit americanul sa plateasca impozit pe salar fara sa fie o lege clara care sa specifice acest lucru.


    Muzica si film

    This Film is not yet Rated - daca v-ati intrebat cine hotaraste ratingul la filmele americane (chestia cu PG-13, R, NC-17) exista un documentar care dezvaluie culisele MPAA, boardul care se ocupa in State cu cenzura filmelor. Filmul e facut in maniera detectivista, uneori cu camera ascunsa, alteori cu interviuri ale membrilor din board, dezvaluind un caracter oarecum elitist-fascist in toata organizatia asta care e aservita marilor studiouri si taie si spanzura dupa niste cutume invechite, mai exact: no sex more blood. Adica violenta e tratata mai bland decat continutul sexual explicit. Exces de pudibonderie.. Sunt amintite si filme faimoase care au trebuit sa fie repuse pe masa de montaj pentru motive ridicole sau regizori caposi care au acceptat un rating nafavorabil din dragoste pentru produsul finit.

    The Pervert's guide To Cinema - 2 ore jumate de scene faimoase explicate de un filozof - Slavoj Zizek - intr-un documentar care prezinta limbajul cinematic al marilor maestri: Lynch, Hitchcok, Bergman, Tarkovsky etc. Psihanaliza ca la mama ei, cu simboluri, teme, decostructivism imposibil sa plictiseasca un cinefil. Poate in felul asta vine si pofta pentru niste capodopere.

    It might get loud - fascinant documentar realizat de acelasi Davis Guggenheim despre modul cum a influentat chitara electrica rock-ul ultimilor 50 de ani. "Actorii" sunt 3 mari chitaristi din prisma carora vedem cat de versatil este acest instrument si ce limbaj uimitor este muzica. The Edge (U2), Jack White (The White Stripes) si Jimmy Page (Led Zeppelin) aduc fiecare sunetul specific si instrumentele favorite pentru a ne plimba prin 3 generatii de rock and roll. E Epic cu E mare!

    Vezi si:
    Documentare musai de vazu (II)
    Documentare musai de vazut (III)

    duminică, 11 iulie 2010

    Brooklyn's Finest (2010)

    The Good, the Bad and the Undercover

    rating: Oroare/Eroare/Brainwash/Colectable/Orgasmultiplu

    La 9 ani dupa hitul Trainig Day, Antoine Fuqua se intoarce cu o noua poveste politista densa si cu tenta reflectiva, in tripticul Brooklyn's Finest, dar mutand actiunea de pe coasta de vest pe ce de est a Statelor, in rau famatul cartier din NY, Brooklyn (mothef***rz will recognize). Ethan Hawke e inca o data unul din numele principale, schimband insa registrul si portretizand un politai murdar de data asta si nu un boboc in umbra lui Denzel. Alaturi de Hawke insa ocupa acelasi timp de ecran inca doi "mari" Richard Gere (cel mai bun rol din ultima vreme) si Don Cheadle, pe care e oricand o placere sa-l vezi jucand. Filmul e asadar o drama cu 3 capete de pornire, toate convergand spre un final poate deja cliseic in lumina filmelor cu multiple destine intrepatrunse si apoi coincident legate, dar destul de acceptabil si de plauzibil. E posibil ca impresia pe parcurs sa fie de 'cadru general previzibil' dar filmul tot te agata cu diversitatea celor 3 personaje, a drumului lor spre ceva ce putem numi "izbavire" si cu prestatiile deosebit de autentice ale celor 3 actori.

    Cei trei politisti sunt din NYPD, districtul Brooklyn, nu se cunosc si au niste vieti profund diferite. Eddie (R. Gere) e in patrula, mai are o saptamana pana la pensie, e deziluzionat, cu ganduri de sinucidere in fiecare dimineata si defuleaza in budoarul unei prostituate de culoare. In general, e un tip bun. Sal (E. Hawke) e din echipa de narcotice si sufera un stres zilnic atat din partea familiei (nevasta, 5 copii plus doi pe drum, casa neincapatoare, salar de mizerie, datorii) cat si a tentatiei zilnice a banilor murdari. N-are probleme in a pune mana pe bani manjiti de sangele traficantilor. Evident, el e tipul rau. Tango (D. Cheadle) e un politist sub acoperire infiltrat intr-o gasca de traficanti condusa de proaspat eliberatul Wesley Snipes, si face munca asta de prea mult timp pentru a mai distinge cine sunt "baietii rai". Trei tipologii arhicunoscute in universul filmelor politiste. Hawke e cel mai intens dintre cei 3, lasa impresia ca-i gata sa explodeze in fiecare minut si sa provoace un masacru. Gere e blazat, plictisit si trateaza cu nepasare orice "nu-i in sectorul sau". Don e ca doi oameni intr-unul: lucid si calculat in gang, exasperat si conflictual in relatiile cu superiorii care vor sa-l mai foloseasca un pic. Cred ca ideea filmului e scoaterea la suprafata a esentei muncii de politist, cu frustrarile, dilemele, tentatiile si deziluziile ei, intr-o tara cu asa o mare rata a infractionalitatii.


    Fuqua scoate deci inca un film solid, cu un ritm sustinut care nu plictiseste, un scenariu inteligent si cu personaje scrise admirabil plus o suita de prestatii actoricesti de la bune la excelente. Inclusiv Wesley Snipes face un rol de apreciat, chiar daca nu e ceva nou pentru el sa imbrace costumul de sef de banda. Cei mai buni din Brooklyn nu-i depasesc insa pe cei mai rai din LA, adica fantasticul Training Day, insa sunt merituosi in felul lor.
    Trailer

    sâmbătă, 10 iulie 2010

    Autobiografia lui Pacino



    "Pâna la 39 de ani, Al Pacino a refuzat sa stea de vorba cu presa. Îl speria gândul ca orice confesiune duce la confundarea omului cu actorul. Apoi a citit în Playboy un interviu pe care Grobel i-l luase lui Marlon Brando si s-a aratat dispus sa acorde, în sfârsit, unul. Cu conditia ca intervievatorul sa fie Grobel. Si, odata ce l-a cunoscut, a intrat în rolul de intervievat, asumându-si personajul Al Pacino.
    Cum tot ce face Pacino este exceptional, si acest prim interviu a fost unul iesit din comun. A durat mai mult de 25 de ani si e cuprins în aceste 300 de pagini. Între 1979 si 2005 au înregistrat 400 de ore de conversatii."

    Deci am vazut-o in Carturesti. O vreau, o recomand si sper sa discutam pe seama ei.

    Pop-cinema

    Exclusiv pentru amatorii de pop-cinema. Revista mea preferata, TotalFilm, a publicat online un top al celor mai cool momente din cinema ( alese de cititori). Nu comentez.

    Varianta tiparita contine un top mai interesant al filmelor mind-blowing (alese de redactorii revistei). E modul prin care TF celebreaza apropiata lansare Inception (30 iulie). Dar despre toate astea, la timpul lor .

    Trailerul zilei: The Social Network

    Subiect: gestatia, naterea si explozia fenomenului Facebook sau, in general, a retelei sociale. Regizor: David Fincher! Scenariu: Aaron Sorkin (a scris si Charlie Wilson's War daca mai tineti minte, cu Tom Hanks). In vizor: Mark Zuckerberg, CEO Facebook interpretat de Jesse Eisenberg (Zombieland), Sean Parker (cofondatorul Napster devenit ulterior presedinte fondator Facebook, jucat de Justin Timberlake, si Eduardo Saverin, cofondator Facebook care ulterior s-a razboit prin tribunale cu Zuckerberg, in film interpretat de Andrew Garfield (Boy A). Ce-ar mai fi de zis? Doar ca abia astept luna octombrie si ca am dat Like paginii imdb pe facebook.

    vineri, 9 iulie 2010

    Predators (2010)

    rating: Colectable pentru fani, Brainwash pentru restul lumii

    Au trebuit sa treaca 23 de ani pentru a vedea un demn succesor la Predator-ul lui John McTiernan din 1987, acel surprinzator melanj de action si science-fiction care a devenit un cult in anii urmatori si care a dat nastere la doua personaje iconice: "pradatorul" extraterestru, acea teribila creatura soldat-vanator care gusta cu placere sadica pinda si macelarirea oamenilor ingroziti, pastrand insa si un dram de respect razboinic fata de specimenele mai curajoase, si mercenarul anti-erou jucat de Arnie, probabil intr-unul din cele mai "barbatesti" roluri ale sale. Predator era in primul rand un film de actiune, cu un ritm extraordinar, de o violenta grafica gata sa provoace soc si repulsie dar si cu o componenta SF care sa sustina story-ul excelent scris. Si era atat de autentic, de convingator.. nu gaseam nici o diferenta intre cele doua forte, pradatorul era tot atat de real ca si comandoul de mercenari din jungla Americii Centrale, chiar mai mult, lasa impresia ca "apartinea" acelui loc, fiind perfect adaptat, si ei, oamenii, erau intrusii. Nici o clipa nu m-am gandit ca ar fi un om in costum sau efecte CGI, vedeam Predator-ul asa cum vedeam Alien-ul, carne si sange, din alt univers ce-i drept, insa palpabil, viu si posibil de ucis.

    Iar acum Predators ma aduce aproape de aceleasi sentimente, imi starneste emotii similare de copil fricos care se intreaba-n intuneric: ce mama naibii ii vaneaza pe nefericitii aia? Caci, desi stiam raspunsul, abia asteptam sa vad cu ochii mei 'vanatorii'. Filmul regizat de Nimrod Antal si produs de Robert Rodriguez se raporteaza exemplar la filmul original preluand mercenarii, jungla, jocul de vanatoare, vizorul termic pacalit cu noroi si confruntarea unu la unu din final. Cu ele tese insa o poveste noua, o continuare mult mai onorabila decat cea din '90 (cu Danny Glover) si cu atat mai superioara celor doua AvP-uri. Da, e la fel de liniar, cu acelasi dialog schematic si pe alocuri ieftin, insa primele 20 de minute sunt admirabile in construit suspansul. Pradatorii sunt cloack-uiti, rabdatori, rapizi si dotati cu acel sinistru tunulet energetic - trademark-ul rasei. Opereaza in echipa de trei, sunt rase un pic diferite, au tabara si iau trofee (da, scena cu smulsul coloanei vertebrale se repeta!!). Au caini de vanatoare, rivalitati si au deschis sezonul la oameni. Plotul e insa dureros de banal si de cliseic, usor de inghitit din fotoliu dar greu de digerat ulterior cand te intrebi de ce au tratat atat de usor problema dezumanizarii individului si paralela dintre pradatorii umani si cei 'inumani'. Plus niste scapari de logica si scene lipsa prezente numai in trailer..


    Predators se deschide astfel in aer, cu un Adrien Brody in cadere libera, in stare de aproape-trezire si aproape de a fi facut chiftea din cauza unei parasute deschise la limita. El e Royce, mercenar nemilos aruncat in jungla, inarmat pana-n dinti si suferind de amnezie. Langa el incep sa pice alte trupuri: un mexican (Danny Trejo), un rus (dotat cu nelipsitul minigun), un rebel african cu al saselea simt, o gagica cu fund misto (Alice Braga), un detinut guraliv, un doctor neindemanatic si un yakuza. Cu totii vor descoperi curand o "minunata lume noua" unde soarele sta-n loc, aerul e respirabil si planeti de marimi colosale umplu cerul. Si mai important, ca nu-s singuri, iar apoi ca-s buni de vanat. Jungla e destul de luxurianta dar incomparabila cu cea in care Arnie si mercenarii deschideau carari cu 2 decenii in urma. Aia era virgina, asta e o padure ecuatoriala(?) usor de strabatut. Totusi sentimentul de straniu e prezent, parte datorita cinematografiei si unghiurilor de filmare, parte din cauza coloanei sonore care aduce aminte de filmul original.


    Daca la capitolul tehnic filmul are tot respectul din partea mea, scenele de actiune si efectele excelente (nu s-a exagerat uzul de CGI) mangaindu-mi retinele, totusi am ceva regrete in ce priveste personajele. Adrien Brody, desi e un actor oscarizat (pentru pianistul Szpilman) si a tras de fiare, nu 'umple' ecranul cum o facea Arnold. Alice Braga e neremarcabila in spatele lunetei si are un moment important cand relateaza echipei primul contact cu creatura din filmul cu Schwarzy, Danny Trejo are putin ecran, probabil se grabea la filmarile pentru Machete, yakuza e prea tacut si misterios pentru a pune emotie in mine atunci cand are loc onorabilul duel cu unul din Predatori. Nici 'oaia neagra' nu e atat de carismatica pe cat ar fi putut oferi un Steve Buscemi in rolul detinutului portocaliu. Doctorul jucat de Topher Grace e un personaj intrigant prin faptul ca aparent nu-si are loc in gasca de paramilitari si asasini dar daca semi-twistul din final ar fi cazut in mainile unui scenarist capabil s-ar fi nascut ceva remarcabil. Apoi, cu tot respectul pentru Lawrence Fishburne, rolul sau de tacanit e inexplicabil si nu face decat sa rupa ritmul filmului cu acest moment reflectiv.. As fi apreciat mai bine o noapte petrecuta de urmariti sub cerul liber, in jungla ostila, decat ademenirea lor in culcusul calduros al unui 'gunoier'.


    In fine, astea-s mofturile unui fan excentric. Cert e ca as fi vrut sa ma atasez de personaje mai puternic, asa cum am facut-o in filmul original. Mai tine minte cineva de sacrificiul indianului ce-l asteapta pe Predator pe-acel bustean suspendat peste-o prapastie si era inarmat doar cu un pumnal. Ce spirit de razboinic.. Sau cand Mac sa tara printre liane si radacini pana sub un bustean ca sa-si vada teasta zdrobita de tunul energetic. N-au avut nici o sansa si totusi au riscat. In Predators au lipsit figurile familiare si o mai mare atentie la creionarea personajelor, caci afara de Adrien Brody nu-ti prea pasa de nimeni. Dar e ok, atata timp cat actiunea umple golul. Si o face cu succes, Predators devenind un tribut binevenit oferit fanilor.
    Trailer

    Vineri dupa-masa

    MARELE ECRAN PREZINTA

    In 2008, Florin Piersic Jr. a lansat ideea unui film colectiv care sa reuneasca mai multe scurtmetraje in jurul unei teme: Bani. Asta e principala problema a oricarui cineast, incepind cu fratii Lumiere. Piersic Jr. isi propunea sa ofere o sansa de afirmare realizatorilor tineri si necunoscuti, fie ca erau "tineri cu studii de specialitate sau simpli aspiranti cu imaginatie". Rezultatul final nu s-a prea ridicat la inaltimea ideii.

    Cele 12 scurtmetraje selectate variaza de la amatorism stangaci de tip home-made, la lucrari cu cap si coada (si continut). Noemi Dumitrescu este autoarea short-ului Vineri dupa-masa, filmat dintr-o bucata. Un mini-portret al generatiei de hiper-consum, in care autoarea lasa sa se intrevada cauzele recesiunii actuale, intr-o vreme in care nici nu incepuse sa se discute despre criza.

    Noemi este o veche amica (printre altele, am petrecut impreuna a doua editie a Festivalului Anonimul, unde am infiintat, desfintat si discutat o gramada de idei de filme) iar cu cei doi actori (Andreea Milici & Dinu Bodiciu) am fost coleg in trupa Thespis. N-as putea deci sa fac aprecieri asupra filmului fara sa fiu suspectat de subiectivism. Va las pe voi sa aruncati cu noroi sau cu flori.

    Intelegerea cu Piersic Jr. era ca autorii nu isi pot prezenta separat opera, timp de doi ani. Acea interdictie a expirat, asa ca Marele Ecran va prezinta in premiera, in aceasta vineri dupa-masa, scurtmetrajul Vineri dupa-masa.



    continuarea aici

    Timisoreanca Noemi Dumitrescu a facut Facultatea de Arte Plastice, sectia Design Multimedia, un masterat in Creative Writing (Facultatea de Litere, Universitatea de Vest) si mai multe filmulete experimentale. Ar vrea sa experimenteze in continuare, insa nu are "acces la o camera ca lumea". In ultima instanta isi va filma ideile si cu o camera low-quality. Intre timp se antreneaza facind fotografii.

    joi, 8 iulie 2010

    Walking Disaster

    (INCURCA-) LUMEA LUI TATI
    rating: orgasmultiplu


    Joia trecuta, Centrul Cultural Francez a inceput seria de proiectii in aer liber dedicata auteur-ului Jacques Tati (1907 - 1982).



    Inaintea proiecţiei (Vacanţa domnului Hulot, 1953), la părăginita Grădină de Vară de la Capitol, Eric Baude (directorul Centrului) spunea că “Tati e un mit în Franţa”. Mit-nemit, recunosc că nu mă aşteptam să-mi pocnească fălcile de rîs la o producţie din 1953. Imaginaţi-vă că în primul sfert de oră nu se rosteşte nicio replică. De fapt, eroul (jucat de însuşi Tati) spune un singur lucru tot filmul: numele său.

    Hulot este un tip excentric, inadaptat social şi foarte stîngaci. Un încurcă-lume autentic. Deşi intentiile sale sunt absolut benigne, ajunge mereu să provoace calamităţi literalmente la tot pasul(walking disaster). Pasul sau saltaret si bizar nu mi-a iesit inca din cap. Din recuzita nu-i lipsesc niciodata palaria si pipa.



    Acum am înţeles de unde au apărut Mr.Bean, Forrest Gump (cei care l-au vazut pe Hulot jucind ping-pong sau tenis stiu la ce ma refer) si personajele lui Sylvain Chomet (in vara aceasta are premiera Iluzionistul, realizat de Chomet dupa un scenariu scris de Tati si care va avea in centru o versiune animata a lui Tati insusi).

    In ciuda influentei sale masive, nu cunosc vreun alt cineast după el care să facă umor cu asemenea economie de mijloace (de exemplu, din sunetul repetitiv produs de o uşă batantă; din repetitia formidabilei teme muzicale care sugereaza monotonia zilelor de vacanta; din eleganta cu care a evitat happy-end-ul, in pofida idilei ce parea sa se contureze). Apropo de economie, există o scena în care Hulot dansează iar pe fundal se aude un ministru vorbind grav despre “recesiune”, “inflaţie” şi “taxe” etc. Metodele prin care suntem dresaţi au rămas deci neschimbate, de cind lumea.


    Regizorul taxează cu discreţie clişeele si gesturile masinale ale vieţii cotidiene. În comparaţie cu semenii săi robotizaţi, Hulot pare cel mai viu om de pe Pamant. Asa cum se întîmpla si in Unchiul Meu (Mon Oncle, 1958), film ce va fi proiectat asta seara, in spatiul intim si elegant al curtii Centrului Cultural Francez Timisoara (B-dul Loga).

    Joia viitoare e Zi de Sarbatoare (Jour de fete, 1949), filmul care încheie “seria Tati” în frumos renovata Piaţă Traian. E al doilea sau lungmetraj, cu un erou postas (Hulot nu se nascuse inca). Asteptati-va la un festin de gaguri vizuale şi sonore. Tati foloseste ca nimeni altul coloana sonora pentru efecte comice. Claxoane, behaituri, bazaituri si alte zgomote banale devin scurte comentarii umoristice.

    Sincronizarile dintre sunet si imagine dovedesc inca o data inteligenta mizanscenei. Aici putem vorbi chiar de coregrafie (in fond, Tati era un mim stralucit). Nimic nu e lasat la intamplare. Tati era atat de prevazator incat a filmat Jour de Fete si in alb-negru si color. Trebuia sa fie prima productie franceza in culori, insa din cauza unor imperfectiuni tehnice filmul a avut premiera in alb-negru. Acum exista si versiunea color, restaurata de fiica regizorului, Sophie.

    Aglomerarea de intamplari pe metrul patrat de pelicula impune mai multe vizionari ale filmelor sale (numai sase scurtmetraje) pentru descifrarea tuturor micilor gesturi si semnificatii. Tati observa ticurile si mecanicismele vietii la tara (Jour de Fete), ale monotonelor zile de concediu (Vacanta domnului Hulot), dependenta de tehnologie (Unchiul Meu) si artificialitatea vietii omului modern (pentru Playtime a construit un intreg orasel -"Tativille", care l-a ruinat pe regizorul-producator). Cu ultimele doua filme este si vizionar: a anticipat cu 50 de ani problemele pe care le discutam astazi.

    Dincolo de descoperirea unei lumi si a unui autor original, "seria Tati" mi-a prilejuit redescoperirea unui vechi obicei. Placerea rasului colectiv. Daca vremea e favorabila, mergeti la una din aceste comedii in aer liber! Veti observa ca risul e contagios. Apoi mai e si placerea discutiilor de dupa proiectie ( - L-ai vazut pe mos cum arunca scoicile pe care le culegea nevasta-sa?, - Mie mi-a placut faza cu paleta de tenis!, -Sau cand a ajuns la inmormantare cu anvelopa pe post de coroana, -Ba nu, cea mai misto a fost scena cu artificiile). Mergeti si exersati rasul cu pofta, rasul inocent al copilariei.

    Tati, tati, da' noi unde ridem? (vezi afis)


    duminică, 4 iulie 2010

    The Twilight Saga: Eclipse (2010)

    rating: this movie cannot be rated yet


    Fac o cronicuta scurta si la partea a 3-a din de(Saga) cu vampiri scipitori far’ de talent numai si numai pentru ca vad prin alte recenzii exprimari de felul: “actiunea te tine cu sufletul la gura” sau “umor consistent”. Ca sa fim clari actiunea nu te tine cu sufletul la gura pentru ca ea, actiunea, nu prea exista, e la fel de rara ca ustoroiul in toata seria Twilight si daca-si face aparitia in finalul filmului nu-mi tine deloc sufletul la gura. Mai apoi chestia cu umorul consistent e posibila dar in mod involuntar, la fel ca o coborare pe Transfagarasan intr-o masina cu roti triunghiulare. Sunt sigur ca nici ei nu incercau sa fie funny ci pur si simplu se rugau sa se termine. Observatia cu roti triunghiulare nu este deloc intamplatoare ci mi-a venit atunci cand m-am gandit care este esenta acestui film. Ei bine este vorba de triunghiul amoros, si aici nu ma refer la partile anatomice ale Belei caci, dupa cum stim, ea inca e o virgina (wait, what?!) deci shh, ci la forma geometrica a relatiei de dragoste noua ce domina acest film: om-vampir-varcolac. Un triunghi in contra naturii, ati crede, care inchide artistic un film de peste 2 ore ce poarta inexplicabil numele Eclipse. Doar ca eclipsa s-a eclipsat, cum s-ar zice, lipsind cu desavarsire.

    La carma celui de-al treilea film Twilight e nimeni altul decat David Slade, iar eu unul ma indoiesc ca fanii seriei cunosc faptul ca, spre deosebire de precedentii regizori, Slade stie sa faca filme cu vampiri (30 Days of Night e un horror atipic si sangeros plasat la Polul Nord). Explicatia pentru plictiseala teribila din Twilight Eclipse o pun doar pe seama materialului de lucru: scenariul cu niste burti neinspirat decupate si dialogurile cheesy de trimis sms: “Isabella Swan, I promise to love you every moment of forever.“

    Care-i story-ul de fapt? Pai, initial vroiam sa zic ca e vorba de o ultima razbunare a roscatei Veronica, vampirita cu pofta de carnita Bella, care face cumva si creeaza niste newbies (pui de vampir) chipurile mai puternici decat vampirii insisi (inexplicabil dar hey, femeile sunt de pe Venus si Stephenie Meyer e femeie) pe care-i asmute impotriva clanului Cullen. Dar apoi ni s-a relevat faptul ca tot filmul e un ritual de seductie prin care Bella vrea, mai ca implora, sa devina femeie. La acest capitol insa exceleaza Edward. Puterea lui de abstinenta il face ginerele ideal pentru fiecare tatic de liceanca in calduri intrucat el nu si nu. Nici macar atunci cand reintra in schema varcolacul Jacob care-i promite fetei ca o va iubi pana i se va opri inima, ceee ce e un pic confuz, intrucat Bella are de gand sa se arunce in gura, coltii, patul vampirului pentru nemurire. Dar Edward nimic, ca e de moda veche si prin urmare o cere de nevasta. Genial, parca ar fi un film educational facut de vreo asociatie crestina.

    Totusi inteleg de ce Twilight are asa succes. A prins foarte bine la fetitele romantice care spera si ele sa aibe de ales intre doi bruneti inalti care tanjesc de dorul lor si ele sa-i iubeasca pe amandoi, pe rand sau deodata, cum s-o nimeri. Exista insa un moment epic in acest film si anume scena de camping cand Bella dardaie in cort, caci mortul viu n-are cum s-o incalzeasca, si atunci sare la inaintare Jacob sange-fierbinte subliniind repede evidentul, si anume, ca ar fi mai de efect daca ea si-ar da jos hainele. HA! Pup-o ba, se va striga in sala. Din pacate nu se pupa nimeni, nici macar cei doi masculi care, dupa o discutie barbateasca, ajung la doua concluzii:
    1. ca Edward l-ar place pe Jacob daca n-ar fi varcolac si
    2. chiar daca Edward n-ar fi vampir Jacob tot nu l-ar aprecia
    deci nici o sansa de gaylove interrasial.

    Altfel filmul arata la fel de inspirat ca New Moon, CGI-ul e tot atat de anemic de parca e facut din stop-motion, varcolacii sunt tot niste lupi extradezvoltati iar vampirii n-au pic de sange. Luptele lor sunt ca niste ciocniri de bibelouri rezultand doar multe cioburi. Volturi parca sunt un band de goth metal si singura prezenta mai de doamne-ajuta o are Dakota Fanning (Jane). Din nou o confruntare serioasa intre cele doua clanuri este amanata, probabil, pentru ultimul film. Pana atunci sa speram ca si Bella isi consuma noaptea cu Edward, ca deja au facut 3 filme.

    La vida es una tombola

    Motto:

    Si yo fuera Maradona y un partido que ganar
    si yo fuera Maradona perdido en cualquier lugar...
    La vida es una tómbola de noche y de día.





    Muzica: Manu Chao.
    Secvente din Maradona by Kusturica.
    Acum doi ani scriam despre film:

    Să nu vă aşteptaţi la prea mult fotbal (în fond e recomandarea „Elle” a lunii), nici la un film biografic, ci la un document personal, exuberant despre fotbalistul care a devenit cel mai mare duşman al său. Cum arata Maradona văzut de Kusturica? Activist anti-Bush, moderator de talk-show, toxicoman, revoluţionar, om şi sfînt. "Dacă Andy Warhol ar fi trăit l-ar fi zugrăvit şi pe el în sepia ca pe Marilyn Monroe şi Mao Tse Dung" zicea regizorul sarb. Nu ştiu despre Warhol, dar momentul Manu Chao din final îi va mişca şi pe necredincioşii în Diego. La Vida Tombola.

    La ultima tombola (din Africa de Sud) a tras din nou lozul necastigator, ceea ce adauga o noua dimensiune tragica acestui urias icon modern. Nu stiu cine ar mai vrea sa fie Maradona in acest moment. Probabil ca nici el, pentru o vreme...

    vineri, 2 iulie 2010

    Mergem la Shrek?



















    Dat fiind ca n-am mai fost de multisor la un film in masa propun ca duminica seara sa ne radem in 3D cu ultimul Shrek. Eu am rezervat cateva (20 mai exact) locuri pentru ora 22:15 si as vrea sa stiu cine vine la spectacol. Sa ne relaxam putin inainte de noua saptamana. 

    Ps: e avampremiera, asa ca mai devreme nu era decat cel dublat in limba romana dar fara vocile lui Eddie Murphy sau Banderas n-are sens filmul.

    Triumful Cinematografului

    IN VREMEA TELE-VUVUZELEI


    E clar. Nu se mai aude nimic de zumzaitul vuvuzelelor. Dar va place cum se vede Cupa Mondiala, nu-i asa? Si nu ma refer la transmisiunile in HD sau 3D. Ma refer la noua estetica a spectacolului sportiv: vedem meciul din toate unghiurile ca in Matrix, din cer sau din interiorul portii (de „la paianjen”); vedem prim-planuri cu zeii stadionului - noile staruri; vedem la relanti cum i se umfla jugulara sportivului in actiune. Nu mai exista timpi morti. S-au suprimat prin montajul dramatic si ritmat al reluarilor (aici un antrenor isi smulge parul, aici ride un spectator). Totul e facut sa ne emotioneze si sa spectacularizeze, chiar si acolo unde nu e nimic spectaculos.

    Tehnologia tine pasul cu fotbalul” spunea unul din comentatorii meciului SUA – Ghana. „Ma astept ca la urmatorul Campionat sa bage o camera in minge”. De fapt, ceea ce vedem astazi pe „toate ecranele lumii” nu e triumful tehnologiei. Este triumful tehnicii cinematografice si a spiritului sau.

    Ii las pe Gilles Lipovetsky si Jean Serroy sa va explice cum vine asta: "Cu televiziunea hipermoderna, realul sportiv se metamorfozeaza in show superlativ, in film de mare spectacol, globalizat. Televiziunea, magia transmisiunii in direct, sportul, toate au facut ca cinematograful sa-si piarda exclusivitatea si pozitia predominanta. Dar acest regres e sinonim si cu incoronarea sa, intr-atat i-a imprumutat show-ului sportiv tehnicile sale de luat vederi, estetica-soc si emotionala, spiritul sau de starizare si scenarizare totala” (Ecranul Global, Polirom, 2008)

    Curat scenarizare. Au fost cateva meciuri cu "scenariu" scris parca la Hollywood: cu rasturnari de situatie, cu goluri in ultimul minut, cu cei slabi infrangandu-i pe favoriti (si intotdeauna telespectatorii dezinteresati vor tine cu "the underdog"). Zilele trecute, pe burtiera stirilor sportive de la ProTv trona titlul: Meci de Oscar (despre Paraguay-Japonia). Semn ca toata lumea s-a prins ca "spiritul cinematografic se amesteca in televiziune" ( e de-ajuns sa vedeti trailerul asta).

    "Acum intreaga informatie se construieste in vederea divertismentului si a mobilizarii afective a publicului. Jurnale televizate, punerea in scena a stirilor, reportaje: media TV isi organizeaza tot mai mult programele ca o punere in film generalizata (sublinierea autorilor) centrata pe uman si pe intim, pe emotie si pe compasiune. Daca videofilia detronat cinefilia, aceasta a fost in beneficiul cautarii emotiei-cinema pe toate celelalte ecrane".

    Cei doi cercetatori francezi concluzioneaza: "Cinematograful nu e in regresie: adevarul este ca el a fagocitat mai mult sau mai putin toate imaginile, el remodeleaza gusturile si practicile inspre tot mai multe efecete-soc si de mare spectacol. S-a nascut o cinemanie care, prin intermediul televiziunii si dincolo de ea, prin intermediul celorlalte ecrane, inaugureaza atat un nou stil, cat si un nou fel de a privi: cineviziunea. Visul nu mai e asteptat doar in fictiunea cinematografica, ci intr-un real audiovizual, filmat si scenarizat. Dupa ce am visat alte lumi, vrem visul si senzatiile pe toate ecranele lumii (sublinierea mea)".

    joi, 1 iulie 2010

    The A-Team (2010)

    Specialisti in ridicol


    rating: Brainwash

    Ca pustan eram printre cei mai vrednici urmaritori ai serialelor A-Team si MacGyver astfel cand am auzit de tranzitia spre marele ecran a ‘echipei de elita’ aproape c-am strigat ca un Smeagol ingrozit: “You’ll ruin it!!” Dupa ce am urmarit asnoapte filmul lui Joe Carnahan - The A-Team - m-am mai linistit. Nu e rau deloc dar nici mai bun ci doar mai mare si mai tare, o versiune upgraduita la nivelul in care se fac filmele de actiune big-budget. Primesti exact ce platesti: divertisment vizual ticsit de explozii, cascadorii, alergari frenetice (fratii Scott sunt producatori executivi), invariabila relatie cu scantei dintre Face (Bradley Cooper) si o ea (Jessica Biel), mult haos presarat cu aproape la fel de mult umor (aparent involuntar) si un joc actoricesc foarte bun din partea lui Liam Neeson in rolul colonelului Hannibal Smith.

    A-Team incepe “undeva in Mexic”. Chiar asa scrie. Acolo Hannibal e cam torturat de niste mexicani si dat potol unor draguti de rottweileri pe care reuseste sa .. nu-i impuste ci doar sa-i incatuseze(!) dovedind din startul filmului esenta unui membru A-team: e mai periculos cand e inarmat doar cu acul percutor al unei arme decat daca ar poseda intreaga arma. Filmu continua “altundeva in Mexic” unde Faţosul (Face) e la randul sau gata sa plece cu ingerii dupa ce un colonel rebel l-a prins incercand sa-i... salveze iubita. Cu ajutorul lui B. A. Barracus (Quinton Jackson) pe care-l intalnise evident, tot in Mexic, Smith il salveaza pe Face si apoi il angajeaza pe tacanitul Murdock (nebun cu acte) sa-i zboare cu “elicopterul armatei salvarii” peste granita. De aici incolo restul e istorie... 8 ani de istorie mai precis, ani in care A-team a devenit un comando respectabil folosit in cele mai debile 80 de misiuni si aflati in prezent in Irak pentru a 81-a.

    In Irak cei patru isi baga nasul in oferta CIA, ceva extrem de riscant, stiti voi, blackops under the radar full deniability si se cam ard, ajungand in puscarie nevinovati. Si cam de aici incepe filmul propriu-zis, A-team trebuind sa-si curete reputatia si sa-i gaseasca pe adevaratii vinovati. Toate astea insa sub privirea capitanului Sosa (Biel) care pe langa contrele cu fostu’ - adica Face - mai are si un dinte impotriva lor ca i-au stricat operatiunea in Irak. Astea fiind zise nu trebuie sa va asteptati la prea multe de la film in afara de fun, foc si fum. Tradari, twisturi, planuri ridicole care functioneaza, cascadorii imposibile fara CGI, neuitatele gag-uri cu B.A. Barracus si tepele trase de colegi pentru a-i invinge frica de zbor. Cred ca una din cele mai bestiale scene e cand echipa aflata intr-un tanc A1M1 in cadere libera dintr-un avion foloseste tunul “ca sa zboare cu el”, de fapt sa carmeasca. E epic, ca sa nu mai vb ca B.A. e treaz in tanc.

    Sunt insa si regrete din partea mea iar astea se leaga de putinul rol avut de Murrdock, cu toate ca momentele sale au fost hilare, de inlocuitorul lui Mr T care nu mi s-a parut defel amenintator, de lipsa van-ului emblematic (care apare doar la inceput pana sa fie distrus din greseala de Murrdock) si de aspectul general cam prea neserios al filmului, in ciuda prezentei mai mult decat suficiente a doua ingrediente serioase: sexul si violenta. Dar macar sunt onesti: “They are the best, and they specialize in the ridiculous.” Apoi CGI-ul n-a parut mai deloc convingator, puteai foarte usor sa-l elimini mental din locurile unde-si facea simtita prezenta si sa-ti strici vizionarea. Iar pe final efectele au fost atat de neverosimile ca-ti insultau inteligenta, ca intr-un B-movie. Totusi ‘artificiile’ au explodat, adrenalina a existat in unele momente, story-ul a captivat chiar daca retrospectiv povestea nu e foarte ingenioasa si cel putin un personaj, col. Smith, parca s-a reinventat. Zic sa-l vedeti singuri ca nu-i asa rau cat ma asteptam. E chiar amuzant.