joi, 11 martie 2010

Alice in Wonderland (2010)

Preaplin

de Lucian Mircu
rating: un pic mai mult decît COLECTABLE, dar nu îndeajuns de mult

Helena Bonham Carter –nebună. Johnny Depp – nebun. Anne Hathaway - plecată cu sorcova. Tim Burton – ţaca rău.

Am ieşit de la Alice in Wonderland cu un nod în gît. Abia mai puteam vorbi. Nici nu vroiam. Aş fi stricat vraja şi senzaţia de preaplin (de la prea multe emoţii). O senzaţie plăcută pe care am savurat-o pe îndelete. Pentru că se întîmplă numai la anumite FILME.

Păcat că s-a evaporat destul de repede şi am putut realiza şi fisurile ultimei creaţii burtoneşti, care confiscă lumea lui Caroll de n-o mai recunoşti (filmul continuă aventurile fetiţei Alice din carte, cu aventurile unei Alice adultă – „the wrong Alice”).
Să revin la fisuri: scenariul (Linda Woolverton) girl-power evolueză spre o luptă epopeică cam clişeistă pentru genul heroic-fantasy. Nu mai contează. Cît am fost acolo, am crezut.

Uneori cred şase lucruri imposibile pînă la micul-dejun”, cum zice Alice. În copilărie, gîndim cu inima şi călătorim adesea în Ţara Minunilor. Apoi creştem şi uităm drumul. Ne pierdem „muchness”-ul, preamultul, preaplinul. Asta păţeşte Alice (nou venita Mia Wasikowska).

La cei 20 de ani, Alice trăieşte în lumea lui „TREBUIE”. Trebuie să accepte o căsătorie aranjată. Aşa că fuge de la petrecerea de logodnă, alunecă într-o gaură de iepure şi se trezeşte „Underworld”. Nici aici nu e liberă. Trebuie să fugă de soldaţii Reginei de Roşu (Helena Bonham Carter mă face să-mi pierd capul în faţa talentului ei). Trebuie să lupte cu dragonul Jabberwocky. Transformările repetate ale corpului ei (ba pitic, ba uriaş) simbolizează barierele sociale şi conformismul rigid al epocii. Alice le înfruntă pe toate cu o atitudine curajoasă de tip „binele învinge” şi cu o anumită sminteală. Ca a Pălărierului pe jumate Nebun (Johnny Depp).

Eşti nebun. Eşti complet dus. Dar lasă-mă să-ţi spun un secret. Cei mai buni oameni sunt aşa”. Aşa este şi autorul Tim Burton. Are nebunia vizionarului. A celui care nu se adaptează la lume, ci obligă lumea să se adapteze la viziunea lui. Scenografie, costume, imagini 3D nebuneşti. Apropo, locul meu era pe mijlocul rîndului 4, poziţie perfectă ca să intru în film. Se pare însă că pentru adevăratele senzaţii 3D e mai indicat rîndul 3. Băiatul din faţa mea tresărea puternic în scaun la fiecare 2 minute şi alunga cu mîna păsările care ieşeau din ecran.

Imaginaţia flamboaiantă şi nelimitată a lui Burton a fost în sfîrşit ajunsă din urmă de tehnologie. TREBUIE să iei copilul din tine şi să-l duci în Wonderland. Corectez, Burtonland.

P.S. Sper ca peste cîţiva ani, cînd îl voi revedea, Alice in Wonderland să nu-şi piardă muchness-ul.


Alice in Underland


by Richie
rating: close to Colectable

Nu sunt familiarizat cu cartile lui Lewis Caroll, asa ca nu pot aprecia nivelul de fidelitate surprins de Alice in Wonderland, insa sunt foarte bine familiarizat cu stilul lui Tim Burton si constat ca in ultimul film si-a cam indulcit nivelul de grotesque. Acest lucru insa nu m-a deranjat deloc in timpul vizionarii, imaginatia artistului ce spune pe pelicula toata fantezia unui univers m-a absorbit complet. Alice in Wonderland e intradevar un film minunat si am iesit de la vizionare destul de coplesit insa acum, dupa ce s-a potolit frenezia 3D-ului si caut aftertaste-ul, constat surprins ca mi-era dor de un pic de creepiness, de niste ciudatenie burtoniana. Senzatia e ca Alice a lui Burton e prea mult film pentru copii pentru ca sa-l consider o capodopera, cu toate ca ar fi putut ajunge una cu siguranta. Ca sa fiu mai concis, consider ca Sweeney Todd sau Corpse Bride sunt mult mai apropiate de sufletul meu cinefil.

Versiunea lui Burton se distanteaza inca de la inceput de cele anterioare si implicit de textul original prin faptul ca devine o "a doua calatorie in Tara Minunilor". Explicatia ar fi ca Tim a dorit sa faca filmul ca o poveste inchegata, cu inceput, mijloc si sfarsit si nu doar e relatare fidela a unei succesiuni de evenimente, asa cum sunt intalnirile fetei cu toate personajele cartii. Drept urmare a imaginat o domnisoara matura, de varsta maritisului, gata sa fie "legata" pe veci de un nobil bogat si anost dar care in ziua logodnei, calca pe de-alaturi si pica in vizuina iepurelui, declansand actiunea propriu-zisa. Eu as vrea sa consider acest lucru drept o metafora pentru nesiguranta fetei, un mod de a scapa de realitate si a cauta raspunsul intr-o lume imaginara din care va iesi mult mai matura si mai capabila sa ia deciziile corecte. Prin urmare Underland-ul ar fi locul de desfasurare a unui "ritual de trecere", cu o serie de probe menite sa-i aminteasca fetei cine este ea cu adevarat.

Alice in Wonderland e de o calitate vizuala excelenta si nu ma refer la partea 3D. Eu as fi gustat filmul la fel de mult si daca era bidimensional. Ca sa fiu critic, as fi preferat un 2D pentru o mai multa profunzime la personajul Alicei. Nu stiu daca e vina d-rei Wasikowska care o joaca, sau pur si simplu un minus la scenariu, concluzia la final mi-a fost ca Alice nu lasa impresia sa fi trecut cu adevarat prin ceva transfigurant si psihic nu doar fizic. Singurul personaj care "transpira" suflet e Palarierul Nebun jucat de Johnny Depp, un actor atat de genial incat poate crea cu multa usurinta (la prima vedere) cele mai uimitoare personaje fara sa il poti acuza in vreun fel de "overacting". Cel mult poti spune ca e la fel de nebun ca eroii sai. Cele doua regine, desi beneficiaza de un look fantastic parca nu poseda adancime. Sunt ca si ilustratiile unei carti, o singura pagina, cea vizibila: Regina Rosie (Helena B. Carter mai capoasa decat de obicei) e evil iar Regina Alba (Anne Hathaway) e ... ciudata. Punct. Mai multa susbtanta are motanul Cheshire (voce Stephen Fry) desi acesta e deseori imaterial, evaporandu-se si reaparand dupa propriul plac. Pisoiul lasa asa o impresie puternica asupra ta, cu zambetul lui inselator, vorba duplicitara si aerul de intangibil incat nu prea esti sigur ce joc face.

Pentru a concluziona, filmul arata bestial, personajele sunt magnific imaginate chiar daca cateva puteau avea mai multa substanta, povestea cu toate ca e previzibila reuseste sa te tina in suspans la final in acea batalie alb-rosie intrerupta de inaltarea dragonului Jabberwocky (voce Christopher Lee), muzica lui Elfman e fantastica iar filmul contine si destule momente amuzante. Regretul meu (tarziu si la rece) e ca Burton nu si-a permis lucruri mai teribile decat scoaterea ochiului fiorosului Bandersnatch de catre soricelul inarmat cu un ac pe post de sabie sau raul de capete taiate ce inconjura catelul Reginei Rosii. "Off with their heads!" nu era doar o zicala.. Si daca va intrebati cumva care e raspunsul la vesnica intrebare a Palarierului "Why is a raven like a writing desk?" sa stiti ca nu exista unul.

PS. am facut niste cercetari si am descoperit ca Regina Rosie a lui Burton e de fapt o combinatie intre Queen of Hearts (din Alice in Wonderland) si Red Queen (din Through the Looking Glass) personaje despre care Lewis Caroll spune:  
I pictured to myself the Queen of Hearts as a sort of embodiment of ungovernable passion - a blind and aimless Fury.The Red Queen I pictured as a Fury, but of another type; her passion must be cold and calm - she must be formal and strict,yet not unkindly; pedantic to the 10th degree, the concentrated essence of all governesses!
Probabil de asta am asa greutati in a o intelege.

Trailer

15 comentarii:

  1. Nici eu nu eram in cunostinta de cauza cand am vazut filmul. De-abia cand am ajuns acasa am aflat ca a fost o incercare de sequel la varianta originala. Asa ca fara prejudecati, mie mi-a placut desfasurarea actiunii, am fost mereu captivat, mai enervant era ca fix atunci cand incepea un dialog cat de cat care sa dea mai multa profunzime personajelor, pac! un monstru aparea sa faca scandal.

    Mi-a placut Mia, cred ca mai mult decat Johnny Depp, dar cred ca puterea filmului sta in scene si in cadrele memorabile: caderea lui Alice in groapa, ranjetul motanului in locul lunii, batalia finala, si cea mai tare dupa mine - caderea capului dragonului pe scara circulara. Unele scene chiar m-au facut sa tresar.

    Concluzie: sunt de acord cu rating-ul dat de voi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragutzilor,

    sa nu mi-o luati in nume de rau, da' nu le mai tot gresiti la astia numele. Helena Carter ii Bonham nu Bohnam. Hathaway ii Anne nu Ann (Luci) nici Ammy (Richie).
    O cronicuta mai jos, austriacul e totusi din Austria nu-i chiar de la noi, asa ca CHristoph Waltz. Nu mai scrieti asa ca va intreaba google-u' "did you mean...?"

    PS: Totusi e bine atita timp cit Johnny este Depp nu Deep. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @ciupi: Mustrarile tale sunt pur constructive asa ca nu am de ce sa ma supar. Eu imi revizuiesc textul de cateva ori si uite, tot imi scapa cate o greseala..deci ma bucur ca cineva are ochi critic.

    RăspundețiȘtergere
  4. si inteparea ochiului pasarii de catre soricel, si inteparea ochiului lui Knave of Hearts cu un ac de catre Hatter...sincer ce naiba a fost cu intepatul ochilor?

    RăspundețiȘtergere
  5. bun. Mai is si mai vechi si la tine si la colegu', ori la titlurile filmelor ori la numele actorilor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ciupi:

    multumesc frumos pentru feedback-ul atat de detaliat vizavi de substanta recenziilor noastre :)

    ma asteptam sa termini furtunos cu un "Off with your heads!" a la Elena Boonam Karter (eroare aici intentionata)

    RăspundețiȘtergere
  7. eh, substanta. Chiar forma, as zice... Iar simt tensiune in dialogul nostru (fie si pe blog) :))) I guess it only comes natural. Mai pe larg, vorbim live.

    RăspundețiȘtergere
  8. am 10 ani si nu am tresarit de loc dar mia placur cel mai mult de Jhonny Depp in rolul pararierului nebun am facut un desen exceptional seamana perfect

    RăspundețiȘtergere
  9. Guys...printre putinele dati cand nu sunt de acord cu voi legat de evaluarea filmului, e maxim, maxim Brainwash ... J.D. e folosit mult sub posibilitati... etc... la film am avut senzatia ca daca mai tine 10 min ies din sala...filmul nu mi-a trezit nici o emotie, ci o mare plictiseala...** Eroare ...

    RăspundețiȘtergere
  10. In filmu' asta personajele sunt la propriu personaje adevarate, diferite intre ele si individualizate la maxim, si fiecare particica sau culoare din film construieste o lume super psihedelica. Si asta e farmecul filmului in fond si la urma urmei. E genul de film la care substanta clar nu sta in intriga si actiune, asa ca trebuia luat ca atare in masurarea asteptarilor sau aprecierilor ulterioare- e povestea aia pe care o stiam de mici dar noi singuri n-am avut niciodata puterea sa ne-o imaginam asa. Sa mergi sa vezi Alice in Wonderland inseamna sa fii curios sa vezi o lume dinasta, sa iti placa si sa te pierzi pur si implu in ea, fata atata analiza.

    RăspundețiȘtergere
  11. @Rares: well stii cum e: we agree to disagree!! Dar avand in vedere ca te-ai plictisit rezulta ca filmu a fost o alegere gresita pt tine. pacat. Legat de JD habar n-am, posibilitatile lui presimt ca sunt cumva nelimitate... totusi avand in vedere rolul secundar si personajul care in original cred ca are doar cateva replici, fiind de egala importanta cu celelalte fiinte intalnite de Alice, e remarcabil ca rolul sau a resusit sa fie destul de consistent.

    @anda: hmm...un punct de vedere demn de luat in considerare. daca e sa vorbim doar de lumea imaginata pe ecran, de retusarea personajelor in stilul burtonian, fara a aduce in discutie aspecte ca intriga sau finalul cam searbad, atunci poate ca filmul e foarte reusit. in definitiv, ce stim noi? ne dam cu parerea ca tot omu. e usor sa criticam din taste munca unui regizor consacrat si chiar elogiat insa n-ar fi ok sa ne gandim ca acolo sau dincolo a gresit doar pt ca filmul nu ne-a atins asa cum am fi vrut. poate intentiile lui nu au rezonat cu asteptarile noastre, cine stie.

    RăspundețiȘtergere
  12. Rares: mi-a placut ca la comentariul tau a raspuns, fara sa vrea, urmatorul comentator, Anda:

    "Sa mergi sa vezi Alice in Wonderland inseamna sa fii curios sa vezi o lume din asta, sa iti placa si sa te pierzi pur si simplu in ea, fara atata analiza."

    Pana la urma e o chestiune de gust, dispozitie si, da, credinta ("It's impossible!/ Only if you believe it is"). In sensul de a te deschide si a lasa emotiile sa te cuprinda. Da' poate sunt eu mai emotiv.

    RăspundețiȘtergere
  13. @Lucian, pai daca e vorba de a te pierde intr-o lume fantastica Pan's Labyrinth, mi s-a parut un exercitiu artistic mult, mult mai bun... dar Pan's e dupa un scenariu original si Alice e dupa o carte...

    RăspundețiȘtergere
  14. alice in wonderland este de fapt alice in underland

    RăspundețiȘtergere