vineri, 30 octombrie 2009

Poftiti la Filarmonica!

In legatura cu evenimentul de maine - Recital de pian cu proiectie de film - Filarmonica Banatul si Centrul Cultural Francez, in calitate de organizatori, ne-au cadorisit cu mai multe invitatii decat putem duce asa ca am decis sa dam mai departe cateva cititorilor acestui blog in cadrul unui concurs. Regula e simpla, spuneti-ne filmul vostru mut preferat si de ce? In cateva cuvinte. Avem trei invitatii de doua persoane pentru spectacolul de maine care va asteapta :).

joi, 29 octombrie 2009

Trailerul zilei: Avatar trailer B + clip

De cate ori James Cameron anunta ca mai da cateva minute din Avatar hoardelor de fani deja extatici, internetul ingheata. O simt pe pielea mea, asteptand de 10 minute sa mi se incarce stream-ul ca sa vad si eu ultimul trailer la epicul film 3D care va lovi marile ecrane in decembrie. Deja primul teaser a rulat prin Cinema City 2 luni de zile, era vremea pentru niste noutati, niste scene in care sa mai si vorbeasca personajele nu sa ne belim doar ochii la lumea imaginara de pe planeta Pandora, care probabil in 3 D arata impresionant. Avem acum insa proaspete lansate un trailer de peste 3 minute si un featurette de vreo 4, de care eu unul sunt destul de multumit ca au venit.

Trailer


Featurette

miercuri, 28 octombrie 2009

Ultimul Om

Prima proiecţie de film (28 decembrie 1895), a fraţilor Lumiere, a fost acompaniată de un pianist. Muzica live a fost perechea credincioasă a filmului mut, pînă la moartea sa. De la început se recunoştea rolul esenţial al muzicii pentru crearea atmosferei şi amplificarea emoţiilor de pe ecran.

În oraşele mici şi în cinematografele de cartier era angajat un pianist. În oraşele mari, se ajungea la adevărate orchestre. Bunicii noştri au mai prins, în Timişoara de exemplu, proiecţii cu fanfară la grădina de vară (scuzaţi rima!). Sîmbăta asta, de la 19.00, la Filarmonică (fosta sală Capitol) putem retrăi o seară ca în era filmului mut, cu doi invitaţi foarte speciali.

Primul, Karol Beffa, vine din Franţa. Este un pianist care, conform comunicatului de la Centrul Cultural Francez,"face acompaniamentul muzical pentru lecturi de texte şi filme mute. Este unul din puţinii artişti din Europa care susţine concerte de improvizaţie muzicală pe teme sugerate de public. A compus coloana sonoră pentru 9 filme".

Al doilea invitat vine din Germania: lungmetrajul Cel din urmă om (1924, 77 min.). Este creaţia regizorului F.W. Murnau (Nosferatu, Faust), reprezentant al mişcării expresioniste în cinematograful anilor '20.




Cel din urmă om foloseşte în premieră camera în mişcare, care urmăreşte personajul. Totodată introduce punctul de vedere subiectiv al camerei. Aparatul de filmat "vede" prin ochii personajului şi sugerează starea sa psihologică. De exemplu, beţia e redată prin distorsiuni optice. Cităm din enciclopedia 1001 de filme de văzut într-o viaţă: "aparatul de filmat se deplasează curios, cu o fluiditate formidabilă, articulînd relaţia protagonistului cu lumea -îl urmăreşte prin hotel, pe străzile oraşului şi în locuinţa sa din mahala. (...) Virtuozitatea mizanscenei lui Murnau sau a imaginii lui Karl Freund este incontestabilă."

85 de ani mai tîrziu această peliculă va fi ştearsă de praf şi înviată de Karol Beffa, care va improviza la pian în funcţie de ce se întîmplă pe ecran. O experienţă 100% unică. Care te va lăsa mut.


De neoprit: Preşedinte - Antrenor - Horror


Şi acum o mică glumă cinematografic-electorală. Clipul de campanie al lui Sorin Oprescu foloseşte coloana sonoră a seriei Saw (compusa de Charlie Clouser). Bine, sunt schimbate cîteva note, dar nu trebuie să ai urechea lui Moga ca să te prinzi că-i aceeaşi muzică (verifică aici).



Doctorul ne prezintă o Românie horror, cu feţe gri de homleşi, bătrîni muribunzi şi aurolaci. Spotul se încheie cu aceste cuvinte: "poţi să te ridici, să zîmbeşti", exact ca în celebra scenă din finalul primului Saw. Dacă mă uit bine, Oprescu parcă şi seamănă un pic cu Tobin Bell, actorul care-l joacă pe sadicul Jigsaw Killer în franciza care tocmai a ajuns la al şaselea episod. Altă coincidenţă bizară: asta e fix a şasea campanie prezidenţială de după 1989. Am senzaţia că jucăm toţi într-un film de categoria D, care nu se mai termină. Un horror mai prost decît Saw VI.

Ziceţi şi dumneavoastră, domnu' doctor, cît de bolnavă poate fi campania asta?

marți, 27 octombrie 2009

Fiind băiet păduri cu Trier am



Mă aşteptam de la agitatorul Lars Trier să lanseze o nouă provocare, dar Antichrist m-a torturat şi m-a lăsat tîmpit, în mijlocul pădurii (cum a făcut frumoasa Charlotte cu batrînul Dafoe). Danezu’ parcă face intenţionat filme care să împartă spectatorii în două tabere. De data asta a reşit să divizeze şi marele-ecran. Mai jos o discuţie cu tovarăşul Richie, pe mess. Asta provizoriu, pînă mă mai dezmeticesc un pic din şoc. La prima vedere, un şoc gratuit.


lucian: am vazut Antichrist, o sa scriu si eu
Richie: hehe, astept cronica
Richie: ti-a placut?
lucian: NU STIU CE SA ZIC
lucian: o Oroare cu momente frumoase
Richie: uff..aici suntem in dezacord
lucian: dap, cred
lucian: adica m-a socat, dar nu m-a miscat ca altadata. E O PROVOCARE ca de obicei la el, dar de data asta am senzatia ca intrece limita
Richie: aha, pai experienta e subiectiva
lucian: clar, dar aici chiar nu l-am inteles: prea multe simboluri, calatorii samanice
Richie: eu de ex m-am uitat la ala cu Bjork si nu m-a miscat deloc decat in momentele videoclip si la final
lucian: Dancer in the Dark nu e nici favoritul meu, dar la Antichrist ii lipseste total umorul
lucian: o zice si el de altfel
Richie: stiu, am citit interviul ala de mai multe ori, si pe net mai multe
lucian: vezi, aici e marea mea dilema: nu cred ca ar trebui sa citesc interviuri si articole ca sa inteleg ce vrea un autor
lucian: pentru ca filmul imi produce o serie de socuri dar fara niciun sens, finalitate
lucian: sau nu inteleg eu
Richie: vedem, io ti-am zis ca n-am stiut cum sa reactionez dupa prima vizionare
Richie: apoi m-am mai uitat o data si chiar daca stiam tot ce urmeaza sa se desfasoare iar am fost absorbit
lucian: da, filmul e usor de urmarit si intr-un fel ciudat, entertaining
lucian: pana la un punct
Richie: si a treia oara la fel, imi dadea fiori in unele momente
lucian: am simtit si eu ca imi bate inima sa iasa afara, e o tensiune insuportabila
lucian: care practic n-are legatura cu nimic supranatural, adica cu ceea ce se intampla intr-un horror de obicei
lucian: e doar NATURA umana
Richie: yep, real creepy
lucian: sunt si cateva imagini in padure, niste tablouri in slow-motion frumoase
Richie: mi-au placut si mie
Richie: podul ala e ciudat
lucian: dar, la ce bun ma intreb
lucian: macar la Martyrs am inteles, pana la sfarsit, ce urmareau cu tortura aia. Aici nu vad decat un om care face terapie prin film.


Sau poate nu sunt eu încă pregătit pentru acest film. Un lucru pot sa admit: Antichrist este, într-adevăr, un "horror" original. O fi bine? O fi rău? Ne mai gîndim...

duminică, 25 octombrie 2009

Maestre, iti tinem pumnii...



Sanatate, nea Dinica, in ochii nostri sunteti la fel de tanar ca pe vremea lu' Lascarica. Scena va asteapta...

via Banateanu.


later edit: nu stiu daca e cel mai mare actor roman, dar sigur e o voce memorabila. VOCEA pe care ati recunoaste-o instant si dac-ati fi trezit brusc din somn, la 4.30 dimineata. Ia ascultati aici

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Surrogates (2009)

Surrogates die harder than humans


rating: Brainwash


Cu Surrogates, un thriller SF cu iz de poveste cu detectivi setata in viitor, Bruce Willis izbuteste pentru a doua oara sa salveze pe TOATA LUMEA de pe Pamant de la Armageddon incoace, adica vreo 6 miliarde de oameni. Iar asta e ceva ce merita vazut. Ultimul film a lui Jonathan Mostow (notabil pentru esecul T3-ului) ecranizeaza un comic book din 2005 si propune un viitor ingrijorator pentru omenirea noastra deja fascinata de retelele sociale si shopingul online si second life. Odata cu avansul tehnologiei robotice si realizarea primului uman sintetic capabil de control de la distanta - un trup surogat cu alte cuvinte - lumea e fascinata de posibilitatile nelimitate de a experimenta orice si oricum in deplina siguranta, astfel ca soarta omenirii care oricum inclina deja spre sedentarism si alienare e pecetluita. Avem o corporatie uriasa, VSI, care produce surogate pe banda rulanta si la pret accesibil oricui astfel ca tot omu' are cate un chip cioplit pe seama lui pe care il rezideaza zi si noapte, la servici sau la distractie. Completely Safe. Ei bine, nu prea, pentru ca in realitatea trupurile noastre decrepite abia se tarasc prin case si n-au mai vazut lumina soarelui de ani de zile.



In aceasta realitate eroul modern Bruce Willis e un detectiv/agent FBI. El are rolul de a investiga o crima(!), adica un atac asupra unui surogat care a produs efecte mortale si asupra operatorului sau, nimeni altul decat fiul fostului director de la VSI, inventatorul surogatilor cu alte cuvinte. Investigatia devine un paienjenis ce-i amesteca atat pe corporatii VSI, pe oficialii Armatei si pe asa-numitii Dreads, o minoritate de oameni ce manifesta impotriva vietii artificiale si care s-au retras intr-o zona autonoma ca o rezervatie. Nimic nu e insa ce pare la prima vedere din moment ce se constata ca Synth-urile (organismele artificiale) pot fi controlate si de alti operatori decat cei pentru care au fost construite. E clar ca se pune la cale o inscenare si ca itele converg spre un mastermind. Surpriza din final va e rezervata vizionarii, desi nu chiar din cale-afara de originala.


Judecand la rece Surrogates e la fel de binevenit in randul filmelor futuriste de gen, adaugandu-se frumos pe raft langa Artificial Intelligence si Minority Report ale lui Spielberg si I, Robot al lui Alex Proyas de la care fura cate ceva. Performanta lui Bruce nu e rea deloc, reusind sa-si diferentieze foarte bine rolul de synth inexpresiv fata de cel de persoana reala cu emotiile "pe fata". El singurul care "transpira" umanitate, dar si singurul care cauta sa se rupa de sistemul artificial, un fel de Neo. Vrea sa simta si sa guste cu propriile simturi, fara intermediari, iar faptul ca e singurul "desteptat" mi se pare fortat. Ar trebui sa ni se dea ceva mai mult credit. Cel mai interesant mi s-a parut momentul de inceput, realizat in maniera documentaristica de reportaj, in care se prezentau progresele tehnologice in domeniul roboticii simultan cu diferite interviuri cu oameni de stiinta. Clever. In fine, Surrogates e un film bunicel, n-are scapari mari, dar nici nu aduce vreo noutate nici ca gen nici ca prezentare. Adica, stim cu totii ca prea multa tehnologie o sa ne omoare odata si-odata, la fel cum stim ca in 2012 o sa crape lumea-n doua dupa maiasi. Noi sa fim sanatosi ca Apocalipsa e batuta-n cuie.
Trailer.

Later Edit: o mai fina analiza a vietii ca joc video face Lucian aici.

vineri, 23 octombrie 2009

Paranormal Activity (2009)

 rating: Brainwash

Nu mi-as fi imaginat niciodata ca simplul fapt de a urmari un cuplu dormind poate sa-mi ofere atata anxietate. Cam asta se intampla in mare in Paranormal Activity, scris, regizat, produs si montat de Oren Peli, un film horror cu buget extrem de redus (vreo 10 000$) dar care preconizeaza sa incaseze milioane, repetand succesul lui Blair Witch Project din 99. Filmul e facut in genul falselor documentare, tot mai indragite de realizatori in ultimii ani (vezi REC, Cloverfield sau District 9), care presupune lasarea impresiei ca filmul s-a construit din actual footage, filmari reale culese de handy-cam-uri sau camere de supraveghere, si in care subiectii devin martori, actori sau victime ale unor evenimente incredibile. Si uneori supravietuiesc iar alteori nu. Asta e cazul lui Micah si Katie, un cuplu de tineri care incep sa aibe probleme de poltergaist in casa lor, adica manifestari stranii cu miscari si zgomote neomenesti.


Filmul e realizat din momente de alternanta zi/noapte filmate de catre cei doi cu o camera digitala. Noaptea camera pandeste tacuta orice miscare din dormitorul lor, iar ziua ei urmaresc materialul pentru a depista anormalul. Aici trebuie sa va spun ca in prima noapte filmata de dansii mi-a stat inima in loc doar cand s-a miscat o usa 10 cm. Asta e realismul filmului si trebuie sa-ti repeti de cateva ori ca cea care filmeaza nu e o camera de supraveghere iar materialul nu e sitirea zilei, dar tot te prinde. Deci da, filmul e de mare angajament la capitolul asta si nu poti decat sa te bucuri ca momentele nocturne nu tin prea mult, urmand a fi dezbatute pe timp de zi de cei doi. La inceput cu neincredere, apoi cu teama si in final cu groaza, pe masura ce manifestarile sporesc in intensitate si violenta. Background-ul pe care se sprijina povestea sustine ideea ca fata, Katie, ar fi bantuita inca din copilarie de o entitate demonica, care nu a parasit-o ori de cate ori s-ar fi mutat fiind legata de dansa si nu de loc. Satula sa mai fuga Katie decide sa confrunte problema cu ajutorul unui profesor in treburi spirituale care insa renunta. Ramasi singuri cei doi nu se pot baza decat pe ei insisi. Dar in vreme ce Katie e pragmatica si ia in serios situatia preferand asteptarea unui sprijin specializat, Micah e "barbatul casei", cel care ia problema in mana si are grija de femeia lui. Asa ca provoaca "raul" aducand o placa Ouija ca sa se converseze desi regula spune sa nu faci nimic de natura a intarata sau atrage un demon. De departe nu cea mai buna miscare, iar finalul se va dovedi foarte surpinzator.


Desi a fost promovat intens ca "scarriest film ever" din motive de marketing evident, iar prin strainataturi se organizeaza vizionari nocturne la cinema pentru a spori efectul, la urma urmei, filmul e deplin vizionabil si cu lumina stinsa. E un film care a meritat vazut pentru ca experienta lui o sa persiste o vreme. Daca va starneste curiozitatea sa n-aveti asteptari prea inalte, e un film de debut, o idee misto, realizata bine cu actori anonimi si care livreaza mult mai mult decat alte exemplare ale genului. Paranormal Activity nu e un film despre demoni sau poltergeist ci unul despre relatia de cuplu si modul in care te descurci cand celalat vine cu "bagaj" dupa el, in cazul lor bagajul fiind un demon :).

Later Edit: desi filmul figureaza ca fiind terminat din 2007, lansarea oficiala a avut loc abia acum in 2009. Initial fusese proiectat pe la festivaluri de film (Screamfest, Slamdance) cu un altfel de final decat cel de acum. Finalul versiunii 2009 a fost sugerat de Steven Spielberg, conform wiki.

joi, 22 octombrie 2009

Joe Black vs. Ricky G.


YEAR ONE (2009)
rating: Eroare


Ştiu că îmi voi face iarăşi o grămadă de „prieteni”. Recunosc: nu l-am simpatizat niciodată pe Jack Black. Exceptînd filmele în care era doar o voce ( ursuletul Po in Kung Fu Panda sau rechinul Lenny in Shark Tale). Nu mă deranjează faţa lui dolofană, pur şi simplu nu-i genul meu. Pun pariu că si în istoria ta personala (a fiecaruia de altfel) exista un tip popular la ale cărui glume rîde toată lumea, mai puţin tu. O fi ceva chimic, o genă a umorului care ne predispune spre Jack Black sau Ricky Gervais, încă din cele mai vechi timpuri. Aici vroiam să ajung. La Anul Unu (Year One) m-am dus fără aşteptări. Mă rog, aşteptam să rîd. Am rîs...la început.

Jack Black alias Zed, fiul lui Zero şi prietenul său efeminat, Oh (Michael Cera) sunt doi inadaptaţi într-un trib de vînători-culegători. Oh – nici că se putea un nume mai reuşit pentru un adolescent (sau adolescentă?) emo preistoric. Cera arata mai mult a prietena lui Black, decat a tovaras de aventura. Ma tot asteptam sa fie confundat cu una din virginele puse pe foc de Marele Preot (Oliver Platt).

Scenariştii au epuizat iute glumele cu neandertalieni, aşa că au conspectat Biblia, de la Mărul Cunoaşterii pînă la Sodoma, bifînd pe parcurs fratricidul lui Cain şi invenţia circumciziei. Am crezut că voi vedea un fel de RRRrrr (varianta franceză de comedie ancestrală), dar am ajuns la Asterix şi Obelix: Misiune Sodoma. Asteptam mai mult umor inteligent si mai putine clisee narative de la ultimul film produs de Judd Apatow, cel care a mai facut Virgin la 40 de ani si recentul Funny People. Iar fazele alea taiate (cand sare puma/pitonul pe Oh si scena se taie brusc) nu mi se par gaselnite amuzante, ci mai degraba tradeaza lipsa de idei. Poate sunt prea aspru cu o pelicula camp care oricum nu-si propunea sa faca istorie.


Anul Unu nu mi l-a făcut mai antipatic pe Black, nici mai simpatic. Fanii lui se vor distra, probabil. Eu, cînd am ajuns acasă, am băgat două episoade din The Office (ăla original, britanic). Creatorul seriei, Ricky Gervais, va scoate două lungmetraje în următoarele luni (The Invention of Lying şi Cemetery Junction). Gervais e tot un comic dolofan, dar hmm...genial.

miercuri, 21 octombrie 2009

Scrie ce vezi! Concurs.




Salutare oameni buni, avem surpriza pentru voi. Bine, poate nu chiar surpriza, unii asteptau miscarea ce-i drept, am mai facut-o la Oscaruri, dar nu conteaza, vestea e buna. Facem concurs. Da, prieteni, eu si tovarasu meu de vizionare Luci, ne-am saturat sa mergem singuri si moka la film si ne-am gandit ca macar din cand in cand sa mai luam niste norocosi cu noi. Pe cheltuiala noastra, cum ar veni. Asadar, toata lumea iubeste filmele, toata lumea vizioneaza si toata lumea vorbeste despre ele. Acum haideti s-o facem organizat. Daca vedeti filme noi la cinema sau altundeva (sa ne rezumam doar la cele din 2009) scrieti si voi o cronica la unul din ele ca sa vedem cat de tare v-a impresionat si trimiteti-o la noi pe mail (richie.tm@gmail.com sau lucianmircul@gmail.com). Daca aveti blog, si mai simplu: publicati-o la voi cu mentiunea "Pentru concursul Scrie ce Vezi!" si link spre Marele Ecran. Ca sa aflam de ea, evident. Termenul limita va fi 14 noiembrie iar textul sa se incadreze pana in 2000 de caractere (30 de randuri in word), nu e nevoie de romane sau chestiuni tehnice, scrieti cum va vine. Se accepta si mai multe cronici de la aceeasi persoana, daca sunt originale desigur. Toate cronicile primite le vom publica in comentarii iar la final eu si Luci vom alege pe cea care ne place cel mai mult si-l vom cinsti pe autor cu doua bilete la Cinema City la un film la alegere. Plus popcorn sau nachos. O ultima regula ar fi sa fiti din Timisoara ca sa va puteti ridica premiul. Dati-i drumul!

marți, 20 octombrie 2009

Trailerul zilei: Daybreakers


Tot mai astept un film bun de actiune cu vampiri, varcolaci sau vanatori de vampiri si varcolaci. Dupa ce am vazut ca genul vampire cinema-ului si-a pierdut coltii in romante patetice "te-as iubi da mi-e frica sa nu-ti fac rau" (Twilight si urmasii sai) am speranta ca Daybreakers are tot ce-i trebuie pentru a fi un nou Underworld sau Blade. Cine stie, poate da startul unei noi francize. In cateva cuvinte e vorba de o noua aventura cu vampiri cu multa actiune si cu iz de SF ca deh, doar se petrece in viitor. Deci, in 2019 omenirea e cam vraiste intrucat a dat o plaga in ea care a transformat pe aproape toata lumea in ceva soi de vampiri. Si cum vampirii se hranesc cu hemoglobina umana e cam penurie de donatori. Asa ca rasa dominanta vine cu o idee sa-i cultive pe oameni ca-n Matrix ca sa nu moara de foame. Totusi sunt cativa care inca spera sa descurce virusul apocaliptic si sa-i intoarca efectele. Ce e incurajator la filmul asta si ma face sa-l consider un A-list action thriller sunt numele actorilor: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill. Plus ca posterul imi place la nebunie. Si trailerul dezvaluie un stil misto de filmare. Vine in ianuarie.
Trailer:

luni, 19 octombrie 2009

Caotica Ana (2007)

rating: Brainwash

Caótica Ana este o calatorie de auto-descoperire a unei tinere fete, realizat intr-o nota foarte personala de Julio Medem, un al treilea film care are in prim plan un personaj inspirat de sora sa Ana (dupa Los amantes del Círculo Polar si Lucía y el sexo). Moartea tragica a Anei Medem se pare ca l-a afectat destul de mult pe Julio, acesta plonjand artistic intr-o poveste despre moarte, iubire si reincarnare. Tanara Ana (Manuela Velles) e un spirit liber si visator care traieste intr-o "grota" din Ibiza impreuna cu tatal ei, pictand peretii pesterii cu usi inchise si tablouri cu peisaje sahariene. Talentul ei de pictorita e descoperit de o patroana a artelor frumoase care-i propune sa se mute la Madrid intr-o casa cu alti tineri artisti. Acolo il cunoaste pe Said, un barbat chinuit de vise stranii si care pare sa transmita in picturile sale aceeasi simbolistica ca si Ana. Parca ar folosi acelasi izvor de inspiratie. Cei doi devin imediat unu de parca toata viata s-au cautat. Lucrurile se complica cand Ana e hipnotizata de Anglo si incepe sa vorbeasca un dialect arab socand pe toata lumea si mai ales pe Said care dispare din viata ei. Drept urmare la insistentele lui Anglo si a prietenei Linda, care documenteaza video toate sedintele, Ana sufera regresii hipnotice repetate in care retraieste momente intense din alte vieti, in speta iubirea si moartea.


Filmul e impartit pe capitole de la 10 - 0 asemenea unei numaratori ce precede o hipnoza deci nu are un fir narativ liniar ci e mai degraba o aglomerare de momente haotice din viata Anei. Medem introduce tot felul de elemente bizare, marea, soarele, reincarnarea, mult simbolism (vezi usile inchise din tablouri si tentativele de acces al subconstientului) plaja Ibizei si desertul Saharei, misticism amero-indian, problema Irak-ului si face astfel un ghiveci care nu place deloc la critici. Pe mine insa m-a cucerit frumusetea filmului, cu peisajele sale minunate din Spania, Africa si State filmate in digital HD, culorile vii, tablourile afisate peste tot (realizate chiar de Ana Medem, sora regizorului), muzica superba si dezinvoltura Manuelei Velles, o debutanta in rolul Anei.


Caotica Ana poate parea o amestecatura de idei, o pierdere a lui Medem in propriul stil incercand sa spuna prea multe deodata, o ratare, dar nimic nu poate sa schimbe faptul ca e un film puternic vizual si emotionant. E ca o invalamasela de ganduri care nu au sens decat pentru autorul lor, iar Julio le portretizeaza intr-un suprarealism ciclic: scenele de inceput si final sunt metaforice, prima cu uliul care insfaca porumbita trantind-o la pamant insangerata e de mare impact, iar ultima cu "porumbita" Ana rahatindu-l exemplar pe "vulturul" politic newyorkez responsabil de morti nevinovate, e destul de pretentioasa pentru a o clasa ca fiind "poetica". Dar, in definitiv, artistul face ce vrea cu arta lui si daca Julio Medem a vrut sa inchine un film sorei sale abordant transmigratia sufletelor si a refugiatilor in aceeasi pelicula cine suntem noi sa-l condamnam. Eu unul am fost chiar impresionat. Cred ca muzica e de vina (mai ales Tiempo y Silencio - Cesarea Evora si Pedro Guerra).




Trailer

duminică, 18 octombrie 2009

The Boat That Rocked (2009)

rating: Brainwash de calitate superioara

Sunt multe motivele pentru care The Boat That Rocked merita vazut insa doua au fost determinante pentru mine: comedie britanica si muzica buna. Ar mai fi micul amanunt numit Richard Curtis, cel care semneaza regia si scenariul dupa ce a scris o buna parte din scenariile comedioarelor britanice (Four Weddings..., Notting Hill, Bridget Jones, Love Actually) dar lucrul asta l-am aflat dupa vizionare. Noul film a lui Curtis e destul de original, fiind o poveste setata in anii '60 anii de glorie ai radiorilor pirat britanice care emiteau muzica non-stop. In UK era o problema in sensul ca singurul post national de radio, BBC-ul avea cateva ore de muzica pe saptamana, muzica live cu orchestra de camera etc. Lumea vroia muzica adevarata, inregistrata, muzica rock, pop, muzica ce descatusa energii latente si invita la rebeliune.


Liderul posturilor pirat era Radio Rock, un post de radio care emitea de pe un vapor ancorat in larg si care ajunsese la vreo 20 de mil de ascultatori (in principal femei). Un adevarat Love Boat care mustea de testosteronul celor 8 DJ care tineau publicul in aer 24 de ore. Foarte diferiti intre ei, cu ciudatenii specifice, cu batalii de orgoliu sau cock fight-uri, cu totii formeaza un grup solid si unitar sub conducerea lui Bill Nighy, capitan de vas si director de radio. Acest nucleu de revolta muzicala manifesta o atitudine de sfidare fata de guvernul britanic, care il insarcineaza pe unul din ministrii sai (Kenneth Branagh) cu misiunea distrugerii posturilor pirat "amatoare de comercialism ieftin si moralitate josnica". In paralel, pe vas soseste si nepotul lui Bill Nighty, un tanar de 18 ani luat imediat sub aripa echipajului de nebuni melomani care-si pun in cap sa-l scape de virginitate cu una din miile de fane care soseau pe "barca" lor.


Filmul e amuzant de numa dar la modul ala pueril, cu glume copilaresti si momente previzibile care creioneaza niste personaje geniale si "lipicioase" pe care e imposibil sa nu le placi. In capul listei e Contele (Phillip Seymour Hoffman) starul radioului pirat si primul care se incumeta sa pronunte "the F word" on air! Apoi sunt personajele lui Nick Frost (tipu cu vrajeala care cucereste fetele) si Rhys Ifans (DJ-ul britanic cel mai apreciat, aflat intr-o rivalitate copilareasca cu Contele). Mai e un tip care nu vorbeste mai deloc, Midnight Mark, dar pune numa muzica incarcata de romantism insomniacelor, un batran hipiot Smooth Bob care tine afterhours-ul si nimeni nu stie ca exista pentru ca mai tot timpul e fumat si inca vreo doi trei zapaciti extra-sensibili. Toti traiesc pe Vasul Pirat intr-o comunitate si mananca muzca pe paine. Si aici e crema filmului: numai piese faimoase din anii '60 '70 cantate de The Kinks, The Turtles, Skeeter Davis, Dusty Springfield, Cat Stevens, The Hollies, The Who, David Bowie, Jimi Hendrix si multi altii. Foarte bine alese piesele, foarte potrivite diverselor momente ale filmului, potentand calitatea lui si scotandu-l o idee din zona comediilor obisnuite.


The Boat That Rocked triseaza un pic pe final, parasind linia lejera a comediei pentru un final ceva mai tensionat, o repunere in scena a Titanicului dar cu Love Boat-ul in pericol de scufundare. Prilej potrivit pentru niste actiuni precipitate si cateva twist-uri inutile care nu m-au incalzit deloc. As fi preferat un final in nota amuzanta nu o operatiune de salvare a DJ-ilor de catre groopies. In fine, per total a fost un film foarte distractiv si care aduce intr-o masura cu 24 Hours Party People.


Trailer

vineri, 16 octombrie 2009

Please stand-up!



FUNNY PEOPLE
(2009)
rating: Brainwash de calitate


E greu să faci comedie.

Vezi, de exemplu, aşa-zisele „emisiuni de umor” de la tv. Trist spectacol. Trupele care funcţionau (Divertis şi Mondenii) s-au spart în bucăţi, dar suma umorului a rămas constantă. Adică mai puţin umor de fiecare show. E greu să fii funny. Trebuie să suferi. Să-ţi arăţi bubele în public. Asta fac comedianţii de stand-up. Sunt vulgari, dar sinceri. Spun adevăruri pe care le ştim şi nu vrem să le recunoaştem. Pentru ei, umorul nu-i o glumă. Este o problemă de viaţă şi moarte.

Asta am aflat la Funny People (scris şi regizat de Judd Apatow), alias cancer comedy. George Simmons (Adam Sandler la apogeu), un comic consacrat şi singur, află că are o boală letală. Vestea îi taie cheful de glume. Aşa că angajează un tînăr aspirant (Seth Rogen într-un rol care mi-l face, în sfîrşit, simpatic) să-i scrie poante şi...să-i spună poveşti noaptea, aşa cum făcea Marin Moraru pentru Toma Caragiu în Operaţiunea Monstrul.

Prin cadru trec tot felul de himselfi şi herselfi necunoscuţi. Mai puţin Eminem, care livrează un monolog criminal: „Personal, cred că ar fi trebuit să mori. Ce-o să faci acum? Încă un film de rahat? O să te culci cu altă fată care nu te place? Aia era ieşirea ta. Acum eşti blocat, ca şi mine. Nu pot să merg la Chuck-E-Cheese sau Walmart. Fiecare om din camera asta se holbează la noi şi vrea să ne pozeze”.

Personal, aş fi înmulţit momentele astea de stand-up şi aş fi tăiat din subplotul romantic cu iubita din tinereţe (Leslie Mann, soţia regizorului şi un caz de nepotism fericit; delicioase sunt şi cele două fiice ale cuplului care apar şi ele în film).

Stand-up comedy e baza lui Funny People (din păcate creatorii peliculei au avut o cantitate limitată de glume disponibile şi au fost obligaţi să se descurce cu alea). Stand-up comedy cred că e şi salvarea umorului din România. Dacă nu crezi, mergi într-o seară la Irish Times, cînd prestează Trupa Deko. Eu am fost aseară - pretty good!).



miercuri, 14 octombrie 2009

De la Office la Cimitir

Acum ceva ani am dat întîmplător peste cîteva episoade din The Office (ăla britanic, original, nu adaptarea yancheilor) şi m-a prins imediat. Dar abia zilele astea, cînd am văzut integral sezonul 1, mi-am dat seama cît este de comic, de inteligent şi de subversiv.

Mă bate gîndul să fiu primul din ţară care face fun club Ricky Gervais & Stephen Merchant. Că primul care anunţă lungmetrajul lor de debut (Cemetery Junction) nu mai am cum să fiu.


Trailerul zilei: The Expendables

Primul trailer cu adevarat decent la The Expendables s-a lansat! Strict pentru barbatii nostalgici dupa filmele cu comando ale anilor '90. Si cu Stallone. Atata testosteron la un loc n-am mai vazut niciodata. Numa legende ale filmelor de actiune si super-bataie. Doamne sper sa nu iasa un fiasco din asa aglemratie de staruri: Sly Stallone, Mickey Rourke, Jason Statham, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Brittany Murphy, Danny Trejo si, se zvoneste, aparitii ale lui  Bruce Willis si Arnold Schwarzenegger. Sincer, trailerul nu pare foarte impresionant, dar m-am obisnuit ca trailerele sa nu fie relevante pentru calitatea filmului. Click for embeded trailer:

marți, 13 octombrie 2009

People's Choice Award 2009



Academia Europeana de Film decerneaza si ea in fiecare an niste premii. In 12 decembrie va avea loc respectiva Gala de premiere a celor mai bune filme europene iar una din sectiuni este Premiul Publicului prin care noi toti suntem invitati sa votam online unul din filmele propuse. Scopul cel mai evident ar fi sa-si faca si producatorii o idee despre ce prefera cetateanul european sa vada, ce crede el ca-i misto. Cred ca ar fi bine sa ne exprimam si noi parerea. Puteti sa votati aici, nu va ia mai mult de 30 de secunde. Filmele selectionate sunt urmatoarele:


The Baader Meinhof Complex (Der Baader Meinhof Komplex)
regia Uli Edel

Broken Embraces (Los Abrazos Rotos)
scenariu si regia Pedro Almodóvar

Coco Before Chanel (Coco Avant Chanel)
regia Anne Fontaine

The Duchess
regia Saul Dibb

Fly Me to the Moon
regia Ben Stassen

The Girl with the Dragon Tattoo (Män som hatar kvinnor)
regia Niels Arden Oplev

Let the Right One In (Låt den rätte komma in)
regia Tomas Alfredson

Mid-August Lunch (Pranzo di Ferragosto)
regia Gianni di Gregorio

Slumdog Millionaire
regia Danny Boyle

Transporter 3
regia Olivier Megaton

luni, 12 octombrie 2009

Musicaluri musai

 


A venit frigul. Asta înseamnă că stăm mai mult înăuntru. Şi vedem mai multe filme.

Pe ploaia asta melancolică de afară nu mă pot gîndi decît la musical-uri. Rob Marshall (Chicago) ecranizează alt succes de pe Broadway: Nine, inspirat din 8 1/2 (1963), filmul semiautobiografic al lui Fellini. În rolul regizorului (adică a lui Mastroianni) va fi Daniel Day-Lewis. Şi am spus tot. Dar aş fi nedrept să nu le amintesc şi pe muzele Penelope Cruz, Marion Cotillard, Nicole Kidman şi...Sophia Loren (partenera lui Mastroianni în multe filme. Filmul va ajunge la noi probabil la începutul lui 2010, trailer aici.

Pînă atunci ne putem delecta cu un musical la Mediateca Centrului Cultural Francez: Notre Dame de Paris. În 1998, romanul lui Victor Hugo a fost transformat într-o comedie muzicală (Luc Plamodon & Ricardo Cocciante) care s-a bucurat de un imens succes mondial. Filmul va putea fi vizionat miercuri, 14 octombrie 2009, la orele 18h, la Mediateca CCF de pe Loga*. E doar începutul unei serii interesante de proiecţii francofone. Şi un motiv să ne bucurăm că a venit, în sfîrşit, toamna.


*Intrarea -gratuită- este rezervată abonaţilor la Mediateca Centrului Cultural Francez şi invitaţilor lor (fiecare abonat poate să invite şi să aducă cu sine o persoană care nu este încă înscrisă la Mediatecă). Doritorii care nu sunt nici invitaţi nici înscrişi, pot să-şi facă în miercurea respectivă, pînă la orele 18h, un abonament de o zi pentru consultarea fondurilor Mediatecii.

9 (2009)

STICHPUNK E NOUL PUNK!

rating: Brainswash


9 e o animatie foarte reusita din punct de vedere vizual si un film de actiune destul de intens care nu prea pierde timpul cu scene de umplutura si character development. Probabil asta e si un neajuns intrucat, pe langa o poveste schematica, nu-ti lasa nici timpul sa te atasezi de personaje si astfel sa intri in film propriu-zis. Cu toata ca atmosfera este extraordinara, ritmul frenetic al actiunii nu iti lasa prea mult ragaz si impresia ca s-a terminat prea repede. Spun asta pentru ca putea fi un pic mai mult decat ceea ce este, anume un scurt-metraj mai lung. Cum s-a nascut 9? Impresionati de la short-ul lui Shane Acker din 2005 avand acelasi nume, Tim Burton si Timur Bekmambetov i-au propus regizorului sa reia ideea dar la o scara mai mare - lung-metraj - si cu un buget pe masura plus supervizarea si sprijinul unor oameni de film experimentati. Asa s-a ajuns la debutul de 80 de minute a lui Acker, animatia post-apocaliptic-distopica 9, devenita reprezentant de seama a genului stitchpunk (un stil vizual care se inspira din imagistica victoriana a steampunk-lui si tehnologia de tip ww2 a dieselpunk-lui!).




Numarul 9 este o papusa de carpa (ragdoll, stichdoll) careia niste maini creatoare ii dau viata in podul unei case distruse de bombardament. Fara a avea vreo idee despre rolul lui, Numarul 9 (voce Elijah Wood) pleaca in recunoastere printr-un peisaj de razboi plin de moloz si lipsit de orice urma de viata. Intalneste o alta papusa stichpunk numerotata cu 2 (Martin Landau) si imediat se vad atacati de o creatura mecanica fioroasa cu aspect de felina care il captureaza pe 2 impreuna cu un talisman ciudat gasit de 9. Scapat din gheare la propriu 9 intalneste un grup de patru papusi asemenea, condusi de Numarul 1, si se ascunde cu ei cautand totodata explicatii. Realitatea i se dezvaluie tot mai clar, si anume ca oamenii au disparut cu totii intr-un razboi teribil si ca singure forme de viata ramase, in afara bestiilor mecanizate care batuie pustiul, sunt ele, papusile din carpa. Si acum au pierdut un membru. 9 e singurul care insista sa plece dupa 2 si il convinge doar pe 5 sa-l ajute, liderul 1(Christopher Plummer) ramanand neinduplecat. Impreuna cei doi patrund in barlogul felinei mecanice si dau peste o fabrica automata de creaturi de razboi responsabile pentru holocaust dar si peste alti mebri cusuti ca si ei. Acum toti trebuie sa lupte pentru supravietuire.


Inca de la inceput remarci ca ceva e in neregula cu 9, acesta find singurul dotat cu un fermoar, ramas insa deschis ca si cum cineva n-a apucat sa-l mai inchida. Misterul se adanceste cand AI-ul masinii de razboi infernale se trezeste si, capturand o papusa, ii absoarbe acesteia "sufletul". Ti se dezvaluie apoi gradat povestea clasica a omenirii cazuta in plasa progresului tenologic neobosit, a savantului bineintentionat raspunzator de extinctia propriei rase si a razboiului totalitar care a luat o turnura proasta. Povestea in sine putea fi si mai interesanta daca se acorda atentie si relatiilor dintre personaje, ceva timp pentru a lega ceva mai mult decat niste cusaturi vizibile intre ele. Intreaga actiune e nascuta de nevoia de a se salva unele pe altele de masinaria infernala care a distrus lumea dar nu stii deloc ce anume le leaga, de unde aceasta vointa de sacrificiu. Abia la final se dezvaluie si in opinia mea cred ca era mai util daca stiam din start. As fi empatizat mai puternic cu ele, le-as fi vazut mai mult decat papusi de carpe, si ar fi iesit un film mai bun. Mult mai bun.



9 ramane insa o animatie foarte reusita la nivel tehnic, pompand adrenalina in privitor si invitandu-l sa ia parte la tot felul de curse nebunesti, evadari sau operatiuni de salvare organziate de aceste "stichdolls" cu numere de la 1-9. Scenele de actiune sunt fantastice, decorurile mi-au placut la nebunie, ca si dizainul tuturor masinilor. Nu poti sa nu sesizezi mana lui Burton acolo (ace, cusaturi si foarfece) atmosfera gotica si apasatoare. Filmul in sine e o imbinare de stiluri si elemente precursoare cusute cu dibacie de Acker. Vezi aici influente din Coraline (mainile care cos papusile la inceputul filmului), din Edward Scissorhands (cand 9 isi gaseste creatorul mort sau gradina cu statui albe in intuneric, mainile metalice ale papusilor) personajul 8 parca e desprins din Nightmare before Christmas (un tip gras cam incet la minte si cu o sabie imensa in mana) ca si singura papusa de tip feminin, 7 ( voce Jeniffer Connely), ce aduce gratia si sex-apealul lui Sally din Nightmare... E un film foarte potrivit pentru amatorii de animatii excelent lucrate tehnic, pentru fanii anime-urilor japoneze, insa ar putea dezamagi la final pe cei care asteptau mai multa profunzime. Si tot o carcoteala de-a mea: de ce nu l-au facut dom'le in 3D?




Trailer

sâmbătă, 10 octombrie 2009

Delicatesa zilei: creveţi crocanţi

DISTRICT 9 (2009)


rating: BRAINABLE

Recent, Cristian Mungiu a fost întrebat de un jurnalist cînd o să facă românii şi altfel de filme decît cele despre perioada comunistă. De exemplu, filme cu extratereştri?

Nu ştiu cînd se va întîmpla asta, dar voi fi fericit dacă acel film va fi de talia lui District 9. Debutantul Neil Blomkamp, girat de producătorul Peter Jackson, filmează în stil de fals-documentar şi lansează un nou gen: reality-SF (when Cloverfield meets Take the Money and Run :).


Nava-mamă plina cu 1.800.000 de alienşi (care arată ca nişte "creveţi" tentaculari) s-a stricat deasupra Johannesburg-ului, în Africa de Sud, ţara de origine a regizorului. În urma defecţiunii se crează o favelă cu refugiaţi extratereştri şi obiceiuri foarte...pământeşti. De fapt, cei mai lipsiţi de umanitate în acest film sunt oamenii, mai precis militarii şi politicienii. Antologică secvenţa cu ordinul de evacuare al "creveţilor". Mult prea lungită secvenţa de lasere frate din final, în care Wikus Van de Merwe (Sharlto Copley), nefericitul hibrid între om şi alien, devine în mod inexplicabil un Transformer neobosit.

Hibrid va fi şi ratingul nostru. Pentru minusurile de final nu aş revedea District 9 (deci nu e COLECTABLE), dar prospeţimea viziunii şi simplitatea mijloacelor folosite crează cîteva momente magice (deci e mai mult decît BRAINWASH). Aşadar acordăm un rating de nişă: BRAINABLE, echivalentul a trei stele jumate.

Vorbele unui prieten, rostite imediat după vizionare, surprind destul de exact esenţa filmului: "S-a mai evoluat ceva de la Star Trek încoace".





Later edit
: articol interesant în EVZ despre piraterie în general şi despre audienţa înregistrată de District 9 în special.

Francesca (2009)

rating: Brainwash

Acum o suta de ani milioane de italieni si-au parasit tara luand drumul greoi al migratiei, cei mai multi spre Statele Unite, amagiti de visul american. Chinul lor e foarte bine evidentiat in filmul Nuovomondo, cu sacrificiul comunitatii si familiei pentru a sprijini plecarea catorva alesi, lungul drum pe mare si primirea rece din partea "gazdelor" americane. O suta de ani mai tarziu romanii traiesc magia visului italian alegand drumul migratiei in cizma Europei ca sa lucreze in constructii, agricultura sau sa ingrijeasca batrani. Iar acolo nu-i asteapta nimeni cu paine si apa ci primesc acelasi tratament rece pe care l-au primit imigrantii italienii la vremea lor. Francesca e filmul romanesc care pune o voce frustrarii din tara de acum un an referitoare la modul in care sunt tratati romanii in Italia, o reactie la sentimentul anti-roman care inca mai pluteste in peninsula.



In dulcele stil al realismului romanesc care place atat de mult regizorilor nostri, Bobby Paunescu, avandu-l in spate pe Cristi Puiu, isi face debutul cu o felie de viata bucuresteana fara inceput si sfarsit clar, ca o radiografie rece de imigrant. Tanara educatoare Francesca (Monica Barladeanu) are de gand sa plece in Italia sa munceasca o vreme ca asistenta de batran pentru ca ulterior sa deschida o scoala pentru copii de imigranti. In acelasi timp iubitul ei Mita e implicat in niste afaceri dubioase ajungand sa datoreze bani la niste smecheri recuperatori (foarte convingator tipul care-l joaca pe Remulus). Idealista Francesca se vede astfel pusa in situatia de a lua decizii dificile care evident se invart tot in jurul banilor. Initial filmul mi s-a parut plictisitor (dar asta e problema cu filmele romanesti, sunt prea statice) iar unele replici au fost prea regizate (discutia Francescai cu femeia din casa scarii la inceput si cea de cuplu in dificultate) cu toate astea n-as spune ca filmul e rau. Se salveaza prin cateva scene destul de reusite (vizita Francescai la nasul ei) si prin aducerea pe ecran a Luminitei Gheroghiu (mama). Monica nu a sclipit dar si-a facut rolul convingator si a dus filmul pana la final. Merita vazut tocmai pentru a ne pune in locul publicului italian care l-a vizionat la festivalul de la Venetia si l-a aplaudat desi ulterior a fost interzis in Italia pentru remarcile "jignitoare" la adresa deputatei Mussolini si a primarului Veronei: "Nu ai auzit-o pe tarfa aceea de Mussolini care vrea sa-i omoare pe toti romanii? Si idiotul de primar al Veronei care a declarat orasul liber de romani?" zice tatal Francescai in film cand afla de dorinta ei de a pleca.
Trailer

joi, 8 octombrie 2009

Buchet de cinestiri

Se petrec lucruri interesante in lumea filmului, anunturi si declaratii care ma fac sa zambesc cu gandul la anul viitor. Ia uitati cateva:

- Adrien Brody a pus mana pe rolul principal din Predators, filmul care isi propune sa resusciteze franciza SF si sa stearga amintirea esecurilor AvP. Am incredere ca din mainile lui Rodriguez si Nimrod Antal (Kontroll) va iesi ceva special. Filmarile vor incepe curand, s-au distribuit actorii iar lista de personaje e dementiala: un hitman mexican (Danny Trejo), un ucigas psihotic, o frantuzoaica lunetista si criminala (Alice Braga), un soldat rus "special" (deci criminal), un african fost membru al detasamentelor mortii din Siera Leone (da, tot killer) si un contabil care e de fapt criminal in serie. Serios. Brody ii duce pe toti pe o planeta controlata de Predatori si abia astept sa-i vad de ce sunt in stare. Prin iulie 2010.

- Vom avea un al patrulea film cu Piratii din Caraibe si Johnny Depp in rolul consacrat. On Stranger Tides se va numi acesta si are de a face cu ceva cautare a Fantanii Tineretii. Nu se stie daca Orlando Bloom se va intoarce in film dar cert e ca regizorul va fi altul. Gore Verbinski care a a lucrat trilogia de succes s-a retras, fiind foarte ocupat cu adaptarea jocului Bioshock pentru marele ecran asa ca locul a fost preluat de Rob Marshall. Probabil la vara avem parte de noi aventuri pirateresti.

- Ridley Scott, tipul pentru care am un respect urias, lucreaza cu Russell Crowe la o noua adaptare Robin Hood care ar putea fi numita Nottingham. Dupa cum il stim pe autorul Gladiatorului si a lui Kingdom of Heaven, si filmul asta va fi ceva medieval dark and gory cu barbati adevarati in zale otelite si cu batalii spectaculoase. Cate Blanchet e Domnita Marian si lansarea e pregatita pentru august 2010.

- Oliver Stone lucreaza deja la sequel-ul Wall Street-ului din '88. Wall Street 2 se invarte in jurul crizei financiare de anul trecut si ii are in prim plan pe Michael Douglas (interesanta revenire), pe Shia Le Boeff (pustiul asta are niste pile la Hollywood, ceva fantastic) si evident pe Charlie Sheen. Lor li se adauga Josh Brolin, Susan Sarandon si Frank Langella.

- si in incheiere toata lumea spune ca ultima parte din Harry Potter va fi EPICA.

miercuri, 7 octombrie 2009

The Ugly Truth (2009)

rating: Brainwash

Mi s-a atras atentia amical mai demult ca am "umplut blogu de sange" dupa o portie mai zdravana de filme horror sau action pe care le vizionasem si despre care am simtit ca trebuie sa vorbesc asa ca pentru a mai indulci un pic internetu diversificam oferta. The Ugly Truth e o comedioara romantica lejera care reuseste sa nu plictiseasca prin faptul ca are niste dialoguri excelent scrise si doi actori cu "chimie" intre ei. Cele doua personaje din prim plan, jucate de Gerard Butler si Katherine Heigl, creeaza suficienta tensiune ciondanindu-se permanent cu replici savuroase dar filmul nu scapa deloc de cliseul atractiei reciproce si finalului fericit. Dar fie, e o comedie si trebui sa ne dea o stare de bine. Scenariul e simplu, o producatoare TV (Heigl) se vede in situatia de a se "compromite" moral acceptand ordinele de sus pentru a-l promova pe noul star tv (Butler) si emisiunea lui fara perdea The Ugly Truth. Nici o surpriza ca ea nu-l inghide deloc pe tipul cinic, misogin si cu limbaj explicit, care vorbeste oamenilor franc spunadu-le adevarul in fata chiar daca-i jigneste. Ea e cerebrala, el e pasional ca un gibon. Ea e o blonda intepata workaholica ce nu vrea sa creada ca in televiziune nu prea e loc de complexe moraliste si trebuie sa faci orice ca sa cresti ratingurile indiferent daca asta implica un tip + doua gemene intr-o piscina cu jeleu. El e tipul gata sa sara in piscina. Scanteile dintre ei se mai domolesc dupa ce ea se convinge ca tipu stie destul de multe despre cum gandesc barbatii, respectiv femeile, si chiar accepta ajutorul lui pentru a-l cuceri pe barbatul care intruneste cele mai multe conditii pentru a-i fi partenerul ideal. Normal ca pana la final romantismul ii cuprinde pe toti. Iar partea de comedie e bine asigurata de Gerard Butler. Deloc pretentioase, replicile celor doi au fost sarea si piperul filmului si va las cateva mostre mai jos:



Abby:I am not desperate!
[pause]
Why, did you think I sounded desperate?
Mike: Listen to you. Desperately asking me if you sounded desperate?

Mike: [about Colin] I'm going to make this guy your bitch.
Abby: I don't want a bitch.

Abby: I didn't watch your show. My cat stepped on the remote.
Mike: Well, be sure to thank your pussy for me.

Mike: Rule no 1 - Never criticize!
Abby: Even when it's constructive?
Mike: Never! Men are incapable of growth, change or progress. For men self proven ends in toilet training.

Trailer.

luni, 5 octombrie 2009

Din nou, Amintiri

Astazi avem enşpe mii de canale, dar n-ai la ce să te uiţi. În urmă cu 20 de ani aveam 2 ore de program glorios şi te uitai, că n-aveai altceva de făcut. Nicicum nu-i bine.

Iată, mai jos, cum ar fi trebuit să arate programul zilei de 25 decembrie 1989 (de Crăciun, oameni buni!). Aşa arătau cam toate zilele în ultima perioadă. Unul din motivele pentru care au ieşit tinerii aceia în stradă trebuie să fi fost serile lungi de plictiseală şi iritare doar cu PUTERNICA MOBILIZARE PENTRU INDEPLINIREA EXEMPLARA A PLANULUI PE LUNA DECEMBRIE SI PE INTREGUL AN. Eram mic pe atunci, dar sătul deja de tractoare, domnitori, frumuseţi ale patriei, Big Brother şi muzică patriotică. Insuportabil. Mai bine ne duceau la trepanaţii. Ar fi trecut mai repede.

Despre filmul care vede şi părţile amuzante ale epocii a scris şi Marian, aici.

Trailerul zilei: A Nightmare on Elm Street

Puteti zice orice despre Michael Bay dar trebuie sa recunoasteti ca nenea asta ne da divertisment pe banda rulanta. Tot lui trebuie sa-i multumim pentru resuscitarea francizei nascute de maestrul Wes Craven si care l-a facut pe Freddy Krueger cosmarul unei generatii. A Nighmare on Elf Street se intoarce astfel la radacini, este practic rebutat seria de cosmar chiar de maestrul entertainmentului hollywoodian cu bugete nesimtite, Mr Transformers (apropo s-a anuntat Transformers 3 pentru 2011). Totusi Dl Bay si-a pastrat doar fotoliul de producer in cazul acesta lasand scaunul directorial liber pentru un debutant in lung metraje - Samuel Bayer - regizor specializat mai degraba in videoclipuri muzicale. Stiti ce inseamna asta, nu? Inca o serie foarte longeviva de filme (dupa Halloween si Friday 13) va fi cosmetizata primind o doza mare de adrenalina si avand drept scop sa rupa gura in 2010 si sa bantuie urmatoarele generatii de pusti americani. Cel mai important pas era bineinteles actorul principal, Freddy, si inclin sa cred ca au ales bine: Jackie Earle Haley e cel care l-a jucat exemplar pe Rorschach anul asta in Watchmen; sper sa continue la fel. Trailer deci:

sâmbătă, 3 octombrie 2009

The Final Destination 3D (2009)

rating: Oroare

Cand am vazut acum cativa ani Final Destination 3 mi-a parut obscen de ridicol si mi-am promis sa nu mai dau atentie urmatoarelor "Destinatii Finale". Nu neg, prima destinatie finala a fost interesanta, dar m-am saturat de ciorbe reincalzite. Si-au pierdut gustul. Aseara mi-am calcat pe inima si, "incurajat" de cateva opinii (neavizate ce-i drept) a unor oameni care s-au distrat copios la film, am hotarat sa omit nelegiuirea de a merge la Final Destination 4. Doar era 3D, ce naiba! Si n-am comis-o singur ci am mai atras cateva suflete nevinovate carora le-am intinat retinele cu sange si organe CGI. Pentru ca asta e de fapt tot filmul, un "festin" vizual atroce al celor mai ridicole, suspecte, neverosimile dar senzationale modalitati de a muri. Cu toate astea nu poti sa nu te intrebi de ce vine lumea la astfel de filme. Nu pentru poveste, asta-i clar. Probabil pentru senzatii. Ne place sa ne incrancenam in scaune, sa ne incordam dezgustati, sa tresarim speriati si sa le rupem fashul celor de langa noi sau sa ne scape popcornul din maini, pentru ca, cei mai multi ducem o viata complet lipsita de fiori viscerali si singura solutie e sa-i culegem in siguranta dintr-o sala de cinema. Doar n-o sa plecam in munti sa dormim o noapte singuri in padure. Asa ceva ne-ar lecui pentru totdeauna de filmele Halloween sau Friday 13.





Ca sa ma intorc la subiect, si anume The Final Destination, trebuie remarcat ca desi filmul e binisor realizat, nu se ridica la nivelul lui My Bloody Valentine 3D iar efectele de adancime devin obositoare la un moment dat. Scenariul filmului n-are nici un sens, e aceeasi idee de 3 filme incoace, un tip are o premonitie ca va muri intr-un mod groaznic si ii avertizeaza pe cei din jurul sau scapand astfel pentru o vreme. Moartea insa e neinduplecata si le ia urma a.i. chiar daca au rupt sirul tot le va veni randul intr-un mod la fel sau chiar mai groanic. Si daca e posibil, ironic, intrucat Doamna cu Coasa are un apetit pervers pentru ironie. Nimic surprinzator, nici macar o incercare de abatere de la linia stabilita, nici o legatura cu filmele dinainte. Complet anost. Actorii sunt asa cum era de asteptat, anonimi tineri si epilati, plus tipul afro-american si evident, nelipsitul redneck pe care il uraste toata lumea. Fun fact: scena de final se petrece intr-un Multiplex aflat in curs de extindere (ca si Mall-ul nostru) in care se vizioneaza un film 3D, urmand apoi sa piara toti in flacari. Chiar aveam pofta sa ma ridic sa strig "Fugiti, o sa murim cu totii, am avut o premonitie!" Ar fi fost cumva eliberator! Deci bad choice this one. Honestly. Mai bine cautati Tacearea Mieilor la videoteca.
Trailer.

vineri, 2 octombrie 2009

Kontroll (2002)

rating: Brainwash


Kontroll e un film maghiar regizat de Nimrod Antal si care are drept subiect un grup de controlori de bilete ce lucreaza prin subteranul Budapestei, mai exact pe liniile de metrou. Inca de la inceput suntem avertizati ca ceea ce urmeaza este pura fictiune si nu are intentia de a denigra in vreun fel Sistemul de Transport Public din Budapesta. Avertismentul e util filmului, intrucat iti castiga atentia sugerand o anormalitate vizuala care asteapta sa intre in scena, dar e de prisos spectatorului care in calitate de turist a testat metroul budapestean. I-am vazut la lucru si n-am nici un cuvant rau de spus despre controlori. Filmul insa e o exagerare in plan fantastic a unei activitati normale rezultand astfel un soi de comedie neagra/thriller subteran, o satira urbana supra-realista.



Gasca de controlori unguri din Kontroll sunt o adunatura de tacaniti cu aspect de boschetari, a caror activitate de baza e patrularea statiilor si vagoanelor de metrou in cautarea blatistilor. Care blatisti fac la randul lor pe nebunii cautand diverse scuze ca sa scape. Si unii si altii sunt pitoresti. Bulcsu, personajul principal, e seful unei gasti de controlori, dar ce nu stiu colegii lui e ca tipul s-a retras in subteran si nu mai iese la suprafata. Doarme in statii. Rivalitatile intre echipe se transeaza de sefii lor in cadrul unei "rulete magiare" subterane, un fel de alergare ca la Pamplona, dar nu fugariti de tauri ci de ultimul metrou al zilei. Cursa vitejeasca se desfasoara intre doua statii prin tunelul metroului riscand sa fie calcati de vreo garnitura si facuti pilaf. Bulcsu si ai lui mai au de furca si cu Cintezoiul, un smecher blatist care are ceva personal cu ei si-i tot provoaca sa-l prinda, lucru pe care acestia nu prea il reusesc intrucat tipu e un alergator veritabil. Partea de comedia e dublata artistic de aerul de thriller oferit prin introducerea unui personaj supranatural pe nume Shadow si cu o serie de sinucideri suspecte de tip pasageri aruncati pe sine la intrarea metroului in statie pe care controlorii ar fi trebuit cumva sa le impiedice. Iar deasupra tuturor se infiripa si o mica poveste de dragoste intre Bulcsu si fata unui conductor de metrou betivan, o tipa imbracata in ursoaica ce calatoreste gratuit si are inclinatii de Maica Teresa.


In concluzie se intampla multe lucruri in filmul asta, este cand alert cand meditativ, are cateva momente foarte bune de comedie, cativa fiori si multe personaje simpatice. Atat controlorii cat si blatistii. Regia e foarte ok, s-a filmat prin imensitatea sistemului de metrou din Budapesta, al doilea ca vechime din lume. Kontroll e astfel un film foarte bun de la vecinii nostri maghiari, a umblat pe la multe festivaluri si reprezinta un real succes pentru un regizor debutant. Poate nu stiti dar Nimrod Antal lucreaza acum la remake-ul Predators sub tutela lui Robert Rodriguez, deci cine are ochi nu sta degeaba. Il recomand ca o gura de prospetime. E altfel.
Trailer.

Un pic prea "qute"

G-FORCE (2009)


rating: Brainwash pentru copii
Eroare pentru adulţii sobri





Am vazut deunăzi acest anunţ ironic pe torrentz. Şi mi-am adus aminte de G-Force. Genul ăla de animaţie "şi-şi" care vrea să mulţumească şi copii şi părinţi deopotrivă, conform teoremei că însoţitorii kinder-ilor n-ar trebui să se plictisească la cinema. Aşa apar tot felul de poante care le fac cu ochiul adulţilor : "Ştim că aţi venit cu copchilu la film. Vă compătimim. Gluma următoare e pentru dumneavoastră, ok?".

Deşi plin de intenţii bune, G-Force nimereşte fix între. Adulţii vor înghiţi cu eforturi intriga puberă (Dr. Doolitle care -vorbeşte-cu- animalele-meets-doctorul-care-i-face arme-lui -007). Tipul ăla haios (aici plicticos) din Hangover (cu nume grecesc, mi-e lene să-l mai caut), coordonează o divizie secretă FBI cu agenţi "especially trained", din lumea animalelor. În principal rozătoare. Da, sunt "qute", sunt "fluffy", vorbesc "funny", dar aşa sunt şi căţeluşii ăia de la Real, pe care nu-i vreau nici gratis.

Copiii se vor amuza copios. Dar nu vor înţelege poantele cu "cîrtiţa" care e chiar o cîrtiţă sau cu "microfoanele/bugs" care chiar sunt bugs/gîndaci. Pe scurt, G-Force nu e o animaţie totală, gen Ice Age sau Coraline ( ar fi trebuit să scriu despre filmul ăsta, bine că a scris colegul aici), care să anime atît copiii mici, cît şi pe cei mari.

Ultima creaţie Disney nu e nuştiuce glorioşenie nici ca spectacol vizual. Avem vreo cîteva scene incitante "la firul ierbii" sau "la coada şoricelului", dar această găselniţă de imagine e subfolosită. Nu vreau să fiu prea dur cu filmul. Risc să fiu acuzat de "cruzime faţă de animale". Nu e cazul: pînă la coadă, rolul genului e să distreze junimea (şi filmul îşi face treaba, după reacţia duzinei de puşti cu care am fost în sală, vezi cronica lui Richie). Da, G-Force e simpatic. Şi ce haios e hamsterul vociferat de Buscemi! Şi ce drăgălaşă e Juarez, scrofiţa de Guineea cu vocea latino-senzuală a lui Penelope! Not!



P.S. Profit de ocazie să îmi vărs năduful şi pe experienţele 3D autohtone. Nu ştiu dacă e vina tehnologiei (lipsa ecranelor speciale) dar filmele tridimensionale din sălile româneşti nu îţi oferă senzaţia promisă. Adică, nu simţi că "intri în film". Cel mult, simţi că cineva vrea "să iasă din ecran". Poate ajunge şi la noi adevăratul 3D peste vreo 20 de ani. Cînd tehnologia va "evolua" într-atît încît vei veni bătut de la un film gen Fight Club. Atunci, cînd te vei întîlni pe stradă cu un cunoscut învineţit la ochi, vei zice: "Ah! Ai fost şi tu la Rocky?".