vineri, 29 mai 2009
OptaTIFF sau Obligatoriu
de Lucian Mircu
Pentru mine e o zi tristă. Astazi începe a opta ediţie TIFF. Sunt trist că absentez. Absentez motivat de la cel mai mare festin de cinema nou, alternativ, vibrant, rebel, oripilant, entuziasmant, revoluţionar, actual şi tot ce vreţi de pe plaiurile mio. Cea mai efervescentă sărbătoare de cinema la care am asistat (mărturie, mai jos două articole pe care le-am scris la ediţiile anterioare). E locul filmelor pe care probabil n-o să le vedeţi vreodată în altă parte. Locul marilor premiere. Aici am văzut Moartea Domnului Lăzărescu, în picioare, într-o sală plină ochi. Aici m-am înecat de rîs la A fost sau n-a fost. Aici puteţi vedea ultima creaţie Porumboiu sau Mungiu: Poliţist, adjectiv şi Amintiri din Epoca de Aur. Dacă aveţi şansa, vă rog eu, mergeţi! Chiar şi o deplasare de trei zile, turism de week-end. Pot să vă dau adresa unui motel ieftin în centru, lîngă Parcul Botanic, a două fast-food-uri chinezeşti. Vă vînd şi secretul unei locante, chiar lîngă cinema Victoria, cu o binecuvîntată varză a la Cluj şi cea mai spectaculoasă plăcintă cu brînză, ceva cu nume unguresc. Totuşi, dacă stau bine să-mi aduc aminte, începe să fie o zi frumoasă.
“Arta, Victoria şi ardelenii” sau 48h de TIFF (2005)
Când am ajuns la locul faptei, Festivalul Internaţional de Film Transilvania începuse deja de o săptămână. Mai aveam două zile. Îţi dai seama că eşti în Cluj şi după felul molcom în care se schimbă culoarea semafoarelor. Abaterile de la program au fost minore când te gândeşti că au rulat 90 de filme şi nenumărate alte evenimente. Cinematografele (Republica, Victoria, Arta) au fotolii confortabile şi surround. Aşadar, 10 zile de peliculă pe pâine (spectacolele au rulat mai mereu cu sala plină). Multe filme, din concurs sau dinafară, au venit pe conductă direct de la Cannes sau alte festivaluri. Cu câteva excepţii, nu o să le vedem la cinema. Poate la tv peste 20 de ani. Unele au fost însoţite de realizatori. De exemplu, Todd Solondz a prezentat publicului cinefag “Palindromuri” - o poveste auto-ironică despre copii abuzaţi. Voiaj realist prin purgatoriul spitalicesc, “Moartea Domnului Lăzărescu” a confirmat aşteptările create de premiul obţinut la Cannes. A fost “preferatul publicului” de la Cluj. Mai înhaţă de aici premiul pentru regie (Cristi Puiu îşi consideră personajul “un Lazăr al secolului XXI”) şi interpretare (Ion Fiscuteanu şi Luminiţa Gheorghiu). În total, am văzut 9 filme şi vreo câteva scurt-metraje româneşti. Puţin dar suficient. Încă mai am gust de peliculă pe limbă. Acum, la închiderea ediţiei, mi-e foarte somn şi de aici incoerenţa materialului. Promit că va urma (va urma şi a cincea ediţie TIFF la care mă abonez de pe-acum).
Pentru mine e o zi tristă. Astazi începe a opta ediţie TIFF. Sunt trist că absentez. Absentez motivat de la cel mai mare festin de cinema nou, alternativ, vibrant, rebel, oripilant, entuziasmant, revoluţionar, actual şi tot ce vreţi de pe plaiurile mio. Cea mai efervescentă sărbătoare de cinema la care am asistat (mărturie, mai jos două articole pe care le-am scris la ediţiile anterioare). E locul filmelor pe care probabil n-o să le vedeţi vreodată în altă parte. Locul marilor premiere. Aici am văzut Moartea Domnului Lăzărescu, în picioare, într-o sală plină ochi. Aici m-am înecat de rîs la A fost sau n-a fost. Aici puteţi vedea ultima creaţie Porumboiu sau Mungiu: Poliţist, adjectiv şi Amintiri din Epoca de Aur. Dacă aveţi şansa, vă rog eu, mergeţi! Chiar şi o deplasare de trei zile, turism de week-end. Pot să vă dau adresa unui motel ieftin în centru, lîngă Parcul Botanic, a două fast-food-uri chinezeşti. Vă vînd şi secretul unei locante, chiar lîngă cinema Victoria, cu o binecuvîntată varză a la Cluj şi cea mai spectaculoasă plăcintă cu brînză, ceva cu nume unguresc. Totuşi, dacă stau bine să-mi aduc aminte, începe să fie o zi frumoasă.
“Arta, Victoria şi ardelenii” sau 48h de TIFF (2005)
Când am ajuns la locul faptei, Festivalul Internaţional de Film Transilvania începuse deja de o săptămână. Mai aveam două zile. Îţi dai seama că eşti în Cluj şi după felul molcom în care se schimbă culoarea semafoarelor. Abaterile de la program au fost minore când te gândeşti că au rulat 90 de filme şi nenumărate alte evenimente. Cinematografele (Republica, Victoria, Arta) au fotolii confortabile şi surround. Aşadar, 10 zile de peliculă pe pâine (spectacolele au rulat mai mereu cu sala plină). Multe filme, din concurs sau dinafară, au venit pe conductă direct de la Cannes sau alte festivaluri. Cu câteva excepţii, nu o să le vedem la cinema. Poate la tv peste 20 de ani. Unele au fost însoţite de realizatori. De exemplu, Todd Solondz a prezentat publicului cinefag “Palindromuri” - o poveste auto-ironică despre copii abuzaţi. Voiaj realist prin purgatoriul spitalicesc, “Moartea Domnului Lăzărescu” a confirmat aşteptările create de premiul obţinut la Cannes. A fost “preferatul publicului” de la Cluj. Mai înhaţă de aici premiul pentru regie (Cristi Puiu îşi consideră personajul “un Lazăr al secolului XXI”) şi interpretare (Ion Fiscuteanu şi Luminiţa Gheorghiu). În total, am văzut 9 filme şi vreo câteva scurt-metraje româneşti. Puţin dar suficient. Încă mai am gust de peliculă pe limbă. Acum, la închiderea ediţiei, mi-e foarte somn şi de aici incoerenţa materialului. Promit că va urma (va urma şi a cincea ediţie TIFF la care mă abonez de pe-acum).
O bucata din Tudor Giurgiu, fondatorul festivalului, si mult cinema Republica
Radu Mihaileanu prezinta premiul Caesar
Anamaria Marinca, la interviu
Actorul Ion Sapdaru la premiera A fost sau n-a Fost
TIFF 06: Meeting-Point (2007)
No, păi...Cluj Napoca. Ploaie, soare. Varză, mămăligă. Filme, vedete. Filme-vedetă. Via Cannes. Noul val. Corneliu Porumboiu. („A fost sau n-a fost”). Radu Mihăileanu. Echipa Re:publik. Re:voluţia cool. Scurt-metraje. Viva pelicula. No, păi... Vikiendu’ ăsta... şi gata. Nu rata!
Primele zile de TIFF ‘06 au fost sabotate de meteo. Chiar dacă cinema = înăuntru, când pendulezi între diverse locaţii din festival nu poţi ignora vremea bacoviană. Sau m.cub de apă din şosete. Şi totuşi, a domnit o atmosferă de entuziasm contagios. Nu neapărat pentru că ediţia cu nr. 5 a Festivalului de Film Transilvania ar fi fost „mai mare, mai profesionistă” aşa cum zicea fondatorul Tudor Giurgiu, în seara inaugurală. Ci pentru că TIFF rămâne un loc al întâlnirilor. Al marilor întâlniri. Mă gândesc aici la proaspătul laureat César - regizorul Radu Mihăileanu. După proiecţia ultimului său film (Trăieşte!) a răspuns întrebărilor unui public entuziasmat. Sala a vibrat la maxim şi la spectacolul de gală: A fost sau n-a fost ( filmul 100% privat a lui Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes). N-am mai văzut până acum aşa o dezlănţuire de simpatie. Practic, se aplauda ca la teatru, la fiecare scenă savuroasă. Irepetabile au fost şi întâlnirile cu actorii Ion Sapdaru, Luminiţa Gheorghiu sau Buhuhu!...Udo Kier. Dar şi întâlnirile filmice, selecţia de acum fiind mai incitantă ca oricând. Parcă şi scurt-metrajele româneşti au cunoscut un salt calitativ (nu mă refer doar la Marilena de la P7 – în regia lui Cristi Nemescu). Partea faină e că tot mai mulţi tineri trăiesc magia festivalului (nu mă refer doar la voluntarii veniţi chiar şi din Extremul Orient). Am întâlnit mulţi timişoreni la festival (nu mă refer doar la Andrei Ujică, care a prezentat tinerilor metoda sa de film documentar). Noul val în cinema nu poate exista fără un nou val de public. TIFF pregăteşte acest public. Despre cât de necesar&special e acest eveniment a vorbit tot în seara inaugurală şi Luminiţa Gheorghiu: „Mi-a fost dor de atmosfera asta extraordinară. Am trăit toată viaţa pentru reacţia din seara asta, vă jur”.
Primele zile de TIFF ‘06 au fost sabotate de meteo. Chiar dacă cinema = înăuntru, când pendulezi între diverse locaţii din festival nu poţi ignora vremea bacoviană. Sau m.cub de apă din şosete. Şi totuşi, a domnit o atmosferă de entuziasm contagios. Nu neapărat pentru că ediţia cu nr. 5 a Festivalului de Film Transilvania ar fi fost „mai mare, mai profesionistă” aşa cum zicea fondatorul Tudor Giurgiu, în seara inaugurală. Ci pentru că TIFF rămâne un loc al întâlnirilor. Al marilor întâlniri. Mă gândesc aici la proaspătul laureat César - regizorul Radu Mihăileanu. După proiecţia ultimului său film (Trăieşte!) a răspuns întrebărilor unui public entuziasmat. Sala a vibrat la maxim şi la spectacolul de gală: A fost sau n-a fost ( filmul 100% privat a lui Corneliu Porumboiu, premiat la Cannes). N-am mai văzut până acum aşa o dezlănţuire de simpatie. Practic, se aplauda ca la teatru, la fiecare scenă savuroasă. Irepetabile au fost şi întâlnirile cu actorii Ion Sapdaru, Luminiţa Gheorghiu sau Buhuhu!...Udo Kier. Dar şi întâlnirile filmice, selecţia de acum fiind mai incitantă ca oricând. Parcă şi scurt-metrajele româneşti au cunoscut un salt calitativ (nu mă refer doar la Marilena de la P7 – în regia lui Cristi Nemescu). Partea faină e că tot mai mulţi tineri trăiesc magia festivalului (nu mă refer doar la voluntarii veniţi chiar şi din Extremul Orient). Am întâlnit mulţi timişoreni la festival (nu mă refer doar la Andrei Ujică, care a prezentat tinerilor metoda sa de film documentar). Noul val în cinema nu poate exista fără un nou val de public. TIFF pregăteşte acest public. Despre cât de necesar&special e acest eveniment a vorbit tot în seara inaugurală şi Luminiţa Gheorghiu: „Mi-a fost dor de atmosfera asta extraordinară. Am trăit toată viaţa pentru reacţia din seara asta, vă jur”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.