marți, 3 februarie 2009
432 mai tare ca Dark Knight
Mungiu loveşte din nou. 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile a obţinut alaltaieri, 1 februarie, la Madrid primul premiu Goya pentru cinematografia română. Academia Spaniolă a judecat că 432 e mai tare decît The Dark Knight-ul lui Christopher Nolan, decît The Boy in the Striped Pajamas (UK), de Mark Herman şi decît Auf der anderen Seite a turco-germanului Fatih Akin.
De bucurie am şters de praf nişte benzi de arhivă datînd din august 2007, cînd am văzut filmul împreună cu Richie, la festivalul Anonimul din deltă. După proiecţia în aer liber, Cristian Mungiu şi o parte din echipă au fost luaţi la întrebări. S-a vorbit despre avort, comunism, număr de duble, semnificaţia titlului, semnificaţia premiului, Oscar vs. Palme D’Or, sunetul defectuos în filmele româneşti etc. Am înregistrat acele discuţii (din păcate la o calitate a sunetului specifică filmelor autohtone). Pentru cei care sunt curioşi şi au un pic de răbdare va aparea un scurt rezumat în scris in viitorul apropiat.
Şi-a meritat Palma? Mă întreabă un prieten despre 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, la întoarcerea de la festivalul Anonimul. Văzusem filmul în aer liber, în gălăgia din camping. Şi totuşi, 432 a reuşit să mă strîngă de gît. Claustrofobic. Sufocant. De vină sunt cadrele foarte lungi (scena mesei ţine 10 minute non-stop) şi distanţa intimă faţă de personaje. După proiecţie, regizorul Cristian Mungiu (împreună cu echipa) se apropie de public. E întrebat de ce a ales filmarea din mînă. Mi s-a părut mai umană, mai naturală şi mai puţin cinematografică. Altă întrebare: s-a gîndit iniţial să fie un film despre comunism şi apoi despre avort? Nu mă gîndesc niciodată iniţial la nimic de felul ăsta. Eu urmăresc să zic o poveste şi dacă povestea are gradul ăla de adevăr şi verosimilitate pe fiecare secvenţă în parte atunci ansamblul o să aibă un sens (...) E şi un film despre singurătate, manipulare şi solidaritate. Personal, am fost îmbarcat cu forţa într-o maşină a timpului şi catapultat cu 20 de ani în urmă. Despre asta a vorbit şi actriţa Mariana Mihuţ, aflată în public: Eu îmi aduc aminte perioada aceea şi din păcate am trăit-o. Cei mai tineri pun întrebări tehnice, despică firul în patru, dar problema e îngrozitoare. Pentru noi, pentru generaţia noastră, a fost într-adevăr o tragedie. Vă mulţumesc pentru film fiecăruia în parte, vă meritaţi toate premiile şi în primul rînd premiul nostru.
Articolul publicat în 24 FUN, septembrie 2007
p.s. Mă încălzeşte gloria atinsă de acest film, dar nu-l consider o capodoperă. Cred că premiile au venit pe fondul unei acumulări treptate de simpatie pentru noul cinema românesc. 432 a venit la momentul potrivit şi a strîns tot potul. Hîrtia va fi albastră a lui Radu Muntean nu e cu nimic mai prejos. Ba aş zice că la capitolul regie are cîteva plusuri. Unele filme pur şi simplu au mai mult noroc. La fel ca în cazul oamenilor.
Lucian Mircu
De bucurie am şters de praf nişte benzi de arhivă datînd din august 2007, cînd am văzut filmul împreună cu Richie, la festivalul Anonimul din deltă. După proiecţia în aer liber, Cristian Mungiu şi o parte din echipă au fost luaţi la întrebări. S-a vorbit despre avort, comunism, număr de duble, semnificaţia titlului, semnificaţia premiului, Oscar vs. Palme D’Or, sunetul defectuos în filmele româneşti etc. Am înregistrat acele discuţii (din păcate la o calitate a sunetului specifică filmelor autohtone). Pentru cei care sunt curioşi şi au un pic de răbdare va aparea un scurt rezumat în scris in viitorul apropiat.
Şi-a meritat Palma? Mă întreabă un prieten despre 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile, la întoarcerea de la festivalul Anonimul. Văzusem filmul în aer liber, în gălăgia din camping. Şi totuşi, 432 a reuşit să mă strîngă de gît. Claustrofobic. Sufocant. De vină sunt cadrele foarte lungi (scena mesei ţine 10 minute non-stop) şi distanţa intimă faţă de personaje. După proiecţie, regizorul Cristian Mungiu (împreună cu echipa) se apropie de public. E întrebat de ce a ales filmarea din mînă. Mi s-a părut mai umană, mai naturală şi mai puţin cinematografică. Altă întrebare: s-a gîndit iniţial să fie un film despre comunism şi apoi despre avort? Nu mă gîndesc niciodată iniţial la nimic de felul ăsta. Eu urmăresc să zic o poveste şi dacă povestea are gradul ăla de adevăr şi verosimilitate pe fiecare secvenţă în parte atunci ansamblul o să aibă un sens (...) E şi un film despre singurătate, manipulare şi solidaritate. Personal, am fost îmbarcat cu forţa într-o maşină a timpului şi catapultat cu 20 de ani în urmă. Despre asta a vorbit şi actriţa Mariana Mihuţ, aflată în public: Eu îmi aduc aminte perioada aceea şi din păcate am trăit-o. Cei mai tineri pun întrebări tehnice, despică firul în patru, dar problema e îngrozitoare. Pentru noi, pentru generaţia noastră, a fost într-adevăr o tragedie. Vă mulţumesc pentru film fiecăruia în parte, vă meritaţi toate premiile şi în primul rînd premiul nostru. Articolul publicat în 24 FUN, septembrie 2007
p.s. Mă încălzeşte gloria atinsă de acest film, dar nu-l consider o capodoperă. Cred că premiile au venit pe fondul unei acumulări treptate de simpatie pentru noul cinema românesc. 432 a venit la momentul potrivit şi a strîns tot potul. Hîrtia va fi albastră a lui Radu Muntean nu e cu nimic mai prejos. Ba aş zice că la capitolul regie are cîteva plusuri. Unele filme pur şi simplu au mai mult noroc. La fel ca în cazul oamenilor.Lucian Mircu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.