miercuri, 18 februarie 2009
[REC] (2007)
rating: Colectable
In panoplia filmelor horror capabile sa mai smulga un cat de mic fior din trupurile noastre conectate permanent la cotidianul mult mai infricosator decat o idee fictionala se inscrie si REC. Nu e un popcorn flick american si nici un J-horror (adicatalea japonez, ca tot am primit catalogul horror) ci un film simplu european venit din peninsula iberica. Deci de limba spaniola :). Ce e deosebit la filmul asta? In primul rand stilul de realizare, documentaristic, avand in prim plan o echipa de televiziune, reportera + cameraman, care insotesc intr-o noapte o patrula de pompieri in misiune, cu scopul de a documenta activitatea acestora. Stilul asta de a face film l-am mai intalnit in Blair Witch Project si mai recent, Cloverfield, amandoua filme de referinta in horror-ul contemporan prin faptul ca incearca sa se rupa de dogme si sa aduca un suflu nou. Eu vad un avantaj extraordinar in aceasta abordare de a face film, mai ales horror, pentru ca urmarirea actiunii printr-un singur obiectiv, al unei camere video tinute pe umar, te face sa te simti in centrul evenimentelor. Asa ca e o modalitate foarte buna de a implica emotional spectatorul. De regula intr-un film abordat normal ti se ofera de la inceput un setting si esti invitat sa privesti actiunea derulata, nu sa participi la ea, apoi prin trucurile specifice sa resimti groaza pentru care platesti.
In REC (ca si Cloverfield de altfel) te trezesti direct in actul 2 al piesei, ca unul dintre personaje, si imboldul este sa te alaturi celorlati panicati ingroziti si confuzi ca si tine in incercarea de a-ti explica la ce naiba iei parte. Cei doi stiristi, Angela si Pablo (al carui chip nu il vezi deci poti presupune ca esti chiar tu) ajung impreuna cu un echipaj de pompieri la un apel in miez de noapte. Intr-un bloc oarecare, s-a intamplat ceva. O femeie se pare ca si-a ucis sotul intr-un acces de furie. Incercand s-o calmeze, un politist este la randul sau atacat cu ferocitate, femeia sfasiandu-i beregata cu dintii. Totul sub camera tremurata a celor doi, avida de orice detaliu. In panica iscata pompierii alearga cu victima pe scari, politia imobilizeaza femeia nebuna, locatarii fac scandal si cer explicatii, numai reporterita intreaba pe nerasuflate: Ai filmat, ai filmat tot? Voracitatea presei in prim plan.
Adevarata oroare incepe insa in clipa in care, incercand sa iasa din cladire, realizeaza ca au fost pusi deja in carantina de autoritati. Totul e inchis, sigilat in plastic conform protoculului specific amenintarilor nuclearo-bio-chimice. Vecini, pompieri, sectorist, jurnalisti sunt in aceeasi oala. Iar tu, ca spectator, te simti la randul tau prizonier in obiectivul cameramanului. Panica si haosul e la ea acasa, intrebari fara raspuns, senzatia de claustrofobie, urlete de groaza inexplicabile, si un fir subtire dar logic care incet incet duce la deznodamantul filmului. Totul insa e abil structurat de cei doi regizori, Jaume Balagueró and Paco Plaza, care folosesc toate artificiile genului. Lumina si intunericul alterneaza, dialogurile sunt zbierete isterice, victimele dispar pe rand doar pt a ingroja randurile pradatorilor, sunetul dispare in momentul in care camera sufera lovituri revenind cu un tiuit specific, nu exista decat close-up-uri stangace si tremurate, deseori actiunea se deruleaza in afara unghiului de filmare contribuind la inocularea fricii. Totul are drept scop inducerea si sugestia ideii ca ceea ce se intampla e teribil, dar nefiind lasat sa zabovesti prea mult asupra unei imagini. Creieru insa umple spatiile goale si starea de incordare nu te paraseste pana ce nu vezi creditele de final. Spoiler: scena finala are loc intr-un apartament complet intunecat, fara nici o sursa de lumina, urmarind actiunea printr-un vizor al camerei in infrarosu.
Desi ma uit a doua oara la [REC], am tresarit din nou la cateva scene, si probabil voi avea parte de tresariri si la a treia vizionare, de data asta a variantei americane, Quarantine, un remake cu scop evident mercantil, care ma indoiesc ca va fi de rangul originalului. Sustin din toata puterea vizionarea variantei spaniole pentru puseul de adrenalina oferit de limba spaniola, o limba frenetica ce contribuie din plin la cresterea tensiunii unei scene. Pentru fani, in curand vine si sequel-ul REC 2!!
Trailer REC.
In panoplia filmelor horror capabile sa mai smulga un cat de mic fior din trupurile noastre conectate permanent la cotidianul mult mai infricosator decat o idee fictionala se inscrie si REC. Nu e un popcorn flick american si nici un J-horror (adicatalea japonez, ca tot am primit catalogul horror) ci un film simplu european venit din peninsula iberica. Deci de limba spaniola :). Ce e deosebit la filmul asta? In primul rand stilul de realizare, documentaristic, avand in prim plan o echipa de televiziune, reportera + cameraman, care insotesc intr-o noapte o patrula de pompieri in misiune, cu scopul de a documenta activitatea acestora. Stilul asta de a face film l-am mai intalnit in Blair Witch Project si mai recent, Cloverfield, amandoua filme de referinta in horror-ul contemporan prin faptul ca incearca sa se rupa de dogme si sa aduca un suflu nou. Eu vad un avantaj extraordinar in aceasta abordare de a face film, mai ales horror, pentru ca urmarirea actiunii printr-un singur obiectiv, al unei camere video tinute pe umar, te face sa te simti in centrul evenimentelor. Asa ca e o modalitate foarte buna de a implica emotional spectatorul. De regula intr-un film abordat normal ti se ofera de la inceput un setting si esti invitat sa privesti actiunea derulata, nu sa participi la ea, apoi prin trucurile specifice sa resimti groaza pentru care platesti.
In REC (ca si Cloverfield de altfel) te trezesti direct in actul 2 al piesei, ca unul dintre personaje, si imboldul este sa te alaturi celorlati panicati ingroziti si confuzi ca si tine in incercarea de a-ti explica la ce naiba iei parte. Cei doi stiristi, Angela si Pablo (al carui chip nu il vezi deci poti presupune ca esti chiar tu) ajung impreuna cu un echipaj de pompieri la un apel in miez de noapte. Intr-un bloc oarecare, s-a intamplat ceva. O femeie se pare ca si-a ucis sotul intr-un acces de furie. Incercand s-o calmeze, un politist este la randul sau atacat cu ferocitate, femeia sfasiandu-i beregata cu dintii. Totul sub camera tremurata a celor doi, avida de orice detaliu. In panica iscata pompierii alearga cu victima pe scari, politia imobilizeaza femeia nebuna, locatarii fac scandal si cer explicatii, numai reporterita intreaba pe nerasuflate: Ai filmat, ai filmat tot? Voracitatea presei in prim plan.
Adevarata oroare incepe insa in clipa in care, incercand sa iasa din cladire, realizeaza ca au fost pusi deja in carantina de autoritati. Totul e inchis, sigilat in plastic conform protoculului specific amenintarilor nuclearo-bio-chimice. Vecini, pompieri, sectorist, jurnalisti sunt in aceeasi oala. Iar tu, ca spectator, te simti la randul tau prizonier in obiectivul cameramanului. Panica si haosul e la ea acasa, intrebari fara raspuns, senzatia de claustrofobie, urlete de groaza inexplicabile, si un fir subtire dar logic care incet incet duce la deznodamantul filmului. Totul insa e abil structurat de cei doi regizori, Jaume Balagueró and Paco Plaza, care folosesc toate artificiile genului. Lumina si intunericul alterneaza, dialogurile sunt zbierete isterice, victimele dispar pe rand doar pt a ingroja randurile pradatorilor, sunetul dispare in momentul in care camera sufera lovituri revenind cu un tiuit specific, nu exista decat close-up-uri stangace si tremurate, deseori actiunea se deruleaza in afara unghiului de filmare contribuind la inocularea fricii. Totul are drept scop inducerea si sugestia ideii ca ceea ce se intampla e teribil, dar nefiind lasat sa zabovesti prea mult asupra unei imagini. Creieru insa umple spatiile goale si starea de incordare nu te paraseste pana ce nu vezi creditele de final. Spoiler: scena finala are loc intr-un apartament complet intunecat, fara nici o sursa de lumina, urmarind actiunea printr-un vizor al camerei in infrarosu.
Desi ma uit a doua oara la [REC], am tresarit din nou la cateva scene, si probabil voi avea parte de tresariri si la a treia vizionare, de data asta a variantei americane, Quarantine, un remake cu scop evident mercantil, care ma indoiesc ca va fi de rangul originalului. Sustin din toata puterea vizionarea variantei spaniole pentru puseul de adrenalina oferit de limba spaniola, o limba frenetica ce contribuie din plin la cresterea tensiunii unei scene. Pentru fani, in curand vine si sequel-ul REC 2!!
Categorii:
Film European
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
absolut remarcabil, filmul. faptul ca s-a renuntat la pelicula ii da un plus de realism.
RăspundețiȘtergerefana de horror-uri fiind, abia astept sa-l vad; mersi de recomandare ;)
RăspundețiȘtergerePS: bai, se stiu spaniolii astia, is tot mai buni la facut "orori" (am vazut "The Orphanage" de curand)
Era să mor de câteva ori la el, bine că-s tânăr şi-am inimă de oţel. A ţinut o oră şi a făcut cât vreo 20 de filme americăneşti cu tineri idioţi care parcă o caută cu lumânarea. Chiar merită să te uiţi la el şi dacă nu-ţi plac horror-urile... Uită-te numai ca să ştii că ai văzut un film în faţa căruia ai stat încordat :) .
RăspundețiȘtergereLăsând sângele şi creaturile demonice, teama, sperieturile şi alte caracteristici horror-istice, tipa din film m-a vrăjit de la primul cadru...
Şi, da, confirm faptul că limba spaniolă ajută la intensificarea situaţiei şi la crearea haosului!
Şi încă o chestie: Cloverfield Sux (prea blockbuster pentru gustul meu), Blair W. P. rulz!
Am mai văzut un film tot în genul ăsta, care-i mai fain decât Cloverfield, dar nu mai fain decât ăsta: Diary of the Dead.
De asta scriu eu aicea! Ce ma bucur ca l-ati vazut :). Da Razvane, Cloverfield e blockbuster si l-am introdus in comparatie pt ca stilul de filmare se aseamana si e mai cunoscut oleaca. Iar ultimul George Romero :) vad ca abordeaza acelasi stil. Man, asta e viitoru horror-ului.
RăspundețiȘtergeredeci abia astept sa-l vad...pare super..mersi de recomandare.
RăspundețiȘtergerel-am vazut de 2 ori...mult mai tare ca si quarantine...nu sunt amator de filme horror...la the grudge am ras cu lacrimi...insa [REC] m-a tinut incordat...tare film
RăspundețiȘtergereAsa e. Si pe mine m-a incordat. Totusi la Quarantine n-am putut sa ma uit, era identic si-n engleza.
RăspundețiȘtergereDe asemenea, un horror de referinta pentru mine. Sincer sunt putin sceptica in ceea ce priveste [REC] 2, dar sa vedem...
RăspundețiȘtergere