sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Primul film documentar despre Mihai Eminescu (1914)
De ziua Poetului am avut surpriza sa gasesc o opera rarissima pe interneti, un documentar vechi de aproape 100 de ani, realiza in 1914 de Octav Minar, pierdut in timp dar redescoperit si restaurat in Arhiva Nationala de Filme de catre Ion Rogojanu si Dan Toma Dulciu. Eminescu, Veronica si Creanga are 20 de minute si contine filmari de epoca cu locurile care au conturat viata poetului: casa parinteasca, teiul, plopii fara sot, locuinta Veronicai, sediul Junimii, "Bolta Rece" si "Trei Sarmale" unde presupun ca obisnuiau artistii sa sada, precum si mormantul. O serie de fotografii personale, documente (mai mult sau mai putin) autentice, si cateva versuri completeaza naratiunea. Il puteti viziona mai jos in 3 parti:
Ps: ca fapt inedit, citeam in presa ca la Galati se afla prima statuie a poetului si ca de 17 ani, in fiecare an, cineva fura mana muzei de pe soclu si nu reusesc sa-l prinda... mno, si totusi, iubirea...
vineri, 14 ianuarie 2011
Trailerul zilei: Cave of Forgotten Dreams
Werner Herzog e un cineast desavarsit munca lui extinzandu-se atat asupra filmelor de fictiune cat si in lumea documentarelor. Ultimul sau proiect, Cave of Forgotten Dreams, va scoate la lumina imagini unicat si nemaivazute din cel mai vechi loc populat de stramosii pasionati de pictura ai umanitatii. Imaginile din Pestera Chavet vor aparea anul asta documentate in 3D de mesterul Herzog.
Herzog gained extraordinary permission to film the caves using lights that emit no heat. But Herzog being Herzog, this is no simple act of documentation. He initially resisted shooting in 3D, then embraced the process, and now it’s hard to imagine the film any other way. The 3D format proves essential in communicating the contoured surfaces on which the charcoal figures are drawn. Beyond the walls, Herzog uses 3D to render the cave’s stalagmites like a crystal cathedral and to capture stunning aerial shots of the nearby Pont-d’Arc natural bridge. His probing questions for the cave specialists also plunge deep; for instance: “What constitutes humanness?”
joi, 13 ianuarie 2011
Turistul
rating: Eroare
Turistul ii apartine in intregime Angelinei Jolie. O intelegem din felul in care o urmareste camera, ca un iubit inflacarat si imbolnavit de ea. La fel cum, in film, toti ochii sunt pe ea in momentul in care intra in orice incapere (fie ca e un vagon de tren sau o sala de bal). Angelina nu paseste, ea pluteste. Angelina nu te priveste, te strapunge. Este lucrul pe care actrita stie sa-l faca la marea arta: acolo unde apare are puterea sa absoarba toate privirile. In fond, e rolul ei din viata de zi cu zi.
Turistul e filmul Angelinei asa cum a fost si Original Sin (acolo il avea partener pe Banderas). Jumatate din cadre erau prim-planuri cu buzele ei voluptoase si frematatoare. In amandoaua este femme fatale. In Original Sin era parca pasionala, aici e mai rece si mai intangibila. Asa, ca o zeita. In amandoua e o femeie sigura pe ea, in acelasi timp vulnerabila (sufera din dragoste). Turistul urmareste parca mai insistent pasii divei si reactiile pe care le produce aparitia ei "ravasita", pardon "ravasitoare". Jocul de cuvinte e din film, dar nu-i departe de adevar. In ciuda frumusetii incontestabile a divei, e clar ca floarea ei incepe sa paleasca. Indraznesc un ramasag: Jolie mai are doi-trei ani in care sa nu trebuiasca sa faca nimic intr-un film. Dupa care va trebui sa mai si joace (nu doar sa se joace). Asa cum ii spune si bad guy-ul din film, apasand pe obrazul ei (ce sacrilegiu!) lama unui pumnal : "Vei vedea ca viata e mult mai grea pentru o femeie lipsita de frumusete" (citat aproximativ).Turistul e filmul Angelinei si datorita lui Johnny Depp. Acesta, galant cum il stim, face intentionat pasul inapoi si o lasa pe ea in lumina reflectoarelor. Pentru unii ar putea sa para inexplicabila aparitia lui aici, cunoscuta fiind grija cu care isi alege rolurile. Poate ca a fost doar un contract. Sunt convins ca uneori asa se fac filmele la Hollywood: se aduna niste moguli intr-un birou si se intreaba cine nu s-a combinat inca pe ecran. Sau poate domnul Depp a vrut sa tuce si el acele buze atat de celebre. Sau poate, cunoscandu-i natura misterioasa si jucausa, a vrut sa ne surprinda pe toti cu o fandare inexplicabila a la Jack Sparrow.
In fine, Turistul e filmul Angelinei pentru ca nu exista de fapt un film in afara ei. Povestea e un simplu context care sa-i ofere ei stralucire, de vreme ce singurul twist e previzibil de la intalnirea protagonistilor in tren. Regia lipseste cu desavarsire (ar fi putut-o face si un robot). Motivul pentru care am ales sa vad Turistul a fost tocmai numele lui Florian Maria Georg Christian Graf Henckel von Donnersmarck. Nu pentru ca e asa lung, ci pentru ca purtatorul lui ne-a livrat intensa drama politica Viata Altora (Das Leben der Anderen). Nu l-am reunoscut in niciun cadru.Cred ca s-a incercat aici lansarea unui gen oarecum contradictoriu: thrillerul romantic. O poveste care nu putea sa inceapa decat la Paris si sa continue la Venetia, destinatiile-cliseu ale turistilor americani. Ignoranta turistului care confunda spaniola cu italiana si Bon Giorno cu Bon Jovi e ironizata aici cu un oarecare (de ce sa nu recunoastem) haz. Turistul este mai degraba o comedie romantica usoara, ascunsa sub masca (daca tot suntem la Venetia) unui thriller care intarzie sa-ti dea fiori.
Turistul e filmul Angelinei, asa cum remarca si actorul Boris Gaza cand am iesit din sala de cinema. Lui ii amintea de glamuroasele aparitii ale lui Audrey Hepburn. Este intr-adevar o oda in dulcele stil clasic inchinat unui icon hollywoodian. Mai mult decat Hepburn, Angelina e una din acele rare creaturi venerata (si dorita) in egala masura de barbati si femei. E ceva electrizant in prezenta ei, ca o printesa (asa cum si este acum) in mijlocul Curtii sale. Dar parca la un moment dat devin ridicole toate plecaciunile actorilor, cameramanilor, luministilor, figurantilor, regizorului etc. Desi nu a fost deloc intentia realizatorilor, poti sa vezi filmul (desi mai bine sa nu-l vezi) ca pe o meditatie asupra cultului exagerat pe care societatea de azi il consacra frumusetii fizice, asupra cultului pentru corp.
Nu intamplator, Turistul se incheie cu fraza: "20 de milioane pentru o operatie estetica si asta-i fata pe care o alegi?"
miercuri, 12 ianuarie 2011
Bullitt (1968)
Ieri(11.01.11) a trecut in nefiinta Peter Yates, cel al carui nume va fi pe vecie legat de nasterea unui element abuzat excesiv in filmele de actiune moderne: cursa de masini. De-a lungul anilor fiecare regizor a cautat sa duca si mai departe mostenirea stilistica a precedentilor, inventand noi si noi modalitati de “urmarire”. In semn de respect am decis sa salut plecarea lui Yates cu vizionarea celui mai iubit si influentator film al sau, Bullitt, un policier pur-sange cu Steve McQueen in rolul detectivului nici bun, nici rau, dar incapatanat, Jaquelline Bisset in rolul sotiei indragostite dar incapabile sa priceapa aparenta insensibilitate a sotului ei, cu Robert Vaughn in rolul politicianului abil dublicitar si un tanar Robert Duvall drept taximetrist secundar... Deh, film de acum 42 de ani. O bijuterie, nu altceva.
Meritul incontestabil al filmului il reprezinta stilul inovator de filmare al unei scene esentiale: o urmarire de masini pe strazile din San Francisco in care, vreme de 10 minute, Steve McQueen, la volanul unul Ford Mustang 390GT, ii fugareste pe raufacatorii aflati intr-un Dodge Charger 440Magnum. Pe durata cursei de granturisme muzica se opreste, conversatiile se sting si tot ce ramane e uruitul motoarelor, adanc, vibrant, fioros si scrasnetul cauciucurilor pe asfalți. Ocazional se sparge cate un claxon sau un foc de arma. Suspansul domneste fiecare cadru, ritmul e frenetic, perspectivele sunt jumatate din interiorul masinii, de peste umarul soferului (punct de vedere subiectiv ce te face sa fii direct in film), un sfert din planurile urbane exterioare prin care bolizii trec cu peste 150 kph si un sfert de undeva din coada mâței, fix in spatele portbagajului urmaritor, de parca obiectivul camerei si spectatorul ar fi atarnati de-o sfoara fluturanda cu “proaspat casatoriti”. Privind aceasta scena definitorie pentru viitorul filmelor de gen reusesti sa intelegi niste lucruri acum firesti: succesul francizei Fast and Furious si a jocurilor NFS. Cursele de masini n-au fost niciodata mai angajante pentru privitor. Scena a avut 2 rezultate imediate: Oscar pentru montaj (Frank P. Keller) si transformarea filmului intr-un clasic cult movie. Aproape orice film de actiune serios, de la Arma Mortala la Matrix Reloaded sau de la Mad Max la seria Taxi, a trebuit sa contina niste urmariri furibunde.
Poate ca Bullitt nu a fost din cale-afara de original, nici nu se remarca prin prestatii rasunatoare sau dialoguri de inramat (desi are niste replici mai mult decat satisfacatoare) insa pe "umerii" lui s-au ridicat mai tarziu un Dirty Harry si un The French Connection, doua piese grele in care vom regasi tipologia politistului refractar la ordinele care nu-i convin si cursele de masini. Totusi, afara de elementul care a devenit endemic in multe filme politiste (eroul rebel posesor de muscle car caruia nici un bandit n-are cum sa-i scape) Bullitt are si o intriga solida care-si pastreaza misterul pana aproape de final si o scena destul de elaborata de fugarire pe-un aeroport, in toiul noptii, ingredient degustat peindelete de subsemnat, intrucat aminteste de mai-recentul Heat al lui Mann, insa intr-o nota ceva mai lipsita de tragism. E reconfortant sa privesti in trecut si sa gaseste unde au germinat semintele cinema-ului contemporan.. Urmatorul popas, Filiera Franceza.
marți, 11 ianuarie 2011
Cinemateca: Ladri di Biciclette
HOTII DE BICICLETE (1948) de Vittorio de Sica
Miercuri, la ora 20:00, in Aula Magna (UVT – Et. 1). Eveniment realizat de ASPTm parte din serile PsyCult.
Rare Exports (2010)
A Twisted Christmas Tale is Revealed
rating: Brainwash colectabil de sezon
Dincolo de Cercul Polar, in Laponia Finlandeza (apropo, exista si una suedeza) langa granita cu Rusia, se gaseste muntele Korvatunturi, casa lui Mos Craciun (Father Christmas, nu Santa Claus-ul celor de la Coca Cola care locuieste la Polul Nord, teoretic). Acolo se trimit sutele de mii de scrisori anuale cu cereri de cadouri sau rugaminti de nepedepsire pentru obraznicie. Noi oamenii mari stim adevarul. Cei mici, daca vor fi lasati sa vada filmul Rare Exports (desi n-ar fi indicat intrucat e clasificat R si le va bantui noaptea magica mai rau decat Cosmarul de Craciun al lui Burton), urmeaza sa-l afle pe pielea lor.
Cine ar fi fost mai in masura sa faca un film despre mitologia lui Mos Craciun decat unii din cei mai prolifici exportatori ai lui Santa. Finlandezii insa sunt prin definitie europeni si prin localizare geografica oameni nordici, ceea ce indica doua lucruri: 1. nu va fi o chestie lacrimogena si 2. probabil n-o sa le intelegi umorul pentru ca probabil nu va exista unul. Cu alte cuvinte desi va fi parodiata la greu imaginea barbosului jovial, spectatorul se va simti mai degraba disconfortat decat amuzat de viziunea macabra a lui Jalmari Helander, cel care la 7 ani dupa scurtul Rare Exports Inc. abordeaza inca o data ideea originii Mosului si finalizeaza versiunea “lunga” a povestii. Rezultatul a fost caracterizat de Roger Ebert ca “an R-rated Santa Claus origin story crossed with The Thing? A iesit un horror neobisnuit, o bizarerie in care renii sunt “de mancare” iar coarnele le poarta Mosul, o aventura palpitanta si destul de artsy izolata in peisajul montan finlandez si un film-parodie care da cu tifla versiunilor moderne care-l iau pe Mos Craciun in barca facandu-l betiv, hot ori retardat. Adevaratul Mos e mult mai rau.
Povestea finladeza a Craciunului are niste americani in ea, si chiar dansii sunt de vina pentru haosul ce urmeaza. Cautand originea lui Santa in adancurile muntelui Korvanturi cercetatorii dau peste un bloc de gheata stravechi in care stramosii Laapi l-au inchis pe Mos Craciun, o creatura abominabila care obisnuia sa se desfate in biciuirea copiilor neascultatori si transformarea lor in tocana de Craciun. Suna exagerat? Probabil... dar nici existenta unui Mos prietenos si a unei sanii cu reni zburatori nu e o mostra de realitate zilnica. Oricum abordarea in tonuri reci si excentric-macabre a mitului permite niste twisturi memorabile in privinta renilor, elfilor, sacului de cadouri si a intregii recuzite de sezon. Eroii intamplarii sunt niste oameni simpli si aspri ai Laponiei, asupra carora se resimt efectele eliberarii din strafunduri a Mosului. Viata lor se cam schimba cand o figura dubioasa incepe sa dea tarcoale localitatii, devorand renii, sterpelind radiatoarele si sacii de cartofi pentru ca in final sa puna mana pe copii. Salvatorul se va ridica chiar din randul pustimii, caci micutul si curiosul Pietari, descoperind in biblioteca povestea vechiului Mos, va incerca sa-si convinga tatal si pe ceilalti oameni mari de gravitatea pericolului.
Rare Exports nu se dezminte in privinta titlului caci dupa ce bate epic campii cu misterul din adancuri si supralicitarea scenei cu mosul ostatic scos spre vanzare corporatistilor, finalul ne va descifra o inventiva explicatie a Mosilor de peste tot. In felul asta filmul reuseste sa provoace si zambete si grimase, fiind o combinatie reusita de gore si umor negru... (se naste un nou fel de umor, negru-rosu?). Regret ca nu l-am vazut in noaptea de Craciun, dupa ce s-au impartit cadourile. La anu poate... Pana atunci safety instructions pentru asigurarea cuminteniei voastre:
luni, 10 ianuarie 2011
Happening
Cum ar fi ca, in calitate de spectator, sa treceti dincolo de cortina si sa vedeti actorul in cabina lui, pregatindu-se de spectacol? O data in viata (11.01.11) aveti ocazia sa intrati in pantofii actorului si...sa umblati cu ei.
Mmm? Suna tentant?
Atunci comentati rapid la acest post ca sa primiti adresa locului de intalnire cu actorul Boris Gaza. O intalnire care va poate schimba pentru totdeauna felul in care priviti teatrul si arta actorului.
Limitarile impuse de spatiu si de insasi natura intalnirii nu ne permit sa invitam pe toata lumea. Promitem insa ca se va repeta. Amatorii trebuie sa indeplineasca trei conditii:
1. sa se afle in Timisoara, maine la ora 9.00 dimineata
2. sa detina (maxim) 90 de minute libere
3. comentariul de inscriere sa apara intre primele trei si sa contina adresa de mail
un eveniment atelier 1 si marele ecran
Cliseul Nicholas Cage
Cred ca putem vedea in asta primul semn serios al iesirii Romaniei din criza.
Som-no-lence
Un scurt metraj SF care chiar te lasa cu dorinta de mai mult. Patrick Kalyn - scenaristul si regizorul Somnolentei - are un resume destul de solid pe partea de visual effects, lucrand la Avatar, District 9, I Robot si multe alte pelicule de profil stiintifico/fantastic. Asta e promitator, asa ca pumnii stransi pentru o adaptare serioasa in viitor.
via gogukaizer
duminică, 9 ianuarie 2011
Cliseul London Calling
Abonați-vă la:
Postări (Atom)