sâmbătă, 8 august 2015
Trailerul zilei: The Program
THE "WHEEL" TO SURVIVE
Ben Foster e în regulă. Dar nu mă pot opri să-mi imaginez cum ar fi arătat "filmul despre Lance Armstrong" cu Heath Ledger în rolul principal.
Ben Foster e în regulă. Dar nu mă pot opri să-mi imaginez cum ar fi arătat "filmul despre Lance Armstrong" cu Heath Ledger în rolul principal.
Categorii:
Trailerul zilei
vineri, 7 august 2015
Vinerea animata: I am glad we can be honest about this
Categorii:
Shorts,
videodrom,
Vinerea animata
Trailerul Zilei: Wild
Nu mi-a displăcut Wild (Jean-Marc Vallee, 2014), road-trip-ul care te poartă în rucsac de-a lungul coastei Pacificului (pe teritoriul SUA). În ciuda unor mici abateri de tip self-help book (inevitabile), reușește să mențină cursul și să n-o ia prin bălăriile New Age. Rheese Whiterspoon joacă (destul de onest) și produce un film de auto-re-descoperire, uneori amuzant și mai mereu filmat cu drag de natură (după memoriile lui Cheryl Strayed, rescrise de romancierul/scenaristul Nick Hornby). E undeva la mijlocul distanței între Eat, Pray, Love și Near Death Experience (improbabilul film cu Michel Houellebecq). Și clar îți face poftă de plecat pe coclauri după vizionare. Timișorenii îl găsesc azi în aer liber, la Grădină, 0ra 21.30 (caravana TIFF).
joi, 6 august 2015
Fântâna bate filmul?
Categorii:
Cinemateca,
Funstuffed
miercuri, 5 august 2015
Remember: Edilii au votat că #TIMIȘOARAvreaCINEMA
Poate vă amintiți că în octombrie 2014 a fost lansată strategia culturală a orașului (2014 - 2024), realizată de un consorțiu de consultanți, în beneficiul Primăriei Timișoara (aici). În document scrie negru pe alb ce e de făcut pentru a dezvolta și domeniul cinematografiei. Printre altele, necesitatea (evidentă) a unei săli de cinema tip art-house. And here comes the funny part. Strategia a fost votată de către Consiliul Local Timișoara vineri, 31 octombrie 2014 (Hotararea Consiliului Local 535/31.10.2014). E un document de politică publică care "va fundamenta și va orienta direcţiile de dezvoltare ale sectorului cultural din Timișoara pe parcursul următorilor 10 ani". Poate că unii au uitat, dar prevederile din strategie (inclusiv cinematograful) au fost asumate (și în fața legii) de edili. Cu toate acestea, un an mai târziu se vorbește despre fântâni (care, apropo, nu apar în strategie) și nu se aude vreun cuvânt despre cinematograf.
poza e de la un flashmob din Giurgiu (că nu e numai la noi buba)
Mai jos, redau cîteva pasaje din strategia culturală, referitoare la cinema (sublinierile îmi aparțin):
"În Timişoara sunt 7 săli de cinematograf funcţionale, înregistrate în Registrul cinematografiei, toate în administrarea SC Cinema City România SRL şi localizate în incinta Iulius Mall Timişoara. Sălile au un număr de 951 de locuri şi 7 ecrane, toate sălile sunt dotate cu aparatură de sunet Dolby Digital şi permit proiecţia video. (...) Datele Institutului Naţional de Statistică iau în calcul şi locurile din cinematografele (în prezent nefuncţionale) Studio şi Capitol, astfel încât în 2012 în judeţul Timiş apar 1.551 de locuri în cinematografe".
Evident, în realitate sunt mai puține, cum Studio și Capitol au iești din circuitul distribuției de film.
"O comparaţie relevantă cu judeţul Arad arată că în acest judeţ, în acelaşi an (2012) se înregistrau 4.042 de locuri, în condiţiile în care populaţia era (aproximativ) de 159.000 în Arad și de 319.000 în Timişoara. Chiar și în statisticile INS, situaţia arată că în Timiş există 1 loc în cinematografe la 205 de oameni, în timp ce în judeţul Arad situaţia este de 1 loc la 39 de oameni. Lărgind reperele pentru comparaţie, Bucureştiul se prezintă cu un raport de 1 loc la 90 de oameni, iar Clujul are un raport de 1 loc la 66 de locuitori."
Măcar eterna rivalitatea cu Aradul de ar mișca lucrurile, dacă nu asta mai nouă, cu Clujul.
"Referitor la calitatea şi specificul filmelor difuzate, cinematografele de tip multiplex din mall-uri selectează filmele care ajung la public după criterii comerciale. În competiţia cu blockbuster-ele de Hollywood, filmele europene, cele produse local şi/sau cele de artă nu au nicio şansă."
Nu li se dă nicio șansă.
"De aceea, în oraşele din Europa cu reală vocaţie culturală, comunităţile locale susţin funcţionarea unor săli de cinema de tip art-house. Acestea se conectează în reţele de art-house cinema (un exemplu ar fi CICAE – reţeaua europeană de cinematografe de artă şi de cinemateci), formează circuite de distribuţie independente cum ar fi Europa Cinemas (strâns corelate cu festivalurile de film, pentru a da acces cinefililor la cele mai noi producţii) şi beneficiază de fonduri dedicate ale Uniunii Europene pentru distribuţia de conţinut audiovizual (prin programul MEDIA, înglobat recent în programul Europa Creativă).
Sălile de cinema din Timişoara nu au mai fost întreţinute corespunzător de către RADEF RomâniaFilm. Majoritatea au fost înstrăinate, au rămas cu destinaţia iniţială doar cinema Timiş şi Studio (situaţie incertă)."
Între timp situația cu Studio s-a clarificat - în sensul că sala e pierdută pentru cinema.
"Ambele săli sunt echipate cu tehnologie de proiecţie şi de sonorizare din anii ’60, fără piese de schimb şi consumabile. Din aceste motive, din lipsa infrastructurii, la Timişoara consumul de audiovizual de calitate (inclusiv prin participare la evenimente cum ar fi festivalurile sau transmisiile live) nu este posibilă.
Campaniile de advocacy şi iniţiativele care încearcă să dezvolte apetitul pentru cinematografia necomercială nu lipsesc din peisajul timişorean. Asociaţia Marele Ecran dezvoltă un blog de cultură cinematografică şi diverse proiecte de promovare a producţiei de cinema locale, regionale şi internaţionale. Asociaţia Pelicula Culturală îşi propune promovarea filmului european şi a spaţiului multicultural timişorean. Centrul Cultural Francez organizează din 1999 TRES COURTS – Festivalul Filmelor de foarte scurt metraj şi începând cu 2012 Festivalul Filmului de Umor.
Alte iniţiative locale meritorii de promovare a filmului sunt Festivalul de film Cinecultura (organizat pentru prima datăîn 2010), iniţiat de lectori străini de la Universitatea de Vest din Timişoara şi de la Universitatea Politehnică Timişoara şi Festivalul Internaţional de film Timishort, iniţiat tot în 2010 de către Asociaţia Română a Filmului Independent."
Între timp ar mai fi de adăugat și Ceau, Cinema!
Însă aceste iniţiative lăudabile se desfăşoară în prezent în spaţii cu altă destinaţie, în condiţii tehnice care sunt doar parţial optime pentru o vizionare corespunzătoare, cum sunt Aula Magna „Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara, Grădina Capitol şi sala fostului cinema Capitol, curtea Casei Artelor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, curtea Observatorului Astronomic Timişoara, spaţiul verde din cadrul Muzeului Satului Bănăţean (în cadrul Festivalului Plai). Primul pas pentru ca în Timişoara să se dezvolte industria de audiovizual este amenajarea unor săli care să repecte standardele pentru proiecţii publice.
(extras din Strategia Culturală a Municipiului Timișoara 2014 - 2024, capitolul Industrii Culturale și Creative)
Categorii:
timisoaravreacinema
Simultan call for works
Azi e ultima zi, dacă aveți un film experimental (sau două) de înscris la Simultan: video/ ficțiune/ documentar, animație experimental, digital/generative.
Categorii:
Afisul zilei,
FilmFest,
timisorene,
videodrom
marți, 4 august 2015
Momente Ceau, Cinema!
Ceau, Cinema! este un festival făcut, înainte de orice, cu multă pasiune. Dacă ar fi fost un job mi-e greu să cred că am fi depus atâta energie timp de 6 luni (de pregătire) și apoi timp de 6 zile intense (fără prea mult somn). E un festival la care și organizatorii mai au momente în care se bucură de Ceau, Cinema!. Momentele mele:
Momentul acela când se taie prima lubeniță pentru spectatori. Ceremonial executat de unul dintre regizorii-invitați. Care e și voluntar.
Momentul în care strigi după "Ajutor" și vine o ceată de voluntari Plai care îți arată cum se face treaba
Momentul în care o mică divă stă alături de o divă adevărată pe bancheta din spate a unei limuzine
Momentul acela când vezi că și altcineva susține ceea ce faci, din cap până-n picioare. Asta după ce și-a zdrelit mâinile îndesînd bureți în "șosete" de bumbac, pentru a confecționa pernele pentru cinema-ul de la subsol
Momentul acela când Grădina de Vară e plină și centrul orașului e luminat de proiector
Momentul acela când Cuzin Toma și Boris Gaza sunt împreună pe ecran și sunt împreună și în sală.
Momentul acela când pe ecran rulează Ascultă (mix-ul după Meandre-le lui Săucan), cu câteva minute înainte ca Poliția să ni-l oprească pe K-lu
Momentul acela când privești din nou prin fanta proiectorului spre o sală plină de cinematograf; Cinematograf adevărat
Momentul acela când cineva se îmbracă frumos pentru sărbătoarea ta
Momentul acela când Lubeninja a ajuns în capitala lubenițelor, nu doar pe ecran
Momentul acela. Un mare ecran în aer liber. Și un mare ecran cu stele, deasupra.
Momentul acela când unul dintre fotografi campează la Gottlob. Cu toată familia
Momentul acela când copiii se uită nemișcați la desene și nu se mai foiesc în sală
Momentul acela când prietenul tău din copilărie a făcut grătare pentru voluntari timp de 7 ore pe o căldură de 37 de grade. Iar soția lui a pus masa și a spălat vasele. Chestie repetată a doua zi de altă pereche de prieteni.
Momentul acela când selecționerul (care a moderat discuții, a cărat lubeniță, a stat la bilete, a dat interviuri, a scris caiete-program ) a mers și la "furat" porumb pentru...garnitură la grătar
Momentul acela când șoferul-voluntar Tudor, după ce a făcut 3 ture Timișoara - Gottlob dus-întors, și-a luat chitara și a cântat până dimineața, alături de Eugen, alt voluntar special al festivalului.
Anul ăsta ne-am dat seama că, pe lîngă entuziasm, Ceau, Cinema! e făcut și cu prieteni. Mulți prieteni. Mulțumim prieteni!
Categorii:
CeauCinema!,
videodrom
luni, 3 august 2015
De ziua ei, Timișoara vrea cinematecă
Mulțumim timișorenilor care au preluat ideea noastră și au rotunjit-o. Cînd noi nu mai avem energie, e bine că se ridică alții care șutează mingea mai departe. Poate-poate...
#TIMIȘOARAvreaCINEMATECĂ
Categorii:
Cinemateca,
timisorene,
videodrom
Caravana TIFF la Timișoara
Credeați că ați scăpat?
Caravana TIFF are stație la Timișoara între 6 și 12 august, cu oprire la Grădina de Vară Capitol pe partea stângă. Aduce marfă proaspătă made in EU și SUA.
În prima seară, pe
6 august, îl puteți vedea pe Jude Law în Marea Neagră / Black Sea, regizat de Kevin Macdonald. Este un
thriller plin de adrenalină în care un fost căpitan de submarin, întruchipat de
Law, e angrenat în căutarea unei comori aflate pe fundul Mării Negre.
Pe 7 august,
Caravana TIFF pariază pe Sălbăticie/
Wild, un film inspirat de o
poveste reală, regizat de Jean-Marc Vallée după un scenariu semnat de celebrul
scriitor Nick Hornby. Reese Witherspoon și Laura Dern au fost nominalizate la
Oscar pentru jocul lor. O tânără aflată în prag de divorț și marcată de
moartea mamei începe o călătorie de 1500 de kilometri, pe jos şi de una
singură, pe un drum montan ce uneşte nordul Statelor Unite de graniţa cu
Mexicul.
Sâmbătă, 8
august, timișorenii vor avea ocazia să vadă Trash/ Gunoi, în regia lui Stephen Daldry, o versiune
sud-americană a celebrei pelicule Vagabondul
milionar. Acţiunea are loc în Brazilia şi totul începe când trei puşti
găsesc un obiect într-o groapă de gunoi. Curând, ei vor fi nevoiţi să se
ascundă de poliţie. Stephen Daldry și-a câștigat renumele cu filme ca Billy Elliot, The Hours şi The Reader, toate intrate în cursa pentru Premiile Academiei
Americane de Film. Filmul avut peste 2000 de spectatori în închiderea Festivalului
Internațional de Film Transilvania, în iunie.
Dacă ați ratat Comoara (filmul premiat la Cannes al lui Porumboiu) la multiplex sau la Gottlob, mai aveți o ocazie să-l descoperiți în aer liber pe 9 august.
O altă comedie
savuroasă, Familia Belier/ Famille
Belier, de Eric Lartigau, va rula pe 10 august. Pelicula a avut
un succes extraordinar în Franța, unde a înregistrat o cifră record de peste 7
milioane de spectatori și a avut șase nominalizări la Premiile César. În Familia
Belier, toți sunt surdo-muți în afară de Paula, care are 16 ani. Ea
reprezintă legătura familiei cu lumea. Într-o zi, la sugestia profesorului de
muzică, decide să se înscrie la un mare concurs, însă familia ei nu e chiar
încântată de idee.
Favoritul
publicului la TIFF poate fi vizionat pe 11 august. Despre oameni și oi/ Rams, regizat
de Grímur Hákonarson, a câștigat și Premiul Special al Juriului la TIFF, după
ce a fost premiat la Cannes. Filmul danez spune povestea emoționantă a doi
frați care nu şi-au spus o vorbă timp de patru decenii, dar pentru care totul
se schimbă când trebuie să salveze ce au mai scump pe lume: oile.
De ce eu?, probabil cel mai vizionat film românesc de anul ăsta, le mai dă o șansă celor care l-au scăpat până acum, miercuri, 12 august. În fiecare seară, startul
se dă la ora 21:30, iar intrarea este liberă.
Categorii:
timisorene,
Zile cinefile
Abonați-vă la:
Postări (Atom)














