duminică, 12 iulie 2009
Coco avant Chanel (2009)
Inainte de a fi o cunoscuta creatoare de moda, Gabrielle "Coco" Chanel era o anonima cantareata de bar si, ocazional, croitoreasa insarcinata cu reparatiile rochiilor purtate de dansatoarele/prostituatele respectivului bar. Deasemenea, inainte ca numele Chanel sa ridice vreo spranceana toti i se adresau cu porecla data de tatal ei - Coco. Si, la fel ca multi alti oameni deosebiti, inainte de a gusta din cupa succesului, Coco a servit din plin o copilarie nefericita si o tinerete nesigura. Coco avant Chanel e un film biografic care priveste exact aceasta perioada din viata creatoarei de moda, una din cele mai influente femei ale secolului 20 si cea care a contribuit din plin la emanciparea prin moda a femeii moderne. Rolul pricipal ii apartine talentatei Audrey Tautou, care dupa rolurile din Amelie si Hors de Prix face aici o partitura foarte diferita jucand o femeie sobra cu inclinatii feministe.
Filmul ne istoriseste ca, dupa moartea mamei, Coco a fost abandonata de tatal ei, plecat la munca peste ocean, intr-un orfelinat dintr-o manastire catolica. La 18 ani paraseste orfelinatul si, impreuna cu sora ei, presteaza pe scena improvizata dintr-un bar sperand intr-un viitor artistic. Cand sunt date afara de patron drumurile lor se despart, Gabrielle "Coco" angajandu-se intr-un atelier de croitorie iar Adrienne gasidu-si un baron care sa o intretina. La scurta vreme insa Coco imita gestul sorei sale devenind protejata unui bogatas provincial din imprejurimile Parisului, Etienne Balsam, un om lipsit de maniere ale carui cunostinte excelau in doar 2 domenii: caii si femeile. Intrata astfel in lumea buna Coco are ocazia sa observe moda feminina din acele vremuri si, increzatoare in gusturile ei, sa incerce sa o schimbe. Abordeaza tinute sobre dar elegante si un stil baietos care intriga pe toata lumea. Dupa ironiile initiale, incet, incet femeile incep sa o invidieze pentru stilul ei avangardist si priceperea in a-si crea singura tinutele ajungand sa-i ceara sfaturi.
Filmul pune accent si pe viata intima a Gabriellei, mai precis pe doua din relatiile sale care au condus-o la decizia de a ramane o mademoiselle-a toata viata. Prima, cu Balsam, portretizat drept un badaran afemeiat si misogin, a fost impusa de nevoia de supravietuire. A doua, cu afaceristul englez Arthur Capel, a ramas o poveste frumoasa de dragoste cu final nefericit (scz. pt spoiler). Amandoua insa i-au pregatit viitorul, prima facilitandu-i contactul cu elita franceza iar a doua dandu-i increderea necesara pentru a-si porni propria afacere si bineinteles banii indispensabili.
Filmul regizat de Anne Fontaine e destul de reusit, are o cinematografie imbogatita de peisajele campenesti ale Normandiei si interioarele de castel, cu o scena foarte frumoasa pe malul marii si replici istete - discutiile in contradictoriu dintre Coco si Balsam sunt delicioase. Nu e o capodopera dar e destul de interesant prin subiectul abordat iar finalul deschide pofta pentru mai mult. Urmatorul pe lista e Coco & Igor, despre relatia creatoarei de moda cu compozitorul Igor Stravinsky.
Ps: opinia colegului de vizionare, Lucian Mircu, o gasiti aici.
sâmbătă, 11 iulie 2009
FO PA! Potoleşte-ţi entuziasmul!
În urmă cu cîteva seri am fost invitat, alături de alţi bloggeri, să văd că încă se mai poate potoli în complex. La Napoleon. Oh, şi încă ce bine se poate potoli! Dar cum blogul nostru nu se ocupă de deliciile maţului (ci ale ochiului), vă povestesc o mică gafă al cărei actor principal am fost. Aşadar în timpul mesei, cînd depănam amintiri despre hamburgherii cu ficăţei şi faimosul "ţigănesc" care ne-au încălzit studenţiile, le-am zis în treacăt comesenilor cum era alintat fast-food-ul Napoleon de băieţii mei de cartier. Nea P**a Ion. Pînă atunci conversaţia era jovială şi exuberantă ca o cupă de şampanie franţuzească. De cum mi-a ieşit porumbelul pe gură, s-a lăsat o tăcere bruscă. Uşor jenantă. Cele trei domniţe prezente au rămas cu îmbucătura în gît. Domnii se uitau pe pereţi. Am realizat imediat ce făcusem. Faux pas se cheamă în limbaj preţios, adică o violare a convenţiilor sociale şi a etichetei. Acest franţuzism mi-a fost introdus de Seinfeld (serialul). Dar adevăratul maestru gafeur, părintele Faux Pas-ului, este Larry David. In serialul Curb Your Enthusiasm, Larry violează eticheta în toate felurile şi în toate poziţiile, pînă o face franjuri. Într-atît şi-a pus amprenta asupra situaţiilor sociale penibile (le ştim cu toţii), încît de fiecare dată cînd calc strîmb îmi aduc aminte instant de L.D. "Treaba asta miroase a Larry David" îmi spun. "Ce ar face L.D. dac-ar fi aici, în locul meu, în pizzerie?" mă întreb. "S-ar strîmba, ar înghiţi în sec? Ar duce gluma proastă, FOPA-ul, şi mai departe pe culmile ridicolului?". Respectele mele acestui vizionar. Pentru cine nu ştie mare lucru despre el, se poate remedia această mică gafă prin revizitarea unui articol mai vechi, în care trîmbiţam descoperirea acestui comediant al moravurilor de parcă aş fi descoperit un continent. Într-un fel aşa şi am făcut.
Comedy-reality-show: Curb your enthusiasm
În fiecare zi eşti victima circumstanţelor, a convenţiilor sociale create fără să-ţi fi cerut vreodată cineva părerea. Pînă la ce oră e ok să suni seara? Eşti obligat să strîngi mîna cuiva după ce tocmai a strănutat peste ea? E misiunea vieţii lui Larry David de a chestiona regulile de etichetă, pe care le vede în felul său bizar dar onest. Larry e creatorul nevăzut al lui Seinfeld - cel mai de succes sitcom ever, pînă în 2000 cînd şi-a tras propriul serial. Curb Your Enthusiasm e tot un „show despre nimic”, dar cu altă mantră:„La naiba cu intenţiile bune”. Personajul central e o versiune fictivă a autorului, căsătorit, auto-pensionat în plină glorie, dar total lipsit de glanda socială. Fanii Seinfeld purişti vor spune că reia motive, situaţii, construcţii...Aşa face. Dar proporţiile umorului sunt la altă scară: CA-LA-MI-TA-TE. Dialogurile deseori improvizate îi dau o alură de reality-show. Larry David e genial şi nu mă feresc de epitetul ăsta pentru un comic care te face să înghiţi atît de uşor pastile subversive. E Jerry+George +Kramer la pătrat. De fapt Jason Alexander (George) şi Julia Louis-Dreyfus (Elaine) apar în cîteva episoade „as themselves”, ironizînd „sindromul Seinfeld” (actori care au succes uriaş într-un serial şi nu mai pot juca alt rol). Am devorat rapid toate cele şase sezoane din serialul HBO şi mă declar hipnotizat de acest ochelarist cu calviţie, mai amuzant ca Woody Allen. Dintre toate, cel mai exuberant este sezonul IV, în care Larry este invitat de Mel Brooks să joace într-un music-hall pe Broadway (alături de Ben Stiller şi apoi David Schwimmer). Am rîs cu lacrimi. Dacă mă întreabă cineva ce am făcut notabil în 2008: l-am descoperit pe Larry David. Pretty good. Pret-ty pret-ty good.
vineri, 10 iulie 2009
Man On Wire (2008)
E destul de greu sa nu fii impresionat atunci cand oameni extraordinari fac lucruri extraordinare si la fel de greu e sa nu fii entuziasmat cand afli despre un film care prezinta povestea unor asemenea oameni. Mai ales cand un astfel de film castiga Oscarul pentru documentar in 2009. Man on wire e povestea lui Philippe Petit, un acrobat francez care pe 7 august 1974 a patruns in Turnurile Gemene din New York, a urcat pe acoperis, a intins un cablu de otel intre ele si a mers pe sarma 45 de minute deasupra lumii. Aceasta nu a fost o cascadorie, nu au existat duble, nu au existat plase de siguranta, era o lovitura artistica, un "atac" asupra celor doua varfuri, Petit cucerind cele mai inalte cladiri din lume cu inventivitatea si talentul sau dupa care pur si simplu si-a dansat pe sarma fericirea.Desi e un documentar bazat pe cartea biografica a lui Philippe Petit, filmul are ingredientele unui film de actiune cu final stiut. E foarte interesant de urmarit evolutia lui Petit ca acrobat la mare inaltime, antrenamentul sau pe Catedrala Notre Damme sau turnurile podului din Sydney, mici pietre de incercare in drumul sau spre ascensiunea finala. Petit marturiseste ca inca de la punerea temeliei WTC a visat ca o data si-o data sa le traverseze. Cucerirea nu s-a realizat insa cat ai bate din palme. Au fost luni si luni de pregatiri, de supraveghere in stil detectivistic, de furisari si infiltrari care le-au permis sa urce pana in varf si sa masoare, pozeze, filmeze si analizeze locul faptei. Era o sansa unica in viata si trebuia executata perfect.
In dupa-amiaza de 6 august 1974 Petit si prietenii lui au intrat in cele doua turnuri folosind legitimatii false de muncitori ca sa treaca de securitate, au urcat cu lifturi de marfa pana la ultimele etaje si s-au ascuns. Au petrecut ore indelungate aproape imobilizati pentru a nu atrage atentia gardienilor ce patrulau zona, apoi, odata cu caderea noptii s-au pus pe treaba. Patru oameni au intins toata noaptea 200 de kg de cablu de otel legand cele doua turnuri intre ele, iar in zori, in ceata diminetii, Philippe Petit si-a tinut respiratia si a urcat pe sarma. Cand a scapat de emotia primilor pasi si de tatonarea terenului, a zambit si in 45 de minute a traversat de 8 ori distanta ce separa cele doua turnuri gemene. Era la 417 m deasupra strazii iar lumea privea inmarmurita. E dificil de inteles motivatia unui astfel de gest, majoritatea ne gandim doar la faptul ca tipul asta si-a pus inutil viata in pericol, dar cred ca daca ascultam cu atentie conceptia lui despre viata aflam ca ea e destul de diferita de cea a omului obisnuit: "To me, it's really so simple, that life should be lived on the edge. You have to exercise rebellion. To refuse to tape yourself to the rules, to refuse your own success, to refuse to repeat yourself, to see every day, every year, every idea as a true challenge. Then you will live your life on the tightrope."
Un om extraordinar nu poate fi judecat dupa criterii obisnuite. E intr-o cu totul alta liga. Unii oameni simt nevoia sa scrie, altii sa cante iar altii sa picteze. Petit simtea nevoia sa mearga pe sarma. Iar cand a vazut turnurile a simtit ca au fost construite doar pentru el si reprezentatia sa sa. Iar atunci si-a spus: "If I die, what a beautiful death!" N-a fost sa moara asa ca acum avem un film foarte frumos despre depasirea limitelor si implinirea viselor.
Trailer.
joi, 9 iulie 2009
Haideti la film
Marele Ecran si-a facut un obicei din a va anunta cand se intampla lucruri misto in Timisoara legate de a saptea arta, astfel ca suntem din nou la post si va transmitem ca va avea loc o premiera publica a unui film documentar, o proiectie in aer liber in doua zile diferite. Organizator este acelasi Centru Cultural Francez care ne-a mai adus evenimente si-n trecut si care, impreuna cu partenerii sai de pe afis ne aduc filmul HOME, "un film impresionant despre frumuseţea planetei noastre, despre oameni şi despre consecinţele activităţilor lor asupra echilibrului ecosistemului planetar".
Spicuim din comunicatul de presa:
Proiectiile vor avea loc in doua zile:
Spicuim din comunicatul de presa:
Filmul "Home", regizat de Yann Arthus-Bertrand, produs de Luc Besson şi narat de Glenn Close, este un documentar plin de imagini impresionante despre impactul oamenilor asupra biodiversiăţii planetei, demonstrând în detaliu felul în care a fost distrus echilibrul natural şi avertizând, totodată, că următorii 10 ani vor fi esenţiali în încercarea de a salva mediul.
În câteva decenii omul a rupt un echilibru de aproape 4 miliarde de ani de evoluţie a Terrei şi punându-i viitorul în pericol. Preţul plătit este extrem de scump, dar este prea târziu ca să fim pesimişti: nu-i mai rămân umanităţii decît 10 ani pentru a deveni conştientă de exploatarea nemăsurată a bogăţiilor Terrei şi pentru a-şi schimba modul de consum.
O planetă aflată în pericol, frumoasă şi deznădăjduită. Cu filmul “Home”, fotograful şi cineastul francez Yann Arthus-Bertrand lansează o avertizare către pământeni, avertizare care, speră el, va fi primită de cât mai multă lume. Seceta, urbanizarea masivă, lipsa apei, poluarea, cursa pentru petrol şi energiile fosile, a căror combustie este responsabilă de schimbările climatice, fiecare dintre problemele cu care se confruntă planeta este vazută din cer.
Proiectiile vor avea loc in doua zile:
- Sambata, 11 iulie, de la 21:00, la Gradina de Vara a Filarmonicii Capitol
- Marti, 14 iulie, de la 21:00, in Piata Unirii
Trailerul zilei: District 9
Deci filmul asta chiar vreau sa-l vad in clipa asta. Pacat ca mai dureaza un pic pana la lansare. Despre ce e vorba. Pai o rasa de alieni de tip gandac se hotarasc sa ne viziteze cu ditamai nava lor spatiala si pamantenii, desigur de origine americana, le rechizioneaza ship-ul si pe ocupanti ii "cazeaza" intr-o tabara de refugiati de tip "no humans allowed" undeva prin Africa de sud. Scopul e bineinteles absolut uman: cercetarea tehnologiei straine pentru aplicatii militare si studiul adn-ului extraterestru. Mda. Dar ceva merge rau... si abia astept sa vad ce. Tot misterul asta face sa ma mance palmele in asteptare iar traileru mi-a ridicat paru pe mana. Filmul asta reprezinta revenirea lui Peter Jackson ca producator dupa 4 ani si debutul regizoral a lui Neill Blomkamp.
Trailer:miercuri, 8 iulie 2009
Ice Age 2009. Sau extincţia cinematografelor-dinozaur
Am fost aseara la Ice Age. Nu-mi dau seama daca prietenii care ne-au invitat obţinuseră biletele prin ceva intervenţii, dar am înţeles că pentru primele două săptămâni sunt rezervate toate locurile. Am stat la coadă la intrare pe două rînduri. Şi tot aşa se stătea şi la popcorn. În condiţiile în care nu era nimic baş gratis. Şi o grămadă de oameni veniseră la mall special pentru film, în maşinile lor, pe aglomeraţie şi căldură. Deci industria filmului poate să meargă şi în România. Printr-un marketing inteligent şi cu condiţia să ţi se ofere condiţii decente. Dar hai să vedem cum reacţionează celelalte cinematografe, localizate în punctul zero al urbei. Nici măcar nu mai vorbesc de update-urile tehnice, practic inexistente. Să lăsăm condiţiile de vizionare deoparte. De marketing iarăşi nu poate fi vorba. La Studio, nu numai că nu au avansat, ba au intrat în regres dpdv al afişajului (vezi foto). Hîrtiile astea A4 care anunţă filmele lunii sunt, vă jur, exact ca în 1989. Doar că acum nu mai scrie PRODUCŢIE USSR, ci PREMIERĂ ANGLIA.
.jpg)
Altă problemă: în timp ce la Cinema City ajung cu o săptămână maxim întîrziere, la Timiş filmele ajung cu un delay de jumate de an. Wrestler merită toţi banii. Dar chiar dacă aş dori să-l revăd, nu m-aş arunca în grota dinozaurilor.
.jpg)
La fel ca tema din Ice Age (voi reveni cu detalii despre film, că merită), aceste stabilimente au intrat în Lost World. N-am habar cine le-a dorit moartea. E clar însă că nici nu vrea nimeni să le ţină în viaţă. Înainte mi se rupea inima pentru starea lor. Şi mi-am tot răcit gura de pomană în cîteva articole. Acum, mă lasă rece. Oricum, au intrat în Ice Age. Şi dinozaurii, se ştie, sunt morţi de mult.
.jpg)
Altă problemă: în timp ce la Cinema City ajung cu o săptămână maxim întîrziere, la Timiş filmele ajung cu un delay de jumate de an. Wrestler merită toţi banii. Dar chiar dacă aş dori să-l revăd, nu m-aş arunca în grota dinozaurilor.
.jpg)
La fel ca tema din Ice Age (voi reveni cu detalii despre film, că merită), aceste stabilimente au intrat în Lost World. N-am habar cine le-a dorit moartea. E clar însă că nici nu vrea nimeni să le ţină în viaţă. Înainte mi se rupea inima pentru starea lor. Şi mi-am tot răcit gura de pomană în cîteva articole. Acum, mă lasă rece. Oricum, au intrat în Ice Age. Şi dinozaurii, se ştie, sunt morţi de mult.
later edit: informatie de ultima ora - se pare ca la Studio nu se mai dau filme joia. Cum ar veni: la Studio refrenul corect este NU NE VEDEM JOI...
marți, 7 iulie 2009
Pentru patimasi: Watchmen Director's Cut
V-am mai explicat eu demult cum sta treaba cu extended edition si care sunt filmele cu adevarat "imbogatite" de aceasta denumire. E cazul sa adaug la lista prezentata in postul mai vechi inca un film care nu m-a plictisit deloc in ciuda alungirii sale: Watchmen. Nu am de gand sa reiau cronica din primavara unde mi-am exprimat cam tot ce aveam de exprimat ci doar sa anunt ca se gaseste deja Director's Cut - ul anuntat de Zack Snyder pentru mijlocul lui iulie, mai lung cu 24 de minute decat primul montaj care a rulat deja. Deci daca ala vi s-a parut deja prea lung postul asta nu e pentru voi, clar. Pentru cei care au citit comicbook-ul, cum sunt eu, erau cateva lucruri care scapasera adaptarii, asa ca le-am cautat in versiunea adaugita. Deci ce apare in plus in Director's Cut: mai multe scene mici insesizabile, o scena in care Rorschach bate niste politisti in apartamentul Comediantului, o scena in care Laurie/SilkSpecter 2 dicuta si apoi bate un agent guvernamental pentru a scapa, plus episodul mortii batranului Night Owl de mainile unor batausi, moment destul de important si bine realizat. Judecand la rece filmul asta de 3 ore a trecut ceva mai greu decat versiunea vazuta la Cinema City dar se poate ca marele ecran si intunecimea salii de film sa fi jucat un rol important atunci, ca si emotia vizionarii in premiera.luni, 6 iulie 2009
Trailerul zilei: Tiptoes :))
Stiu ca parem un blog de oameni seriosi si dedicati trup si suflet pasiunii pentru filme de calitate dar abia ce m-am intors din concediu asa ca wtf! Ia priviti ce film au putut face Gary Oldman, Kate Beckinsale, Matthew McConaughey si Patricia Arquette in 2003. Un film cu midgets oameni buni!! L-ati vazut careva?
vineri, 3 iulie 2009
Atunci i-am condamnat pe toti la moarte
Sergiu Nicolaescu m-a invatat ce inseamna Moartea. Aveam patru ani si ma uitam cu ai mei la singurul film ce se difuza intr-o zi la singurul canal de televiziune. Anul:1984. Sergiu Nicolaescu era personajul meu favorit din acel film (singura imagine pe care o retin implica un tren si parca niste soldati nazisti). La un moment dat, Sergiu e ciuruit iar eu nu intelegeam de ce dispare eroul. Am inceput sa chirai, spre ingrijorarea mamei: "Mama, nu plange! Moare doar in film. Sergiu traieste, e actor." La care ii raspund printre lacrimi de crocodil si muci: "Da' de ce a trebuit sa moara? NU VREAU SA MOARA!".
Nici acum nu-i doresc moartea, decat una simbolica: decesul ca autor de filme. In eventualitatea ca se va produce si moartea fizica (regretabila de altfel, dar fireasca) ma astept la seri maraton din filmografia "Comisarului" si la funeralii nationale. Pentru televiziuni ar fi un prilej numai bun sa scoata de la naftalina filme vechi, sa faca talk-show-uri cu apropiatii "maestrului" si audienta cu imaginea artistului in ultimul costum. Desigur, se va vorbi mult despre el si i se vor umfla meritele. De morti numai de bine. De aceea am luat-o un pic inainte si vreau sa privim la rece rolul lui Nicolaescu in cinematografia romaneasca. A fost el un rasfatat al regimului comunist, regim care in ultimii sai ani mizase la greu pe cartea nationalista? In '89 stiu ca vazusem de vreo trei ori la cinema Coroana de foc despre Mircea cel Batran. Apoi in decembrie, primul film pe care l-au dat la televiziunea "libera" a fost Ringul, cica cenzurat de comunisti. Acum stiu ca Nicolaescu sarise la timp in barca noului regim, cu o cascadorie demna de filmele sale cu puscaturi. Mai apoi, aproape m-a scos din sala cu ridicolul Orient Expres. Si m-a dus la limita oripilarii cu exasperantul& involuntar amuzantul 15.
Am scris atat de rau de filmele lui ultime (inca am fost bland) pana am primit amenintari cu bataia de la admiratorii sai. Dar nu de frica fac acest demers. Mi se pare fair play fata de om sa-i recunoastem si meritele, daca le-a avut. Trebuie sa vedem daca ne lasa mostenire si altceva in afara de sutele de kilometri de pelicula uzata si de cateva replici intrate in folclor. Pentru asta am apelat la stiinta lui Marian Radulescu, un connaiseur al cinemaului- in general- si al celui romanesc ante '89, in particular. L-am invitat in studioul Marelui Ecran (via mess). Banda, va rog:
Nici acum nu-i doresc moartea, decat una simbolica: decesul ca autor de filme. In eventualitatea ca se va produce si moartea fizica (regretabila de altfel, dar fireasca) ma astept la seri maraton din filmografia "Comisarului" si la funeralii nationale. Pentru televiziuni ar fi un prilej numai bun sa scoata de la naftalina filme vechi, sa faca talk-show-uri cu apropiatii "maestrului" si audienta cu imaginea artistului in ultimul costum. Desigur, se va vorbi mult despre el si i se vor umfla meritele. De morti numai de bine. De aceea am luat-o un pic inainte si vreau sa privim la rece rolul lui Nicolaescu in cinematografia romaneasca. A fost el un rasfatat al regimului comunist, regim care in ultimii sai ani mizase la greu pe cartea nationalista? In '89 stiu ca vazusem de vreo trei ori la cinema Coroana de foc despre Mircea cel Batran. Apoi in decembrie, primul film pe care l-au dat la televiziunea "libera" a fost Ringul, cica cenzurat de comunisti. Acum stiu ca Nicolaescu sarise la timp in barca noului regim, cu o cascadorie demna de filmele sale cu puscaturi. Mai apoi, aproape m-a scos din sala cu ridicolul Orient Expres. Si m-a dus la limita oripilarii cu exasperantul& involuntar amuzantul 15.
Am scris atat de rau de filmele lui ultime (inca am fost bland) pana am primit amenintari cu bataia de la admiratorii sai. Dar nu de frica fac acest demers. Mi se pare fair play fata de om sa-i recunoastem si meritele, daca le-a avut. Trebuie sa vedem daca ne lasa mostenire si altceva in afara de sutele de kilometri de pelicula uzata si de cateva replici intrate in folclor. Pentru asta am apelat la stiinta lui Marian Radulescu, un connaiseur al cinemaului- in general- si al celui romanesc ante '89, in particular. L-am invitat in studioul Marelui Ecran (via mess). Banda, va rog:
lucianmircul: stiu ca e greu ce iti cer, dar mi-ai promis
marian radulescu: asa
lucianmircul: Vreau sa facem o foarte scurta analiza a "cineastului" Nicolaescu
lucianmircul: la rece, inainte sa moara si sa fim cuprinsi de compasiune, mila si iertare
lucianmircul: Am tot scris de rau de el si vreau sa fiu corect cu el. Sa scriu si de bine, daca e cazul. De aceea te rog sa-mi spui ce inseamna el pentru tine, ce crezi ca inseamna pentru cinematograful romanesc. Si ce ramane de valoare in urma lui
marian radulescu: pentru mine el inseamna foarte putin.
marian radulescu: a insemnat foarte mult pana la varsta de 12 ani cred
lucianmircul: idem
lucianmircul: ma rog, in cazul meu 10 ani
marian radulescu: asta marturisea si mungiu intr-un interviu pt cotidianul , cand l-au intrebat ce filme dragi ro ante 1989 poate numi
marian radulescu: a spus: trandafirul galben si nicolaescu
marian radulescu: apoi pita, daneliuc, tatos, veroiu si saucan
marian radulescu: exact traseul meu
marian radulescu: sa revin
lucianmircul: pai, e vorba de copilarie
marian radulescu: atunci, in copilarie, incercam sa vad tot ce era cu el
marian radulescu: era un idol
marian radulescu: descoperit, cred, in 'Osanda'
marian radulescu: un film nu f rau
marian radulescu: care e bun datorita nu lui (s.n.), ci lui amza, ioanei pavelescu, lui dinica si e. maftei, MUZICII LUI TIBERIU OLAH
marian radulescu: si povestea lui v i popa era captivanta ('velerim si veler doamne')
marian radulescu: apoi a urmat 'Accident'
marian radulescu: care m-a prins prin MUZICA (iar)
marian radulescu: radu goldis acum
marian radulescu: plus actori: gaitan, mihaita si popovici
lucianmircul: aceiasi din Reconstituirea
marian radulescu: (s-au reintalnit dupa 'reconstituirea')
marian radulescu: da
marian radulescu: subiectul politist, captivant
marian radulescu: sergiu la fel
marian radulescu: apoi marea lovitura: REVANSA
marian radulescu: din nou muzica. dupa aproape 30 de ani aveam sa aflu ca genericul si nu numai e compus de a enescu
marian radulescu: pe generic aparea doar numele i popovici (ilustratie muzicala)
marian radulescu: actorii mari, subiecte tari
marian radulescu: legionari
marian radulescu: paraipan etc
marian radulescu: 'Pentru Patrie'
marian radulescu: Capcana Mercenarilor
marian radulescu: Nemuritorii (tv, 1981)
marian radulescu: Duelul (slab)
marian radulescu: Viraj Periculos - slab - avorturi, asistente criminale etc
marian radulescu: Cu mainile curate si Un comisar acuza
marian radulescu: vazute cand s-au reluat pe ecrane: 1983, 1984
lucianmircul: nu uita de Atunci i-am condamnat...
lucianmircul: parca ziceai ca asta e cel mai rotund film al sau
marian radulescu: ala l-am vz in 1980
marian radulescu: da, raman la aceeasi parere
marian radulescu: dupa titus popovici
marian radulescu: actori uriasi
lucianmircul: ce calitati are?
marian radulescu: o povestire buna
lucianmircul: si mana regizorului?
marian radulescu: dramaturgie excelenta
marian radulescu: (nu e vina lui)
marian radulescu: personajul lui amza, nebunul satului care se jertfeste pentru sat
marian radulescu: (tema jertfei, de care e capabil doar NEBUNUL!!)
marian radulescu: SN n-are niciun merit insa
lucianmircul: bag seama ca pe niciunde nu e meritul lui in totalitate, unde a inceput sa centreze si sa dea tot el cu capu, s-a cam coborat nivelul
marian radulescu: filmat corect
marian radulescu: regizorul nu exista
marian radulescu: Mihai Viteazul vazut prin 1981
marian radulescu: surpriza mare
marian radulescu: film de anvergura
marian radulescu: acum nu mai pot sa-l revad
lucianmircul: da, aici poate ar fi una din calitatile lui
marian radulescu: insa pot oricand sa ascult muzica filmelor lui
marian radulescu: tiberiu olah la mihai v
lucianmircul: macar are viziune de coregraf
marian radulescu: 'ringul', ciuleandra, mircea, coroana de foc le-am vazut numai pt muzica lui a enescu
marian radulescu: coregraf?
marian radulescu: nu nici macar
lucianmircul: pana la el, nu s-au mai filmat la noi asemenea scene de razboi
marian radulescu: de colonel care nu s-a jucat suficient cu soldatii de plumb, asta da
marian radulescu: da, daca te incalzeste asta, se poate spune
marian radulescu: si Dacii sa nu uit
marian radulescu: daca tu te mai poti uita la filmele astea numai pt acest motiv esti mare,
marian radulescu: eu nu pot
marian radulescu: filme cu batai si lupte s-au facut in lumea mare de zeci de ani
marian radulescu: si la noi in 1912, Independenta ro
lucianmircul: stii ca se lauda la ceva emisiune pe tvr ca in America, Steven Spielberg le-ar arata studentilor imagini din Mihai Viteazul ca model de cum se filmeaza o batalie ?
marian radulescu: omul e bolnav
marian radulescu: dar nu e singurul
lucianmircul: grandoman?
marian radulescu: genial fara motiv se crede si Daneliuc care desfiinteaza noul val actual
pt ca el si numai el e noul val, el si numai el a adus ceva nou (interviu in adevarul)
lucianmircul: in cazul lui Nicolaescu, poate sa fie si puterea pe care i-a dat-o regimul si pe care a conservat-o si dupa comunisti?
marian radulescu: puterea nelimitata
marian radulescu: si dupa 1990 era al doilea om in stat
marian radulescu: dupa 1990 n-am vazut nimic de el
marian radulescu: ceva secvente din Oglinda si-atat
marian radulescu: nu pot sa mai vad asa ceva
marian radulescu: concluzie:
marian radulescu: cateva scenarii interesante (titus popovici, anusavan salamanian)
marian radulescu: muzica de 5*****: theodor grigoriu, tiberiu olah, richar oschanitzsky, radu goldis, adrian enescu
marian radulescu: si actori care incearca si ei sa salveze ce se mai poate
marian radulescu: pt ca e nevoie de salvarea lor
marian radulescu: in conditiile in care viziunea e TRIUMFALISTA
lucianmircul: crezi ca cinematografiei noastre i-ar fi fost mai bine daca Sergiu n-ar fi facut filme?
lucianmircul: sau toturi are si el meritele sale?
marian radulescu: atentie: FILME DE LUPTE A REGIZAT SI EISENSTEIN SI GRIFFITH. vezi birth of a nation, alexander nevsky, ivan cel groaznic etc
marian radulescu: dar acolo e ARTA
marian radulescu: chiar daca la eisenstein e si ideologie
marian radulescu: dar se pot vedea si revedea
marian radulescu: pt ca nu e grandomanie, triumfalism, patriotism populist
marian radulescu: cred ca financiar a ajutat cinematograful
marian radulescu: in 1986 mircea veroiu a venit la casa tineretului, a fost invitat cu ocazia unui medalion cu filmele lui
marian radulescu: s-a adus vb de sn
marian radulescu: a zis: 'sa-l tina dumnezeu asa cum e ca nu cred ca se va schimba...daca n-ar fi el, niciunul din noi n-ar putea sa faca film in ro’
marian radulescu: pt mine sergiu nicolaescu e si omul care l-a ingropat de viu (ca artist) pe mircea saucan
marian radulescu: unul dintre (alaturi de alti grandomani: mircea dragan, ala cu stefan cel mare, columna , fratii jderi etc)
marian radulescu: i-a spus lui saucan, dupa meandre:
marian radulescu: saucane , esti k.o. .. nu mai faci film niciodata!
lucianmircul: Marian, multumesc mult pentru rabdare, stiu ca nu e unul din subiectele tale favorite
lucianmircul: tura viitoare discutam despre ce-ti place tie. Copilaria lui Ivan de exemplu
marian radulescu: astept sa vb si despre altele
marian radulescu: despre lucruri si filme ADEVARATE
marian radulescu: nu despre surogate
joi, 2 iulie 2009
Apocalipsa cu final fericit
Dacă Apocalipsa crede că mai sperie pe cineva, trebuie s-o dezamăgesc. Fumez apocalipse dintr-a cincea. În timp ce cometa X ne va lovi planeta - in 2012, sa zicem- mulţi vor comenta blazaţi ultimul show pirotehnic: „Dude, am un deja-vú. În ce film am văzut scena asta? Parca Deep Impact”. Altii ii vor linisti pe muritorii mai agitati: „Fără panică, frate! Ce, n-ai mai văzut sfîrşitul lumii?”.
Hollywood-ul ne-a dresat bine pentru Ziua Judecăţii, cu o serie de disaster movies. Să facem un inventar morbid: asteroizi (Armageddon), roboţi (Terminator), alienşi (Independence Day), potopuri (Day After Tomorrow), viruşi (12 Monkeys), zombies (Resident Evil) şi Everyone Else! Nu mi-e frică de Apocalipsă pentru că o cunosc deja. Cam aşa s-ar traduce şi sloganul (KNOW1NG IS EVERYTHING) ultimului film-dezastru. Ditamai profesorul de astrofizică (Nicholas Cage) care explică existenţa Pămîntului prin hazard („Shit happens”), ajunge să creadă în profeţii numerologice, ca un ultras OTV. Am înţeles că profeţiile alea chiar se adeveresc. Dar tot nu le înţeleg sensul. De ce te-ar avertiza Cineva în privinţa unor catastrofe dacă nu le poţi evita? Poate numai daca Cineva vrea sa faca mişto de tine.
Mă rog, dacă ţii să vezi Knowing (Numere Fatale), lasă-ţi logica acasă! Numai aşa poţi intra în poveste, care cum-necum te prinde. O fi datorita secvenţelor copiate din Întîlnire de gradul 3 şi E.T. de Spielberg (omagiu e atunci cand revizitezi un moment din opera unui autor, nu cand redai scena aproape ca in original). Sau te prinde cu scena tragediei aviatice, filmata in genul unui reporter de război (in cazul catastrofei de la metroul new-yorkez prea devenim constienti ca e desenata pe calculator). Regizorul Alex Proyas ne oferă şi secvenţe originale: planeta arde ca o minge de foc pe muzica lui Beethoven. Măcar Simfonia a şaptea să rămînă după noi!
Doua lucruri majore avem a reprosa acestui thriller, dealtfel decent. Introducerea este la limita plictiselii si enunta scolareste cele doua teme ale filmului: „Tati, suntem singuri in Univers?” ( nu divulg a doua tema, pentru ca as fi obligat sa bag avertismentul de spoilere si nu stiu cum, iar tovarasul Richie e la B’est Fest). Finalul, cat ar fi el de poetic si frumos, tot este in dezacord flagrant cu zeitgeist-ul, afirmand ceva de genul: nu-i nimic copilasi, va da tata o jucarie noua! Poate am trecut de virsta cand vroiam ca Bruce Willis sa salveze tot mankind-ul. Sau poate am citit prea mult Chuck Palahniuk. Apropo, uite ce zice anarhistul in Monstrii Invizibili (Polirom, 2007): „Numai cand vom devora planeta asta Dumnezeu ne va da alta. Vom ramane in amintire mai mult pentru ceea ce am distrus decat pentru ceea ce-am creat”.
p.s. In acest moment, Richie sigur ar fi pus avertismentul de spoilere.
Hollywood-ul ne-a dresat bine pentru Ziua Judecăţii, cu o serie de disaster movies. Să facem un inventar morbid: asteroizi (Armageddon), roboţi (Terminator), alienşi (Independence Day), potopuri (Day After Tomorrow), viruşi (12 Monkeys), zombies (Resident Evil) şi Everyone Else! Nu mi-e frică de Apocalipsă pentru că o cunosc deja. Cam aşa s-ar traduce şi sloganul (KNOW1NG IS EVERYTHING) ultimului film-dezastru. Ditamai profesorul de astrofizică (Nicholas Cage) care explică existenţa Pămîntului prin hazard („Shit happens”), ajunge să creadă în profeţii numerologice, ca un ultras OTV. Am înţeles că profeţiile alea chiar se adeveresc. Dar tot nu le înţeleg sensul. De ce te-ar avertiza Cineva în privinţa unor catastrofe dacă nu le poţi evita? Poate numai daca Cineva vrea sa faca mişto de tine.
Mă rog, dacă ţii să vezi Knowing (Numere Fatale), lasă-ţi logica acasă! Numai aşa poţi intra în poveste, care cum-necum te prinde. O fi datorita secvenţelor copiate din Întîlnire de gradul 3 şi E.T. de Spielberg (omagiu e atunci cand revizitezi un moment din opera unui autor, nu cand redai scena aproape ca in original). Sau te prinde cu scena tragediei aviatice, filmata in genul unui reporter de război (in cazul catastrofei de la metroul new-yorkez prea devenim constienti ca e desenata pe calculator). Regizorul Alex Proyas ne oferă şi secvenţe originale: planeta arde ca o minge de foc pe muzica lui Beethoven. Măcar Simfonia a şaptea să rămînă după noi!
Doua lucruri majore avem a reprosa acestui thriller, dealtfel decent. Introducerea este la limita plictiselii si enunta scolareste cele doua teme ale filmului: „Tati, suntem singuri in Univers?” ( nu divulg a doua tema, pentru ca as fi obligat sa bag avertismentul de spoilere si nu stiu cum, iar tovarasul Richie e la B’est Fest). Finalul, cat ar fi el de poetic si frumos, tot este in dezacord flagrant cu zeitgeist-ul, afirmand ceva de genul: nu-i nimic copilasi, va da tata o jucarie noua! Poate am trecut de virsta cand vroiam ca Bruce Willis sa salveze tot mankind-ul. Sau poate am citit prea mult Chuck Palahniuk. Apropo, uite ce zice anarhistul in Monstrii Invizibili (Polirom, 2007): „Numai cand vom devora planeta asta Dumnezeu ne va da alta. Vom ramane in amintire mai mult pentru ceea ce am distrus decat pentru ceea ce-am creat”.
p.s. In acest moment, Richie sigur ar fi pus avertismentul de spoilere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)