marți, 18 iunie 2024
Tiff 2024 (II)
Corespondența lui Răzvan continuă cu alte șapte cronicuțe la cald de la Cluj.
8. “Touché”, cu un titlu foarte potrivit, din secțiunea Game On a festivalului m-a “atins” mai mult decât credeam și am povestit cu mult interes după film cu regizoarea Martina Moor ca să înțeleg de unde a avut răbdarea să urmărească timp de peste 10 ani cariera sportivă a campioanei mondiale la scrimă, Nathalie Moehllhausen. Drumul n-a fost ușor, presărat cu renunțări, despărțiri, dar și cu multă tenacitate. Mi-a amintit că pentru a-ți împlini un vis trebuie să mergi până la capăt. Povestea însă continuă. Vara aceasta, Natalie merge la Jocurile Olimpice din Franța.
9. “Reprezentația” de Shira Piven, prezentă la Cluj și extrem de emoționată, atinge un subiect veșnic sensibil: cât de departe ești dispus să mergi pentru carieră atunci când totul în jurul tău urlă a renunțare, a abuz și, ca miza să fie și mai mare, a nazism? Deși e ficțiune, filmul pare desprins din realitatea anului 1937 din Berlin, când Hitler încă nu pornise apocalipsa, și avea timp de câte un spectacol. Harold May e evreu american, dar e și cel mai bun dansator de step. Are o dilemă existențială atunci când dansează pe scenă în fața Fuhrerului, iar când contractul i se prelungește va trebui să aleagă între bine și rău, între bani și prieteni, între viață și moarte. Amănunt interesant: Bucureștiul era prima opțiune pentru filmări, dar s-a ales Bratislava din rațiuni financiare, dar și prin asemănarea clădirilor cu vechiul Berlin.
10. Dragan Bjelogrlic, regizor și actor în “Păzitorii formulei” are curaj să sape în trecutul îngropat în tăcere și negare ale unei foste Yugoslavii comuniste și să scoată de acolo un personaj mai puțin cunoscut al istoriei, dar cu un impact major asupra vieții noastre din prezent: doctorul Georges Mathé, realizatorul cu succes al primului transplant de măduvă osoasă efectuat vreodată pe oameni. Și mai mult, transplantul respectiv are directă legătură cu proiectul abandonat al bombei atomice, care, privit în lumina evenimentelor actuale aprinde imaginația sălii arhipline. Regizorul e nevoit să răspundă la o șarjă de întrebări pertinente, inlcusiv să-mi lămurească întrebarea dacă proiectul spațial iugoslav, descris în mockumentarul “Huston, We Have a Problem” are sau nu un sâmbure de adevăr.
11. Tomas Vengris dă viață unui apartament din Vilnius pe cale de a se prăbuși, dar în care mai locuiesc cinci povești și jumătate de amor. “AirBnB în Vilnius” e despre dragoste, un pic de voyeurism, dar cel mai mult despre discreție. Vedem 5 turiști cazați de-a lungul timpului în apartament și pe măsură ce poveștile lor par din ce în ce mai dramatice, apartamentul e tot mai amenințat cu prăbușirea de un subsol fragil. Regizorul explică după proiecție jocul camerei de filmat care apare în cele mai ciudate unghiuri prin faptul că apartamentul-personaj e chiar al lui. Intimitatea este, deci, la ea acasă.
12. “Erecția lui Toribio Bardelli” (r. Adrian Saba) se vede în cinemaul de cartier modern, Dacia, din Mănăștur. O lume peruană plină de empatie și umanitate, dar și frustrarea personajului principal care află prea târziu -după moartea soției,- și ultimul, că a fost toată viața încornorat. Răzbunarea e singurul scop care i-a rămas în viață, chiar dacă prin aceasta îi va afecta pe cei trei copii ai săi, care la rândul lor își trăiesc pe fundal propriile drame, una mai intensă ca alta.
13. Vine timpul să mai și plângem, căci “Celălalt fiu” (din secțiunea Competiție), al argentinianului Sebastián Quebrada e de o tristețe fără margini. Deși începe într-o notă veselă - viața unei găști de adolescenți cu toate învolburările ei-, o moarte violentă face totul în jur să se prăbușească, inclusiv în sala de cinema. Simt cum publicul își ține răsuflarea și o senzație de vertij mă cuprinde. Și parcă ne învăluie pe toți din sală. Aflăm ulterior de la regizor că e inspirat dintr-o experiență personală, ceea ce explică și titlul. Totuși, plec confuz, iar reverberațiile tristeții persistă îndelung.
14. Închei ziua într-o notă optimistă, în aer liber, în Piața Unirii cu “Voy! Voy! Voy!” al egipteanului Omar Hilal. Încercările jovialului și amoralului Hassan de a evada din Egipt prin
căsătoria cu o nemțoaică bătrână “mor” din fașă, așa că oportunitatea de
a călători în Europa cu o echipă de fotbal de nevăzători nu trebuie
ratată. Plin de picanterii și fără stereotipuri locale. Oamenii beau
bere, merg la film, fură, înșeală și se prefac. Rețeta comediei e dusă
pâna la ultimele consecințe. Chiar și atunci când crezi că mai există
oameni corecți și morali, realitatea e alta. (corespondență de Răzvan Băloi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.