miercuri, 4 ianuarie 2023

2-3 întrebări pentru '23 (II)

An nou - episod nou din seria de scurte interviuri pe care am început-o la finalul lui 2022. Așa cum zicea Livia Coloji în prima parte, 2023 va atrage artiști din alte părți. De exemplu, Lucian Barbu, un tânăr artist vizual din Cluj are flotant la Timișoara, cu rezidența (artistică) la Balamuc. Din zona de teatru însă artiștii mari nu prea vor ajunge, după cum povestește Vesna Roșca (TESZT). Întâmplarea face că tot astăzi am vorbit și cu doi artiști de naționalitate sârbă: actrița Jasmina Mitrici și scriitorul Goran Mrakić. Hai să avem un an bun cu noi!



Marele Ecran:  Ai vreun regret legat de perioada asta pre-2023, ai observat un rateu mai mare al orașului? 

Vesna Roșca: Mi se pare debusolant să revăd toate etapele parcurse cu proiectul 2021/3, toate structurile și modificările de echipă prin care a trecut Asociația - câtă energie irosită și ce lume meschină pare a fi o parte a comunității culturale locale. Prea târziu s-a intrat pe un făgaș normal. Din cauza instabilității a fost imposibil ca operatorii culturali să își facă și să ducă la bun sfârșit o strategie pentru anul 2021/3. Nu cred că am câștigat foarte mult prin amânarea de doi ani, cred că tot nepregătiți suntem și acum. 

Strict referitor la Teatru, să ne gândim doar că orice artist important pe scena mondială pe care am fi vrut să îl invităm să colaboreze cu noi trebuia antamat cu câțiva ani înainte, cu un program și buget clare pentru onorarii și producție, ori asta e imposibil în condițiile în care bugetele disponibile pentru proiecte mai ample în 2023 sunt și în ziua de azi incerte. Eu simt că iar suntem puși în situația de a face din rahat bici, în binecunoscutul heirup românesc. Cel mai mare rateu este că nu s-au creat/recuperat spații noi pentru evenimente complexe din punct de vedere tehnic, cum sunt unele din artele spectacolului - ne înghesuim în continuare publicul în sălile existente. Pentru un festival precum TESZT, care umple orice sală în care se programează, asta înseamnă renunțarea la unele spectacole foarte bune, pe care și le poate permite financiar, dar pentru care nu există un spațiu compatibil.

M. E.: Ai așteptări personale? Lucrezi la ceva pentru 2023?

Vesna RoșcaLucrez pentru ce are Teatrul Maghiar în Programul oficial, adică TESZT - care va fi, ca de obicei, bigger-stronger-better than ever - și trilogia "Orașul paralel". Mai trag și pentru ediția zece de Ceau, Cinema! Toate s-ar fi întâmplat și fără Capitala Culturală. 

M. E.: Cu ce crezi ca vom ramâne (sau ar fi fain să ramânem) după 2023?

Vesna RoșcaSper să rămânem cu un apetit crescut pentru evenimente culturale la nivelul publicului general, care nu a fost interesat până acum să vină la evenimente culturale sau a considerat că ar fi elitiste. Ar fi bine să îi împrietenim pe oameni cu „diferite versiuni de cultură”. În ceea ce privește instituțiile publice, aș/am dori să avem o expunere mai mare în străinătate, iar asta se poate face prin turnee (pentru care se pare că vom avea finanțare de data asta) sau măcar un networking cu specialiști străini invitați la Timișoara. Sper ca organizațiile mici să profite de aceste finanțări extra prin Centrul de Proiecte și să crească, pentru că la o primă vedere pare se că sunt 2-3 proiecte mari care au capacitatea să absoarbă fonduri consistente, iar cei mai mici vor împărți firimituri. Asta nu se va oglindi proporțional și în publicul atras. 

Nu în ultimul rând, personal aș vrea să învățăm că și cultura costă, că ar trebui să aibă același statut precum alte domenii, că trebuie lucrat cu bugete clare și că artiștii trebuie plătiți. Am o reținere referitoare la multitudinea de evenimente cu acces gratuit care va urma - cred că accesul gratuit e nociv pe termen lung și spectatorul trebuie să plătească bilet la evenimente culturale, chiar dacă vorbim de un preț modic. Sigur că există zone defavorizate unde se justifică o altă strategie, însă nu văd că lumina Capitalei bate până acolo.

M. E.: Dacă tot publicăm pe blogul Marele Ecran, e vreun titlu de film pe care l-ai vedea potrivit cu povestea asta cu Capitala?

Vesna RoșcaEste un film sârbesc care se numește "Bure Baruta" adică "Butoiul cu pulbere", care a fost lansat internațional cu titlul "Cabaret Balkan".  

Vesna Roșca a lucrat ca jurnalist de radio, iar din 2016 se ocupă de comunicare și relații internaționale la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara. Este co-curator și coordonează trupele invitate la Festivalul Euroregional de Teatru TESZT. Face parte din echipa festivalului Ceau, Cinema! de la primele ediții.




Marele Ecran:  Ai observat un rateu mai mare al Timișoarei în perioada asta dinainte de 2023? 


Lucian Barbu: Nu sunt timișorean, așa că răspunsul meu ar avea niște fonduri destul de limitate. Pot doar să zic că, din exterior, percepeam orașul ca pe un loc în care se află oameni pe care îi urmăream/admiram de mult. Cred că regret că nu am intrat în contact cu oamenii ăștia, decât foarte recent. 


M. E.: Cu ce crezi ca vom ramâne (sau ar fi fain să ramânem) după 2023?


Lucian Barbu: Ar fi super să rămânem cu o deschidere față de colaborarea între orașe. Sunt adus aici de Balamuc, fiind din Cluj, iar tipul ăsta de schimburi de experiență/vizite între artiști/rezidențe este un model care, dacă ar fi implementat mai des, ar ajuta la micșorarea distanței dintre artiștii dintr-o generație sau alta, de aici sau de acolo. 


M. E.:  Ai niște așteptări personale? Ai ceva în plan pentru 2023?


Lucian Barbu: Am o listă de proiecte artistice pe care vreau să le concretizez în cadrul rezidenței mele de la Balamuc. Sunt curios de modul în care un artist își poate împărți timpul și energia singur. Acum că nu mai sunt student, vreau să aflu cât mai multe lucruri despre oraș și despre lucrurile pe care le oferă, ca să văd cu ce instrumente pot lucra. 


M. E.: Pentru tine, ca tânăr artist, aduce oportunități mai multe treaba asta cu Capitala?


Lucian Barbu: Oportunitățile cred că existau, măcar la nivel de intenție, și înainte de contextul Capitalei, dar acum, brusc, sunt fonduri care permit realizarea intențiilor. Clar, aș fi vrut să vin să cunosc orașul cu sau fără titlul ăsta european, dar lucrurile ar fi decurs mai lent. Acum mă bucur de un an în care toată lumea din oraș pe care aș fi întâlnit-o e în același loc, în același timp. Interacțiunile se întâmplă mult mai eficient. 



Lucian Barbu explorează în practica sa artistică teme ca visarea, copilăria colectivă, maturizarea, procesarea traumei prin povestire vizuală, în desen și bandă desenată. A colaborat cu reviste românești cum ar fi Gen, revistă, POC! și DOR. În plus față de practica sa editorială, se preocupă să creeze lucrări de artă și publicații independente ce depășesc convențiile formale. Recent a realizat o fanzină colaborativă împreună cu o comunitate locală din Leeds în timpul rezidenței sale din Marea Britanie. Lucian face parte din colectiva ArtiViStory din 2020 și puteți vedea ce mai desenează aici





M. E.: Ai vreun regret legat de perioada asta dinainte de 2023, poate un rateu mai mare al orașului care merită semnalat? 

Jasmina Mitrici: Doar unul?! Aș vrea să fie vorba doar despre unul dar....în spiritul solidarității mă rezum la unul. Că e, de altfel, și cel mai mare. Faptul că oamenii nu colaborează. Sau colaborează foarte greu. Există câteva entități care încearcă o oarecare deschidere către colaborare, dar sunt puține spre deloc și de obicei se ajunge la destrămarea relațiilor din diverse cauze. Fie nu se pot pune de acord, fie intervin baniiRegret că în loc de colaborare între toate instituțiile și asociațiile  culturale se instaurează competitivitate și luptă pentru bani și statut.

M. E.: Cu ce crezi că vom rămâne (sau ar fi fain să rămânem) după 2023?

Jasmina Mitrici: Dacă lucrurile se vor mișca, e posibil să rămânem cu noi oportunități de muncă în domeniul cultural. Noi ramuri -cum e filmul sau arta stradală- vor apărea în oraș, dar va depinde de noi, ”actorii culturali”, să le menținem. Ar fi fain să rămânem și cu ceva infrastructură. Sălile de spectacole sunt puține și de obicei costă mult închirierea. Cei din domeniul independent și privat găsesc mai greu resurse pentru a-și permite o sală. 

De asemenea, ar fi foarte mare nevoie de cursuri pentru scriere de proiecte. Momentan sectorul cultural e alcătuit din oameni care nu au făcut management de specialitate la facultate sau au făcut o glumă proastă de cursuri, iertată-mi fie exprimarea, și nu știu cum să acceseze finanțări. E un lanț de slăbiciuni și lipsuri pe care nu știm să le gestionăm și să le rezolvăm. Și poate să învățăm că avem nevoie unii de alții pentru a avansa.

M. E.:  Ai niște așteptări personale? Lucrezi la ceva pentru 2023?

Jasmina Mitrici: Sincer, nu. Pentru că așteptările sunt făcute să fie dezamăgite. Pe cât de fatalist sună, cam asta e realitatea momentului. Ce mi-am propus să fac e, în loc de așteptări, să-mi trasez planuri. Să îmi fac o listă de priorități și să muncesc în direcția respectivă, independent de deznodământul acestui an. Iar prioritățile acestea se găsesc în raspunsurile de mai sus. Vreau să învăț să scriu proiecte, să accesez finanțări, să creez locuri de muncă pentru artiști independenți. Și să continui să colaborez cu cât mai mulți oameni. Doar așa evoluăm. 


Jasmina Mitrici (n. 1993, Timișoara) este absolventă a Colegiului Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara (secția Teatru) și a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, secția Artele Spectacolului. A colaborat cu Asociația Timișoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii în proiectul DANTE21 alaturi de Marco Martinelli și Ermanna Montanari de la Teatro delle Albe (Italia), a fost timp de 5 ani  în juriul Festivalului ”Copil în Europa”, iar în 2015 a organizat secțiunea de Teatru din cadrul StudentFest Timișoara. Colaborează ca actriță cu trei teatre din Timișoara (Auăleu, Basca și TNT), a avut mai mulți ani emisiune la West City Radio și are propriul canal de YouTube  (Glume și Legume) prin care ajută la construirea de "grădini urbane".




Marele Ecran: Ai vreun regret legat de perioada asta dinainte de 2023, poate un rateu mai mare al orașului care merită semnalat? 

Goran MrakićUna din dezamăgirile din ultima perioadă, care nu are neapărat legătură cu orașul ci cu un cadru socio-geografic mult mai larg, ține de comportamentul semenilor (cu excepțiile de rigoare) în perioada 2020-2021. Dacă de la mimetiștii din mainstream nu aveam pretenții foarte mari, mă așteptam la o altă atitudine din partea oamenilor din underground sau din ceea ce numim generic ”contracultură”. S-a dovedit că unii care au înnotat toată viața împotriva curentului, sau cel puțin au lăsat impresia că o fac, la prima adiere de vânt s-au transformat, atât datorită presiunilor externe cât și din proprie inițiativă (ceea ce e mult mai grav), în adevărați inchizitori ai sistemului. Acela a fost momentul în care mi-am pierdut încrederea în multe personaje din așa-zisul underground cultural. Trebuie însă să mergem mai departe, cu bune și cu rele, să învățăm ceva din toată experiența asta oribilă.

M. E.: Cu ce crezi că vom rămâne (sau ar fi fain să rămânem) după 2023? Are ceva de câștigat literatura în contextul asta? 

Goran Mrakić: Nefiind foarte implicat în acest proiect, nu pot să dau un răspuns elocvent. Eu percep scrisul și cititul ca pe niște acte solitare, care necesită intimitate. Nu cred în literatura cu heirupul și nici în bunăvoința samsarilor culturali. Sper ca după 2023 să se diversifice oferta culturală, să apară cât mai multe proiecte independente și originale, să se înființeze la Timișoara o editură mare, cu acoperire națională și internațională, să reapară anticariatele, să se redeschidă unele cinematografe și centre culturale, să se aloce mai multe fonduri pentru cultură, etc. 

M. E.: Ai niste așteptări personale? Sau lucrezi la ceva / ai ceva în plan pentru anul asta? 

Goran Mrakić: Personal, îmi doresc să fiu mai harnic și mai prolific, să duc la bun sfârșit ideile care zac de mult în faza de proiect sau ciornă. Nu am planuri pe termen lung, prefer lucrurile spontane. M-aș bucura dacă s-ar traduce vreo carte de-a mea, există niște indicii în acest sens. Vom vedea ce iese și dacă iese. Timișoara stă momentan destul de prost la multe capitole, dar îmi place să fiu, totuși, optimist. Atunci când n-ai așteptări prea mari, orice lucru bun vine ca un bonus.

M. E.: Ce titlu de film crezi ca s-ar potrivi poveștii cu Capitala? 

Goran Mrakić: Aș spune ”Apocalypse now”. Nu știu dacă are vreo însemnătate anume, dar e primul care mi-a venit în minte.


Goran Mrakić (n. 1979, Sânnicolau Mare) este un scriitor timișorean de naționalitate sârbă. A fost director al Editurii Uniunii Sârbilor din România (2016-2021). A fost distins în 2006 cu premiul ”Radoje Domanovic” pentru cel mai bun tânăr autor din diaspora sârbească și cu Premiul literar pentru debut în limba română al Uniunii Scriitorilor din Timișoara (2015). A publicat până acum mai multe volume de proză și poezie, printre care: Хулиганске баладе („Balade huliganice”, versuri, lb. sârbă), Punk Requiem, Banatski tvor (”Dihorul bănățean”, proză satirică în limba sârbă, 2017 și 2019), Moj rodni kraj sveta (”Apocalipsa mea de baștină”, aforisme, lb. sârbă, 2018), Povestiri din garaj (proză, lb română, 2018). ”Micile plăceri ale morții", romanul care i-a apărut în 2022 la Nemira,  este încă de găsit în librării sau online


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.