sâmbătă, 24 iunie 2023
Ceau, Cinema! Din spatele scenelor
Ceau, Cinema! m-a ars, a dat cu mine de pâmânt, mi-a luat foarte multe și mi-a dat înapoi enorm. În primul rând, o direcție. Un teren de joacă fantastic. Mi-a dat ocazia să trăiesc mai multe vieți. Să fiu un soldat al cinemaului, vorba lui Werner Herzog. Iar anul acesta mi-a dat ocazia să scriu și povestea celor nouă ani care au trecut, incluzând bineînțeles și vocea colegilor, a invitaților și a unor spectatori fideli. La început trebuia să fie o cărticică-album cu fotografii și postere de festival care să însoțească expoziția noastră aniversară (6-16 iulie). M-am întins la povești, ca de obicei. Una din ele, mai jos, de la ediția a șaptea, în primul an de pandemie, când cele mai multe festivaluri au închis taraba.
*
Ploaia trebuia să ne ocolească. Cel puțin
asta ziceau patru aplicații meteo, radare și specialiști consultați. La ediția
a șaptea nu aveam plan B, planul mutăm la
interior. De aceea sfătuisem oamenii să își ia pelerine și umbrele în caz
că vine doar o ploicică trecătoare.
Când plecam de la Arta așa arăta. Picura timid. Dar cerul nu avea vești bune. Nori grei, apropiați de sol, se deplasau rapid ca într-un film cu tornade. N-aveam timp să-i studiez. Între momentul în care porneam mașina și, opt minute mai târziu, când parcam lângă Catedrală - se dezlănțuise potopul.
Tocmai atunci îmi suna telefonul. Bănuiam că nu poate fi decât omul care de cinci ani stă loial în umbra proiectorului: Aici plouă rău. Ce fac?, m-a întrebat Toma. Literalmente țin de cort și arunc apa de pe el.
Am fost măcar prevăzători să împrumutăm un cort de protecție pentru echipamentul de proiecție.
La intrare, m-am intersectat cu oameni care treceau prin fluxul de ieșire, marcat regulamentar. La cât de hotărât ploua, eram convins că lumea va pleca. Dar au rămas mulți, în jur de o sută. Ploua semi-torențial, dar cei cu umbrele și pelerine rămâneau pe scaune. Iar spectatorii neechipați de ploaie s-au strâns sub copertina fostului bar. Câțiva, sub copacii din stânga amfiteatrului.
Publicul rămânea pe poziții, văzând că nici noi nu stingeam proiectorul. Curios lucru, puteai simți în spațiu un fel de energie care ne leagă. Ne uitam unii la alții și știam că suntem parte din ceva mai mare. Câtă vreme nu ajungea apa la echipament eram înțeleși tacit că rămânem.
Ajuta și hotărârea echipei tehnice. Toma scutură periodic cortul de apa adunată. Frații Bogdan și Radu Racz și-au acoperit difuzoarele cu prelate și se bucură și ei de film, la adăpostul iluzoriu al copacilor.
Ajuta desigur și filmul (Enorme, de Sophie Letourneur). Începutul comediei e burlesc, treptat se transformă în ceva foarte delicat. O mărturie deloc pompoasă despre triumful vieții, în momente de caznă. Imposibil să nu te atingă.
Spectatorii s-au strâns într-un grup mai compact de umbrele colorate. Ploaia ba se intensifica, ba scădea, dar nu se oprea aproape deloc.
În ciuda condițiilor mai adverse ca de obicei, simțeam că această experiență completează istoria festivalului. Prima proiecție pe ploaie. Ne amintea că suntem acolo ca să ne dăm curaj unii altora. În cele mai întunecate momente, suntem refugiu unii pentru ceilalți. Nu acesta e rolul artei? În anul distanțării, iată, nu suntem complet singuri. Rămâneam în jur de 60-70 până la capăt.
Momentul l-a impresionat și pe tânărul coleg Oti: Uneori satisfacțiile festivalului sunt enorme. N-am văzut în cei 23 de ani de viață atâția oameni care să stea la un eveniment sub umbrele, mai ales la o proiecție de film și cred că imaginile de atunci spun totul.
Da, hai să punem stop-cadru pe imagine:
Suntem murați până la piele, cu tot cu pelerine. Suntem plouați - doar pe dinafară. Pe dinăuntru suntem calzi. Pentru moment uităm de criza sanitară, de frici, ne bucurăm de viață. La final aplaudăm. Aplaudăm nu doar filmul, ci și spectatorii. Devotamentul lor incredibil față de cinema.
Era una din cele mai încurajatoare experiențe din acel an crunt. Uneori, filmul ne poate salva viața, nu-i așa?
Fragment din cartea în curs de apariție "Ceau, Cinema! Din spatele scenelor"
duminică, 18 iunie 2023
Parfumuri de TIFF
miercuri, 17 mai 2023
10 ani: Ceau, Vesna!
Vesna nu vorbește mult, probabil e cea mai tăcută persoană din echipa Ceau, Cinema! (a nu se înțelege timidă: Vesna îți va zice întotdeauna exact ce gândește). Dar dacă spune că face ceva, poți conta că așa va fi. Chiar dacă vine ruperea de nori. Vesna Stepanov-Roșca lucrează la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara și e multitasking ninja la Festivalul TESZT. A venit prima dată la Ceau, Cinema! convinsă de soț și a rămas. A tăiat lubeniță, a șters scaune, a gestionat situații de tot felul, și în prezent se ocupă de Departamentul Guests.
Care e ediția ta preferată? Sau poate ai un moment preferat?
Vesna Roșca- Stepanov: De fiecare dată când începe festivalul am certitudinea că asta va fi cea mai faină. Țin minte cu drag proiecțiile sold-out „Planeta Petrila” și „Superhombre” de la Grădina de vară.
Care a fost cea mai grea clipă pentru tine în acești (aproape) zece ani?
Vesna: A fost greu când am avut o rupere de nori în curtea fostului cinema Arta și a trebuit să adunăm foarte repede toată aparatura după lăsarea întunericului (în condițiile în care exista o singură sursă de lumină și un singur loc de depozitare), iar a doua zi am stat efectiv lângă vidanjă să aspire bălțile pentru următoarea proiecție. Mă bucur că am depășit etapa de locații improvizate, unde trebuia făcut totul de la zero în lipsa unui cinema adevărat.
Care e momentul pe care l-ai ratat în festival dar ai fi vrut să-l trăiești?
Vesna: De fiecare dată ratăm multe filme din cauza programului încărcat - încerc să le recuperez cumva ulterior. Am ratat Testimonial de Răzvan Georgescu.
Eșecul (greșeala) din care ai învățat cel mai mult?
Vesna: Nu te baza 100% pe nimeni, always have a back-up plan - asta e o lecție pentru toți organizatorii care lucrează cu finanțatori, prestatori și voluntari. Adică și cea mai perfectă planificare se duce dracului din cauza unui detaliu. Ceau! mi-a perfectat abilitatea de a găsi soluții ingenioase rapid pe plan profesional, dar schimbarea cea mai importantă este că mi-a sporit (și îmi întreține) entuziasmul și încrederea pe care o am în timișoreni de a face lucruri valoroase.
Care au fost marile obstacole dar și marile recompense din acești ani?
Vesna: Lipsa spațiilor potrivite, lipsa finanțării previzibile și constante, numărul redus al colaboratori stabili și de încredere pe termen lung - acestea sunt obstacolele cu care ne întâlnim constant, la fel ca și alți organizatori de evenimente. Însă bucuria principală e spiritul de echipă și atmosfera bună creată de Ceau! - care este, foarte important, un eveniment creat local, „de la firul tulpinii de lubeniță”. A pornit dintr-un entuziasm al câtorva oameni și din nevoia existentă printre timișoreni de a avea acces la mai multe filme non-mainstream, cum e și normal într-un oraș care nu mai avea cinematografe de stat. Ar trebui să continue pentru că Timișoara merită să aibă Ceau! - un festival cu o identitate clară, cu o linie curatorială excepțională și o aplecare evidentă spre climatul creativ local.
Ce înseamnă pentru tine, personal?
Vesna: E întâmplarea din an care îmi oferă un imbold să keep going în sfera culturală. E o idee în care cred și pentru care fac echipă cu soțul meu și prietenii noștri – care, deși au personalități diferite și meserii diferite (și uneori păreri foarte diferite) – își pun la bătaie timpul și entuziasmul pentru festival.
consemnat de Lucian Mircu
miercuri, 10 mai 2023
10 ani: Ceau, Anca!
La prima vedere, poate părea bizar ca soțul să îi ia interviu soției. Dar soția e și (co)fondatoare a Asociației Marele Ecran. Anca Mircu s-a alăturat cot la cot, din al doilea an, nebuniei începute în 2014 și treptat a devenit o piesă de bază în mecanismul din culisele Ceau, Cinema! Practic s-a îmbolnăvit și ea de festival, vrând nevrând. De-a lungul anilor, a tradus texte, a comunicat cu invitați și sponsori, a book-uit avioane, a gestionat cineshop-ul, a cărat, a măturat sau, mai elegant spus, „logistică”. Din 2017 a ghidat echipa de voluntari. Și s-a lăsat ghidată, în tot acest timp, de prietenie.
.jpg)
consemnat de Lucian Mircu
miercuri, 3 mai 2023
10 ani: Ceau, Ionuț!
Ionuț Mareș s-a alăturat echipei Ceau, Cinema! de la ediția a doua. Adică de când avem secțiune competițională, prima lui responsabilitate. Însă numele său nu e legat doar de selecţie. Treptat, a preluat și el tot mai multe sarcini, de la Q&A-uri şi până la aproape tot ce are legătură cu textele: comunicate, sinopsisuri, caietele-program. Iar anul trecut a preluat și coordonarea departamentului tehnic. Nu e chiar fișa postului de selecționer. Așa e când ți se bagă Ceau, Cinema! pe sub piele. Ionuț e exemplul cel mai clar a ceea ce înseamnă să te îmbolnăvești de acest festival, cu bune și rele. Scrie în mai multe locuri (mai ales pentru Ziarul Metropolis și Films in Frame) și colaborează cu câteva festivaluri de film din ţară ca selecţioner sau moderator de discuţii. Implicat până peste cap e doar la Ceau, Cinema!
consemnat de Lucian Mircu
joi, 27 aprilie 2023
10 ani: Ceau, Nico!
Nicoleta Ciocov e una din persoanele care au contribuit esenţial la pornirea și creșterea Ceau, Cinema! S-a implicat, cum era firesc, peste tot unde era nevoie: de la relația cu presa la relația cu sponsorii, de la producția afișelor până la lipirea lor, de la scrierea cererilor de finanțare până la implementare. Pentru ea, Ceau, Cinema! e al treilea copil. Din pasiunea pentru filme europene, Nico a ajuns să aibă o profesie. Acum se ocupă de curatorierea programului la Cinema Victoria.
Care e ediția ta preferată de Ceau, Cinema? Sau poate ai o amintire, o întalnire, un moment preferat?
Nicoleta Ciocov: E greu să alegi o singură ediție preferată, când ai lucrat cât ai putut și cum ai știut mai bine la fiecare din ele. Mă gândesc cu drag la prima ediție din Curtea cu castan, când am servit pentru prima dată lubeniță la proiecții de film, în Timișoara. Era inedit și pentru noi și era cu mari emoții dacă va ieși sau nu, dar combinația celor două nu a dat greș. Un alt moment care nu se uită este proiecția Planeta Petrila de la Grădina de Vară Capitol, când am avut coadă la intrare până la semaforul de la Catedrală.
Proiecțiile și atelierele pentru copii au fost mereu primite cu entuziasm de cei mici și prin prezența lor la filme am simțit că sădim sămânța pentru viitori cinefili și iubitori de filme europene, altfel decât cele cu care sunt obișnuiți la multiplex sau pe platformele de acasă. Concertul Blazzaj de la Gottlob când Vita a cântat într-un picior, avându-l pe celălalt în ghips dar și imnul Hai la Ceau, vor rămâne mereu vii în povestea noastră!
O mare bucurie a fost campania de crowdfunding din 2017 la care au contribuit aproape 80 de persoane. Acești oameni ne-au transmis că vor să investească în acest festival și că vor să continuăm ceea ce facem. Tot legat de comunitate trebuie să o pomenesc pe Claudia Roșu, cinefila înrăită, fidelă festivalului, inimoasă și generoasă, care din salariul de profesor a donat ani la rând bani pentru organizarea festivalului. Chiar dacă gusturile ei nu coincideau întotdeauna cu ale selecționerului.
Care a fost pentru tine clipa cea mai grea din toți acești ani?
Nico: Din toți anii, 2020 a fost cel în care m-am gândit serios că vom sări o ediție, că nu merită riscul de a ne expune noi și publicul larg la o boală pe care nu o cunoșteam. Am stat în cumpănă până în luna mai, când am decis că, decât să renunțăm complet la festival, mai bine organizăm câteva proiecții în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Am făcut-o ca să nu ne pierdem speranța în reluarea obiceiurilor noastre preferate, dorința de a viziona filme împreună pe un mare ecran, de a ne continua viața chiar și în timpul unei pandemii. Chiar dacă am avut doar 8 proiecții, la Capitol și în grădina de la Cinema Arta, a fost foarte stresant, dar am respectat măsurile și nu s-a îmbolnăvit nimeni din echipă sau din public, din câte știm noi. Nu am rămas cu mustrarea de conștiință că am pus lumea în pericol și am dovedit celorlalți operatori culturali că se pot organiza evenimente culturale și în pandemie (Ceau, Cinema! fiind printre primele evenimente cu public de atunci).
În afară de 2020, au existat, ca în orice familie și tensiuni, care se amplificau o dată cu apropierea festivalului. Cele pe care le-am simțit mai acut erau date de asigurarea finanțării, în vremurile când primeai banii la câteva luni după finalizarea proiectului. Sau, în timpul festivalului, stingerea stâlpilor de iluminat ca să nu bată lumina pe ecranul Grădinii Capitol.
Care e momentul pe care l-ai ratat în festival dar ai fi dorit sa fii acolo să-l trăiești?
Nico: În 2015 am fost și cu fetița mea Ana la festival, care avea doar o lună, dar nu m-am putut implica atât de activ cum mi-aș fi dorit. Am făcut-o mai mult de la distanță, nopțile sau când aveam liber de la bebeleală.
În ultimii ani am început să mă ocup și de atelierul pentru copii de sâmbătă dimineața, fix atunci când se desfășura și Micul Dejun cu Juriul. După ce am ratat două astfel de întâlniri, am schimbat programul, să prind măcar întâlnirile cu invitații.
Când organizezi un festival, nu ai timp să vezi filme. Eventual intri la început. Te asiguri că se vede și se aude bine. Faci poze cu siglele partenerilor și sponsorilor. Sau prinzi finalul, înainte de o sesiune de Q&A. Am ratat multe filme despre care am auzit ba că erau geniale, ba că erau niște ciudățenii. Așa e la festival: ai ocazia să-ți lărgești paleta de experiențe cinefile, să te provoci și să-ți depășești așteptările.
Mi-a părut rău că am ratat “Îngerul atotputernic”, în regia lui Wojciech Smarzowski, care a câștigat marele premiu în 2015. Fiind prima competiție, am suferit mai tare.
Greșeala din care ai învățat cel mai mult?
Dintr-o pasiune pentru filme europene am ajuns să am o profesie. Acum mă ocup de curatorierea programului de la Cinema Victoria, unde nu aș fi ajuns fără această călătorie faină în lumea filmului alături de Pelicula Culturală, Marele Ecran și copilul nostru, Ceau, Cinema!, cum îi mai spun eu.
De ce a pornit Ceau, Cinema?
Lipsa finanțărilor și a unei susțineri constante pe plan local a fost unul din obstacolele care nu ne-a permis să creștem mai mult. Dar atunci când faci lucrurile din pasiune, le faci și cu bani puțini. Te pui pe tine pe ultimul plan, însă lumea simte ce e făcut din inimă. Recompensele cele mai mari sunt faptul că ne-am și distrat la fiecare ediție. Am făcut totul așa cum ne-a plăcut și am reușit să construim o comunitate în jurul festivalului care ne urmărește și ne este alături de ani de zile. Iar acesta este un lucru cu adevărat mare, pentru care sunt foarte recunoscătoare.
Împreună cu Betty am început cu organizarea unor proiecții în spații cu poveste din oraș, pentru a pune în valoare clădirile și istoria acestora și pentru a promova filmele europene, care ajungeau greu acum 10-15 ani.
Am acceptat provocarea de a organiza un festival de film cu partenerii de la Marele Ecran și am descoperit împreună că ceea ce ne plăcea nouă plăcea mai multor oameni, este necesar și dorit în oraș. Simt că am umplut un gol.
Interviu consemnat de Lucian Mircu
vineri, 21 aprilie 2023
10 ani: Ceau, Richie!
Sunt momente când poate e scuzabil ca pe blogul tău să apară interviuri și cu tine. De exemplu, la zece ani de când ai pornit un festival împreună cu prietenii tăi (și aproape 15 de când ai avut ideea blogului). Richard Marius Ilie e treimea mai puțin vizibilă a Asociației Marele Ecran, "omul de la butoane" cu o evoluție imprecisă de jurist-recepționist-blogger-proiecționist și cel spre care se îndreaptă majoritatea întrebărilor tehnice ale colegilor de la Ceau, Cinema! Când nu traduce subtitrări, editează trailere, ține cheile de la site și plătește facturi, Richie proiectează filme si visează la un cinema de artă cu filme japoneze în program.
Care e ediția ta preferată de Ceau, Cinema? Sau poate ai o amintire, un moment preferat?
Richard Marius Ilie: Ediția
preferată este și va rămâne ediția-pilot când Ceau, Cinema! era un
'festival de buzunar' făcut de câțiva oameni pasionați, entuziaști, cu o
mulțime de idei și foarte puține așteptări. A fost și ediția în care
viața mi s-a schimbat în mai multe feluri, am intrat pe o traiectorie
nouă și mi-am împlinit o serie de visuri personale. Amintiri faine am
legate de Noaptea Devoratorilor de Trailere, în curtea de la Casa
Artelor, de dormitul în cort pe stadionul din Gotlob, concertul Blazzaj,
proiecția Superhombre cu Grădina de Vară arhiplină.
Care
a fost pentru tine clipa cea mai grea din acești (aproape) 10 ani când
te-ai gândit cel mai mult să renunți?
Richie: Cred ca ediția a opta a fost cea care m-a consumat cel mai tare și în care m-am "ars". Responsabilitate mare, probleme în plan personal (treceam printr-un divorț), frustrări legate de aceleași dificultăți organizatorice și lipsa de resurse, m-au împiedicat să mai simt vreo satisfacție și să mă gândesc că poate e timpul să mă retrag.
Momentul pe care l-ai ratat din festival dar ai fi vrut să-l trăiești?
Richie: După
fiecare ediție rămân cu senzația că am ratat momente unice. Programul încărcat și responsabilitățile te obligă să prioritizezi și unele
momente le afli din ședințele post-festival. Au fost întâlniri cu invitați,
diverse workshop-uri (de bandă desenată, de exemplu) sau discuții de după
proiecții pe care aș fi vrut să le văd.
Ce film din program n-ai văzut încă și vrei să recuperezi?
Richie: Uff,
sunt multe de recuperat. Deși aveam
ocazia de a vedea multe din filme înainte de festival, lucrând la
subtitrare sau verificând copiile primite, ultimele ediții au crescut și
acum e o "coadă" serioasă în playlist. Cred ca Arest (r. Andrei Cohn) e
unul din cele care mi se semnalează mai des că trebuie să-l văd.
Eșecul ("greșeala") din care ai învățat cel mai mult?
Richie: O
a doua pereche de ochi ajută sa depistezi erorile din subtitrarea
făcută. Se întâmplă mai des decât mi-aș dori să văd litere mâncate sau
diacritice lipsă, pe ecran, în timpul proiecției. Festivalul m-a făcut și să înțeleg că e important să deleg din responsabilități, să cer ajutor.
Care au fost marile obstacole dar și recompensele din anii ăștia?
Richie: Condițiile
meteo și lipsa spațiilor destinate filmului au fost întotdeauna un spin în coastă care ne-a forțat să improvizăm, să fim creativi și să facem
compromisuri. Recompensele au venit sub forma colaborărilor realizate la
fiecare ediție, proiecțiilor reușite în ciuda unor necunoscute de ultim
moment și aplauzelor primite de la spectatori.
De ce a pornit Ceau, Cinema? De ce să continue?
Richie: Ceau,
Cinema! a pornit dintr-o necesitate și o dorință comună: de a vedea
filme europene, românești, independente pe un ecran mare alături de alți
spectatori. L-am pornit noi pentru ca eram curioși și naivi și aveam
nevoie de o provocare. Ar trebui să continue pentru că a prins rădăcini,
a crescut frumos, s-a profesionalizat si e un reper pentru un anumit
public cinefil. Fără el, Timișoara ar fi puțin mai săracă în
evenimente de vară.
Există
o vorbă, cum că o viață bine trăită înseamnă să faci măcar trei
lucruri: să plantezi un pom, să construiești o casă și să faci un copil.
Complexitatea vremurilor face o asemenea vorbă să pară cam perimată dar,
dacă vrei, poti substitui oricare din lucruri cu co-producerea unui
festival: depinde de mulți factori, e fragil și te seacă de energie, dar
odată pus pe picioare te umple de satisfacție și ești mândru de el.
Consemnat de Lucian Mircu
