luni, 24 octombrie 2016

Corespondenta de la Astra 2016 (II)




In care Razvan continua degustarile de la Astra. 

“Anthill” – Vladimir Loginov, Estonia, 2015

Un colt din fosta Uniune Sovietica surprins in jurul unui garaj din Tallinn, cu batrani colectionari de amintiri. 

“Scorched Waters” – Alexander Hick, Germania, Mexic, 2015

Despre fascinatia exercitata de animalul numit Axolotl. Coborat parca dintr-un OZN acum vreun million de ani, pseudo-salamandra isi poate regenera orice parte din corp (inclusiv creierul) si ramane sub aceeasi forma, din stadiul de larva pana la maturitate (neotenie). Filmul sufera o totusi metamorfoza, pe parcurs devenind un portret al oamenilor (in special a pescarilor) din jurul canalelor ce inconjoara Mexico City.

Experienta Full-Dome – “World 2 War”, Olanda 2016

Ajuns la Sibiu, n-aveam cum sa nu experimentez cortul amplasat in Piata Mare, primul Full-Dome din Romania. Proiectii 360 de grade pe un ecran-cupola fascinant, in special pentru copii.



“The Confession of Thomas Quick” – UK, 2015

Povestea celui mai mare criminal in serie din istoria Suediei se schimba radical atunci cand doi jurnalisti reexamineaza tonele de material despre cazul Sture Bergwall alias Thomas Quick. Cu nu mai putin de 39 de crime marturisite la inovatorul spital de psihiatrie Sater, e greu de crezut ca acest om este nevinovat. Si totusi este scos de sub acuzare dupa 24 de ani petrecuti la clinica. Noua si moderna metoda de tratament, bazata pe suprimarea aminitirilor.

Ceremonia de decernare a premiilor 

Au fost patru sectiuni jurizate de 12 specialisti:

Premiul The OutstanDox:   “Changa Revisited” (Peter Biella)
Premiul Best Central and Eastern Europe documentary:  The Dazzling Light of Sunset” (Salome Jashi)
Premiul special al juriului: “Abdul & Hamza” (Marko Grba Singh) 
Premiul Best Romanian documentary: A Mere Breath” (Monica Lăzurean-Gorgan)
Premiul pentru cea mai buna regie din cadrulThe Romanian documentary: Angela” (Botond Püsök) 
Premiul  Best student documentary – Best DocSchool 1 Building and 40 People Dancing” (by Miki Polonski)
Premiul special The New Gypsy Kings” (Liviu Tipuriță)
Premiul de excelenta acordat lui Cristi Puiu pentru imensa contributie la cinematograful mondial.

“My Friend Rockefeller” – Stefii Kammerer, Germania, 2015

Cu un parfum excentric si cu gust de farsa la scara larga, filmul ni-l prezinta pe Christian Gerhartstreiter alias Chris Chicesster (al 13-lea baron) alias Clark Rockefeller. Un tanar neamt care ajunge la 17 ani in Statele Unite si isi incepe cariera de escroc. Traieste in cele mai luxoase cartiere si orasele din America si e in stare sa comita crime pentru a-si pastra secretul. Urmeaza ani intregi de investigatii si probabil cazul cu cea mai mare logistica din istoria FBI-ului.  A fost ultimul film  degustat de mine la aceasta incantatoare editie a Astra Film Festival, a 23-a (corespondenta de Razvan Baloi). 



sâmbătă, 22 octombrie 2016

Corespondenta de la Astra Film Festival 2016

*semnata de trimisul nostru special amicul si degustatorul de festivaluri, Razvan Baloi

Astra 2016 – degustarea de filme


Am avut si anul acesta noroc si am ajuns la Astra oficial, cu “badge”. Sunt cazat in Padurea Dumbrava, aproape de lac, conditii perfecte pentru a-mi redacta povestile celei de-a 23-a editie de AFF.
Aseara, dupa ultimul film, tarziu in noapte, aveam senzatia ca fusesem la o degustare de vinuri. Si nu neaparat datorita ametelii, cat mai ales felului cum s-au succedat cele patru filme vazute ieri. Dar sa elimin suspansul:

1. Examenul vizual – “The Applause Man”
Mai intai priviti vinul prin pahar…asa incepe orice sfat la o degustare de vin – o etapa necesara, usor superficiala a procesului ce urmeaza. E povestea unui om simplu, dar care isi cauta faima (cel putin cele 15 minute) sau poate isi ia (fura) doar doza de celebritate din aplauze. Concerte sau evenimente sportive, depuneri de juramant sau meeting-uri de protest, toate abunda in aplauze. Antoon le colecteaza, apare in ziare, devine o celebritate.
Am inclinat paharul ca sa vad mai bine culorile filmului privind cu scepticism finalul si am descoperit ca totul nu e decat un exercitiu de imaginatie al regizorului belgian Ruben Vermeersch.

2. Mirosul – “The Dark Gene”
Incantat de cum incepuse Astra pentru mine, dar si un pic nerabdator, am ales sa merg la un film un pic mai tehnic. Povestea unui neurolog depresiv care incearca prin metode specifice sa-si inteleaga boala si de ce nu – sa o vindece. La sesiunea de Q&A am intors paharul si l-am rotit pentru o mai buna volatilizare a aromelor filmului. Si a fost interesant. Chiar daca unele amanunte din domeniul neurologiei par greu de inteles, regizorii Gerhard Schick si Miriam Jakobs,  folosind elemente din domeniul gastronomic ne fac sa credem ca am inteles (de exemplu structura ADN-ului explicate printr-o inlantuire de Gummibarchen)

3. Gustul – “Right Between Your Ears”
Si am simtit in sfarsit gustul, chiar daca fusesem si de la celelate ametit, acestuia i-am simtit savoarea, cu iz puternic de “Sfarsitul lumii”. Data exacta - 21 mai 2011 – o previziune a postului Family Radio dupa un studiu in profunzime al bibliei. Dar ce o sa se intample daca nu aveti dreptate domnule Camping? Nu o sa se intample nimic dupa data de 21 mai caci ziua judecatii va veni cu siguranta. (Fie vorba intre noi, la fel se intamplase si in 1994). Genul acesta de intrebari, urmate tot timpul de acelasi gen de raspuns sunt puse de echipa filmului care stationeaza timp de 6 saptamani in jurul personajelor care prevestesc sfarsitul lumii.
Filmul e impartit in doua: inainte si dupa sfarsit. In ambele, un tanar adept e supus unui experiment neurologic din care reies lucruri destul de interesante.

4. Aprecierea – “Don Juan”
Se evalueaza ce se simte in gura (sau dupa atatea filme tematice – in creier) – persistenta aromelor.
Si se simte bine – un tanar autist e ajutat de toata lumea din jur sa devina “normal”. Mama, bunica, o terapeuta atipica si membrii amatori ai unui club de teatru fac eforturi zilnice de a-l face sa-si depaseasca timiditatea in ceea ce priveste femeile…dar doar pana apare Tanya.

Ametit bine imi continui degustarea si astazi.

Razvan B.

vineri, 21 octombrie 2016

Jack Reacher: Never Go Back (2016)

Am intrat la avampremiera IMAX Jack Reacher: Never Go Back cu foarte putin interes si zero asteptari si am iesit convins ca ceea ce am vazut n-a fost prea rau. Daca m-ai fi intrebat imediat dupa cum a fost experienta vizionarii ultimului film cu Tom Cruise probabil as fi scapat un “ok, dar nu l-as revedea”, insemnand un film de actiune decent cu unul din ultimele staruri ale cinema-ului american incercand sa arate ca, la apusul carierei si intre doua misiuni imposibile, isi mai poate incorda muschii de actor/vedeta si ridica de la sol o noua franciza. Un somn bun a fost de ajuns sa-mi amintesc cat de mult m-a satisfacut primul Jack Reacher si ca, in realitate, aprecierea initiala i se potrivea mai bine filmului din 2012. Continuarea nu e decat o mediocra ecranizare a uneia din cartile lui Lee Child (apropo, sunt 21 de volume) si un exemplu nefericit de cinema pop(corn) de calitate indoielnica.


Motivele sunt mai multe (personaje insuficient creionate, regie neinspirata, imagine si muzica banale) insa cel mai evident e scenariul slab. Nu-ti trebuie prea multa stiinta ca sa realizezi asta. Un scenariu bun are replici misto pe care le sorbi si le retii. Vezi la Tarantino sau Sorkin. Chiar si la Christopher McQuarrie, scenarist si regizor al primului Jack Reacher, un film care in pofida celor 130 de minute a parut suplu, compact si cu o cursivitate narativa exemplara. Never Go Back are dialoguri greoaie si multiple faze in care tensiunea unei scene e sparta de o replica tampita care te scoate din poveste. In plus uita de existenta filmului anterior si-si pune eroul in situatii neverosimile, chiar absurde (Reacher elimina doi inamici intr-un avion si nimeni nu sesizeaza nimic, ca intr-un film optzecist).


Intriga nu e nici ea prea originala si are de-a face cu dezincriminarea unei colege (Cobie Smulders) acuzata pe nedrept de tradare si descoperirea unei conspiratii din sanul armatei americane. Suna bine pe hartie si s-ar fi potrivit excelent intr-un episod JAG sau un thriller procedural, dar pentru ca vorbim de un film de actiune multe din proceduri implica scoaterea adevarului cu pumnii din cei care vor sa-l acopere. Intre caftelile nu foarte inventive, Tom Cruise este un individ chinuit de trecut (o fiica despre care e aproape sigur ca nu-i apartine) si de atractia declarata dar greu observabila pentru partenera lui, chimia dintre cei doi protagonisti necesitand un spectrometru atomic pentru a fi identificata.


Implicarea lui Edward Zwick (The Last Samurai, Glory) la regia acestui film se poate sa fi fost o decizie desteapta daca se urmarea extinderea cadrului de desfasurare: locatii multiple, personaje mai multe, subploturi supriza… Suspectez mai mult o datorie amicala sau un parteneriat de afaceri intrucat filmul ramane neasteptat de mic pentru Tom, parand mai degraba un vehicul pentru Jason Statham sau Liam Neeson in care acesta a coborat, ezitant, din fotoliul de producator. E atat de mic incat nu si-au permis nici o urmarire cu masini… iar asta nu se poate ierta. In concluzie, Jack Reacher 2 nu merita efortul dvs. Mai degraba revedeti primul film sau asteptati lansarea John Wick: Chapter 2. Asta sigur va va rasplati rabdarea.


PS. Filmele “facute” expres pentru IMAX le poti numara pe degete (Interstellar, The Dark Knight, Mission Impossible: Ghost Protocol, Captain America: Civil War, Sully). Ele contin secvente concepute si filmate cu camere IMAX pentru a folosi la maxim capacitatea de imersiune a uriasului ecran. Nu exista nimic in Never Go Back care sa justifice prezenta lui pe un ecran IMAX: nici cadre ce-ti iau ochii, nici efecte speciale spectaculoase. In loc sa fie imersiv, filmul devine opresiv. Astfel ca, desi apreciez un ecran cat mai mare posibil pentru un film, de multe ori cel standard e suficient ca sa recunosti un film slab.

joi, 20 octombrie 2016

Zilele Filmului Romanesc la Chisinau


Incepand de azi, Ionut Mares va prezenta opt filme la Chisinau si va modera un masterclass cu Cristi Puiu. Punem si noi mai jos comunicatul oficial al evenimentului, ca merita.

Şapte dintre cele mai noi şi mai de succes producţii româneşti, printre care extrem de aşteptatele „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, dar şi clasicul „La Moara cu noroc” de Victor Iliu vor putea fi văzute, în cadrul unor proiecţii cu intrare liberă, la a doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc între 20 şi 23 octombrie la Cinema Odeon, cu participarea mai multor invitaţi speciali.
Prezentat în competiţia oficială a ediţiei din acest an a Festivalului de la Cannes și propus să reprezinte România la Oscar, „Sieranevada”, cel mai nou lungmetraj al lui Cristi Puiu, va putea fi văzut în premieră în Republica Moldova la Zilele Filmului Românesc la Chişinău, în prezența regizorului.
Cristi Puiu, considerat de critică cel mai important autor al Noului Val românesc apărut după 2000, va susține de asemenea un masterclass-eveniment deschis publicului, în care va vorbi despre filmele sale și despre felul de a vedea arta cinematografică. Producătoarea filmului „Sieranevada”, Anca Puiu, va susține la rândul său un masterclass despre producția de film.
Laureat în luna august cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, „Inimi cicatrizate”, cel mai nou film al regizorului Radu Jude, va avea parte de o proiecţie specială, în prezenţa tânărului actor Lucian Teodor Rus, interpretul personajului principal. Inspirat din cărţile scriitorului român interbelic M. Blecher, „Inimi cicatrizate” vine la doar un an după succesul înregistrat de Radu Jude cu „Aferim!” şi va avea premiera în cinematografele din România în noiembrie.


A doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău îi va avea ca invitaţi speciali şi pe cunoscutul actor Alexandru Papadopol şi regizorul Andrei Cohn, care vor discuta cu publicul după proiecţia lungmetrajului „Acasă la tata”, inclus în 2015 în competiția oficială a Festivalului de la Sarajevo.
Regizorul Marian Crişan îşi va prezenta de asemenea cel mai nou film, thrillerul „Orizont”, selectat în 2015 în competiţia internaţională a Festivalului de la Tallinn. Marian Crişan şi actorul principal András Hatházi vor fi prezenţi pentru discuţii cu publicul după proiecţie.
Prezentat la începutul anului în secţiunea Forum a prestigiosului Festival de la Berlin, unde a fost recompensat cu premiul Confederaţiei Internaţionale a Cinematografelor de Artă, „Ilegitim” va putea de asemenea fi văzut în cadrul Zilelor Filmului Românesc la Chişinău. Considerat a fi unul dintre cele mai provocatoare filme româneşti din ultimii ani, noul lungmetraj al regizorului Adrin Sitaru spune povestea iubirii ilegitime dintre o soră şi un frate.
A doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău va aduce totodată noul film al regizorului Cătălin Mitulescu, „Dincolo de calea ferată”, câştigător în acest an al unui premiu special la Festivalul de la Karlovy Vary, unde a fost inclus în competiția principală.
Spectatorii din Republica Moldova vor putea să vadă şi „Dublu”, debutul tinerei regizoare Catrinel Dănăiaţă, prezentat de asemenea în acest an la Festivalul de la Karlovy Vary, în secţiunea East of the West. 
Din dorinţa de a face o tradiţie din omagierea unor producţii-cult ale cinematografiei române de altădată, ediţia din acest an va oferi publicului şansa să vadă unul dintre cele mai mari filme româneşti, clasicul „La Moara cu noroc” (1955), regizat de Victor Iliu. Filmul a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes şi nominalizat pentru marele premiu Palme d`Or în anul 1957.
Intrarea la toate proiecţiile şi la masterclass-uri este liberă, în limita locurilor disponibile.


miercuri, 12 octombrie 2016

Viata asa cum este ea



Cu intarziere, semnalez si aici aparitia cartii lui Alexandru Solomon:

Documentaristul observă realitatea. Cu aceste cuvinte începe regizorul Alexandru Solomon (Marele Jaf Comunist, Cold waves) un capitol din cartea sa, apărută la Polirom: Reprezentări ale memoriei în filmul documentar. “Documentaristul are o viziune asupra realului pe care încearcă să o construiască” (…), dar “dozajul dintre observație și invenție e ceva specific fiecăruia”. 

Cu un limbaj simplu și fin, Alecu Solomon împărtășește din experiența sa de practician, de la cercetare și până la post-producție. Când pregătea Kapitalism, rețeta noastră secretă, filmul din 2010 despre mogulii tranziției, îi revenea în minte imaginea unui pește în apă. În timpul filmării, a constatat că majoritatea oamenilor de afaceri intervievați aveau acvarii de dimensiuni mari așa că a fost tentat să urmărească această temă vizuală. ”Invenția a mers în paralel cu observația, s-a hrănit din ea. Iar când l-am intervievat pe Dinu Patriciu și l-am rugat să deseneze ceva în fața camerei, șansa s-a oferit: a desenat trei vietăți marine – o balenă, un rechin și o caracatiță”, pentru a ilustra trei modele de corporații. 

Asemenea anecdote care descriu procesul creativ cu tensiunile inerente între pregătire și hazard, oferă mult insight, dincolo de clișee gen “musca pe perete”. Pentru Solomon, documentarul e un mod de a trăi creativ memoria, aspect care se regăsește în toate filmele sale. În ciuda unei perioade extrem de fertile, documentarul e un gen cinematografic care, cu rare excepții, nu are loc în cinematografe. Acum e prezent măcar în librării. Aviz (docu)amatorilor. 

Asezonati lectura cu acest proaspat interviu cu autorul.


marți, 11 octombrie 2016

Ce inseamna sa faci film independent in Romania



Are cuvantul Dragos Bucur:

Am muncit 2-3 luni inainte de filmari sa strangem serviciile si banii pentru  Două Lozuri. Am filmat  cu colegii mei Dorian Boguta, Alexandru Papadopol, Ruxandra Serban, Andi Vasluianu, Serban Pavlu, Eliss Elisa, Codin Maticiuc, Ligia Matei, Ana, Alex si toti ceilalti, 15 zile cate 14-15 ore, am strans cabluri, am carat generatoare, am pus masa pentru echipa, ne-am rugat de oameni pentru diverse lucruri pe strada, am facut catering. Alte 3 luni de post-productie - Paul Negoescu a stat impreuna cu Alexandru Radu zile intregi la montaj, Ana Draghici a stat 5 zile la colorizare cu ochii in ecran, Florin Ardelean a stat alte saptamani la sunet, am baut mii de cafele in total, am fost la nu stiu cate vizionari ca sa semnam cu unul dintre cei mai mari distribuitori din tara, am negociat cu radiouri, cu televiziuni prezenta in emisiuni, m-am certat cu prieteni si mi-am facut altii, ne-am certat intre noi si ne-am impacat. Am fost in Mall-uri sa ne promovam filmul, am carat noi singuri panouri si podiumuri, am organizat premiera, am apelat la toti cunoscutii si prietenii pe care ii aveam.Am riscat o gramada de bani pe o campanie ciudata (dam o Dacie reconditionata) si am filmat spoturile campaniei in pauzele de alte filmari. Două Lozuri este nr 1 la public si incasari intre filmele romanesti din ultimii ani  in prima saptamana si la 100 de spectatori  distanta de cel mai bine vandut film (si aici ne comparam cu blockbustere americane). Si pe principiul "suntem romani, hai sa ne dam in cap reciproc", un grup de baieti si fete au decis sa faca lumea sa creada ca Două Lozuri e un film prost trolland notele de pe IMDB si Cinemagia. Bai, nu e corect! E chiar nedrept si trist, e asa nasol incat imi e mila de ei pentru ca e bine si amuzant sa te pisi pe munca a 100 de oameni. Si eu cred atat de mult in filmul asta, incat mai fac un pariu:)) Ii invit pe troleri sa vada filmul. Gasim un  loc, de comun acord o ora si o zi, platesc eu toata sala! Daca va place, schimbati atat de multe note incat sa revina filmul la nota 8.8, daca nu va place, eu raman cu sala platita si filmul cu nota la care e acum.Va bagati?


Nu degeaba a luat trofeul pentru film independent la Ceau, Cinema!



vineri, 7 octombrie 2016

Semnul lui Zorro + live scoring


En garde! Proiecție specială la ediția opt Timishort: "Semnul lui Zorro" live, pe muzica trupei KGP din Polonia. Sâmbătă, 8 octombrie, ora 22, la Sala 2 a TNT.




„Semnul lui Zorro” (1920) e primul film care înfățișează aventurile lui Zorro, impunând standardele pentru următoarele filme și devenind o inspirație pentru producțiile viitoare despre răzbunătorul mascat. Regizorul Fred Niblo a realizat o serie de drame clasice de epocă, precum „Ben Hur” și „Cei trei muschetari”, dar „Semnul lui Zorro” a stabilit standardul de „filme de capă și spadă”, pentru o lungă perioadă. Filmul înfățișează toate elementele clasice ale genului: o intrigă în ritm alert, dueluri și urmăriri, răsturnări bruște de situație, umor și comic de situație, precum și un protagonist eroic, bine-definit.

„Semnul lui Zorro” își datorează succesul și protagonistului, legendarul Douglas Fairbanks. Această super-vedetă a începutului secolului XX a devenit cunoscută pentru interpretarea unor eroi de legendă sau din literatură; a jucat personaje precum Robin Hood, d’Artagnan, Don Juan sau Hoțul din Bagdad. Dar interpretarea lui Don Diego de la Vega din „Semnul lui Zorro” a fost cea pentru care e amintit în istoria cinematografiei.

Kochankowie Gwiezdnych Przestrzeni („Iubitorii de Stele”) e una dintre cele mai energetice și atractive trupe de pe scena muzicii poloneze moderne. Trupacombină funk-ul cu reggae și rock-ul garage cu rock-ul psihedelic al anilor ’70. Totul – cu un anume simț al umorului și al ironiei. În ultimii ani, au susținut concerte în multe locuri din Italia, Grecia, Germania, Slovacia și, desigur, Polonia. Acum, e timpul pentru România și Timishort! Veniti sa savurati versiunea „KGP” a coloanei sonore pentru „Semnul lui Zorro”.

 

joi, 6 octombrie 2016

Intre viata si filme


Pentru unii viata bate filmul.
Pentru altii, filmul bate viata.
Dar pentru cativa, putini, filmul este viata.

Marian Radulescu lanseaza asta seara de la ora 19, la Carturesti (Mercy) al treilea volum din seria Pseudokinematikos: Intre Viata si Filme, editat de Filos.

Suntem bucurosi sa fim acolo. Iata cateva din randurile pe care le-am scris in postfata cartii:
"Din când în cînd, cinematograful te ajută să stră-vezi. Despre aceste ocazii e vorba aici. Marian continua să caute cuvântul întrupat în lumina proiectorului. Cartea a treia a (deocamdată) trilogiei, este mai puțin Pseudo, însă e foarte mult kinematikos."

Si un rand din dedicatia lui Marian pe volumul meu:

"Inclusiv in cinema, ceea ce este esential nu se poate vedea cu ochii."




sâmbătă, 1 octombrie 2016

Două Lozuri. Norocul neașteptat al filmului românesc



Fain, fain. Am râs cu hohote.
Superamuzant filmul
****Ciprian Tribune******

A doua zi, mergând pe stradă
mă pufnea râsul la fiecare
mașină albă pe care o vedeam
"Ce culoare are mașina asta?"
*****SunDeea Times*******


Sunt opiniile unor oameni obișnuiți, nu ale unor critici de film. Spectatori normali, care văd filme și la multiplex, și la televizor. Unii dintre ei mai îngheață ocazional și la vechiul cinema de cartier, alții nu mai cred de mult în cinematograful românesc. Până la urmă, pentru toți aceștia există Două Lozuri, filmul cu care am deschis festivalul Ceau, Cinema! la Timișoara.

"Sincer când am auzit că e un film românesc am venit, așa, fără nicio așteptare", mi-a zis unul din invitații noștri. Mi-a scris apoi mesaj: "Faină comedia de aseară. Am rîs bine." Un director sobru de companie a venit cu băiatul de 8 ani. "Eram sigur că o să se plictisească și vom pleca imediat. A doua zi îmi zicea replici din film și mă întreba când mai mergem să vedem filmul".



Sigur că speram să prindă la public, dar am fost surprins de reacția sălii. Văzusem prima dată filmul prin primăvară, ca să ne hotărâm dacă începem festivalul cu el. L-am văzut singur (e important amănuntul), pe laptop. Am râs și mi s-a părut o comedie simpatică și proaspătă, bine jucată, bine scrisă și regizată, dar nu m-a dat pe spate.

Două luni jumate mai târziu, avea să mă dea pe spate. În primul rând, sala cinematografului Timiș era arhiplină. A trebuit să dau vestea proastă unor oameni, care au ajuns la trei minute după începerea proiecției: "Mai sunt locuri doar pe jos. Intrați dacă doriți".



Dar ceea ce se întâmpla în sală era și mai neașteptat. Se râdea la fiecare replică. Chiar se aplauda după replici. Hohotele erau molipsitoare. Ritmul poantelor era perfect (mă refer în special la o scenă cu un polițist). Simțeai ceva în aer. Era o vibrație nemaipomenită. Și mi-am dat seama cât de importantă e vizionarea colectivă, față de vizionarea solitară, de acasă. Oamenii au nevoie de această experiență comună, mai bogată. Nu se compară cu nimic să râzi 90 de minute împreună cu 600 de oameni. E ca exaltarea pe care o simți la capătul unui maraton, minus partea de efort.

Nu e doar observația mea:
"Am văzut sala cum n-am văzut-o niciodată și cum nu m-aș fi așteptat să o văd vreodată. Cinematograful era plin ochi, toate locurile erau ocupate, ba chiar nu mai era loc nici pe jos. În deschidere a rulat filmul independent Două lozuri, la care invitați speciali au fost regizorul Paul Negoescu, directorul de imagine Ana Drăghici și actorul Alexandru Papadopol. Se simțea atmosfera de festival, energia pozitivă și entuziasmul oamenilor, filmul a fost foarte bine primit de public și s-a râs pe măsură" a scris Denisa Balint, pentru Acoperișul de Sticlă.

"Am râs până m-a durut burta, până am început să mă țin de gură pentru că mi se părea că sunt cea mai zgomotoasă dintr-o sală întreagă de oameni care râd." a zis Andra Costa în Suburban Magazine.






Cu tot cu sesiunea de Q & A, a fost un început perfect de festival (cu regretul că, din cauza vremii, nu s-a întâmplat la Grădina de Vară). Îmi doresc să avem pentru la anul un start asemănător (poate Două Lozuri 2 :). M-am bucurat că filmul a fost răsplătit cu trofeul Ceau, Cinema! pentru film independent (Două Lozuri e o producție independentă, făcută cu banii care la alte producții se dau numai pe catering, plus munca uriașă și entuziastă a multor voluntari din echipa de filmare).

Am speranța că Două Lozuri ar putea reda încrederea publicului autohton în cinematografia sa. Chiar și a părții de public care de obicei se bucură pe facebook la premii dar nu vine în săli. Chiar și a celor care zic că nu vor să-l vadă iar pe Dragoș Bucur mâncând ciorbă. Ei bine, Bucur nu mănâncă ciorbă aici. Papadopol însă are vreo 15 secunde în care își desface foarte tacticos un senviș. Două Lozuri e dovada că se poate face cinema de public și, în același timp, de calitate.

Sigur, nu mă aștept să schimbe singur percepțiile. Direcția a început și cu Câini și, în curând, va fi continuată de Afacerea Est (de Igor Cobileanschi) și 6,9 pe scara Richter (al lui Nae Caranfil). Mai e nevoie de un factor esențial: oameni în săli.  

Mulți dintre cei care au fost la deschiderea Ceau, Cinema! mi-au zis că vor să revadă filmul. Din 7. 10, intră în cinematografe. Ca să nu uitați cifrele, lipiți-vă un bilet de frigider! Două Lozuri e ca un bilet câștigător, pe care n-avem voie să-l pierdem.

Între numeroasele reacții faine, cel mai tare m-a emoționat mesajul primit a doua zi după proiecție de la contabila asociației noastre ( nu e ea cel mai mare cinefil; se mai uită seara la câte un film):



Soțul contabilei mi-a zis recent: "Mergem să-l mai vedem o dată. Îl luăm și pe copil cu noi. Merită băieții 10 -15 lei".