luni, 18 aprilie 2016
Trebuie să vorbim (și noi) despre Taxi!
După Offside, regimul iranian i-a interzis lui Jafar Panahi să mai facă film timp de 20 de ani, sub amenințarea cu închisoarea. Așa că Taxi, al treilea (deja) film clandestin al iranianului Jafar Panahi este un act de rebeliune în sine. N-a mai fost nevoie deci de o rebeliune explicită, deși ridică pumnul în aer în câteva scene și, câteodată, chiar un deget mijlociu spre regim.
Fan-fact: primul film făcut de Panahi în ciuda interdicției, This is not a film (2011), a ajuns la Cannes pe un stick vârât într-un tort.
"Un film este distribuibil dacă respectă următoarele reguli: purtarea vălului islamic, fără contact între bărbat și femeie, cravată poartă doar personajele negative și se evită realismul sordid". Acestea sunt regulile pe care copiii le învață la școală la ora de cinema (!) și sunt enumerate în Taxi chiar de nepoata cineastului, o fătucă guralivă, de o naturalețe incredibilă, ulterior protagonista unui moment de realism sordid dar și a unei întâlniri cu un personaj cu cravată.
Dincolo de momentele subversive și răfuiala în subtext cu regimul, tonul e foarte detașat, luminos, (aproape) comic. Filmul (o docu-ficțiune autoreferențială) e vioi ținând cont că cele 80 de minute se petrec într-un taxi. Asta datorită personajelor foarte colorate din Teheran care se perindă în mașina la al cărei volan stă chiar regizorul. De la un pitic care vinde dvd-uri de contrabandă cu ultimul Woody Allen sau filme cu zombie până la avocatul pentru drepturile omului care ne face cu ochiul și ne oferă un trandafir "pentru că pe oamenii din cinema te poți baza".
Oamenii din cinema i-au dat lui Panahi Ursul de Aur în anul cu Aferim-ul lui Jude. Probabil că premiul a avut și o puternică încărcătură politică (în mod ironic, regimul iranian a dat o declarație de apreciere a premiului obținut la Berlin), dar Taxi este în primul rând o scrisoare de dragoste către Teheran, Iran și cinema. Cinema-ul care te ajută să-ți păstrezi mințile (și vocația) atunci când lumea din jurul tău pare că a înnebunit.
E probabil prima oară în viața mea când un drum cu taxiul a fost o călătorie de plăcere de la un capăt la altul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.