vineri, 11 martie 2016

Scene din 'Scene dintr-o căsnicie'




Pe treptele din fața Sălii 2, Radu Jude a agitat. Îmbrăcat sport, ca de obicei, cu un hanorac albastru și jeans. Ocazia e specială: peste câteva minute va debuta în regia de teatru. "Mi-e rău", zice de mai multe ori, doar pe jumătate în glumă. "Acum, gata, nu mai am ce să fac. Nu mai am niciun control". Ia înghițituri mici dintr-o sticlă de cola la jumate și nu are stare.

"Hai, mă, bei Cola?" remarcă amuzat de lângă el și Dan Nicolaescu, tatăl Sofiei, fetița din Toată lumea din familia noastră. Certurile "părinților" ei din film au făcut-o pe actrița (pe atunci) de 6 ani să plângă de-adevăratelea. Dintre filmele lui Jude acesta e și cel mai apropiat ca temă de piesa care stă să înceapă. În film, poți controla ca regizor tot ce ajunge la public. În teatru, după ce ai terminat repetițiile, show-ul nu-ți mai aparține. Din seara asta, e jucăria actorilor. Iar publicul are și el un cuvânt de spus dacă jucăria funcționează sau nu.

Spectacolul e sold-out cu mult înainte de această avanpremieră. Pe scaunul de lângă mine se așează Doinel Tronaru, jurnalist la Adevărul, care a venit din București special pentru ocazie.

În fața noastră, un living modern cu dormitor inclus, minimalism (evident) suedez. Pe podea sunt înșirate jucării lângă un brad de Crăciun. Deasupra patului matrimonial, în partea din spate a scenei, e un tavan din oglinzi astfel că vedem totul, până și faldurile din cearșaf. În mod ciudat, am senzația de ecran de cinema.



Pe un perete e un afiș cu Persona (capodopera și 'filmul care i-a salvat viața lui Ingmar Bergman"). Omagiu, desigur, dar poate și un indiciu despre cele două actrițe care vor juca același personaj (Alina Ilea și Claudia Ieremia).

Mă bucur acum că n-am văzut SCENE DINTR-O CĂSNICIE - miniseria tv a lui Bergman- pentru că m-aș fi dus cu prejudecăți și, poate, false așteptări la spectacolul cu același nume, pus în scenă de Radu Jude la Teatrul Național Timișoara. Avea ideea asta de ceva vreme și aflase că la Timișoara e deschidere.


La 19.09 începe. Nu mă pot abține din gândul că Ion Rizea cu perucă seamănă leit cu Crin Antonescu. Între scene, actorii își mută singuri recuzita, în fața noastră. Asta ca să nu uităm că suntem la un spectacol - îmi amintesc că era intenția declarată a lui Jude și la Aferim!. 
Cu toate astea, Alina Ilea reușește în câteva rânduri să mă facă să uit că sunt la teatru și că privesc un actor. Mă convinge că privesc un om. Scenele ei de auto-umilire mi-au lăsat noduri în gât.


Sună un mobil în spectacol. Peste câteva minute sună și în public. Sună, și nu se mai oprește. Mă aștept să se oprească actorii. 
Totul e la vedere, nu există cortine, ași în mânecă sau "culise", nu ai unde să fugi decât prin fața tuturor. Se joacă fără gardă. Se joacă foarte aproape de spectator. Și cu palme din alea care dor. 
Sigur că lutul acela eteric din care e plămădită relația dintre personaje mai trebuie un pic lucrat. Am simțit un pic "prea lungi" anumite scene sau poate nu m-au captivat total, ca altele. Cizelarea finală, fine-tuning-ul, se face oricum abia după ce în scenă intră ultimul jucător și energiile lui: publicul.
La aproape 3 ore (fără pauză) e un test de anduranță și din partea spectatorilor, nu doar a celor trei actori (vreo patru persoane au ieșit înainte de final).
Scene dintr-o căsnicie cade greu și cere timp pentru digestie. Dar nu pleci acasă cu mâinile goale (după ce ți le-ai înfierbântat la aplauze). Pleci cu o mulțime de dileme și întrebări (pe lângă cele din registrul trivial: "ăla a fost sânge pe bune?"). În final contează doar una, (cred) întrebarea centrală:
Pot doi soți care trăiesc împreună de mulți ani să fie absolut sinceri unul cu celălalt?
sau
"Tu chiar crezi că doi oameni pot trăi împreună toată viața?"
Jude nu încearcă să rezolve această ecuație de gradul 2, dar surprinde "procesul dezumanizării lor", absurdul vieții în cuplu. Toate lucrurile oribile de care sunt în stare doi oameni în numele iubirii. Momentele de oroare din războiul casnic sunt dezamorsate prin umor (fie el tăios ca un cuțit, fie slapstick). În fond, la fel ca Toată lumea din familia noastră, e o comedie neagră. Nu știu dacă Radu Jude a umblat la textul lui Bergman, dar ceva adaptări "locale" tot a făcut, măcar în subtext. 

Aseară, publicul a primit bine noul spectacol, cu mai multe chemări ale actorilor la aplauze. SCENE DINTR-O CĂSNICIE, în curând (din nou), într-un teatru de lângă dumneavoastră.
Recomandat tinerilor care se gândesc să se căsătorească, cuplurilor care se gândesc la divorț, dar și celor care cred că sunt ok pentru că "ei nu se ceartă". Terapie în grup.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.