sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Frances Ha (2012)

New York, umor dulce-amărui, dialoguri fain scrise, filmare în alb-negru şi personaje aflate într-un soi de derivă. Sună cunoscut? Poate vă aminteşte de avocatul divorţat din Manhattan-ul lui Woody Allen, prins între două iubiri reprobabile. Sau poate de taximetristul imigrant veşnic rătăcit pe străzile new-yorkeze din Night on Earth de Jim Jarmusch.

La fel de generos ca filmele de mai sus la capitolul „personaje suspendate undeva între două lumi, mişunând pe străzile new-yorkeze în alb-negru”,  însă mult mai haios şi light şi dătător de energie pozitivă, Frances Ha e o comedioară dramatică care ar trebui inclusă în manualul rezidentului urban ce se apropie de 30 de ani. Pentru că surprinde cu limpezime o mare parte din lipsa de certitudini care îi macină pe mulţi dintre posesorii acestei vârste. Şi ai unei vieţi ce nu pare să meargă în nicio direcţie clară. Blocată în stand-by undeva între plăcerile ludice ale post-adolescenţei şi conştientizarea faptului că a nu avea un job "de viitor" şi/sau o relaţie stabilă la 30 de ani e o formă de eşec.


Dansatoare profesionistă aspirantă, dar fără perspective clare în carieră, Frances schimbă colegi de apartament cu aceeaşi uşurinţă ca un student de anul I. În plus, suferă de perpetua criză financiară tipică vieţii de student, chiar dacă s-au adunat deja câţiva ani de când a absolvit universitatea. Aflată într-o veşnică incertitudine apropo de sursele financiare care îi vor acoperi chiria pe luna viitoare, Frances duce o viaţă care spune multe despre încăpăţânarea de a nu păşi în maturitate, despre singurătate şi despre relaţiile cu cei din jur consumate ca plăceri pasagere, interşanjabile.

Pe de altă parte, filmului îi lipseşte aerul pesimist al lui Oh boy, de exemplu, care are în centru un personaj aflat într-o derivă similară. Cu un pas în viaţa de om matur şi cu altul în cea de adolescent. Frances primeşte tot ce i se întâmplă cu un fel de voioşie molipsitoare, cu auto-ironie detaşată. Rolul e scris în mod evident numai şi numai pentru Greta Gerwig, care îl joacă cu o carisma irezistibilă.

„I like things that look like mistakes”, spune Frances la un moment dat. Iar în fraza asta stă un mic manifest de film independent. Concretizat prin dialoguri aparent lipsite de sens pe alocuri, extrase dintr-un context domestic uneori banal, futil. Dar care sfidează reţetele cauzale de tip Hollywood şi construiesc un gen de discurs fresh, ce se depărtează îndrăzneţ de mainstream. Chiar dacă are happy-end.  

4 comentarii:


  1. "rolul scris pentru Greta Gerwig" e scris si de ea :)

    RăspundețiȘtergere
  2. da, corect. si de ea, dar tot numai pentru ea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Greta Gerwig joaca tot timpul cam acelasi rol: de personaj excentric si copilaros. De fiecare data e foarte aproape de a fi pe gustul meu, dar ceva ma impiedica sa o plac pe de-a-ntregul. Totusi, am iteles ca in filmul asta ar fi mai digerabil personajul ei. Oricum, e pe watchlist

    RăspundețiȘtergere
  4. poate din cauza ca a participat la scrierea scenariului reuseste sa dea senzatia ca "se joaca pe sine" in filmul asta.

    RăspundețiȘtergere