marți, 10 septembrie 2013

Domestic, din nou la Timişoara

PRIMA ZI DE PLAI


Prezentat la Timişoara în martie, Domestic e parcă mai actual în aceste zile (deşi, cum a observat cineva, la noi unele lucruri au o "actualitate perpetuă"). Este filmul cu care deschidem programul Casei Filmelor la Plai, vineri, 13 septembrie, de la ora 17.00. Mulţumim regizorului Adrian Sitaru, producătoarei Monica Lăzurean-Gorgan şi casei lor de producţie (4 Proof Film) pentru acest dar. Pentru cei care aţi avut deja plăcerea să-i cunoaşteţi pe iepurele Cezar şi pe pisica Ţiţi, filmul merită revăzut. Vă asigură Ionuţ Mareş (care, apropo, vine şi el de la Bucureşti la Plai):


O să încep cu un truism, dar Domestic, al treilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, mi se pare cu adevărat că devine mai bun pe măsură ce trece timpul. Altfel nu se explică plăcerea pe care am avut-o weekendul trecut, când am revăzut filmul pe HBO, după prima vizionare la cinema de la începutul anului. 

Am râs mai sănătos şi i-am savurat mai pe-ndelete calităţile. Din moment ce atenţia nu mai trebuia să urmărească (şi) firele narative, m-am putut concentra mai mult pe dialoguri, pe subtilităţile jocului fiecărui actor, pe remarcabila mizanscenă.De aceea vă recomand să faceţi acelaşi lucru, iar proiecţia de la Casa Filmelor mi se pare o foarte bună ocazie.

Plăcerea actorilor de a-şi construi personajele este vizibilă. Ca să vedeţi că am dreptate, urmăriţi chimia dintre Adrian Titieni şi Clara Vodă. Remarcaţi bombănelile de gospodină cicălitoare şi supusă ale personajului jucat de Ioana Flora. Lăsaţi-vă purtaţi de exuberanţa interpretării lui Gheorghe Ifrim. De comicul lui Sergiu Costache. Şi, bineînţeles, de naturaleţea copiilor. 

Majoritare, dar nu exclusive, cadrele fixe şi lungi ar putea părea plictisitoare. Nu însă şi la Sitaru. Asta pentru că aparatul de filmat se substituie poziţiei noastre de posibili voyeuri.Nu trebuie decât să ne relaxăm şi să privim. Să ne alegem propriul centru de interes din cadru. Să ne concentrăm pe dialoguri, pe coregrafia protagoniştilor, pe detaliile de decor. Să construim în minte momentele importante care au fost evitate prin elipse. Să facem conexiunile între personaje şi între personaje şi animale. 

Dulce-amărui, Domestic este cel mai colorat film românesc al ultimilor ani. Scara de bloc şi apartamentele nu mai dezvăluie mizerie şi cenuşiu. Totul este învăluit într-o lumină caldă, domestică, artificială. 

Sitaru iese din convenţia realismului şi ne transportă într-o lume aparte, una în care îşi face loc chiar şi oniricul (justificat dramaturgic). De câte ori aţi mai văzut asta într-un film românesc al Noului Val? (Ionuţ Mareş)
 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu