vineri, 26 iulie 2013
Preman
THE ACT OF KILLING
“Gangsterii sunt oameni care lucrează în afara
sistemului, nu pentru guvern. Cuvîntul gangster (preman, în indoneziană), vine
de la “free man”. Naţiunea asta are nevoie de “free mani”. Dacă toată lumea ar
lucra pentru guvern am fi o ţară de birocraţi. N-am reuşi să ducem nimic la
bun-sfîrşit. Avem nevoie de premani să ducă lucrurile la
bun-sfîrşit. Oameni privaţi, liberi, oameni de acţiune. Avem nevoie de
gangsteri care sunt gata să-şi asume riscuri în business. Care îşi folosesc
muşchii. Muşchii nu sunt numai pentru a-i bate pe oameni - deşi, cîteodată,
oamenii trebuie bătuţi”
Acest
discurs este rostit de (atenţie!) vicepreşedintele Indoneziei la o întrunire a
unei organizaţii paramilitare, care numără 3 milioane de membri. “Tineretul
Pancasila” şi alţi “premani” au participat la lichidarea a un milion de aşa-zişi
comunişti cu ocazia instalării în 1965 a unei junte militare, aflată la putere şi
astăzi.
The Act of Killing (2012), documentarul
regizat de Joshua Oppenheimer (produs de Werner Herzog şi Errol Morris) este o halucinantă (şi frisonantă) rememorare a genocidului de atunci, din perspectiva călăilor. În Indonezia,
gangsterii sunt priviţi ca nişte eroi, se ghidează după principiul “Relax and Rolex” şi conduc
ţara pe faţă (nu din umbră, ca în alte părţi).
De un grotesc fără margini este secvenţa cu emisiunea tv în care au fost invitaţi killerii care vorbesc cu nonşalanţă despre actul uciderii semenilor ca sport, ca şi cum ar fi fost nişte aventuri la pescuit.
Anwar Congo (record personal: peste 1000 de ucideri; specialitatea casei: "The Wire", metodă inspirată din filmele cu gangsteri şi folosită pentru că făcea mai puţină "mizerie" decît maceta) a venit la emisiune cu o pălărie de cowboy în cinstea eroilor săi din filmele americane şi în special a lui Sidney Poitier cu care susţine că seamănă.
Prezentatoarea, mereu zîmbăreaţă, întreabă pe un ton glumeţ: "nu vă e teamă de răzbunarea copiilor victimelor?". Nu, zice alt preman (specialitatea lui: violul a mii de fete de 14 ani), că îi lichidăm imediat şi pe ei. Spune asta rîzînd, în timp ce stă într-o maşină americană de război şi agită o puşcă...în mijlocul studioului tv.
E numai una din zecile de scene greu de crezut şi greu de digerat, absurde, dacă n-ar fi dureros de reale. Un bărbat are ocazia să-şi spună povestea în faţa camerelor şi în faţa premanilor. A văzut cu ochii lui, în copilărie, cum i-au executat tatăl-vitreg. Acum spune povestea ca pe un banc, ca nu cumva să trezească aversiunea premanilor. Pe dinafară rîde, dar simţi că pe dinăuntru plînge în hohote. Dublu-gînditul, dublu-limbajul orwellian, prins pe viu, cîndva, la începutul mileniului trei.
Am încetat să mă întreb după prima jumătate de oră "Cum au fost posibile toate astea?". Dar m-am întrebat pînă la capăt "Cum de a reuşit să filmeze toate astea?".
După ce vezi documentarul ăsta înţelegi că Statul e un fel de schemă
piramidală. Cîţiva “premani” încasează. Sclavii plătesc. Deocamdată, doar
Bruxelles-ul ne împiedică să nu încăpem şi noi, definitiv, pe mîna preman-ilor
(care, nu vă îndoiţi de asta, sunt puternici şi în România). Pentru binele general, The Act of Killing ar trebui inclus în programa şcolară, arătat la copii şi pus în subiectele de la Bac.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
L-am vazut si eu in weekend. E teribil. Realmente nu-ti vine sa crezi ca e un documentar. Pare un film care pretinde a fi "bazat pe fapte reale". Personajele alea sunt de-un cinism fantastic, parca rupte dintr-o istorie indepartata. Anwar Congo ala e fascinant, in masura in care poate fi fascinant un asasin sau un autor de genocid, e magnetic si intimidant in genul psihopatului care nu stii cand va izbucni dar te mananca sa afli ce-l mana.. Tot scenariul ala supra-realist e ceva de nedescris.. iar partea din final, cand Congo are primele mustrari de constiinta - sunt priceless. Monstruozitatea prezentata in chip artistic e disturbanta.
RăspundețiȘtergereTot in weekend am vazut The Gatekeepers, doc. despre serviciul anti-tero israelian care a preluat multe din atributiile Mossadului.. E bazat pe interviuri cu 6 sefi ai acestei agentii si reconstruieste putin din istoria conflictului israelo-palestinian.
RăspundețiȘtergereda, am trait aceleasi senzatii
ma bucur ca l-ai vazut
finalul insa, cu mustrarile de constiinta, scartaie totusi un pic; adica pare usor regizat
ca si cum ar fi "jucat" pentru camera
(poate ca asa a si fost)
dar pana acolo pareau autentici toti premanii