joi, 25 iulie 2013

La migliore offerta / The Best Offer (2013)

”Everything can be fake, Virgil: joy, pain, hate, illness, recovery... even love.”


Cei care s-au atașat de talentul lui Tornatore de a spune povești și de candoarea nostalgică / melancolică din Cinema Paradiso, Malena sau Baaria, vor fi destul de suprinși de ultimul film al său, La Migliore Offerta / The Best Offer. Asta spre deosebire de cei care au ajuns la acest film pornind pe urmele actorului principal, Geoffrey Rush, al cărui profil actoricesc se integrează perfect în scenariul de thriller light.

Realizat exclusiv cu o distribuție vorbitoare de limba engleză, The Best Offer nu curge lent, liniar și difuz ca o amintire întinsă pe două ore, ci e pigmentat cu suspans și cu viraje precipitate. Se apropie mai degrabă de Hollywood decât de neorealism. Dar cu toate astea nu poate fi numit nici mainstream și nici plin de clișee. Are un scenariu isteț și incitant, care rezervă câteva surprize speciale pentru iubitorii de artă.

Plasat în lumea anticarilor ce manevrează lucrări de artă cu prețuri amețitoare, filmul îl are în centru pe Geoffrey Rush. În rolul dealer-ului de antichități ultra-doct și cultivat, dar în același timp solitar, incapabil să stabilească relații sociale profunde, ba poate chiar înspăimântat de contactul cu cei din jur (vezi omniprezentele mănuși, la care nu renunță decât extrem de rar, pentru a pipăi textura unui tablou), el ajunge în postura de a cunoaște o tânără/frumoasă/misterioasă proprietară de antichități care îi cere ajutorul.



Deși poate distinge cu ochiul liber un fals de un original când vine vorba de lucrări de artă, în ceea ce privește relațiile interumane personajul întâmpină dificultăți serioase. Izul de love story se coagulează lent, dar e suficient pentru a te ține aproape de film, pentru a te face să aștepți nerăbdător finalul. Iar asta chiar dacă pe parcurs începi să recunoști prezența unei rețete scenaristice destul de puțin originale. 

Așa cum scria Ionuț Mareș aici, La migliore offerta rămâne un film care studiază opoziția dintre fals și autentic, pornind de la artă și ajungând la relațiile dintre oameni. Iar în cursul acestui proces, Tornatore ne dă și câteva mici lecții de istoria artei, lăsându-și camera să lenevească asupra unei colecții impresionante de portrete feminine.   

Fun-fact: Printre portretele feminine poate o s-o descoperiți pe Elsbeth Tucher, pictată de Albrecht Dürer în 1499. Același Dürer pe care îl puteți vedea zilele astea la Muzeul de Artă din Timișoara, într-o expoziție de gravuri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu