joi, 11 iulie 2013

Curs interactiv de cinema

Mark Cousins
Ştiţi senzaţia din momentul în care dai peste ceva fain - un film, o carte, o trupă - şi vrei să împărtăşeşti imediat şi prietenilor descoperirea, pe care nici măcar n-ai apucat să o rumegi bine?

Cam aşa mă simt zilele astea, după ce am început să văd un film căruia îi tot dădeam târcoale de câteva luni: documentarul de 15 ore (de fapt, 15 episoade a câte o oră) The Story of Film: An Odyssey - scris, regizat şi filmat pentru televiziune şi cinema de Mark Cousins.

Deşi nu am văzut deocamdată decât primele două episoade, am simţit nevoia să-l semnalez cât mai urgent pe Marele Ecran, pentru că descoperirile de acest tip se savurează mai bine între prieteni cu plăceri apropiate.



Fost director al Edinburgh Film Festival şi cunoscut critic, irlandezul Mark Cousins a ”dat-o” în ultimul timp pe realizarea de filme. Pornind de la cartea sa The Story of Film, apărută în urmă cu câţiva ani, Cousins ne propune în documentar o incursiune fără morgă sau academism în istoria filmului în întreaga lume.

Este o ”poveste” vie, interactivă, care leagă mai mult ca trecutul de trecutul recent şi de prezent. The Story of Film: An Odyssey este o privire înapoi personală, subiectivă (comentariul şi vocea lui Cousins au efect hipnotizator), dar care nu uită de canon, de marii autori şi de principalele curente, de locurile esenţiale şi chiar de contextul social-istoric.

Scopul declarat urmărit de irlandez este de a arăta că nu banii au împins înainte filmul, ci pasiunea nebună a unor oameni şi, mai ales, inovaţia. Firul unificator al episoadelor este căutarea surselor de inovaţie din fiecare epocă cinematografică. Aşa cum a declarat însuşi Cousins într-un interviu pentru revista americană CINEASTE (şi cum se vede şi în documentarul său), inovaţia nu trebuie identificată şi nu poate fi găsită doar în filmele de artă, ci şi în cinemaul mainstream. Nu doar în centrul americano-european, ci şi la periferie, în Asia sau Africa.
Probabil că cinefilii înrăiţi nu vor descoperi foarte multe lucruri necunoscute în propunerea lui Cousins, însă felul său interactiv de a identifica legăturile ascunse între diferite filme, de a face analogii peste epoci, de a pune mari cineaşti ai prezentului să vorbească despre clasici poate atrage cu siguranţă (de exemplu, în al doilea episod, Lars von Trier îi aduce un omagiu lui Dreyer, ale cărui afirmaţii înregistrate despre simplitatea căutată a scenografiei din filmele sale sunt minunate).

Filmul este ca un curs fascinant de 15 ore despre cinema, care ar trebui să ajungă la cât mai multă lume. Şi, ca să n-o mai lungesc: dacă, în calitate de cinefili, vă veţi pierde vreodată încrederea în film, atunci documentarul lui Cousins poate fi cel mai bun antidot împotriva blazării. Un impuls de a o lua de la capăt.


6 comentarii:

  1. Pfoai...exact de ce aveam nevoie!! Documentarele despre cinema sunt meniul meu preferat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur. da, e foarte misto. zilele urmatoare sper sa-l duc la capat. sunt curios ce impresie o sa-ti lase....

      Ștergere
  2. Haotic, narcisistic, in mare - irelevant si prea subiectiv pentru un documentar. Un proiect prea ambitios pentru un singur om. Vocea si tonul de robot afectat (daca exista asa ceva) m-au facut sa abandonez repede si mi-au taiat tot elanul.

    Raman de parere ca "if you want to educate yourself about films, then go watch good films."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pot accepta diferenta de gusturi in privinta vocii sale.

      dar nu pot fi de acord cu alte doua idei, de altfel interesante:
      1. nu cred ca este suficient: "if you want to educate yourself about films, then go watch good films". Asta e conditia de baza, evident, dar cred ca e nevoie si de carti de cinema si de oameni destepti care scriu despre filme prin publicatii importante si de o gandire autoreflexiva a filmului. pe lucruri din astea se construieste o cultura cinematografica.

      2. nu stiu ce modele ai avut in minte cand ai scris "prea subiectiv pentru un documentar". din cate stiu, documentarul de cinema (sau, daca accepti, filmul de nonfictiune) este, ca si filmul de fictiune, o opera de autor si, prin urmare, profund subiectiv (ceea ce uneori poate atrage, daca vrei, atribute pe care tu le numesti "haotic, narcisistic"). Si, apoi, "irelevant" raportat la ce?

      daca vrei, putem spune ca nu este vorba de istoria filmului, ci de o istorie filmului, cea prin ochii lui Cousins. pe care, evident, putem sa o acceptam sau sa o respingem. asa cum si reiese din textul meu, cred ca suntem mai castigati daca o acceptam. eu, cel putin, asa simt.

      Ștergere
  3. Multumesc Ionut. L-am gasit tot pe TPB :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu placere! astept si sa vad ce aduc si celelalte episoade

      Ștergere