miercuri, 22 mai 2013

Odessa, work-in-progress


Dacă Flint, Michigan îl are pe Michael Moore, ei bine, Timișoara îl are pe Florin Iepan. Sau, prin extensie, România îl are pe Florin Iepan. Mai exact, are o voce capabilă să ia megafonul și să strige sus și tare pentru a resuscita conștiința amorțită a societății civile românești. Despre ce? Documentarul Odessa vorbește despre unul dintre cele mai nasoale și necunoscute episoade din istoria țărișoarei pe care o împărțim. Un episod prea puțin glorios pentru a se regăsi în manualele de istorie de liceu. Adică despre cum armata română păstorită de Mareșalul Antonescu a masacrat peste 20.000 de evrei și țigani la Odessa, în 1941. Majoritatea civili – femei, copii și bătrâni included.

Miza lui Iepan nu e, însă, aceea de a face un documentar istoric. Sau nu numai unul de acest gen. Ci mai degrabă de a fotografia indiferența societății actuale față de acest episod. Modul evaziv în care fiecare politician pe care îl intervievează se raportează la subiect. Felul în care refuză să își asume responsabilitatea și să își ceară scuze. Și, mai ales, orbirea voluntară a publicului românesc ce se încăpățânează să îl păstreze pe Antonescu pe un piedestal. Să transforme un criminal de război într-un mare erou național.
Am văzut filmul lui Iepan cu subtitlul de work-in-progress, într-o proiecție la Aula BCUT, săptămâna trecută. Dacă l-ați văzut și voi, poate în București, e posibil să fi experimentat o variantă diferită. Evident, mai e de lucru la film, dar asta e o treabă asumată de la bun început. Mie, una, mi-au lipsit mai multe date despre cum a fost documentat masacrul de la Odessa. În afară de raportul lui Elie Wiesel și de mărturia unui supraviețuitor, mai există alte documente care atestă treaba asta? Sau poate istorici care pot vorbi despre asta? Acest ușor dezechilibru în argumentația filmului poate fi o portiță folosită de mulți critici pentru a-l acuza de minciună/fals. Chestie care s-a și întâmplat, de fapt, după cum povestește Ionuț.

Una peste alta, însă, am senzația că documentarul lui Iepan umple un gol important în categoria filmelor românești care se fac azi, dar și în memoria noastră colectivă. Genul lui de documentar militant, à la Michael Moore, e absolut necesar într-o țară cu o democrație așa fragilă. Apoi, lămurirea unui episod istoric atât de important și convingerea publicului actual să și-l asume ca pe o realitate poate fi un exercițiu benefic de asumare a responsabilității. Deci stați cu ochii pe festivaluri și pe programe TV, fiindcă la Multiplex nu îl văd venind prea curând.

Un comentariu:

  1. http://lifesupportintl.wordpress.com/2012/12/06/romanian-army-atrocities-in-wwii/

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.