luni, 13 mai 2013

Direcţia: Odessa!


Am vorbit despre Odessa încă de acum un an şi jumătate. Pe atunci era "work in progress" şi realizatorii tocmai surprinseseră un moment de istorie recentă în direct. Odessa, documentarul regizorului timişorean Florin Iepan, se proiectează în sfîrşit la Timişoara. Marţi, 14 mai, ora 18, în aula BCUT. La eveniment va participa şi regizorul (personaj şi el în propriul film alături de Sergiu Nicolaescu, Emil Constantinescu, Cioroianu, Dobrovolschi şi mulţi alţii). Despre premiera (controversată a) filmului la Bucureşti a scris colegul nostru, Ionuţ Mareş aici. Mai jos, un "trailer" mai măricel sau un argument.



Şi tot pentru timişoreni este proiecţia din seara aceasta (ora 20.15) de la Aula Magna (Universitatea de Vest) a filmului Philippe Ribiere, povestea unui tînăr cu dizabilităţi care vrea să includă escalada în programa Jocurilor Olimpice şi să găsească dragostea (un teaser ceva mai mare AICI).

Tot din zona căţăratului vine şi timişoreanul Cristian Tzecu cu o nouă provocare (nu doar pentru timişoreni, ci pentru toţi fotografii începători şi de nivel mediu care vor să vadă prin lentile cîteva peisaje spectaculoase). După plimbarea fotografică din Apuseni, Tzecu face în luna iunie o nouă tură foto în Munţii Cernei şi la Cazanele Dunării. Detalii aici.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.