miercuri, 31 octombrie 2012

Despues de Lucia

Ionuţ Mareş a avut o săptămînă grea. După Filme de Cannes, a luat la rînd Festivalul Filmului Francez (ieri a văzut cinci filme). Iar cînd se termină FFF începe cu Festivalul Filmului Polonez. Între timp a văzut de două ori După Dealuri. Ne bucurăm că după toate astea, Ionuţ şi-a găsit timpul să scrie despre După Lucia.




Bresson trăieşte


Câştigător pe Croazetă în secţiunea Un Certain Regard, al cărei juriu a fost prezidat de actorul Tim Roth, Despues de Lucia, al doilea lungmetraj al mexicanului Michel Franco, a fost unul din cele mai provocatoare vizual experimente cinematografice prezentate la recent încheiatul festival Filme de Cannes la Bucureşti

Povestea e una banală: tată (bucătar-şef) şi fiică (17 ani) se mută dintr-un oraş-staţiune în capitala Mexico City în încercarea de a trece peste moartea soţiei/mamei. În tăcere şi individual, cei doi se străduiesc să îşi înăbuşe durerea, care rămâne totuşi în stare latentă, gata să explodeze oricând cu urmări imprevizibile. În acest timp, fără ştirea tatălui, Alejandra (Tessa Ia), care preia în familie şi rolul mamei dispărute, este supusă unui şir de umilinţe din partea colegilor din noua sa şcoală în care încearcă să se integreze. Atunci când o întâmplare cu consecinţe potenţial tragice ajunge la cunoştinţa bărbatului, răbufnirea acestuia este una din cele mai neaşteptate. 

Subiectul filmului - propunerea Mexicului pentru premiile Oscar ce vor fi decernate la începutul anului viitor - etalează ingredientele unei potenţiale melodrame. Michel Franco nu numai că evită însă riscurile de a cădea în sentimentalism şi de a face morală (teribilismul condamnabil al foarte tinerei generaţii and all that jazz), dar, printr-un stil cât mai obiectiv, aproape documentaristic, reuşeşte un film profund, în ciuda unei aparente răceli.

 Felul în care îşi construieşte personajele centrale (Michel Franco este şi scenaristul filmului), prin evitarea psihologizării, dar şi abordarea cinematografică cerebrală amintesc de peliculele lui Robert Bresson. Alejandra este un fel de variantă modernă a "asceţilor" din filmele cineastului francez. În acest sens, asemănarea dintre tânăra mexicană şi adolescenta Mouchette din filmul bressonian cu acelaşi titlu este evidentă (dovadă stau chiar şi posterele celor două pelicule). La fel ca Bresson, Michel Franco îşi supune eroina unor întâmplări degradante (fără a ieşi din convenţia realismului), însă doar pentru a evidenţia spiritualizarea fetei, în contrast cu dezumanizarea celor din jur. Adolescentele din filmele celor doi cineaşti nu sunt creaturi angelice – Mouchette are o relaţie cu un pierde-vară şi este dispreţuitoare faţă lume (se răzbună pe colege aruncându-le noroi în faţă); Alejandra pare a se fi drogat (dar cine nu o face în Mexic, ţara unde elevii sunt testaţi regulat pentru a vedea dacă au consumat stupefiante?) şi, după ce se îmbată la o petrecere cu noii colegi, se lasă filmată în timp ce face sex cu unul dintre băieţi -, dar par a atinge o stare de graţie ce le face neîncadrabile în mediul în care trăiesc.

 Meritul tânărului cineast mexican este că nu vrea să manipuleze sau să stoarcă emoţii ieftine şi nici măcar să stârnească empatie, compasiune sau dispreţ din partea spectatorului. Din acest motiv, pelicula nu va fi pe placul celor care s-au obişnuit ca atunci când văd un film să primească la pachet şi coduri cât mai uşoare de înţelegere. Despues de Lucia este un film cerebral, realizat exclusiv din cadre fixe (a căror lungime variază de la câteva secunde la minute bune) şi epurat de muzică şi de prim-planuri (excepţia remarcabilă o reprezintă un cadru cu chipul fetei, după ce a fost tunsă cu forţa de colege şi umilită în clasă de ziua de naştere, chip ce trimite direct la Ioana D’Arc a lui Dreyer). Stilul mexicanului lasă spectatorului libertatea de a-şi alege din aproape fiecare cadru centrul său de interes, fără a fi împins spre o direcţie sau alta - o provocare regizorală onestă. De multe ori, ceea ce, sugerat, pare a se întâmpla în afara cadrului este la fel de interesant sau tulburător ca ceea ce avem în faţa ochilor.

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.