miercuri, 18 iulie 2012

The Amazing Spider-Man: Bune vs Rele

Exista 3 mari filme cu radacini in lumea comic-urilor care au premiera in 2012. Primul a fost asamblarea super-eroilor Marvel aka Avengers, despre care stim deja ca e aidoma unei simfonii CGI, al doilea pretinde a fi restartul francizei Spider-man, mai proaspata si mai parfumata decat trilogia lui Sam Raimi, iar al treilea va insemna finalul altei francize si, probabil, daca e sa ne luam dupa primele aprecieri critice care cu greu gasesc sinonime pentru “perfect” la filmul lui Chris Nolan, "inaltarea" unui cavaler intunecat la rangul de semizeu al eroilor de comics.

Intorcandu-ne insa la noul Om Paianjen, The Amazing Spider-Man, inclin sa cred ca desi a fost suficient de distractiv si de interesant pentru un blockbuster de vara e departe de ceea ce as numi “amazing”.

Chestii bune:

1. Chimia dintre Andrew Garfield si Emma Stone. Actori buni distribuiti inspirat, cei doi adauga o dimensiune umana reala intr-un film bazat pe niste personaje cartoonish care incearca sa para reale si contemporane. Exista atat atractie autentica intre cei doi cat si momentele awkward sau dragalase care plac mult fetelor si le fac sa viseze la prietenosul lor vecin care s-ar putea catara pe pervaz.


2. Martin Sheen si Sally Field, cei care ii joaca pe unchiul Ben si matusa May, parintii adoptivi ai lui Peter Parker. Nu e vorba doar de interpretarea lor ci mai mult de faptul ca Marc Webb e foarte priceput in a presara acele momente scurte si speciale care dau profunzime unui film distantandu-l de zumzetul tehnologic. Martin are un rol mai extins, aparand aproape ca un tata surogat dar mesajul sau de responsabilitate pe care i-l transmite nepotului e cumva diluat si chiar ignorat de excesul de obraznicie din tanarul Parker.


3. Dennis Leary in rolul capitanului de politie-tatal blondei Gwen, iubirea din liceu a lui Peter Parker. E excelent in postura politistului irlandez intransigent, cu valori bine definite, tata de fiica adolescenta insa cu simtul umorului si inima in locul potrivit.

4. Schimbarea de ton, costumul lui Spider-Man, silueta mai subtire si sporul de agilitate sau ingeniozitate al eroului, licente stilistice care insa nu sunt suficiente pentru a-l numi reboot. Efectele speciale, 3D-ul, etc. sunt, evident, mai reusite decat in filmele precendente dar asta e doar rodul evolutiei tehnologice.

5. Twisturile si momentele destepte. Spider-Man tese o panza in canalizare care sa-l anunte cand vine soparloiul doctor Connors. Intre timp se joaca balonase pe telefon, ca un veritabil geek. Cand panza tremura ca avertisment pe ea apar niste bieti cameleoni. In cateva secunde se trece de la personaj de comic la om normal apoi la situatie de urgenta dezumflata de un twist amuzant.

6. Spider-Man ca personaj are lipici. A. Garfield e mai frumusel si mai bad boy decat naivul si stangaciul Tobey Maguire. Nu se pune problema care din ei face un om-paianjen mai reusit ci doar ca sunt doua genomuri diferite. E insa o problema in a sesiza o tranformare la Peter cel nou dupa ce e muscat de paianjenul tranformat genetic. El era deja destul de cool si bagaret si inainte, plus inteligent aproape de geniu (fapt explicat neconvingator de geniul tatalui sau). Practic singurul avantaj adus e o agilitate si rezistenta fizica superioara. Panza de paianjen e “fabricata” tehnologic in laboratoarele Oscorp iar simtul pericolului e anuntat dar complet uitat in confruntarile serioase.

Chestii nasoale:

1. Villain-ul, doc Connors/Lizard, e aiurea construit, interpretat si chiar digitalizat. Cat de mult s-au straduit sa-l ascunda in campania de promovare, l-au revelat integral in chiar primele momente cand isi face aparitia. E caraghios. Si fara halatul de laborator care l-a facut faimos in comics. Rhys Ifans e un actor misto insa aici n-are cu ce lucra. N-am inteles nici o clipa care-i frustrarea profesorului, afara de faptul ca-i lipseste o mana, de ce pastreaza secretul asupra mortii parintilor lui Peter sau care-i scopul sau in a transforma populatia New Yorkului in soparle umanoide. Nu-i inteleg ura si rautatea accentuate de transformarea suferita. E un complex Dr Jekill-Mr Hyde tratat superficial.

2. Lipsa unor scene de actiune epice. Probabil s-a uitat scara la care Sam Raimi a urcat lucrurile in Spider-Man 2. Aici avem cateva masini aruncate de pe-un pod, o tavaleala pe holurile universitatii - ce insa ofera un cameo superb cu Stan Lee, creatorul personajului - si un grand finale a la King Kong, pe varful unui turn, agatati de o antena. What’s so amazing in this?

3. Inconsistente narative sau logice. Peter se furiseaza in sediul Oscorp pretinzand ca e alt student dar securitatea il retine doar pe cel pacalit fara sa verifice. Apoi ajunge intr-o zona de maxima securitate fara nici o problema, tragand cu ochiul la codul tastat de un sef pe displayul senzitiv. Apoi spune un singur lucru destept si e angajat ca intern? Serios acum. Mai incolo lipeste camera foto ca sa-si faca o poza in canalizare fara sa se explice daca lui, asa cum e in povestea originara, cand vrea sa se angajeze la ziar, sau lui Lizard, ca sa convinga autoritatile de pericol. Anyway, camera foto ii poarta numele si-l da in vileag dusmanului. Foarte inteligent pentru un geniu care a rezolvat terapia genica inter-specii. Pe la final blonda Gwen, liceanca pe post de intern la Oscorp n-are probleme in a sintetiza un antidot reptilian in 2 timpi si 3 miscari. Genetica e uneori atat de simpla in filme. Dar totusi TASM se straduieste sa fie autentic stiintific gasind explicatii pentru lucruri ce nu necesita asemenea explicatii.

4. What’s up with the indian guy? Unde-a disparut misteriosul sef al lui Curt Connors? Cine era? Inclin sa cred ca are legatura cu moartea parintilor lui Peter ca doar n-am pierdut 20 de minute degeaba cu ei... si totusi?

5. Norman Osborn? Dupa ce e plasat in context tot filmul il banuim ca el apare in scena de dupa credits... dezvaluind alte legaturi cu moartea parintilor lui Peter. Dar daca-i el, de ce apare si dispare ca un zeu din Asgard?

6. Faptul ca filmul incearca sa para mai multe filme intr-unul. Merge si spre o noua abordare, realista, curajoasa, intunecoasa, autentica, contemporana, cool dar acorda si mult timp zonei teenage romance, cu poante si gadgeturi, in dauna actiunii. Apreciez dialogurile scrise pentru Spider-Man, sunt haioase si destepte, dar nu se pupa cu aura de ‘cavaler intunecat’ care cauzand moartea unchiului sau, cauta mai mult razbunarea decat dreptatea.

Bottom line, filmul e o alternativa interesanta dar nu e un reboot in toata puterea cuvantului. E aceeasi poveste a originii, rescrisa cu cateva metafore si epitete mai noi. Un remake poate un pic cam prea curand.

2 comentarii:

  1. Cea mai tare cronica de pana acum (citita de mine, desigur). E un sentiment ciudat, ma obisnuisem cu Maguire,dar, in acelasi timp, ma bucur ca l-au schimbat...

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi place cum ai punctat fiecare detaliu si sunt de-acord cu fiecare, mai putin punctul 6.

    Mi s-a parut o chestie proaspata abordarea usor neserioasa a personajului.

    RăspundețiȘtergere