duminică, 29 iulie 2012

Savages (2012)

rating: Brainwash

Că Oliver Stone a cam uitat cum se fac filme grele și bune s-a văzut cu ochiul liber de pe la Alexander încoace. S-au dus vremurile în care numele lui era echivalent cu filme-cult, gen Natural Born Killers sau Platoon. Vremurile în care punea degetul pe cele mai usturătoare răni din istoria recentă a Americii, în filme ca JFK, Nixon sau Born on the 4th of July, și răscolea adevăruri controversate.


Deși nelipsite de nume mari în distribuție, filmele lui din ultimii ani au, aproape fără excepție, carențe serioase la capitolul ”lipici”. Adică nu reușesc să te prindă și să te țină acolo, aproape de ecran, cu toate simțurile înăuntrul poveștii. Iar din păcate Savages, ultimul film marca Stone, confirmă faptul că reputația de Regizor cu majusculă e pusă tot mai evident sub semnul întrebării. Motivele sunt multiple. 


Primul se vede de la distanță: povestea spusă de zeci de ori înainte a rivalității dintre niște producători mai mici și niște producători mai mari de droguri. Rivalitate soldată cu răpirea unei domnișoare și cu acțiunile de recuperare/salvare ale celor doi iubiți ai ei. Clișeu și supă reîncălzită cât încape.


În plus, Savages are un rol principal jucat cu aer de debutantă de Blake Lively. Scuze celor care îi urmăresc fascinați traseul monden prin tabloide și care i-au pus eticheta de ”tânără speranță” sau ceva de genul, însă în Savages, domnișoara e taaare slăbuță. Nici cei doi iubiți care o împart frățește - Aaron Johnson și Taylor Kitsch - nu reușesc să pună pe ecran un joc care iese în evidență. Pe de o parte, Stone nu face economie la arătat oameni în slip de baie și angajați scene de amor ca cea de mai jos (abia trece un sfert de oră din film și Ms. Lively a și performat cu amândoi susnumiții, relativ explicit, câte o scenă fierbinte). Dar deși toți trei arată excelent bronzați, flendurându-se pe plajele californiene cu pătrățelele pe abdomen și tot tacâmul, treaba asta nu poate scoate filmul dintr-o tristă mediocritate. 



Scenele care îți amintesc că, totuși, nu e un film de categoria a doua și în spatele camerei stă cineva care a mai regizat și altceva decât videoclipuri de duzină sunt cele în care apare Benicio del Toro. Pe post de bad guy absolut, el taie, spânzură și împușcă în cap cu elan maladiv. E diabolic, te face să îl detești etc. Dar îți și rămâne clar definit în minte pentru cum reușește să creioneze un personaj altfel clișeizat - ”mexicanul care ucide cu sânge rece în numele unui cartel de droguri”. Deși cu o prestație care sclipește pe alocuri, Salma Hayek - în rolul unei matroane mexicane care face cei mai fioroși bandiți să stea cu capul plecat când își ridică vocea - e condamnată să facă și ea, până la urmă, un rol destul de slăbuț. Iar asta din cauza scenariului. Care nu se poate hotărî dacă să adopte un ton grav-dramatic sau ușurel-haios. 




Zâmbetele ocazionale pe care ți le stârnește modul în care cele două tabere - gringos și mexicani - se numesc reciproc ”savages” nu se potrivește defel cu plânsetele pe bune ale lui Blake Lively, în calitate de ostatică luată de cartelul traficant de droguri. Iar cireașa de pe tot tortul ăsta răsuflat e finalul. Cu două opțiuni (ambele relativ happy și relativ neverosimile), de parcă regizorul nu s-ar fi putut hotărî dacă să o ia rău de tot prin bălării sau numai puțin. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.