miercuri, 11 iulie 2012

Martha Marcy May Marlene (2011)

rating: Brainwash

O drama psihologica destul de interesanta este si filmul de debut al lui Sean Durkin, Martha Marcy May Marlene, film recompensat cu premiul pentru regie la Sundance 2011 si ulterior inclus in sectiunea Un Certain Regard de la Cannes din acelasi an. Subiectul nu e ceva absolut original insa tratarea lui lasa sa se intrevada un placut simt artistic la tanarul regizor american (al carui urmator proiect va fi un film biografic despre Janis Joplin). Povestea o are in centru pe Martha (Elisabeth Olsen) o tanara ce scapa din sanul unei comunitati de hippioti dubiosi si care incearca sa-si regaseasca echilibrul in familia surorii sale (Sarah Paulson). Insa amintirile neplacute acumulate in cei doi ani de ‘viata la tara’ reies incet la suprafata crescandu-i anxietatea si aruncand-o in bratele paranoiei.



Filmul e alcatuit din doua perioade temporale prezentate in alternanta si reliefand astfel modul in care amintirile Marthei ies la iveala. Aflam ca si-a parasit familia si vreme de doi ani nimeni n-a mai stiut nimic de ea. Asta pentru ca a trait intr-o comunitate rurala retrasa, in care nimeni nu poseda nimic si totul se facea in comun, fie ca e vorba de munca sau sex. Vedem felul in care liderul cultului (John Hawkes) a sedus-o si apoi si-a exercitat controlul asupra ei, violand-o si convingand-o ca este un membru privilegiat in familia lui. O vedem apoi in noul ambient total inadaptata la normalitate si incapabila sa se spele de ideile inoculate in cadrul cultului. E o femeie lipsita de identitate, cand Martha cand Marcy May, numele cu care a botezat-o liderul hippiotilor. Doar cand raspunde la telefon e Marlene, la fel ca celelalte femei ale comunitatii, ceea ce ridica suspiciuni mai tarziu indreptatite.


Totul se indreapta inspre aflarea motivului pentru care Martha a parasit comunitatea. E evident ca ceva a traumatizat-o intr-o asemenea masura inca psihicul ei abia tinut laolalta se degradeaza de la o zi la alta sub imperiul amitirilor. In acest sens e de apreciat interpretarea gemenei celei de-a treia surori Olsen, probabil cel mai bun lucru din film, chestiune la care nu m-as fi asteptat. E fragila si vulnerabila, melancolica ca o copila, anxioasa si psihologic damblagita, iar toate astea reies din expresivitatea chipului ei. Jocul ii este insa amplificat de regia curata a lui Durkin, care face o treaba misto realizand lungi close-up-uri si tranzitii stylish intre prezent si trecut. De reprosat insa as reprosa ambiguitatea din final si lipsa unei concluzii... Cred ca se impunea o taietura mai ferma. Sau poate confuzia spectatorului e un fel de a-l face partas la confuzia in care se afla Martha tot filmul.

Trailer

4 comentarii:

  1. Elizabeth Olsen nu e una dintre gemenele Olsen (Mary-Kate si Ashley), ci sora lor mai mica :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Lol... cate surori sunt :)) Mersi de corectie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a placut mult filmul asta si Elizabeth Olsen. Si da, cred ca ambiguitatea e asumata / intentionata.

    RăspundețiȘtergere
  4. pe Elizabeth Olsen am urmarit-o in weekend intr-un film fff slab. Silent House. daca acolo a fost sclipitoare, sunt chiar nerabdatoare sa vad ce poate face intr-un film bun. am citit destul de multe lucruri despre film, asaca nu mai aman vizionarea. pare bun subiectul si m-ai facut curioasa sa aflu motivul pentru care "dezerteaza". revin cu o parere dupa

    RăspundețiȘtergere