duminică, 25 martie 2012

Familiar (2012)

Cunoastem cu totii cat de proaspete si originale pot fi scurt-metrajele. Adeseori sunt cea mai buna cale pentru a spune o poveste ce nu necesita mai mult de cateva minute sa se consume. Din pacate scurt-metrajele sunt marfa de festival astfel incat e greu sa arunci un ochi pe cele mai noi. Aici intervine avantajul de a tine un blog de cinema. Suntem incantati sa va informam ca ni s-a pus la dispozitie un scurt-metraj horror independent chiar de catre producatorul sau american, Zach Green (Fatal Pictures), cu scopul implicit de a va zice parerea noastra despre el. Prin urmare review by request, Familiar, scris si regizat de Richard Powell.


De cate ori cand aveam dubii nu ni s-a sugerat sa facem cum ne dicteaza constiinta? In cutumele vietii de zi cu zi se accepta ideea ca forul suprem al moralei e constiinta omului iar cei care incalca bunul simt sunt lipsiti de constiinta. Dar daca te trezesti intr-o zi ca propria ta constiinta nu-ti vrea chiar binele? Ori ti-l vrea dar numai ca o forma de a-si asigura controlul asupra forului tau interior pe mai departe.

Familiar e o asemenea explorare a unei premize care aparent nu anunta nimic extraordinar, parand doar o naratiune obisnuita a unui personaj blazat si supt de viata ce purta insa in sine ecourile unei nelinisti a la Stephen King. Pentru ca personajul central, John Dodd (Robert Nolan), un tip plictisit si apatic, nu spune absolut nimic din ce gandeste, iar ceea ce gandeste e bine sa ramana nespus. John isi uraste viata din cauza oamenilor cu care o imparte. “The world is different when people are asleep. Better.” mediteaza barbatul. Dezgustul pe care-l simte, exprimat asa frustrant si lucid, ajunge la urechile noastre prin metoda voice-over, ca un flux al constiintei lui Dodd conectat la un microfon in priza directa.

Dispretul pentru nevasta - “paznicul inchisorii” - si fiica sa - “un parazit” - fac loc unei temeri si mai sumbre in momentul cand doamna isi anunta sotul ca e din nou insarcinata. Orice vis de scapare din puscaria conjugala se naruieste. Insa constiinta lui Dodd nu doarme. Curand vocea interioara nascoceste un plan crud prin care sa-i provoace femeii un avort spontan. Dar lucrurile nu ii aduc linistea sperata ci mai degraba o depresie post-trauma nevestei si niste obligatii suplimentare lui, ceea ce nu poate conduce decat la o si mai cruda solutie. Una cu care ratiunea lui John nu prea este de acord.

Filmul ce se pastra pana acum pe un teren familiar, cel al conflictului psihologic familial, rupe din acest punct conventiile si ridica intrebarea urmatoare: a cui e totusi vocea naratoare? Se contureaza astfel o perspectiva noua, in care Dodd incepe sa se impotriveasca constiintei pentru a descoperi ca si aceasta, la randul ei, nu-i decat un parazit. Finalul sfasie complet zona de confort aducand un tribut destul de visceral horror-ului carnal de sorginte cronenbergiana, intr-o scena ce nu poate fi etichetata decat “bloody disgusting”. Asa cum rare filme au mai reusit s-o faca (insert Takashi Miike’s work here), ultimele minute din Familiar m-au supt de vlaga. Am fost la randul meu parazitat.

Ar mai fi de mentionat ca Familiar are o calitate excelenta a imaginii, fina si aproape aseptica (e filmat cu bijuteria digitala RED One), atmosfera creata de Powell e stranie iar intregul plot e pus in miscare de vocea foarte convingatoare, chiar tiranica, din off. Si nu in ultimul rand, actorul Robert Nolan ofera o performanta sinistra ca sotul duplicitar ce poarta masca ingrijorarii ca sa-si ascunda dispretul. Si a carui voce interioara il va duce in pragul nebuniei. O nebunie care l-ar putea costa chiar viata. In concluzie, filmul acesta s-ar incadra foarte bine in sectiunea No Limit sau Shadows al unui festival de genul TIFF-ului romanesc.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.