joi, 13 octombrie 2011

Midnight in Paris (2011)

C'est Paris

rating: Colectabil

Exista doua feluri de americani: cei care-i urasc pe francezi si cei care admira Parisul dar tot ii urasc pe francezi, exceptie in cazul in care e vorba de-un artist care-a murit chiar inainte ca americanii sa aibe un stat al lor. In afara acestora insa se afla Woody Allen, care iubeste Parisul atat de mult incat e gata sa faca dragoste cu toate ungherele lui, sa se adape din boemia lui si sa adorma apoi fericit pe treptele Notre Damme-i. In ploaie. Ultimul sau film e un cadou facut parizienilor din partea unui artist care considera orasul drept cea mai completa manifestare a artei umane dat fiind ca orice ulita sau bulevard e, in sinea ei/lui, o capodopera. O viziune romantica fara indoiala dar una care functioneaza in creionarea unui anumit tip de naivitate, cea a turistului american. Iar cu ajutorul lui Owen Wilson, prin gura caruia regizorul auteur isi sustine propria teza melancolica in cel de-al 41-lea film, aceasta naivitate apare firesc dublata si de exuberanta celui care cunoaste mai mult decat scrie intr-un ghid turistic.

Prin Midnight in Paris Woody Allen face o serie de confesiuni, una din ele fiind poate regretul unei neimpliniri de romancier, un vis insa materializat cu alte intstrumente, mai mult decat narative. Isi impune magia asupra spectatorului la miezul noptii cand alaturi de eroul nostalgic plaseaza succesiv figuri sacre ale vietii artistice din Parisul anilor ‘20. O face insa fara reverente bombastice de tip bio-pic si cu o oarecare candoare pentru excentricitatea lor. Iar replicile cu care-i cadoriseste ii face sa straluceasca intr-un fel aparte si deopotriva amuzant.

 Tom Hiddleston si Alison Pill ca Scott si Zelda Fitzgerald
Corey Stoll ca Ernest Hemingway
 Adrian Brody ca si Salvador Dali

Gil (Owen Wilson), un scenarist ce aspira la statutul de scriitor, ajunge asadar sa-si intalneasca idolii intr-o atmosfera fantastica de chermeza intelectuala. Rand pe rand le strange mana lui F. Scott FitzgeraldHemingway si Gertrude Stein, le cunoaste firea si le cere timid sfatul. Ii intalneste fugar pe Picasso si Dali, pe Bunuel si T.S Elliot, suficient pentru a filozofa cu unii sau ai inspira pe altii. Ba chiar se indragosteste de Adriana (Marillon Cotilard) amanta lui Modigliani si a lui Picasso, o fire la fel de melancolica si de nemultumita de “prezent” ca si el. Facand toate astea Gil se vindeca de propria dereglare temporala ingaduindu-si apoi libertatea unei decizii pe care o mai luasera si altii inainte lui. De a se pierde in orasul luminilor.

Midnight in Paris mi-a parut filmul in care se “aude” cel mai clar vocea lui Allen, acesta punand in vorbele lui Wilson propria sa viziune privind mirajul capitalei franceze si fascinatia pentru literatura clasica. Uneori aveam impresia ca privesc un ventriloc in exercitiul functiunii. Un alt domeniu in care mi-a parut reusit demersul lui Woody a fost afisarea contrastului dintre cele doua tipologii de om american: cea axata pe acumulare si consum si cea dornica de trairi, sedusa de joie de vivre. Logodnica lui Gil, Inez (jucata de Rachel McAdams) face o treba minunata in afisarea acelei arogante burgheze politicos superioare oricarei manifestari de lejeritate idealista, lucru ce scoate si mai mult la iveala discrepanta dintre cei doi, diferentele de caracter si justifica emanciparea lui Gil. Aici, in leaganul artistic parizian, pentru prima oara omul simte ca-si poate schimba viata.
Luis Buñuel: A man in love with a woman from a different era. I see a film!
Man Ray: I see a photograph!
Gil: I see an insurmountable problem!
Salvador Dalí: I see rhinoceros!

 Trailer

9 comentarii:

  1. "mi-a parut filmul in care se “aude” cel mai clar vocea lui Allen"? mai ca in `Annie Hall` aint no-one-else, ii iese chiar mai bine si in `Whatever Works`.

    RăspundețiȘtergere
  2. Inclin sa-ti dau dreptate cu Annie Hall dar Whatever Works are Larry David pe toate paginile. O fi scris Woody scenariul dar Larry David is not a woody character.

    RăspundețiȘtergere
  3. Aseara l-am vazut si eu. Pe langa cele spuse de tine, filmul asta e impecabil si din punct de vedere vizual.

    RăspundețiȘtergere
  4. doamne, rad de nu mai pot =)) am pus aceeasi gluma, aceleasi cadre cu artistii, jur ca nu m-am uitat inainte :P

    RăspundețiȘtergere
  5. da, si mimetismul wilson-allen :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Adina: ei, lasa ca ai pus de 2 ori mai multe cadre.. s-or mai nimerit sa coincida. Despre gluma ai dreptate, amandoi am retinut-o si cautat-o.

    RăspundețiȘtergere
  7. demult tot am vrut sa-l vizionez,si impulsul a venit vad numa cuvinte de lauda ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Bunicel filmul. Felicitari pentru cronica. :)

    RăspundețiȘtergere