luni, 5 septembrie 2011

Luni, marti, miercuri...


LUNI


Venise spre lumea artei putin intimidat, dar hotarat sa-si faca drum. Nu era un naiv. Stia ca un actor trebuie sa pandeasca intamplarea care sa-i dea rolul, regizorul care "sa creada in el", cronicarul care sa-l semnaleze. Tot asa cum stia ca scriitorul se desavarseste in colaborarea dintre talentul sau si timp, ca soarta manuscrisului lui depinde de atentia unui redactor, de bunavointa unui sef de sectie, de capriciile unui director de editura, de "luminile criticii". Presupunea ca nu-i va fi lesne sa se afirme nici in teatru, nici in literatura si ca va avea de intampinat multe dificultati. Dar nu banuia ca va avea de luptat cu un front de adversitati si ca, pe masura ce va depasi obstacolele, ostilitatea va creste. Isi inchipuise, desigur, ca o vocatie suscita rivalitati si provoaca dusmanii. Pastra insa iluzia ca de vreme ce avusese succes pe scena si cronica dramatica il mentionase elogios, de vreme ce cartea lui se tiparise si fusese consemnata cu interes, lucrurile vor merge mai usor.

A inteles iute ca se inselase. A descoperit rapid ca alta era calea reusitei. Nu avea nici un rost sa incerce sa intre pe poarta cea mare. Era infinit mai usor de patruns prin usa de serviciu, adica sa faca scandal, sa protesteze, sa revendice, aliindu-se cu unul dintre clanuri si devenind "mardeiasul de serviciu". A invatat vertiginos alfabetul lucrurilor: producea teama si forta pretuirea. Curand dupa aceea a devenit un "nume" si s-a integrat perfect in profesiune. Acum avea un grup care sa-l sustina si sa-l apere, sa-l impuna. Numai ca in acest cerc restrans, unde intalnea aceiasi oameni, aceleasi idei, aceleasi preocupari, care avea aceleasi cunostinte, aceleasi obiceiuri si aceleasi manii, preocupat sa castige mai curand in lupta cu ceilalti decat cu sine, puterea sa de creatie a inceput sa se stinga ca o flacara prost aprinsa, iar darurile lui sa se atrofieze. La bilanturile de fine de an era, de regula, citat, aparea la televiziune, i se editasera cartile; facea filme. In secret, il mina insa o nemultumire, caci pe el insusi nu se putea minti: intrase in aristocratia puterii, dar nu si in cea a harului, castigase autoritatea, dar isi pierduse talentul.

Nu-l acuz si nu-l condamn; pentru rechizitoriu, contez pentru ceilalti, pentru pedeapsa pe propriile lui ranchiune. Dar nu pot cu niciun chip sa-i absolv pe cei care l-au impins pe aceasta cale si i-au asigurat un esec aurit.

In anii debutului meu, cand un tanar se ridica, auzeai adesea pe cei "stapani pe situatie" vorbind astfel: -"Ai observat ca pustiul incepe sa se afirme? Atentie!" -"Nu pricep ce mai astepti! Taie-i craca azi ca pe urma..." Ieri eram un adolescent cu multe candori. Azi cunosc culisele, manevrele, combinatiile, micile comploturi si marele interese, metodele de persuasiune ale curteanului si tehnica loviturii de stat in lumea artei. Dar ieri ca si astazi ma intreb: de ce noi, care traim din dorinta de a ne exprima, de a comunica, de a ne darui suntem uneori incapabili sa intelegem pe aproapele nostru, artistul. De ce noi care socotim, cu o sinceritate fara fisura, ca-i loc pe acest larg pamant pentru toti oamenii, refuzam uneori putina zare tocmai talentului. De ce? Ar deveni oare cerul mai mic?

Aceasta este prima pagina a jurnalului lui Radu Beligan (Luni, Marti, Miercuri...) publicat la Editura Eminescu (in 1978) si pe care am reusit sa mi-o procur, printr-o retea fericita de intamplari, dintr-un anticariat online. Cel mai interesant aspect (dincolo de cultura enciclopedica si condeiul ascutit), este revelatia faptului ca, 33 de ani mai tarziu, viata actorului pare minata de aceleasi metehne, incertitudini si lupte de culise, ca acelea consemnate de maestrul Beligan. Pentru cei care au ajuns mai tarziu in fata calculatoarelor, sa spunem ca actorul are aproape 93 de ani si peste sapte decenii de teatru si film si...inca mai joaca. In acest om (cu trasaturi nobile dupa cum spun actorii mai tineri care l-au cunoscut) e o intreaga scoala. Recunosc ca nu mi-au picat bine unele "formulari marxiste", dar vreau sa cred ca a fost compromisul obligatoriu pentru aparitia cartii. O carte al carei scop este revelat chiar de autor in prefata: "Acest bloc-notes, refugiu si sprijin intr-o activitate dispersata, mai curand scut decat lance, contine unele destainuiri, dar e departe de a fi un jurnal intim. Dealtfel ce poate ramane intim intr-o profesiune care -spre marele tau orgoliu- te situeaza in vazul tuturor si nu o data -spre regretul tau- te transforma in obiect de curiozitate publica si in subiect de conversatie si cancan in ceasurile de pustiu spiritual, ori de cristalizare a nevoii de surpriza, de inedit, de mirare, de oprobriu ce ritmeaza traiul nostru, al tuturora? Prea putine aspecte dintr-o viata de actor, cu o norocoasa cariera, scapa spiritului de investigatie si inventie al spectatorilor, care uneori se pricep chiar mai bine decat el sa dea garantia autenticitatii nascocirilor si sa transplanteze in fictiune adevarurile cele mai sigure. Ceea ce-i cu adevarat intim sau in orice caz expresiv se afla in munca mea de interpret si -rog sa fiu scuzat pentru termen- de "animator" al miscarii teatrale.(...) O prejudecata indeamna inca pe multi sa socoteasca viata unui actor o permanenta intalnire cu neprevazutul, o precipitare de trairi acute si o intalnire la tot pasul cu miraculosul si exultarea. Cartea de fata e, fara voia ei expresa, o dezmintire. Ea sugereaza mai cu seama capitalul de truda nevazuta, de semne de intrebare, de agresiuni, de monotonie tacuta, de planuri si de esecuri , de oscilatii intre o speranta si o dezamagire, de stagnari si de inertii. Dar si de proaspete investitii de energie in balanta de plati a unui destin care se razboieste sa nu se tranforme intr-o prematura imbatranire si incheiere de conturi". De un lucru putem fi siguri: maestrul Beligan nu a "imbatranit prematur". In 2011, inca mai apare in roluri memorabile de cinema si joaca teatru cu casa inchisa. Asa cum zice o reclama chiar prin vocea inconfundabila -prin blandete si eleganta- a lui Radu Beligan: trebuie sa "Recunoastem valoarea timpului". Si luni, si marti, si miercuri...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu