marți, 30 august 2011

Hesher (2010)

Terapia Hesher

rating: Colectabil pentru fanii JG-L


Singura problema a acestui film e ca te lasa cu impresia ca e prea mic pentru anvergura personajului al carui nume il poarta. Hesher-filmul pare asadar mai putin despre Hesher-personajul decat ar fi de asteptat. Debutul in lung metraj al lui Spencer Susser este, asa cum e si normal, un proiect personal, scris, regizat, montat de autor si cu un simt estetic care pare ca vrea sa transmita o stare anume, tintind latura cool/cult a cinema-ului indie. Hesher da astfel semne ca vrea sa se sprijine pe ciudatul jucat de JG-Levitt, un adevarat hesher (in jargon termenul descrie tinerii adulti cu plete, blugi stramti si care asculta metale la greu uneori zdranganind si ei un Stratocaster in beciul parintilor) care insa ascunde in sinul sau un pic de anarhism, nihilism si o pasiune pentru jocul cu focul. Tatuajele sale sunt mai mult decat sugestive pentru atitudinea de miserupism.

Acest personaj cu lipici jucat bine de Levitt se materializeaza absolut din eter in viata unei familii (tata si fiul), daramate de o tragedie si afectata de depresie. Baiatul, TJ, e cand absent cand furios, permanent vanat de un bataus din scoala iar tatal sau (acelasi Rainn Wilson din Super), prea letargic pentru a-i pasa de starea fiului sau, are propriile necazuri, inclusiv o batrana de intretinut. Motivele pentru care Hesher patrunde in mijlocul acestei familii, instalandu-se in garajul lor fara a cere vreo permisiune, spalandu-si hainele acolo si mancadu-le oamenilor mancarea, nu sunt prea evidente la inceput. E posibil ca el sa aibe anumite motivatii, chiar si pentru el confuze, intrucat individul e din fire instinctual, face si drege dupa cum il taie capul, traieste de pe-o zi pe alta. Probabil Hesher cauta o conexiune cu pustiul, vrea sa-l cunoasca si sa-l ajute intr-un fel, dar gesturile sale sunt diametral opuse, provocandu-i baiatului si mai multa frustrare si suferinta.



O prezenta la fel de ciudata e Natalie Portman, aici jucand o casierita de supermarket sufocata de propriile ei neimpliniri, dar care il protejeaza pe TJ de un atac al batausului. Intre cei doi se infiripa o oarecare simpatie, ceva mai puternica in cazul pustiului care, vaduvit de imaginea materna, isi pune sperantele intr-o noua “doamna”. Ghinionul sau insa va fi tot Hesher care, manat de intentii indescifrabile, ii frange si aceasta noua punte de salvare. Sau poate il scapa de o noua deziluzie... oricum, rolul dnei Portman in film cred a fost mai consistent in scaunul de producator.


Cum ziceam mai sus Spencer pare ca-si sprijina filmul pe Hesher si, in consecinta, personajul e upgraduit la o contradictie umblatoare de limbaj colorat si umor intunecat, un tip vulgar si distructiv. E pacat ca nu se cunoaste absolut nimic despre background-ul sau si nici ceea ce-l motiveaza, desi s-ar putea sa nu fie nimic de genul asta, Hesher fiind un anonim ratacitor prin definitie. E de bun simt si presupunerea ca Hesher sa fie doar un “plot device” necesar celorlalte personaje pentru a strange randurile si a se trezi. Un fel de terapie soc cu o galeata de apa in loc de comprese. In lumina acestor lucruri, filmul e mai degraba povestea familiei Forney si a trecerii lor mai departe peste nu una ci doua despartiri definitive, o trecere sub forma unei plimbari  cu bicicleta punctata haotic de batai, explozii, alcool si multa muzica heavy (Metallica ruleaza tot filmul plus niste Motorhead). Cred ca filmul are potential de cult, e facut cu destul gust artistic pentru asta. Iar Gordon-Levitt face inca un personaj temperamental in genul celui din Manic.


Trailer

4 comentarii:

  1. filmul ca filmul, da' genericul de final ... pure madness

    RăspundețiȘtergere
  2. of, iara Natalie Portman...
    din cauza actorilor care-mi plac, ii vad si ei toate filmele...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Tomata: daaaaaaaaaaaa! hahahahahaha. la fel si pentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai toti actorii aia care va plac vor sa joace cu Natalie ;)

    RăspundețiȘtergere