vineri, 27 mai 2011

Dobermann (1997)

rating: Brainwash


Lungmetrajul de debut al olandezului Jan Koonen abunda in adrenalina si testosteron, violenta grafica stilizata, erotism si nihilism la un loc, asa cum ne-am astepta de la o transpunere cinematografica a unei benzi desenate pulp. Dobermann e astfel povestea unui hot carismatic, Yann (Vincent Cassel) poreclit Dobermann, si a gastii sale de spargatori care par sa-si fi petrecut intreaga viata amestecand prafuri. Nici iubita lui Dobermann nu-i mai putin ciudata, Nat (Monica Bellucci) pozand ca o Bonnie fatala si surdo-muta cu afinitati pentru arme babane si explozii asurzitoare pe care, evident, ea nu le poate auzi. Filmul abunda in simboluri falice de la un Lamborghini portocaliu la armele purtate de banditi, una mai mare ca cealalta si terminand cu pistolul facut la comanda pentru Dobermann si care trage cu mici rachetele capabil sa opreasca un camion blindat. Avem astfel o piesa din seria 'hotii si vardistii' in care hotii sunt al naibii de duri iar politistii ori sunt prosti gramada ori sunt sadici scapati in libertate.

Daca firul narativ nu e cel mai complex pentru un film de gen, avand parte de nelipsita spargere de banci - destul de elaborat construita si care pune pe urmele gastii intreaga politie a Parisului - efortul regizoral s-a indreptat insa cu precadere in latura stilistica a filmului, incercand sa ni se fure ochii cu unghiuri ingenioase, miscari agresive de camera, recuzita si efect pirotehnic mai mult decat decente. Un film de actiune in stilul de inceput al lui Luc Besson si Jon Woo, dar cu personaje care nu se aventureaza dincolo de conturul casetei de comicbook. Nu exista eroi sau figuri pozitive in film, toti sunt fie rai fie diabolic de rai si isi afiseaza acea rautate fara retinere. Cel mai al naibii dintre toti e inspectorul Cristini (Tcheky Karyo, alegerea obisnuita pentru asemenea roluri) care nu se da in laturi de la a tortura pana si bebelusi in misiunea sa de prindere a Dobermann-ului.



Jan Koonen s-a straduit cam prea tare sa-si lase amprenta pe filmul asta, lucru sesizabil si care nu-l scapa de of-uri negative. Parca a tras un cartus gol ce detoneaza asurzitor, arde putin pielea dar nu produce vreo rana mai serioasa in sufletul spectatorului. Ii lipseste un impact demn de toata galagia vizuala produsa pana atunci. Dar nici nu cred ca-i pasa lui Jan de critica dupa cum ne lasa sa intelegem punandu-l pe unul din personaje, Manu (Romain Duris), sa se stearga la fund cu o pagina din vestita Cahiers du Cinema. Asa ca, pentru istetimea ecranizarii unor benzi desenate, pentru montajul super alert si macelul de proportii dintr-un club ticsit de travestiti in latex il recomandam fanilor Bellucci-Cassel sau ai filmelor de actiune total fanteziste. Iar ca bonus: Gaspar Noe vanzand kebab. Nepretuit.

4 comentarii:

  1. detaliile pe care le-ai precizat, le-am scăpat :))) ... neceistă o revizionare

    RăspundețiȘtergere
  2. ha, mi'am adus si eu aminte de faza cu Romain Duris, o uitasem insa pe asta cu Gaspar :)) priceless!

    RăspundețiȘtergere
  3. Kounen nu este danez, el este francez.

    RăspundețiȘtergere
  4. @anonim: de fapt e olandez nascut francez, dar oricum greseala mi-o asum.

    RăspundețiȘtergere