miercuri, 23 iunie 2010

Ondine (2009)

Mica sirena amnezica

rating: Brainwash

Ondine mi-a starnit curiozitatea prin titlul intrigant care, cu toate ca nu-mi spunea nimic clar, avea totusi o oaresce nuanta poetica de inspiratie marina. Apoi, cand un film nu beneficiaza de o promovare ostentativa ofera deja un prim indiciu ca e posibil sa fie ceva de capul lui. Prin urmare mizam pe un film linistit, meditativ, ceva drama familiala fara prea multe complicatii insa cu niscai mister. In mare cuprinde exact aceste elemente doar ca filmul pluseaza cu aer irlandez si mitologie scotiana si are doua nume sonore pe afis: Colin Farrell, pescar si Neil Jordan, carmaci. Impreuna, cei doi cineasti irlandezi scot la lumina o mica povestioara fantastica, romantica si delicata, o interesanta adaptare a mitului sirenei.

Syracuse e un pescar in curs de reabilitare (in lipsa unor intruniri AA merge la spovedit), divortat si cu o fetita bolnava de rinichi, care in fiecare dimineata isi scoate barca in larg sa-si castige painea. Intr-o zi insa plasa mai tot timpul goala scoate la suprafata o femeie, tot goala, si sarmanul pescar incepe sa-si puna intrebari privind sanatatea mintii sale. Chiar e posibil sa fi pescuit o sirena? Sau are halucinatii. Femeia, pe langa ca-i frumoasa, mai e si amnezica si in plus canta angelic de sar pestii-n plasa. Syracuse o boteaza Ondine si o ascunde de ochii lumii dar nu si de privirile iscoditoare a fiicei Annie, care, ca toti copii mai destepti ca parintii lor, ii aduce dovezi in sprijinul teoriei supranaturale. Ondine ar putea fi o selkie, o femeie cu piele de foca, o nimfa care s-a dezbracat de piele pentru a plange 7 lacrimi pe uscat. O legenda scotiana.

Filmul foloseste misterul supranatural doar ca o metafora pentru fundalul unei povesti destul de umane de iubire. Amandoi protagonistii sunt oameni care si-au cam distrus viatile. Syracuse traieste de pe o zi pe alta, intre siguratate si vizite conjugale, incercand sa-si uite trecutul de alcoolic care-l facuse clovnul satului iar Ondine descopera lucruri noi si frumoase in fiecare zi, ezitand sa-si aminteasca de cine sau de ce fugea. Fugind de trecut ea devine o sursa de speranta si de noroc pentru un om cu vise naruite. Fetita Annie se ataseaza tot mai puternic de Ondine, incercand sa-i atribuie aura unei fiinte magice care ar putea sa o vindece de boala. Syracuse se ataseaza tot mai mult de "sirena" intrezarind dupa multa vreme o prima raza de lumina: pasiunea pe care i-o starneste o femeie a carei prezenta pare sa promita fericire extraordinara sau suferinta pe masura.


Mi-au placut personajele si modul in care formau acel trio familial pe care sa se construiasca cu optimism deznodamantul filmului. Exista o vizibila chimie intre ei iar poloneza Alicja Bachleda (Ondine) e perfecta in rol. Mi-au placut si personajele secundare, in special preotul jucat de Stephen Rea. Muzica e misto iar cinematografia lui Chris Doyle (cel vinovat pentru felul in care arata filmele lui Wong Kar Wai) e brilianta ca de obicei. E posibil ca solutia aleasa de Neil Jordan pentru a explica identitatea nimfei sa nu fie cea mai reusita dar coincidentele fericite in care culmineaza si tonul general al filmului il recomanda pentru o dupa-amiaza ploioasa, de felul celor din ultima vreme. Nu e un film extraordinar dar e o ocazie buna de a-l regasi pe Farrell intr-un rol reusit si, in plus, palavragind in Cork irish.

Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu