marți, 2 martie 2010

Bad Romance

GARĂ PENTRU DOI (1982)

REGIA: Eldar Ryazanov
DISTRIBUŢIA: Oleg Basilashvili, Lyudmila Gurchenko, Nikita Mihalkov


Astăzi, 2 martie, mi se pare o zi bună pentru a începe ceva. Încep să mă ţin de o promisiune veche. Aceea de a scrie despre peliculele care au ajuns în Cinema Paradiso, dar sunt încă vii. Mă angajez ca în fiecare săptămână să vă propun "antichităţi" pe nedrept uitate. Dedic această rubrica celor convinşi că s-a făcut cinema şi î.a.n.. Înaintea Anului Naşterii lor. Pentru că avem această vanitate de a crede că toate filmele valabile au apărut după (sau cel mult odată) cu noi. Cinematograful bun nu are vîrstă. Să începem cu un romcom rusesc, o alternativă fericită la Valentine's Day-urile de la mall.


Io nu prea îs cu filmele de dragoste. Dar Gară pentru doi (Vokzal dlya dvoih) e altfel de romance. Cei doi nu sunt tineri, nici frumoşi. De fapt, totul e împotriva lor: statutul (EL-pianist, EA - chelneriţă), contextul întîlnirii (EL pierde trenul şi rămîne blocat în gara Zastupinsk din cauza EI), obligaţiile (EL căsătorit, EA divorţată, cu copil). Me Platon, you Vera.

Imagine-metaforă pentru situaţia lor: căruciorul interminabil cu bagaje care îi desparte în trecerea lui domoală prin gară, ca un miriapod obosit. Cei doi nu pot lepăda „bagajele” destinului, convinşi că dreptul lor la fericire a expirat. Doar dragostea mai poate transforma viaţa lor „de clasa a II-a". Vorba cîntecului (pe muzica lui Andrei Petrov) cîntat de spelendida Vera (Lyudmila Gurchenko e de altfel şi cîntăreaţă):


"Dacă n-ai nici un atu,
atunci viaţa ta e miza.

Fii fără frică!

Cine nu pierde, nu cîştigă
”.

Oh, those russians! Incredibil cum te fac să rîzi şi să plîngi în acelaşi timp.

Pentru anul 1982, par neverosimile prospeţimea şi umorul dezgheţat (încă nu venise Gorbaciov!). Cînd comandă desertul la restaurantul gării, Platon cere ca „în îngheţată să se pună doar îngheţată”. Tot aici trebuie amintit şi rolul mic, dar consistent al lui Nikita Mihalkov ( dar despre cunoscutul regizor, cu altă "antichitate") . Încîntător aerul mucalit cu care joacă un personaj arhetipal al Estului de Europă: "Ceferistul şmecher".

Paranteză: Filmul ne oferă prilejul de a ne reapropia de o zonă culturală căreia îi aparţinem mai mult decît am vrea să recunoaştem. Ieri, la Pret a Manger, servea o doamnă cam de vîrsta Verei (40+), "lost in translation" în faţa a doi studenţi indieni care nu ştiau o boabă româneşte. Am auzit-o pe Vera noastră îngăimînd a scuză către spectatorii autohtoni ai micului conflict cultural: "Eu la şcoală numai paruşki am făcut". Findcă în trecut ruşii s-au impus cu forţa, ne-am lepădat cu viteză de ei, uitînd că în acelaşi timp, ne lepădăm şi de o parte din noi.



Gară pentru doi e mai mult decît o poveste de dragoste vibrantă.
E o poveste de dragoste de viaţă.

7 comentarii:

  1. Lucica, te expui DIN PLIN pericolului de a-ti pierde popularitatea, frate! :) Publicul target asteapta love stories made in the USA si este din ce in ce mai refractar la tot ce sensibilizeaza, la tot ce NU este edulcorare, melodrama, schema binecunoscuta, dinamism contrafacut, ideologie etc. Altminteri, demersul pe care l-ai anuntat (si care sper sa nu fie o 'minciuna frumoasa') e demn de tot respectul. Cu riscul de a ramane fara cititori prea multi...Apropo de frumusete: de ce crezi matale ca personajele din GARA PENTRU DOI nu sunt frumoase? In raport cu ce anume? Ca nu mai sunt la prima tinerete este evident, dar oare frumos este absolut oricine nu a ajuns, inca, la "o anumita varsta"? Nu e prea...shallow? Dimpotriva, Vera si Platon mi se par extrem de frumosi sufleteste. Dar frumusetea asta launtrica se vinde prost. Felicitari pentru acest "episod pilot" din acest ambitios (si, sper, consecvent proiect. Astept cu nerabdare continuarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Marian: popularitatea e trecatoare, duca-se!

    In schimb, nu vreau sa ma expun DIN PLIN pericolului de a-mi pierde cuvantul (o parte din "proiect" ti se datoreaza, frate :)

    Acuma, daca am si scris, nu mai e loc de "minciuni frumoase". Apropo, de "frumusete", exact la acea viziune superficiala de care zici, la aceea ma gandeam si eu pentru ca de obicei "love stories MADE in USA" mizeaza pe "actori tineri si frumosi". Pentru "publicul target" oamenii aceia nu sunt frumosi si nici interesanti.

    Dar ar putea sa devina. Cu putina atentie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ho-ho-ho! Iata-l pe Lucica in rol de APOSTOL! :))
    In ce ma priveste elanul mi s-a mai atrofiat...Cred ca da, e posibila - in principiu - ORICE convertire/metamorfoza...Dar cred ca e si cumplit de greu sa schimbi gustul / obiceiul / "ochiul" / mintea omului deprins a zappa, a se - asta e cuvantul - prostitua exclusiv cu produse FAST de mall sau de telenovela. Nu e imposibil, insa e teribil de obositor. Daca insa tu consideri ca merita, nu mai conteaza nimic. Ba da. Conteaza sa ai putere si credinta sa mergi, daca nu pana la capat, macar cat mai departe pe acest drum. (Pe care ma recunosc, totusi, si eu...)

    RăspundețiȘtergere
  4. "The Bridges Of Madison County" cineva?

    RăspundețiȘtergere
  5. ...sau "Aanrijding in Moscou" (recend vizionat pe "Cultural")?

    RăspundețiȘtergere
  6. Marian: Apostol e mult prea mult.

    Adevarul e ca eu ma inchin in fata CINEMA-ului. Indiferent daca a fost facut acum 50 de ani. Sau se va face peste 50 de ani.

    Stiu insa ca am niste restante din trecut.
    Dar ma tratez :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ideea unei astfel de rubrici este excelenta. Sper ca intr-un post viitor sa scrii si despre Ben Hur. Este un film cu adevarat de exceptie.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.