joi, 11 februarie 2010

Julie & Julia (2009)

rating: Brainwash

Nu putem trece cu vederea pe Marele Ecran filmul Julie & Julia tocmai pentru ca suntem un blog de filme iar filmul asta e despre nasterea unui blog despre gatit. Filmul e, dupa cum singur se recomanda, bazat pe 2 povesti adevarate. Una apartine Juliei Powell, functionar guvernamental cu pasiune pentru gatit si aspiratii de scriitoare iar cealalta Juliei Child, femeia care a introdus bucataria franceza gospodinelor din State publicand o carte de bucate in 1961 - Mastering the Art of French Cooking - si devenind faimoasa. In regia Norei Ephrom (Sleepless in Seattle sau You've got mail va suna cunoscute?) cele doua povesti devin una singura, cea a femeii care, cautand ceva care sa-i aduca satisfactie deplina, se apuca de bucatarit. Filmul e axat insa pe tanara Julie, fiind o adaptare a cartii rezultate din proiectul Julie/Julia inceput pe un blog si in care tipa isi propusese ca in termen de un an (365 de zile) sa execute cele 524 de retete ale Juliei Child. Deci, prin urmare e un film bazat pe un blog :).



Julie & Julia e asadar o comedie romantica usurica cu retete frantuzesti si umor american (vesnicele dueluri verbale americano-franceze nu lipsesc) care beneficiaza de prezenta inegalabilei Meryl Streep si a ingenuei Amy Adams, un cuplu care ne-a mai dat o prestanta frumoasa acum un an in Doubt. Totusi, rolul asta imi place mult mai mult la Meryl, e impresionant cu cata dezinvoltura intra in pielea unei ucenice bucatarese/sotie de diplomat american la Paris(Stanley Tucci). O schimbare de registru totala fata de rolul anterior de maicuta intransigenta. Iar Amy face si ea un rol fain, reusind sa fie o femeie in plina criza de 30 de ani nemultumita de viata ei actuala, cu caderi nervoase cand arde mancarea si suferind de boala inconsecventei, care totusi isi depaseste criza si nu pare deloc corny in momentele sensibile. In concluzie, bun film, alternand frumos intre 2 planuri temporale despartite de 40 de ani, cu un efect placut asupra stomacului meu.
Trailer

2 comentarii:

  1. Mie mi-a placut foarte mult filmu. Povestea a fost usoara, dar productia (cel putin in povestea cy Meryl) a fost foarte reusita, Ma refer cum au ales ei actorii astfel incat Julia sa fie inalta, decor and so on. Si bineinteles Meryl Streep este absolut incantatoare ca de fiecare data.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.