duminică, 21 februarie 2010
The Wolfman (2010)
Ma vad din nou situat pe o pozitie diferita fata de tovarasul Lucian in privinta unuia din filmele pe care le asteptam amandoi cu interes, The Wolfman, interes starnit in acest caz particular de distributia unui cvartet de actori geniali (Anthony Hopkins, Benicio del Torro, Emily Blunt si Hugo Weaving) fiind deci motiv suficient ca se ne miste pana la Cinema City. Asadar, in vreme ce colegu' a fost nitel dezamagit de omul-lup, mie, tre' sa recunosc, mi-a cam placut, indeajuns ca sa si scriu ceva despre el. The Wofman e in mod evident un film de atmosfera, un horror in cel mai pur sens al cuvantului, un creature-feature visceral care mizeaza putin spre deloc pe existenta unui fir narativ logic si mai mult pe bogatia vizuala a stilului gotic intunecat al Angliei victoriene de la sfarsitul secolului XIX. Deci i-am iertat unele neclaritati din intriga si mi-am lasat mintea sa cutreiere libera pe domeniul impadurit al lui Sir John Talbot, locul in care fiara isi facea de cap macelarind cetatenii nechibzuiti ai Regatului.
Unul dintre ei, fiul cel mare al batranului lord, dispare suspect in padure motiv pentru care logodnica sa il cheama acasa pe fratele acestuia demult "exilat". Lawrence Talbot (del Torro), actor de teatru in America recunoscut pentru rolurile sale in Hamlet si Macbeth, revine pe mosie pentru a intruchipa inca un personaj sfasiat de soarta. Inca de pe atunci anatema era aruncata de "oamenii de bine" asupra tiganilor veniti cu satra prin zona ca sa dea cu jula. Cautand explicatii pentru moartea fratelui (acesta fusese descoperit in prealabil mancat pe jumatate) Lawrence face o incursiune in tabara tiganeasca intr-o noapte cu luna plina tocmai cand "necuratul" facea si el un raid pe-acolo, dezmembrand si descapatanand artsitic nefericitele victime. Fiind la randul sau muscat intra in convalescenta si la urmatoarea luna plina afla ce fiara zace intr-insul.
Filmul arata remarcabil din punct de vedere vizual, art directorul si production designerul meritand laude nenumarate. Casa batranului John arata sinistru, cu panze de paianje si lumini slabe venind de la lumanari, cu pereti imbracati in lemn si o gramada de arta decorativa tipica vremii. La fel de mult mi-a placut cripta familiala cu sarcofagul inchinat sotiei/mamei care murise cand Lawrence era doar un copil martor la evenimentul teribil ce i-a provocat un soc si la bagat la azil. O atentie deosebita are insa luna, filmata in cele mai misto ipostaze, inclusiv printr-o luneta in scena cand Hopkins ii vorbeste lui del Torro despre atractia ei. Luna e martora tacuta a fiecarei grozavii petrecute iar prezenta ei amenintatoare pe cerul negru e deajuns sa-ti dea fiori, bineinteles, alaturi de muzica rau-prevestitoare a lui Elfman. In lumina ei supranaturalul nu mai arata atat de supranatural, ci e chiar real si foarte pamantesc.
Efectele speciale sunt cel mai bine evidentiate in capitolul werewolf in London, cand omu' lup ajunge la oras si porneste o alergatura nebuna pe acoperisurile cladirilor victoriene urmarit indeaproape de agentul Scotland Yard Hugo Weaving. O urmarire tensionanta anticipata de cateva scene de macel groaznice in aula unei universitati. The wolfman chiar e un film interzis minorilor sub 18 ani. Cantitatea de gore masurata in litri de sange si metri de intestine e respectabila. As fi fost curios sa stiu cum s-au simtit copiii de 10 ani din primele randuri cand Benicio si-a scot "botul" din burta unui om cu ficatul lui in dinti. Alte laude ar trebui aduse machiajului si efectelor de transformare corporala din om in varcolac. Filmul marseaza asadar pe explicatia stiintifica - licantropia - ca boala transmisibila prin muscatura dar nu se poate abtine sa nu vorbeasca de intelepciunea populara tiganeasca, blesteme familiale si necurat. E cam bajbaita chestia asta. La fel cu explicatiile - gloante de argint sau iubire - care se presupune ca ar "vindeca" boala.
Personajele insa sunt jucate admirabil, cei doi principali - Hopkins si del Torro - sunt deliciosi in contradictia lor antagonica, prilejuind momente de respiro cu replici excelente care sa te faca sa uiti grozaviile anterioare. Rolul lui Emily Blunt, acela de logodnica indurerata, desi excelent jucat mi-a parut necesar doar in ideea in care filmul avea nevoie de o prezenta feminina, ea nefiind nici macar jumatate din miza sugerata a conflicului si nici catalizatorul izbavirii unui potential "erou". Hugo Weaving face ce stie mai bine, adica sa devina antipatic in rolul sau de agent al Regatului pus de investigatii temeinice in rural. Am impresia ca personajul sau a fost modelat dupa agentul Smith (Matrix), o chestie vizibila in modul de a vorbi si a privi pe durata filmului. Povestea in sine nu e deloc suprinzatoare, afara poate de o dezvaluire neasteptata pe la jumatate insa in principiu e ceea ce astepti de la un film cu werewolfs. Inclusiv scenele generatoare de fiori si tresariri sunt asa cum scrie la carte (miscari bruste, zgomote asurzitoare si o aparitie infioratoare toate precedate de muzica fatidica) trebuie doar sa te lasi "surprins" de ele fara sa te gandesti ca sunt tertipuri ieftine de la scoala de horror. Daca doresti chestii psihologice mai bine pui mana pe un dvd cu Pasarile lui Hithckock. Overall, filmul merita vazut, chiar la cinema daca e posibil, pentru ca remake-ul filmului din '41 aduce varcolacul in 2010 pastrandu-i totusi aerul de clasic.
Trailer
Categorii:
Back2Back,
Made in Hollywood
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Yuppy! Yuppy! Deci pot sa ma duc linistita sa il vad :D
RăspundețiȘtergeren-am stiut ce e un remake ... am gasit varianta din '41 in golfu' piratilor (e un golf III sau IV :D)
RăspundețiȘtergerePS stiu ce e un remake, n-am stiut ca filmul asta e unul ...
RăspundețiȘtergereasa! finally, cineva de la care nu aud parerea "ce porcarie, am dat banii degeaba". adica nu mi s-a parut cine stie ce, dar am vazut partile bune din film. so did you! ;)
RăspundețiȘtergere