joi, 3 decembrie 2009

Noi în anul 2012/ Cînd nu vom mai fi...

2012 (2009)
rating: Eroare cu momente bune de Brainwash adică -scuzaţi spoileru'- Earthwash



S-au îngrămădit timişorenii la 2012 de parcă era sfîrşitu’ lumii. Se pare că la apocalipsă toţi vrem locuri în primul rînd. În faţa spectacolului final ne apucă simultan frica şi fascinaţia. La fel ca pe profetul ţicnit, jucat de Woody Harrelson, care nu vrea să fugă din faţa catastrofei pentru că „e prea frumoasă”. Mai e ceva care ne atrage: triumful supravieţuitorului. Sentimentul acela reconfortant cînd moare toată lumea, iar tu continui să respiri, în sală, între două îmbucături de popcorn. Pe asta a mizat dintotdeauna genul disaster film. Iar 2012 e filmul-dezastru absolut.

Şi-au dat concursul vechile staruri: cutremurul, vulcanul, catastrofa aviatică şi navală (à la Titanic), exploziile din Armageddon, uraganul din The Perfect Storm, tsunami-ul din The Day After Tomorrow, explozia solară din Knowing, potopul şi Arca lui Noe. Dar şi catastrofe noi: inversarea polilor, încingerea miezului planetei şi distrugerea scoarţei Pămîntului.

Au absentat Godzilla din Godzilla şi extratereştrii din Independece Day, ambele regizate de Robert Emmerich, acest emerit „Master of Disaster”. Ca o coincidenţă, primul său film se chema Principiul Arcei lui Noe. La ultimul, recte 2012, nu te poţi duce ca la un film serios. Toate salvările acelea în fix ultima sutime de secundă pot părea penibile, dacă n-ar fi amuzante. Scenariul are prea multe fisuri. Un singur exemplu: unul din savanţii americani ia cu el pe Arca supravieţuitorilor o geantă de cărţi; păi la -citez din film- "nivelul de tehnologie la care am ajuns" toată cultura scrisă ar încăpea lejer pe un singur laptop performant.

2012 este o colecţie meseriaşă de efecte speciale. Dacă îl priveşti doar din acest unghi s-ar putea să te impresioneze. Şi chiar -să-mi fie ruşine!- să-ţi placă. Dar nu căuta mesaje adînci. Deşi, parcă ar fi unul: un călugăr budist umple pînă la refuz o cană cu ceai şi îi spune ucenicului că, pentru a învăţa, uneori „trebuie să te goleşti”. Dacă umanitatea o va lua de la zero vreodată, sper să facem mai puţine filme-dezastru şi mai multe Festivaluri ale Filmului Francez. A propos, tocmai a început la Timişoara (3-5 decembrie, cinema Timiş).

Pentru cei care au deschis blogul mai tîrziu, vă reamintesc că Richie a văzut dezastrul cu mult înaintea mea, cîndva în 2009.


2 comentarii:

  1. Deci e un film pentru care se asteapta varianta Blu-ray de vazut acasa si nu se dau banii pe biletul de cinema? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. IB: daca vrei sa-l vezi, apai musai la cinema, altfel nu. 2012 e spectacol vizual (daca o serie de mega-catastrofe pot fi considerate spectacol) si aiasta nu functioneaza pe micul ecran. Fie el si cu o diagonala mai zdravana.

    RăspundețiȘtergere