marți, 11 august 2009

Uită nostalgia!

Prietenul Marian m-a atenţionat că sunt un pic prea nostalgic în legătură cu vizionările de la Anonimul alături de tipi ca Leo Şerban sau Patapievici. Mi-a şi cîntat un refren de-al Corinei Chiriac: "Uită nostalgia/ Nu mai lăcrima...". În replică, vă voi plictisi în continuare (pe Marian şi pe ceilalţi cititori) cu transcrierea sesiunii Q&A cu regizorul britanic Ken Loach, la Sfântu Gheorghe. Loach e un regizor socialist (sau activist de stînga?) care luase Palme D'Or cu o ediţie înaintea lui Mungiu. Era cît p-aci să ia şi nişte palme reale în Satul Filmului, de la cîţiva spectatori anticomunişti. Toată tărăşenia aici.

3 comentarii:

  1. Lucica, GAUDEAMUS! Esti pater familias si asta conteaza! ACESTA este un motiv real de bucurie. Cat despre cele doua nume pe care le-ai pomenit tu acolo (si care se curteaza unul pe celalalt in ograda ICR), no comment. Sau, cine stie, in fond fiecare-si concepe bucuria intr-un fel atat de personal - unii mai minimal(ist), altii.........:))
    Toate bune! Cu drag si incredere, Marian
    P.S. Si sa stii ca am rabdare cu recenzia ta de la COPILARIA LUI IVAN ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. saskiul: Iti multumesc pentru urari si, in egala masura, pentru incredere :)N-am apucat, din motivele pe care le-ai pomenit, sa fac alta cronica. Am extins-o pe cea din revista, dar stiu ca subiectul iti va placea: CAINTA. Poate scrii tu pe blog (sau poate ai scris deja) despre filmele care trateaza despre Remuscare si Iertare. Cu alte cuvinte, ce filme sunt bune de pus la rana?

    RăspundețiȘtergere
  3. Filme care trateaza remuscarea & iertarea sunt fara numar, fara numar...Problema E ALTA, amice. In ce masura este sufletul nostru VECHI si ANTIC pregatit pentru INNOIREA si PRIMENIREA - "faptura cea noua" - pe care stari metanoice precum remuscarea, cainta, iertarea le presupun...
    Apoi despre toate aceste lucruri NOI, FRUMOASE si ZIDITOARE pentru fiinta noastra cea drogata cu filme noi (dupa anul aparitiei, nu dupa inima si sufletul lor) se poate vorbi in felurite chipuri. Prefer sa ma refer la cele conotative (sugestive), nu la cele denotative (explicit moralizatoare si, pe buna dreptate enervante si plictisitoare). Iata cateva titluri: filmele lui Andrei Tarkovski - toate; UMBRELE STRAMOSILOR UITATI de Parajanov, trilogia lui Abuladze (CAINTA, RUGA, COPACUL DORINTELOR), MEANDRE si 100 LEI de Mircea Saucan, DREPTATE IN LANTURI de Dan Pita, SFARSITUL NOPTII de Mircea Veroiu, CIOCARLII PE SARMA de Jiri Menzel, ILUMINARE de K. Zannussi, GIULIETTA SI SPIRITELE de Fellini, UGETSU MONOGATARI/POVESTIRILE LUNII PALIDE DUPA PLOAIE de K. Mizoguchi...Si multe altele. In ultima instanta, fiindca arta si religia sunt two sides of the same coin, acestea si inca altele sunt filme despre care (more or less) putem spune: Bloody antiquities...They ruined the cinema for me! Pentru ca nu spre un alt film ne trimit, ci spre MARTURISIRE si REINVIERE, spre descoperirea, poate, pentru prima data, a adevaratului EU in noi. Dar cati dintre noi suntem pregatiti pentru asa ceva?...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.