luni, 24 august 2009
Camorra is going global
Am revăzut recent Goodfellas (regia: Martin Scorsese, 1990), cu Liotta, De Niro şi Pesci în cea mai (ne)bună formă a lor. Filmul a fost aclamat la vremea lui pentru acurateţea şi autenticitatea cu care a descris relaţiile din interiorul unui clan italo-american. Bazat pe povestea reală a lui Henry Hill (crescut de famiglie şi apoi turnător al ei), filmul a fost considerat un real document (în ziua finalizării montajului, pelicula a dispărut misterios pentru două ore, cît să-şi facă şi gangsterii o copie, doar era filmul lor :). Scorsese a fost acuzat că ar fi glamour-izat viaţa de mafiot. Filmul italian Gomorra (2008) este inversul acestei abordări. Regizorul Matteo Garrone observă c(l)inic Camorra de azi. Ca şi cum ar preleva ţesut viu din tentaculele Caracatiţei şi ar duce proba în laborator pentru analiză. Iar noi avem onoarea să privim biopsia prin lentila microscopului.
Dacă Scorsese surprinde oamenii de top ai Organizaţiei, Garrone se concentrează asupra rotiţelor mici ale sistemului, asupra "soldaţilor". Capul care ordonă tentaculelor e nevăzut. Amîndoi, şi Scorsese şi Garrone, au filmat într-un stil pseudo-documentar. Scena finală din Gomorra este la fel de cutremurătoare ca execuţia şi îngroparea de vii a celor doi fraţi din Casino. Performanţa lui Garrone e că ne cutremură fără să umble la butoanele emoţionale, viscerale, pe care tot apasă Scorsese. Gomorra este Goodfellas în contextul noii lumi, tot mai cinice, în care trăim. Dacă avem Satul Global, era timpul pentru Famiglia Globală. Garrone ne pune s-o mirosim în gunoaiele radioactive europene îngropate pe tărîm african. Sau în rochiile croite pe ascuns -în cusătorii-pirat chinezeşti- şi purtate apoi pe covorul roşu, în noaptea Oscarurilor. Iată cît de adînc a pătruns acest flagel - pînă pe rochia sclipitoare a Scarlettei Johansson.
Ofertă de nerefuzat pentru spectatorii timişoreni ai acestui blog: Gamorra rulează zilele acestea la cinema Timiş.
Dacă Scorsese surprinde oamenii de top ai Organizaţiei, Garrone se concentrează asupra rotiţelor mici ale sistemului, asupra "soldaţilor". Capul care ordonă tentaculelor e nevăzut. Amîndoi, şi Scorsese şi Garrone, au filmat într-un stil pseudo-documentar. Scena finală din Gomorra este la fel de cutremurătoare ca execuţia şi îngroparea de vii a celor doi fraţi din Casino. Performanţa lui Garrone e că ne cutremură fără să umble la butoanele emoţionale, viscerale, pe care tot apasă Scorsese. Gomorra este Goodfellas în contextul noii lumi, tot mai cinice, în care trăim. Dacă avem Satul Global, era timpul pentru Famiglia Globală. Garrone ne pune s-o mirosim în gunoaiele radioactive europene îngropate pe tărîm african. Sau în rochiile croite pe ascuns -în cusătorii-pirat chinezeşti- şi purtate apoi pe covorul roşu, în noaptea Oscarurilor. Iată cît de adînc a pătruns acest flagel - pînă pe rochia sclipitoare a Scarlettei Johansson.
Ofertă de nerefuzat pentru spectatorii timişoreni ai acestui blog: Gamorra rulează zilele acestea la cinema Timiş.
Categorii:
de neratat,
Sase randuri frumoase
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.