duminică, 1 martie 2009
Noi vrem “Pământ”?
Pentru că vecinul meu de blog s-a urcat în pod să răscolească în lada de vechituri (Persona, Ghandi şi altele ce urmează), îi voi face o plăcere prietenului Marian Rădulescu (unul din veteranii fondatori de cinematecă din oraş) amintind despre o „antichitate”, cum îmi place să-l tachinez. Marian are dreptate: nu poţi înţelege filmul de azi dacă nu cunoşti filmele de ieri.
Acum 50 de ani, nişte istorici de cinema adunaţi la Bruxelles au plasat Zemlya (Pămînt, 1930) în toptenul filmelor de până atunci. Cei 117 critici vor fi apreciat montajul şi ştiinţa de a crea tensiune. În acele vremi antice (1930), cînd abia se statorniceau convenţiile în cinema, regizorul ucrainean Aleksandr Dovjenko era avangardă. Dar merită astăzi Zemlya mai mult decît interesul istoricilor? Mai ales că personajul-natură e parcă prea poetizat în cele 75 de minute. Mai ales că filmul (mut!) a fost comandat de propaganda sovietică în sprijinul colectivizării. Sigur, eroul pozitiv -inimosul tractorist cu chipul dăltuit- trebuia opus mişelului fiu de chiabur. Tractorul care intră în sat ca o minune trebuia opus imaginii plugarului cu boi. Dar cînd devine realist, Dovjenko fluieră în biserică. Cadrele în care ţăranii urinează în radiator ca să pornească măgăoaia au fost cenzurate. Şi nu sunt singurele abateri de la norma comunistă.
Dincolo de conotaţii politice avem însă teme universale, inspirate de înţelepciunea populară. Filmul se deschide cu un bătrînel înconjurat de familie, în livadă. Mai vrea o pară şi apoi se întinde senin să moară puţin. Numai pentru scena asta, citată în clipul Return to innocence (Enigma) şi merită să vezi “antichitatea”. Ah! Şi pentru portrete de ţărani bocind, foarte familiare pentru orice român. Deşi ne strîngem sub fustele Europei, legăturile noastre slave nu sunt deloc slabe.
articol publicat în 24 FUN în aprilie 2007
Lucian Mircu
Acum 50 de ani, nişte istorici de cinema adunaţi la Bruxelles au plasat Zemlya (Pămînt, 1930) în toptenul filmelor de până atunci. Cei 117 critici vor fi apreciat montajul şi ştiinţa de a crea tensiune. În acele vremi antice (1930), cînd abia se statorniceau convenţiile în cinema, regizorul ucrainean Aleksandr Dovjenko era avangardă. Dar merită astăzi Zemlya mai mult decît interesul istoricilor? Mai ales că personajul-natură e parcă prea poetizat în cele 75 de minute. Mai ales că filmul (mut!) a fost comandat de propaganda sovietică în sprijinul colectivizării. Sigur, eroul pozitiv -inimosul tractorist cu chipul dăltuit- trebuia opus mişelului fiu de chiabur. Tractorul care intră în sat ca o minune trebuia opus imaginii plugarului cu boi. Dar cînd devine realist, Dovjenko fluieră în biserică. Cadrele în care ţăranii urinează în radiator ca să pornească măgăoaia au fost cenzurate. Şi nu sunt singurele abateri de la norma comunistă.
Dincolo de conotaţii politice avem însă teme universale, inspirate de înţelepciunea populară. Filmul se deschide cu un bătrînel înconjurat de familie, în livadă. Mai vrea o pară şi apoi se întinde senin să moară puţin. Numai pentru scena asta, citată în clipul Return to innocence (Enigma) şi merită să vezi “antichitatea”. Ah! Şi pentru portrete de ţărani bocind, foarte familiare pentru orice român. Deşi ne strîngem sub fustele Europei, legăturile noastre slave nu sunt deloc slabe.
articol publicat în 24 FUN în aprilie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.