marți, 10 februarie 2009

Back2Back: Yes Man [2008]

Inaugurăm seria de cronici Back2Back. De ce spate-n spate? Pentru că recenzăm amîndoi acelaşi film. Dar o facem separat, fără să tragem cu ochiul la celălalt. Bi-cronica de azi e cam în oglindă: am dat-o la pace. Nu va fi tot timpul aşa.


Religia DaDa-istă
de Lucian Mircu

Zilele trecute, la Cinema City. În spatele casei de bilete, pe un ecran albastru rula programul serii. În dreptul lui Yes Man scrie „acţiune”*. Io ştiam că-i comedie. „Da, da’ are şi multe scene de acţiune”**, îmi confirmă tînărul în uniformă. Hmm, se referă oare la cele două călătorii cu motocicleta? Sau la chefurile din film? Oameni buni, nu vă lăsaţi păcăliţi: e comedie cum scrie la DEX. Sincer, nu mă aşteptam la mare lucru de la ultima poznă a lui Jim Carrey. Sinopsisul anunţa un nou Liar, Liar sau cel mult Bruce Almighty. Aşa şi începe: după reţeta clasică. Eroul trăieşte în no man’s land-ul unui serviciu fără orizont şi al unei vieţi sociale nule. Îl ia pe NU în braţe şi se mulţumeşte să fie spectator la propria viaţă. Pînă într-o zi cînd asistă la un seminar de self-esteem, sub motoul „Invită-l pe DA în viaţa ta!”. Şi acum începe show-ul. Carrey nici nu trebuie să se strîmbe prea mult. Umorul apare cînd aprobă (fără discernămînt) toate oportunităţile care se ivesc: ia lecţii de chitară, de coreeană, face bunjee-jumping şi party-all-night, pune degetul pe glob şi pleacă înspre cele mai...banale destinaţii. Are şi o parteneră de joacă pe măsură: Zooey Deschanel. Secvenţa-cheie, cînd cei doi intră prin efracţie pe scena unui teatru de vară: „Lumea e un teren de joacă. Ştim asta cînd suntem copii dar, undeva pe drum, uităm.” Am rîs cu lacrimi. Lacrimi pentru că e o comedie cu substanţă. Rîdem, glumim, dar nu uităm mesajul: nu contează unde mergi şi ce faci, contează cum te simţi (vezi aici excursia celor doi la fabrica de procesat pui sau la muzeul de telefoane din Lincoln, Nebraska). În sfîrşit o predică sănătoasă, frumos ambalată, despre cum SĂ TRĂIEŞTI pe bune. Sunt convins că Biserica zeului Da ar fi posibilă şi ar avea adepţi. Yes Man este o pilulă anti-criză. Împotriva crizelor din viaţa noastră.

Text care apare în 24 FUN, Vineri 13

* Descriptivul „acţiune” lipit pe orice film de la mall mi-a adus aminte de pirandele din Piaţa 700 care strigau acum cîţiva ani: „Acţiunea! Acţiunea”. Mai nou, orice film trebuie să tindă/vîndă acest statut. Filmele de dragoste sunt de „acţiune în pat”. Comediile, după cum am văzut, sunt „comedii de acţiune”. Ce ne facem cu filmele care chiar sunt de acţiune? Păi astea devin „SUPERACŢIUNE”, clar.

** Şi încă una cu acţiunile de la Cinema City: miercurea trecută am vrut să vedem Australia la ora 21.30, cum scria la program. Ghinion. „S-a scos” zice tînărul de la casă. Cum n-am vrut să plecăm În SEXcursie, ne-am cărat acasă. Probabil că strategia e similară cu a hipermarketurilor: bagă în ofertă o plasmă la superpreţ; cînd ajungi acolo, în prima zi de ofertă, „s-a gătat” fix plasma aia, dar îţi iei altceva dacă tot ai chemat un prieten la cărat. Morala: nu vă bazaţi pe programul de pe net/tipărit dacă mergeţi SPECIAL pentru un film. Dacă nu, e bună şi SEXcursia.



Cum să-l iei pe Da în braţe?
de Richie

Zilele trecute la Cinema City. La casa de bilete inspectam programul serii. N-aveam chef de nici un film de Oscar, căutam o comedie bună de relaxare. Auzisem ca Jim Carey avea un film nou - Yes Man. Titlul mă ducea cu gândul direct la politică şi la gaşca de chiţibuşi care aprobă excitaţi orice-ar spune şefu de partid/guvern. Am gândit: chiar aşa o fi? Cu politică? Jim Carey? Tre’ să aflu! Vă spun de la început că nu e aşa. Jim Carey e obişnuitul funcţionar de bancă, anost şi nesuferit, fără idealuri sau ambiţii şi prea ocupat de propria persoană pentru a trăi cu adevărat. Not funny. Vreo 10 minute am urmărit nişte scălămbăieli de care mă amuzam cu ani în urmă dar care nu-mi tresăreau acum nimic. Eram ca şi personajul, nu şi nu, refuzam să gust glumele. Până în clipa în care Jim se visează mort! Da, mort pe-o canapea cu ochii deschişi în direcţii diferite şi gura strâmbă, iar o muscă se plimba pe pupila unui ochi încremenit. Apoi i-a zburat în gură! În momentul ăla zăgazul s-a rupt şi am recunoscut spăşit: „Da, chiar e un film amuzant.” La fel ca Jim după seminarul de self-esteem, am început să gust toate poantele. Iar Zooey Deschanel e o bomboana de fată şi cântă o Sweet Ballad absolut minunată care îl cucereşte definitiv pe Jim. Atât de romantic şi siropos şi totuşi o comedie excelentă. Un film ce oferă remediul tuturor negativiştilor şi introvertiţilor aflaţi în criză de identitate: spuneţi DA la tot ce apare nou în calea voastră, chiar dacă iniţial pare o idee proastă. Numai aşa simţi că trăieşti cu adevărat. Păcat că crizele din viaţa noastră nu se rezolvă cu o seară la cinema dar ... e şi ăsta un început.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu