joi, 30 martie 2017
Distributie alternativa de documentare creative (Partea II)
Ieri povesteam aici cu ce idei am plecat la conferinta despre distributie alternativa de la Praga. Azi zic cu ce m-am intors.
Conferinta First Screens (a doua editie) s-a tinut in frumoasa cladire a Institutului Cervantes din Praga, dotata cu sala de cinema de 100 de locuri. Gazdele au fost Jana Ripplova si Kristyna Genttnerova de la KineDok (& Institute of Documentary Film).
CUVANTUL ORGANIZATORILOR: "The organizers strongly believe that it is necessary to approach and inspire the young enthusiastic filmmakers and film school students in order to present them the newest trends and help their films find the right direction - DIRECTION: AUDIENCE"
Iar participantii chiar au fost tineri si entuziasti. Mai mult, desi majoritatea erau studenti in ultimul an sau proaspat absolventi, cam toti lucrau deja la documentarul lor (precum Zorko Sirotic din Croatia sau Petya Ivanova din Bulgaria). Au fost si organizatori de festival, ca Sandra si Branko de la MakeDox. Ne-am infratit pe loc festivalurile (ei sunt cu ceapa, Ceau, Cinema! e cu lubenita). Ca vorbeam de frati, Natali Sava e o producatoare sprintena din Republica Moldova. Aveam si staruri printre noi: Zofia Kowalewska, o tanara regizoare din Polonia, intrase recent pe lista scurta de la Oscar cu documentarul despre bunicii ei (Close Ties).
Conferinta a pornit de la observatia ca distributia e o parte subestimata din viata unui film documentar. Creatorii independenti au nevoie de noi strategii pentru a ajunge la public. O idee repetata de mai multi vorbitori: munca grea incepe de fapt dupa ce ai terminat filmul.
Rezum cateva idei, in special pentru creatorii de film documentar (desi unele idei pot fi "traduse" si pentru alte domenii).
Trebuie sa ai o strategie de distributie inca inainte de a incepe filmarile. Mirjam Wiekenkamp, publicist si fondator al agentiei de PR de film NOISE (cu sediul in
Berlin si Amsterdam), ne sfatuieste sa pornim de la urmatoarele intrebari: cine e publicul tau (ce interese are, pasiuni, obiceiuri etc)? Adica sa faci
un profil detaliat.
Mirjam propune urmatorul exercitiu: sa
iti imaginezi care e publicul ideal
pe care ai vrea sa il ai in sala la filmul tau. Apoi sa te gandesti ce ai vrea sa-i transmiti.
Un mesaj concret. Cu ce vrei sa ramana dupa film? Ce sa faca? In cazul filmului despre regizorul Oleg Sentsov (The Trial: The State of Russia versus Oleg Sentsov), la premiera de
la Berlin au activat reteaua Amnesty si au organizat o petitie pentru
eliberarea sa din inchisoare.
Presa. Daca faci documentar, cu greu poti spera la o recenzie in revistele mari despre industrie
(asa zisele trades, ex: Variety sau Holywood Reporter). Trebuie sa te indrepti catre presa generalista. Chiar si jurnalistii locali pot fi abordati, daca ai o poveste interesanta. Ideea e ca trebuie sa le impachetezi si sa le oferi tu povestea.
"In general e vorba de un efort combinat. Ca sa conteze trebuie
sa se scrie mult in publicatii variate: publicul sa vada ca filmul este de
interes pentru formatorii de opinie, dar mai trebuie sa vada si
postere/bannere/recomandari in reviste, on line, spatii publice. Chiar si asa,
daca vorbim de un film experimental din Ecuador, oricata promovare i-ar face
chiar si un critic urmarit de cititori, n-o sa faca minuni".
(zice un comentator roman avizat, intr-o discutie despre distributie
deschisa pe facebook de criticii Iulia Blaga si Ionut Mares)
Alt sfat important: acceseaza retelele existente! Adica mergi acolo unde se
intalneste publicul tau online (grupuri de facebook), dar si in viata reala. Mirjam dadea exemplu documentarul Amateurs in Space, despre constructori amatori de rachete din Danemarca. La premiera filmului in Amsterdam au invitat un
club de amatori din Olanda care construiesc si ei rachete. Amatorii olandezi si-au activat reteaua lor de followers.
Mai mult, filmul a devenit subiect pe un blog foarte urmarit, dedicat barbatilor. Pentru ca, nu-i asa, mai toti barbatii mesteresc la ceva in garajul lor. Uneori, la o racheta. Premiera a fost un succes. Iar mesterii de rachete din Danemarca au fost incantati sa-i intalneasca pe cei din Olanda. Unul chiar si-a adus racheta cu el.
Daca subiectul filmului iti permite, tinteste sa creezi un impact social. Pentru Jurnalul lui Ida, despre o femeie care sufera de tulburari tip borderline, publicistii au vorbit cu asociatii de profil, s-au
focusat pe terapisti si pe familiile care au membri afectati de asemenea tulburari. Filmul nu a primit recenzii importante, dar a fost proiectat in Parlamentul European
si a creat o dezbatere. Depinde ce iti propui.
Christopher Hird (fondator Dartmouth Films), alt tutore de la conferinta si o figura importanta in productia independenta de documentare in Marea Britanie, incurajeaza creatorii sa preia controlul distributiei inca de la inceput, dar sa fie flexibili. Sa nu-si lase filmul pe
mana unor distribuitori care nu stiu ce sa faca cu el (pentru ca tu stii probabil cel mai
bine ce sa faci in tara ta). Dar, daca ai norocul sa il distribui in strainatate, atunci trebuie sa-ti alegi cu grija partenerii.
Ca un ecou la cuvintele lui Mirjam Wiekenkam, Christopher Hird insista si el pe cunoasterea publicului. Cine ar da bani pe bilet?
Numai asa poti construi o comunitate
in jurul filmului. Nu ajunge sa ai un film bun, trebuie sa construiesti relatii in jurul filmului, sa comunici direct cu
publicul tau.
Christopher Hird a impartasit cu noi "trei reguli de aur" despre crowdfunding, daca vrei sa-ti finantezi filmul prin contributia directa a publicului:
1. Trebuie sa-ti identifici fan-club-ul, oameni foarte interesati de film. Ei ar fi si cei care ar da bani intr-o campanie de crowdfunding. Trebuie sa-i vezi, sa te intalnesti daca-i posibil cu ei.
2. Recruteaza-i pentru idee. Faci parteneriate din timp. Strangi liste cu adrese de e-mail
3. Apoi muncesti 24/7 pentru o perioada concentrata de o luna sau doua. Trimisti e-mail-uri. Dai telefoane. Te intalnesti cu oamenii. Le reamintesti partenerilor ca au zis si ei ca promoveaza in reteaua lor. Scrii mesaje de multumire celor care au contribuit.
3. Apoi muncesti 24/7 pentru o perioada concentrata de o luna sau doua. Trimisti e-mail-uri. Dai telefoane. Te intalnesti cu oamenii. Le reamintesti partenerilor ca au zis si ei ca promoveaza in reteaua lor. Scrii mesaje de multumire celor care au contribuit.
FUN-FACT: Statistic, primesti bani doar de la 1 % din “fan-club-ul” identificat.
FUN-FACT 2: Christopher a avut in mai multe ocazii sponsori (fundatii) care au zis ca vor dubla suma care se strange. Asa ca o campanie de crowdfunding bine gandita iti poate aduce mai multe castig decat ai crede la prima vedere.
Uneori un film va strange mai multi
bani daca il distribui in spatii neconventionale, decat
in cinema. Christopher dadea exemplu Divide, un documentar despre inegalitatea pe piata muncii. Jumatate au fost proiectii in cinema, jumatate in alte
spatii. L-au vandut direct companiilor si organizatiilor care doreau sa
proiecteze filmul pentru membrii lor. Au avut si un grant si au investit 25.000
de lire in publicitate. Investitia le-a adus mai multi spectatori si castiguri si a asigurat
rentabilitatea filmului.
APROPO DE SPATII NECONVENTIONALE. In seara primei zile de conferinta am vazut - direct pe peretele prafuit al unui hale industriale reconvertitata in anticariat (DUP36) - Moonwalk with Grandpa, un foarte emotionant documentar norvegian de David Alraek, cu participarea regizorului la discutia de dupa.
Acesta este formatul proiectiilor Kinedok. Filmele vin in locurile
favorite ale oamenilor, insotite de creatorii lor sau invitati care au ceva de zis legat de subiectul filmului. La conferinta am aflat ca Romania e tara unde programul KineDok merge foarte bine. Poate si pentru ca documentarele creative ajung mai greu pe torenti.
A doua zi am vazut si cum se face un pitch. Echipele a cinci documentare cehesti aflate in cautare de distribuitori prezentau trailere sau bucati din film si apoi argumentau in 10 minute de ce merita filmul lor sa ajunga in cinema. Printre "expozanti" s-a numarat si regizorul Filip Remunda (autor care si-a castigat celebritatea cu fantasticul debut Cesky Sen/ Visul Ceh). Ma gandesc ca un asemenea eveniment ar fi interesant si la noi. Desigur, daca am avea ceva mai multe productii pe an (cehii au 20).
Pana atunci merge cealalta recomandare facuta si de Mirjam si de Christopher: proiectii-test la care sa-ti chemi prietenii, dar si public 'normal'. E o ocazie sa-i inviti pe cei care ti-ar distribui filmul: distribuitori, oameni din industrie, tv, multiplex (e bine sa ii 'implici' in destinul filmului si nu uita sa ceri feed-back). Recomandarile privind distributia pe canale online, DVD, dar si despre merchandising in jurul filmului nu le mai amintesc, ca nu prea se aplica la noi in tara.
Pana atunci merge cealalta recomandare facuta si de Mirjam si de Christopher: proiectii-test la care sa-ti chemi prietenii, dar si public 'normal'. E o ocazie sa-i inviti pe cei care ti-ar distribui filmul: distribuitori, oameni din industrie, tv, multiplex (e bine sa ii 'implici' in destinul filmului si nu uita sa ceri feed-back). Recomandarile privind distributia pe canale online, DVD, dar si despre merchandising in jurul filmului nu le mai amintesc, ca nu prea se aplica la noi in tara.
Steven Hadley, consultant, trainer si seful unei agentii pentru "dezvoltarea publicului" in Irlanda de Nord, a vorbit despre un subiect care divizeaza de 10 ani discursul despre Cultura in Marea Britanie: trebuie subventionata sau sa se descurce dupa regulile pietei? Se dau multi bani pentru asa-zisa “democratizare a culturii”. Dar in ultimii 10 ani, a ramas neschimbat publicul care consuma arta. Toata lumea plateste, doar cativa beneficiaza. Exista un public care nu are o voce, asa-numit “hard to reach” (oameni saraci, fara educatie).
FUN FACT: Stiti ce institutie culturala primea cei mai multi bani in 1946 cand statul a inceput sa subventioneze cultura in Marea Britanie? Opera. Cine primeste acum cei mai multi bani? Ha! Tot Opera.
Am si eu o scurta anecdota legata de publicul "hard to reach". L-am sunat zilele acestea pe curatorul unui cinema de la tara sa-i propun proiectia unei scurte selectii de documentare. M-a intrebat: "dar cum sunt filmele astea...documentare?" In Cehia si Croatia au documentare “creative”
la tv. In Polonia exista un public
consistent pentru acest gen. Dar in Romania si in multe tari vecine, oamenii nu stiu ce e un documentar sau de ce ar fi important sa stie.
Aceasta a fost una din concluziile conferintei de la Praga (pe langa cea cu 'filmmakers are sexy"): documentarele nu sunt pentru toata lumea. Trebuie sa iti gasesti nisa. Si sa o scoti din casa. Despre asta am acum ceva idei. Le-am prezentat dupa Praga si la Bucuresti, la o intalnire KineDok organizata de Andreea Burdujanu si colegii ei, in cadrul One World Romania. Sloganul editiei a zecea a festivalului a fost "fara frica". Aceleasi cuvinte (ma rog, in latina) cu care Steven Hadley incepuse prezentarea si de fapt conferinta First Screens: Noli Timere!
Fara frica! Iata in sfarsit un sfat bun, cu care sa incepi distributia filmului tau. Desigur, daca ai o strategie.
Multumiri: KineDok, One World Romania.
Multumiri Institute of Documentary Film din Praga pentru gazduire si inspiratie
(foto: organizatoarele Jana Ripplova si Kristyna Genttnerova)
Multumiri: KineDok, One World Romania.
Multumiri Institute of Documentary Film din Praga pentru gazduire si inspiratie
(foto: organizatoarele Jana Ripplova si Kristyna Genttnerova)
miercuri, 29 martie 2017
Distributia alternativa de documentar (Partea I)
In 9 - 10 martie am participat la conferinta East Doc Platform 2017 despre "distributia alternativa a documentarelor creative", organizata de Institute of Documentary Film din Praga si KineDok. Una din concluzii era ca "documentarele nu sunt pentru toti oamenii". Nici acest text nu e. Va fi citit in intregime de, cel mult, cateva zeci de persoane. Mai important e ca ideile cu care am ramas dupa workshop sa fie de folos tinerilor autori care nu stiu mare lucru despre distributie. Asa, ca mine.
CE TREABA AM CU DISTRIBUTIA
E primul gand care mi-a trecut prin cap cand am primit propunerea de la Andreea Burdujanu (KineDok Romania).
Dupa care am cugetat un pic. La Ceau, Cinema! chiar asta facem: distributie alternativa. Apoi eram direct interesat sa aflu strategii de distributie pentru Superhombre (documentarul la care lucrez impreuna cu Mircea Gherase), atunci cand va fi gata. Si-apoi, cum sa refuzi 3 zile la Praga?
In fine, Asociatia Marele Ecran a aparut tocmai
din cauza problemelor de distributie. La
Timisoara, cu rare exceptii, nu puteai vedea film european sau romanesc. Pana in 1989, orasul avea 13 cinematografe. Azi mai exista unul. Muribund. Intre timp a venit multiplexul, unde stiti
cat de usor intra filmele de autor si documentarele.
Asadar, am pornit asociatia in 2011 de la aceasta problema personala. Doream sa vedem film european pe un ecran mai mare decat cel de laptop. De atunci, facem cu regularitate proiectii in
spatii..."alternative": sali studio, aule, hale industriale. Treptat s-a creat
o comunitate. Si promovam ideea unui cinema de arta la Timisoara.
In 2014 am inteles ca un festival va aduce filmele spre un public mai numeros si ne-ar da o voce mai
puternica. Asa a aparut Ceau, Cinema! la Timisoara si Gottlob - o comuna renumita pentru lubenita si pentru un cinema
reconditionat. Pe care Timisoara, viitoare Capitala Culturala Europeana, nu il are.
CATE CEVA DESPRE DISTRIBUTIE LA NOI
Dar ajunge cu vorbitul despre noi. Situatia este, cu mici diferente, similara in intreaga tara. Jana Ripplova, organizatoarea workshopului din Cehia m-a rugat sa prezint pe scurt situatiei distributiei de film din Romania. Iata ce am zis (dupa ce i-am consultat pe Alexandru Solomon, Ilinca Belciu si Monica Felea):
RADEF, regia de stat care detine cinematografele, mai avea 400 de sali in anul
2000. Astazi mai sunt 20 sunt in uz. Avem sub 100
de ecrane la nivel national si o mana de cinemateci. Iar in orasele mici, desi
se mai fac proiectii in centre si camine culturale, conditiile tehnice nu sunt
grozave.
Cinema City are 80 % din piata si nu
prea programeaza film european. Iar documentarele intra si mai greu. Spre
deloc.
Si chiar in cazul fericit ca filmul e distribuit la multiplex,
esti inca departe de succes. Trebuie sa platesti
o taxa per ecran (de 600-700 euro pentru fiecare copie a filmului),
situatie unica in partea asta de Europa. Nici programarea nu ajuta filmele europene. Cu cate o proiectie pe zi, e greu ca filmul tau sa devina rentabil sau macar sustenabil.
Un distribuitor
mic e dezavantajat in comparatie cu distribuitorii mari, de film american: plateste costuri mai mari si primeste procent mai mic din
incasari,
Apropo, bugetul de marketing al unui film de Holywood e in medie de doua ori mai mare decat tot bugetul de productie al unui documentar. Nu poti spera la public, fara un buget substantial de promovare. Inca din partea de trailering distribuitorii de film european sunt nedreptatiti, pentru ca cinematografele programeaza trailerele (reclamele dinaintea filmelor) in functie de cate titluri distribui, iar RoImage, de exemplu, au si cate doua lansari pe saptamana. Mai adauga la costurile de promovare si cele pentru DCP (in unele cazuri, acestea sunt acoperite prin subventii de la CNC).
"FUN-FACT": La Timisoara am pierdut filme pentru
simplul motiv ca nu puteam proiecta in format DCP. Cazul cel mai dureros a fost
cu Junun, documentarul lui
P.T. Anderson. L-am primit gratuit cu conditia sa-l proiectam in format DCP, ceea ce doar Cinema City putea. Ne-au refuzat,
pentru ca aveau lansare la ultimul Bond.
"Ca sa duci filmul in multiplexuri (in cazul fericit in care ti-l
primesc), costurile se dubleaza, tripleaza si asa mai departe, in functie de
cate copii vrei sa ai. 2-3 copii echivaleaza cu costul filmului. Apoi, trebuie
sa investesti in promovare. De la PR la afise, campanie online (astea sunt
argumentele minime). Din acest motiv ele raman in cinematografe mici, de arta,
care nu presupun aceste costuri. Exista fonduri media pt distributie de film
european, daca indeplinesti anumite conditii. De asta rezista acesti distribuitori.
Acum depinde de fiecare daca prefera sa tina fondurile astea pentru ei sau sa
le foloseasca pentru film." (Monica Felea)
Asa cum zice Monica (si cum a aratat de curand si Iulia Blaga), sunt distribuitori care “omoara” unele filme europene din portofoliu. Primesc granturi prin programe gen Creative Europe si nu se mai agita sa promoveze filmele, sa le poarte in
cinematografe si festivaluri. Cazul unui documentar ca Fuocoammare, castigator anul trecut la Berlinala.
Am aflat de la ceilalti participanti la conferinta ca unele probleme sunt comune pentru majoritatea tarilor reprezentate la Praga (Bulgaria, Rusia, Moldova, Ucraina, Croatia, Macedonia, Albania):
Critica de cinema e cvasi-inexistenta. Nu prea se poate
vorbi de o cultura cinematografica. Au inceput timid cateva programe nationale in
scoli, dar cele mai multe depind de curatori locali entuziasti sau dascali
luminati. Pe hartie, programele ating 63 % din elevi, doar ca nu prea ii vedem in
sali. Legat de critica de film, mi-a placut acest comentariu la o discutie despre distributie initiata pe facebook:
"…dacă lipsa publicului de la proiectiile astea e o problemă
pe care o discutati, unde sunt oamenii care au chiar menirea asta, să
aducă la filme care nu au parte de promovare scumpă
sau la filme necomerciale care nu beneficiază de nume vandabile? Noi avem
punditi (nu-mi vine un sinonim în română)
sau oameni care scriu sau vorbesc carismatic despre filme ca să
atragă oameni în sală?
Să construiască o narațiune
atrăgătoare în jurul filmului, să
ofere subiecte la discuții în jurul lor, ca să
păcălești cumva hipsterul semiintelectual (adică
pe mine) că are ce să vorbească după aia cu amicii la o bere în centrul vechi, are ce să zică
și el deștept la o tânără,
o doamnă? Impresia pe care multe articole despre filme mi-o lasă
mie este că sunt scrise pentru unii deja culți (nu eu) și
na, e greu să umpli săli cu ăștia. Nici nu știu pe unde tot umblă
culții, că la cinema nu prea vin...La seminarii, colocvii, de astea?"
Nu e nicio surpriza cand zic ca pirateria e
un fenomen raspandit (68 % din romani recunosc ca downlodeaza, 58 % fac streaming pe site-uri free,
dupa studii din 2014), deci romanii nu dau bani pe platforme pay per view sau VOD. Dar nu e numai in Romania, cum aveam sa aflu de la Christopher Hird de la Dartmouth Films, descris ca un pionier al distributiei "alternative".
FUN-FACT. In 2 zile de la difuzarea la tv, documentarul The coming war on China a avut 250.000 de descarcari. Cele mai multe, probabil, din China. In UK au firme care se ocupa cu depistatul si curatatul torentilor.
FUN-FACT. In 2 zile de la difuzarea la tv, documentarul The coming war on China a avut 250.000 de descarcari. Cele mai multe, probabil, din China. In UK au firme care se ocupa cu depistatul si curatatul torentilor.
La noi nu exista star-system. Cu rare exceptii, lumea nu va veni pentru un anumit actor. Producatorii si distribuitorii
trebuie sa inventeze evenimente ca
sa-si promoveze filmul. Sa mearga in caravane, donkey cinema, cu echipa. Nu toti regizorii sunt dispusi sa faca
asta. In plus nici nu e rentabil. Stiu cazuri la Timisoara cand, la premiera de gala, mai multi bani a costat inchirierea salii si a aparaturii decat ce s-a strans pe bilete.
In general, asa cum remarca Steven Hadley, un alt vorbitor la workshop: suntem (prea)
dependenti de evenimentele pe facebook. Dar despre ce am mai aflat interesant la conferinta KineDok, scriu in partea doua.
KINEDOK este o platfoma alternativa de distributie a filmelor documentare. A treia editie KineDok va prezenta 16 doc-uri creative noi in peste 200 de spatii din tarile participante: Bulgaria, Croatia, Cehia, Ungaria, Norvegia, Polonia, Romania si Slovacia).
sâmbătă, 11 martie 2017
Cinecultura, editia 8-a (20-25 martie 2017)
6 zile, 11 filme, 10 limbi – la sfârșitul lui martie ne întâlnim din nou în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara pentru o nouă ediție a Festivalului Internațional de Film CINECULTURA. Aflat la cea de-a opta ediție, festivalul organizat de către lectorii de limbi străine și de limba română pentru străini, de la Universitatea de Vest și de la Universitatea
Politehnica, precum și de către voluntari, se va desfășura în acest an, în perioada 20-25 martie 2017.
Deschiderea festivalului va avea loc luni, 20 martie, la ora 19:00 și va sta sub semnul filmului românesc „Cel Ales”, de Cristian Comeagă. Vorbitorul ales să facă trecerea dinspre realitatea obiectiv-contextuală spre lumea de dincolo de ecran este un glas al femininului scriitoricesc contemporan – Ioana Duda, creatoarea Instinctului și continuatoarea trăirii după și dincolo de prima moarte. Va vorbi, așadar, despre „Cel Ales” cineva care înțelege și drama, și polifonia de stiluri și voci, și realul, și misterul, și imaginarul.
În următoarele zile, programul va include filme din Austria, Franța, Germania, Italia, Peru, Portugalia, Serbia, Spania și – pentru prima dată la Cinecultura – din Bulgaria și Rusia.
În cea de-a doua seară, în 21 martie, ne întâlnim la ora 18:00 cu unul dintre cele mai cunoscute filme peruane ale tuturor timpurilor. “A los 40” este o comedie despre neliniștile care încep să ne macine pe toți cam pe la jumătatea vieții. La ora 20:00, prin thrillerul german “Victoria”, ne întâlnim cu o tânără din Spania care ajunge să fie implicată în jaful unei bănci, într-o noapte memorabilă, la Berlin. Regizat de Sebastian Schipper, filmul a fost turnat dintr-un singur cadru continuu, fără montaj.
Seara de miercuri, 22 martie, este dăruită cu totul comediilor. Primul film, cu începere de la ora 18:00, este producția italiană “Perfetti Sconoscutti”. La o cină obișnuită, niște prieteni decid să fie complet transparenți și fiecare începe să citească mesajele celuilalt. A doua comedie, care începe la ora 20:00, este producția spaniolă “Mi Gran Noche”, a faimosului regizor Álex de la Iglesias, avându-l în rolul principal pe Mario Casas și care se descrie simplu, astfel: intrigi și o emisiune înregistrată pentru Anul Nou.
Joi, 23 martie, la ora 18:00, ne întâlnim cu drama portugheză “Viagem A Portugal”. Regizorul Sérgio Tréfaut filmează în alb și negru prejudecățile unui sistem care nu reușește să vadă mai departe de naționalitate și de culoarea pielii. Filmul francez, cu începere de la ora 20:00, este “La Famille Bélier”, o producție care s-a bucurat de un mare succes în țara de origine. Popstar Louane joacă rolul unei adolescente perfect sănătoase, care își dorește să urmeze o carieră muzicală, chiar dacă provine dintr-o familie cu deficiențe de auz.
Cele două filme de vineri, 24 martie, sunt adaptări cinematografice ale unor opere literare.
“Maikäfer Flieg”, filmul austriac de la ora 18:00, este o adaptare după faimoasa carte pentru copii, a autoarei Christine Nöstlinger. Filmul descrie ultimele zile ale războiului din Viena anului 1945. De la ora 20:00 pășim în universul lui Anton Chekhov, prin adaptarea pentru marele ecran a nuvelei “Палата № 6” (Salonul Nr. 6). Prima prezență a Rusiei la Cinecultura îi va purta pe spectatori pe coridoarele psihiatriei rusești, unde atât doctorul, cât și pacientul cugetă asupra unor concepte filosofice.
Ultima seară a festivalului, sâmbătă, 25 martie, este dedicată în întregime filmelor din spațiul slav. Bulgaria debutează la Cinecultura, la ora 18:00, cu filmul “Маймуна“ (Monkey)”. Acțiunea se desfășoară la Sofia și urmărește viața a două surori, adolescentele Iva și Maya. Al doilea film al serii, cu începere de la ora 20:00, este producția sârbească “Ивкова слава” (Ivko’s Feast), o comedie plasată în Nis, în s. al XIX-lea, unde ospățul lui Ivko scapă de sub control din pricina unor oaspeți insolenți.
Filmele vor fi difuzate în limbile originale, cu subtitrări în română sau în engleză. Intrarea este liberă în toate serile festivalului. Acest lucru este posibil datorită sponsorilor noștri, ambasadelor și institutelor culturale din țările participante, precum și caselor de producție, regizorilor și voluntarilor prezenți.
vineri, 3 martie 2017
Plesh goes to Holywood...and trips (XX)
Premiera The Crossing la Timisoara (2011). In mijloc, Cristian Plesh si Boris Gaza
Pentru ca noua serie de confesiuni din mijlocul industriei americane de film se opreste pentru moment cu postarea de azi, se cuvine o mica recapitulare. De vreo 4 ani, tanarul timisorean (si absolvent de UNATC) Cristian Plesh incearca sa-si gaseasca rostul la Holywood. In palmares, avea un scurtmetraj notabil (The Crossing, cu Boris Gaza si Toma Cuzin), premiat in diverse festivaluri, chiar si in SUA. In L.A. face tot felul de job-uri de asistent productie, in speranta ca intr-o zi va putea si regiza. Dupa doua scenarii neterminate, al treilea (cu strigoi), atrage atentia unor producatori. Le vinde drepturile de "option" pe mai nimic, cu promisiunea ca va regiza filmul. Gaseste si un producator in Romania si locatii de filmare. Inapoi in State, producatorii americani nu gasesc finantare pentru ca regizorul e "no name". I se propune sa se retraga ca regizor si sa accepte postul de producator. Si cam asta e momentul in care ne aflam cu povestea.
Daca stai sa te gandesti logic, ar fi trebuit sa accept. De fapt si daca nu te gandesti logic la situatie, tot ar fi trebuit sa accept. Ce nu pot accepta este tradarea.
Cand le-am dat filmul, l-am dat pe nimic (daca va amintiti, nici macar o luna de chirie nu imi acopeream) pentru ca am simtit ca le sunt dator. Si pentru ca ne implicam toti in a face filmul. Toti suntem la inceput de drum si ne straduim impreuna sa facem un proiect in a carui succes avem incredere. Si astfel, tinandu-ne de mana, ne vom porni carierele in lumea mare a filmului.
Evident ca am luat in calcul de la inceput si varianta in care n-o sa-mi pot face propriul film. Este greu de acceptat insa felul in care s-a intamplat asta. Practic, m-au lucrat pe la spate. Iar cand au primit confirmare de la un regizor ca vrea sa faca filmul, doar atunci s-au gandit sa ma scoata din imagine.
Mai mult, unul din argumentele unui producator a fost "Si cu ocazia asta vei fi platit si vei putea incerca sa iti aduci fosta prietena aici. Ca stiu ca asta vrei". Wow. Asta ce e? Santaj?
Constiinta nu ma lasa sa fiu de acord cu astfel de comportament sau sa fiu complice cu el. Da, imi dau singur cu piciorul la o sansa destul de buna. Dar nu vreau sa pun inca o piesa de lego la un turn care este cladit pe nepotism, santaj, coruptie si incapabilitate.
Pe de alta parte, cu ce ma ajuta daca zic "Nu" si raman fara film, cand as putea sa zic "Da" si sa intru in sistem? Probabil cand as privi inapoi, nici nu mi-ar mai pasa de acest moment, stand undeva in Beverly Hills cu vreo 10 case si iahturi prin lume. Partea logica si pragmatica din mine asa dicteaza dar... De ce nu pot incerca sa fac lucrurile cum ar trebui? Intr-o varianta onorabila?
Acestea erau gandurile care imi treceau prin cap la intalnirea cu producatorii. Cand, in sfarsit, am deschis gura, le-am zis ca nu ma retrag ca regizor. Evident intalnirea nu a fost foarte amicala.
In timp ce ne scria acest ultim e-mail, candva la sfarsitul lunii februarie, cu cateva zile inainte ca industria americana de film sa se bata singura pe spate (si sa gafeze intr-un mod incredibil), Cristian Plesh mai primeste un e-mail:
Sfarsit de linie. Am fost dat afara de la propriul meu film fara nici o compensatie.
E timpul de a gasi un alt scenariu...
Cristian Plesh
Cristian Plesh
joi, 2 martie 2017
Plesh goes to Holywood...and learns the fine art of betrayal (XIX)
Ma intorc dintr-o vacanta prelungita, care si-a avut efectul. Ma intorc cu dorinta de a razbate si de a gasi suma necesara pentru a atasa un actor. Nici bine nu ajung si primesc un mesaj de la producatori ca vor sa ne intalnim. Ei niciodata nu vor sa ne intalnim asa din senin...Nu-i a buna.
Conversatia a mers exact cum m-am asteptat. Producatorii mei imi sugereaza ca lucrurile nu functioneaza nicicum. Ar avea oameni interesati sa investeasca in film, dar nu o fac din cauza ca eu nu am nume. Desi stam in bratele unui producator care se ocupa de BTL si avem nevoie de doar 100k USD pentru a putea atasa un actor (care automat ar aduce si restul de investitie) nu pot sub nici o forma sa gaseasca acesti bani. Imi propun sa fac un pas in spate si sa raman ca producator. Le spun ca trebuie sa ma gandesc.
Si m-am gandit. La plusuri si la minusuri.
Minusurile sunt evidente: nu regizez nici un film si nici nu imi pornesc cariera.
Plusuri: ca producator, as avea totusi un proiect langa numele meu. Cand vorbesc cu cineva nu voi fi "Plesh ala din Romania care n-are nimic", ci "Sunt Plesh. Producatorul de la filmul cutare". Iar daca filmul are succes, macar nu imi va fi refuzata imediat orice discutie. Ar putea fi macar un inceput de intrare. O intrare propriu-zisa nu - doar daca filmul are un succes fenomenal (vezi Lights Out). Dar macar ar fi un inceput.
Si m-am gandit. La plusuri si la minusuri.
Minusurile sunt evidente: nu regizez nici un film si nici nu imi pornesc cariera.
Plusuri: ca producator, as avea totusi un proiect langa numele meu. Cand vorbesc cu cineva nu voi fi "Plesh ala din Romania care n-are nimic", ci "Sunt Plesh. Producatorul de la filmul cutare". Iar daca filmul are succes, macar nu imi va fi refuzata imediat orice discutie. Ar putea fi macar un inceput de intrare. O intrare propriu-zisa nu - doar daca filmul are un succes fenomenal (vezi Lights Out). Dar macar ar fi un inceput.
Asa m-am gandit pana cand am inteles ca ei au discutat deja cu un regizor. Deci discutia nu a fost ca "Hai sa ne gandim la alte variante". In realitate a fost "Hai sa ne scapam de el, ca avem pe altul care vrea sa faca filmul si Plesh ne sta in drum".
Maine, poti afla ce e la capatul povestii lui Cristian Plesh. It's twisted, it's scary. It's a Holywood classic!
Maine, poti afla ce e la capatul povestii lui Cristian Plesh. It's twisted, it's scary. It's a Holywood classic!
miercuri, 1 martie 2017
Plesh goes to Holywood...to read (XVIII)
Cand producatorii mi-au sugerat sa facem citirea scenariului cu oameni din industrie, reactia mea a fost "Pe bune?". Ei nu au suficienta greutate pentru a "forta" pe cineva sa apara. Toata chestia asta va fi o mare pierdere de timp dar in fine... Ei stiu mai bine, nu?
Acum trebuia sa gasesc actorii pentru citire. In mod normal astfel de citiri se fac cu actori care sunt atasati proiectului. Nu e treaba mea sa gasesc actori intermediari care sa citeasca pentru un rol pe care acestia stiu ca nu o sa-l primeasca.
Dar o facem si pe asta. Am gasit doi actori foarte buni pentru cele doua roluri principale. Cel putin actritei eram gata sa ii ofer rolul final, dar stiam ca producatorii nu vor fi de acord.
Se apropie data citirii si primesc un telefon. Trebuie sa imi dau afara cei doi actori pentru rolurile principale, care oricum fac asta ca favoare, si sa ii inlocuiesc cu doi actori gasiti de ei. M-am uitat repede la ce au facut acesti actori si...le zic ca nu sunt buni. "Nu, nu...Sunt foarte buni" imi zic producatorii. Ii intreb daca s-au uitat la aceleasi video-uri la care m-am uitat si eu.
Vine ziua cu citirea si...toti care apar sunt prieteni sau fosti colegi de clasa. Nimeni din industrie. O pierdere totala de nervi si de energie. Pe deasupra cei doi actori adusi de ei au fost foarte prosti. Asa de prosti incat producatorii au fost vizibil marcati. Mda...nimeni nu ma asculta.
Macar a fost o actrita romanca si a citit rolurile care trebuiau sa fie in romana. Mi-a facut favoarea asta desi o cunoscusem doar cu 2 saptamani inainte. Deh...din cand in cand mai e cineva care te ajuta. Ii sunt recunoscator.
*
La acest exercitiu inutil a venit si producatorul din Romania. Mi se parea haios si totodata aberant ca el este mai profesionist decat producatorii din America. S-a uitat in incapere si a zis: "Ce-i cu prostia asta?". Avea dreptate.
Dupa citire, am avut o discutie doar cu producatorii americani si mi-au facut o propunere. Initial am crezut ca e o gluma. In incercarea lor de a gasi finantare pentru film, s-au intalnit cu alte persoane. Aceste persoane au primit pitch-ul verbal si au zis: "Finantam filmul daca il luati pe Idris Alba".
Le reamintesc, nu am nici o problema ca personajul masculin sa fie negru dar...am mai discutat despre asta. O sa creeze impresia gresita.
La care primesc replica: "Da... dar ei ziceau sa luam si pentru personajul feminin".
"Pai... stii da ca personajul feminin este de origine romana si mai mult e de vita nobila", le zic eu stupefiat.
"Da" imi raspunde unul din producatori.
"Pai, tocmai ce ai fost in Romania acum cateva luni. Ti se pare ca avem negri in Romania? Si, mai ales, negri mostenitori de castele?".
"Pai, nu sunt?" ma intreaba foarte serios
Si cu asta m-am hotarat ca e timpul sa imi iau o vacanta si sa plec din Los Angeles pana nu imi pierd mintile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)