sâmbătă, 26 octombrie 2024

ASTRA 2024 – Partea a II-a

CRONICI DE RAZVAN BALOI


Răzvrătire nocturnă sau Tongo Saa (Nelson Makengo • Republica Democrată Congo, Belgia, Germania, Burkina Faso, Qatar • 2024 • premieră națională) e despre un sistem corupt din care până mai ieri făceam parte și noi și care într-o oarecare măsură mai există și astăzi în România. Un proiect de 14 miliarde de dolari, construirea celei mai mari hidrocentrale din Africa, situată în Republica Democratică Congo (fosta Zair), a doua țară ca mărime de pe continentul african, întâmpină probleme de derulare, de natură geopolitică. Locuitorii unor cartiere din capitala țării, Kinshasa, sunt surpinși în mizerie, în clarobscur, noaptea, suferind din cauza lipsei electrictății și a inundațiilor catastrofale care durează de luni de zile. E în discuție demnitatea lor, integritatea fetelor din comunitate, dar și dreptul și posibilitatea copiilor de a merge la școală, de a se spăla, de a bea apă curată, de a se uita la televizor, de a face sport, iar discursurile și slujbele religioase pentru alungarea sărăciei și a inundațiiilor sunt hipnotice, desprinse dintr-o Africă a naivității, a corupției, a înjosirii și a lipsei unui trai decent, dar plină de resurse naturale neexplotate (parcă sună cunoscut, nu?).

Noi îi spunem Hanka, (Grit Lemke • Germania • 2023 • Premieră națională) conține o cronică fabuloasă, estetic ireproșabilă, a unui popor din regiunea germană Lusacia care la un moment dat era să dispară, înghițit de o Germanie cu un trecut nu tocmai favorabil existenței unei astfel de culturi infiltrate în cea ariană. Filmul ne poartă pe urmele ultimilor vorbitori de venda (sau sorabă), o limbă slavă veche, cu tradiții foarte frumoase și cu haine pe măsură. Urmărim fascinați demersurile unui grup de sorabi (orig: serby/serbia, germ: sorben) de a-și păstra tradițiile și limba printr-o recunoaștere la Bruxelles, dar și prin purtarea costumelor populare la diverse aniversări și a altor abordări culturale, iar discursul Hankăi: “Uneori înveți o limbă ca să-l înțelegi pe celălalt, iar alteori ca să te înțelegi pe tine” surprinde esența unei manifestări etnice, unice, culturale, valoroase, pe care nu ne permitem să o pierdem.


Filmul zilei, Pelicule de familie (Dan Curean • Romania • 2024) clădit ca un film de investigație, mă pune printr-o coincidență (cum altfel decât ciudată?) în postura emoționantă a unui continuator al acestei povești. Regizorul, Dan Curean, aflat în sală pe scaunul din fața mea, găsește în podul unei case de pe o stradă veche din Cluj o cutie plină de pelicule de 8 mm care surprind pe parcursul a câtorva zeci de ani istoria unei familii maghiare, probabil tipice, din oraș. Cine e această familie, ce s-a ales din ea, în ce casă a locuit, dar mai ales cine e în spatele acestor filmări de o calitate impecabilă sunt întrebări pe care regizorul și le pune și la care răspunde pe parcursul a 6-7 ani de filmări. Întâmplarea face ca eu să am un prieten foarte bun care locuiește de vreo 40 de ani în acceași casă, pe strada George Coșbuc și eu să il vizitez anual de vreo 15 ani, fiind locul unde stau câte o săptămână când merg la TIFF. Astfel că îmi ia doar câteva minute să aflu amănunte inedite despre cei menționați mai sus, pe care prietenul meu i-a cunoscut și pe care apoi, după film, le împărtășesc, înfășurate în emoții, celor prezenți.


Cine e bărbatul în casă? (Kristine Nrecaj, Birthe Templin • Germania • 2024) ne întrebăm și noi, spectatorii, aflați într-o sală arhiplină și puțin incomodă când descoperim poveștile unor femei din Albania zilelor noastre care au ales să fie bărbați, însă nu datorită orientării lor sexuale, ci conform unor legi străvechi ale codului Kanun, valabile și azi, care stipulează că în anumite condiții, o femeie își poate asuma rolul social de bărbat. Ea devine Burrnesha, iar după depunerea jurământului nu se mai poate întoarce niciodată la viața de dinainte, de femeie. Suntem curioși și puțin bulversați și îi punem mai multe întrebări regizoarei la sesiunea de Q&A și aflăm că în Albania (și nu numai) femeia e considerată inegală bărbatului, iar moștenirea familiei nu se duce la fete, căci familia lor este în casa viitorului soț și câteodată nici măcar la acești „bărbați” asumați, Burrnesha.


Publicat de Richard M. Ilie la 18:34
Categorii: , ,

Niciun comentariu:

Comentariile noi nu sunt permise.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)